Nebunia a fost întotdeauna o boală care n-a ținut cont de averea sau rangul nimănui – de la oameni săraci, la regi, ea n-a iertat pe nimeni, niciodată. Însă, cu cât persoana a fost mai importantă, cu atât consecințele deciziilor persoanei respective au fost mai grave. Astăzi voi continua lista ce cuprinde 10 conducători a căror boală mintală a influențat, într-un mod nefast, soarta lumii.
Acest top 10 ar fi putut cuprinde doar țari. Acești conducători au fost crescuți în condiții care ar fi putut garanta oricui că va deveni sociopat. Mulți dintre ei și-au văzut rude apropiate omorâte de alte rude apropiate. Deși, copii fiind, au fost abuzați într-un mod necruțător, ca adulți au avut o putere absolută, dar și o sabie a lui Damocles deasupra capului.
Dacă până acum i-am prezentat pe Ivan cel Groaznic, Petru cel Mare și Petru al III-lea, vom pleca, în sfârșit, din Rusia. … În Franța!
Carol al VI-lea, Rege al Franței
Carol al VI-lea a fost rege pentru o perioadă foarte lungă – 42 de ani -, timp în care Franța, dintr-o țară unită, prosperă și puternică a căzut în haos și a fost devastată de un război civil.
Carol al VI-lea (3 decembrie 1368 – 21 octombrie 1422), a fost rege al Franței din 1380 până în 1422 și membru al Casei de Valois. A fost cunoscut sub numele de Carol cel Mult-Iubit (franceză le Bien-Aimé) și mai târziu drept Carol Nebunul (franceză le Fol sau le Fou). Crizele lui de nebunie au început în 1392 și au dus la certuri în familia regală franceză, lucru exploatat de puterile vecine Anglia și Burgundia. Până la sfârșitul domniei sale o mare parte din Franța, a fost sub ocupație străină.
S-a născut la Paris ca fiu al lui Carol al V-lea al Franței și al Ioanei de Bourbon. La vârsta de 11 ani a fost încoronat ca rege al Franței în 1380, la Catedrala de la Reims. Mama lui murise la 6 februarie 1378, așa că regența trebuia încredințată unuia dintre unchii săi. În cele din urmă a avut loc guvernarea “Seniorilor florii de crin”, adică a celor trei unchi din partea tatălui: Ducele de Anjou, Ducele de Burgundia și Ducele de Berry, precum și a unchiului din partea mamei, Ducele de Bourbon.
Cunoscut și ca Charles le Fou (“Carol cel Nebun”), regele avea probleme psihice serioase. Se pare că suferea de schizofrenie paranoidă. Una din cauze ar putea fi de natură genetică: mama sa, Ioana de Bourbon, avusese, în 1373, timp de mai multe luni, un acces de nebunie.
Carol a prezentat toate simptomele paranoiei de care au suferit țarii, dar nu a avut niciun simptom al agresiunii. Acest aspect reprezenta o adevărată rușine pentru el, mai ales că avea toate motivele să fie agresiv. Fratele lui Carol, Ludovic de Valois, Duce de Orléans, s-a bucurat de tot ceea ce-l făcea pe Rege nefericit, inclusiv banii, prestigiul, precum și ”soțiile altor persoane”. Iar sintagma ”soțiile altor persoane”, se referea, în acest caz, la Regină.
Oamenii au început curând să pună sub semnul întrebării cât de departe ar putea merge Ludovic pentru a-și atinge țelul – și anume să intre în grațiile Reginei. Și n-a trecut mult până când, în timpul unui bal, regelui i-a trăznit ideea ca, împreună cu câțiva nobili, prieteni de-ai săi, să se îmbrace din cap până în picioare precum niște “oameni sălbatici”, cu costume făcute din in și gudron. Marele noroc al lui Carol a fost că la un moment dat s-a îndepărtat de grupul ”sălbaticilor”. De ce a fost asa norocos? Pentru că Ludovic a luat o făclie și, sub pretextul că vrea să afle cine erau oamenii costumați în sălbatici, le-a dat pur și simplu foc. Iar hainele, fiind extrem de inflamabile, s-au aprins imediat. Toți ”sălbaticii” – nobili și-au găsit sfârșitul în flăcări.
Carol a început curând să fie interesat de vrăjitorie. Și mai mult decât atât, convins că era alcătuit din sticlă și că s-ar putea sparge dacă s-ar mișca prea repede, lui Carol îi trebuiau ore în șir pentru a se muta dintr-un loc într-altul. Iar din cauza acestei iluzii, hainele sale aveau cusute bare metalice pentru a-l proteja în cazul unei eventuale căderi.
În afară de toate aceste … probleme, poate și din resentiment pentru fratele său mai mic, s-a îndrăgostit de soția lui Ludovic și cerea să stea cu ea permanent. Cu timpul a devenit incoerent și paranoic, iar acest fapt l-a ajutat pe Ludovic să devină rege de facto. Și era un adversar redutabil pentru cine îi stătea împotrivă.
Într-o noapte, Ioan al II-lea de Burgundia a decis că este timpul să-l omoare pe Ludovic. Drept urmare, a angajat un grup de conspiratori să-l ucidă pe Ludovic în stradă, pe când acesta se întorcea din apartamentele Reginei. (Deci, până la urmă, Ludovic își atinsese scopul). Însă conspiratorii nu au fost deosebit de talentați când au pus la cale acest asasinat.. deoarece au purtat uniforma ducelui de Burgundia! Așa că nu a fost deloc greu să se afle cine l-a ucis pe Ludovic. Dar crima nu a stârnit nici o reacție din cauza proastei reputații de care se bucura Ducele de Orléans.
Nebunia lui Carol al VI-lea nu l-a împiedicat însă, nici pe departe, să aibă copii. Și nici faptul că se considera din sticlă. Iar el a fost atât de preocupat de acest subiect, încât a avut nu mai puțin de 12 copii legitimi, plus o fiică nelegitimă.
Pe plan extern, Ioan fără Frică, fiul lui Filip de Burgundia, după ce a preluat tronul statului burgund, a încercat să intervină și în treburile Franței. Drept urmare, Ioan a cerut englezilor sprijin militar, care i-a fost și oferit în schimbul unei părți din Franța. După moartea lui Ioan fără Frică, englezii nu s-au arătat dispuși să renunțe la Franța, iar Carol a fost nevoit să declare un rege englez ca moștenitor în Franța. Dar tratatul, din cauza neînțelegerilor de la Curtea Angliei, nu a fost respectat, în schimb acesta a oferit Angliei și Franței scuza perfectă pentru a începe cea de-a doua parte a Războiului de O Sută de Ani.
(Va continua)
Alice Diana BOBOC