Nebunia a fost întotdeauna o boală care n-a ținut cont de averea sau rangul nimănui – de la oameni săraci, la regi, ea n-a iertat pe nimeni, niciodată. Însă, cu cât persoana a fost mai importantă, cu atât consecințele deciziilor persoanei respective au fost mai grave. Astăzi voi continua lista ce cuprinde 10 conducători a căror boală mintală a influențat, într-un mod nefast, soarta lumii.
Acest top 10 ar fi putut cuprinde doar țari. Acești conducători au fost crescuți în condiții care ar fi putut garanta oricui că va deveni sociopat. Mulți dintre ei și-au văzut rude apropiate omorâte de alte rude apropiate. Deși, copii fiind, au fost abuzați într-un mod necruțător, ca adulți au avut o putere absolută, dar și o sabie a lui Damocles deasupra capului.
Dacă până acum i-am prezentat pe pe țarii Ivan cel Groaznic, Petru cel Mare, Petru al III-lea, pe regele Carol al VI-lea al Franței, pe împăratul Qianfei al Chinei, pe regina Maria a Portugaliei și pe sultanul Mustafa, acum a venit rândul sultanului Ibrahim (1615-1648), cel care a ruinat Imperiul Otoman și a început două decenii de război cu Veneția.
Sultanul Ibrahim
Sultanul Mustafa a fost urmat de Murad al IV-lea, unul dintre nepoții pe care ar fi vrut să-i ucidă. Murad al IV-lea a fost un conducător nemilos, dar eficace. Ultima sa hotărâre, înainte de a muri, a fost cea prin care se dispunea executarea ultimului său frate supraviețuitor. El nu avea nimic împotriva micului Ibrahim – deși mai târziu s-a dovedit că ar fi trebuit să aibă… Murad era convins că ramura lor genealogică era blestemată de nebunie și trebuia distrusă. Din nefericire pentru 279 de femei, mama lui Ibrahim a pledat cu succes pentru viața fiului ei.
Ibrahim și-a petrecut primii 20 de ani de viață în același turn în care a fost închis și predecesorul său, sultanul Mustafa, și anume într-un turn fără ferestre, cu un zid de cărămidă construit în dreptul ușii. Turnul era denumit Cușca, iar Ibrahim avea doar ocazional contact cu oamenii. Drept urmare, când a ieșit din acea groapă supraterană, noul sultan era stăpânit de o nebună poftă de viață…
Marcat fiind de numeroșii ani fără cele necesare traiului, a început să strângă tot ce îi plăcea și biciuia până la sânge pe oricine suspecta că i-ar putea lua cele agonisite. Strângător din fire, sultanul Ibrahim a adunat, într-un timp relativ scurt, 280 de concubine în haremul său. Se spune că, într-o zi când a văzut organele genitale ale unei vaci tinere, a cerut să i se ia modelul. Iar cu mulajul respectiv, a străbătut tot imperiul în căutarea unei femei căreia să i se potrivească (sultanul a procedat ca-n povestea Cenușăresei, dar într-o versiune scandalizatoare). În cele din urmă, a fost găsită o femeie căreia să i se potrivească mulajul, iar ea a devenit concubina lui favorită. Sultanul a poreclit-o “bulgăre de zahăr” sau “cub de zahăr”. Aceasta nu-și făcea griji în privința concurenței, deoarece deja găsise o metodă să scape de rivale: concubina i-a dezvăluit gelosului Ibrahim că una dintre femeile din harem îl înșeală, dar nu știa care. Drept urmare, Ibrahim le-a băgat pe toate cele 280 de cadâne în saci, a legat sacii și i-a aruncat în Bosfor. Doar o singură cadână a supraviețuit, având noroc că sacul în care se afla nu a fost bine legat la gură și a reușit astfel să iasă la suprafață. Cadâna a fost astfel salvată, deoarece exact atunci trecea prin zonă un cargobot francez ce avea destinația Paris, iar aceasta era, probabil, distanța de minimă siguranță față de sultanul Ibrahim.
Sultanul Ibrahim devenise fanatic în privința bogățiilor – aduna tot aurul și bijuteriile despre care afla, pentru a compensa primii 20 de ani de lipsuri, strângând inclusiv bogățiile sinagogilor și amenințând muftii că le va umple pielea cu paie în cazul în care ar fi avut ceva de obiectat.
Pentru a face rost de și mai multe bogății, sultanul Ibrahim a început războiul cu Veneția, însă în curând nu și-a mai putut plăti ienicerii. Nu se știe cât de vinovați s-or fi simțit ienicerii pentru detronarea sultanului, pentru trimiterea lui înapoi în Cușcă și în cele din urmă pentru executarea sa. Ceea ce însă se știe sigur este faptul că războiul cu Veneția a durat încă 22 de ani după ce sultanul Ibrahim a fost ucis.
(Va continua)