Nebunia a fost întotdeauna o boală care n-a ținut cont de averea sau rangul nimănui – de la oameni săraci, la regi, ea n-a iertat pe nimeni, niciodată. Însă, cu cât persoana a fost mai importantă, cu atât consecințele deciziilor persoanei respective au fost mai grave. Astăzi voi continua lista ce cuprinde 10 conducători a căror boală mintală a influențat, într-un mod nefast, soarta lumii. Dacă în articolul trecut l-am prezentat pe Ivan cel Groaznic, acum urmează Petru cel Mare (1672-1725), cel care a schimbat linia succesiunii pentru soția sa, Ecaterina.
Petru I
Împărat și Autocrat al întregii Rusii
Foto: Wikipedia
Petru cel Mare a fost un suveran minunat pentru Rusia. Pasionat atât de țara sa, cât și de propria educație, și-a petrecut mare parte din copilărie (închis și aflat sub amenințarea constată a surorii sale vitrege, Sofia), învățând despre tactici militare și proiectând nave. Ca adult, a întreprins mai multe călătorii în Europa, unde a învățat despre cele mai recente progrese în domeniul științelor și a revenit în Rusia cu 260 de cufere pline cu arme, instrumente științifice și matematice, unelte, precum și cu un crocodil împăiat. A recrutat un număr mare de experți tehnici și militari care aveau să împărtășească rușilor cunoștințele lor.
Întors acasă omoară streliții, taie bărbile boierilor săi, își obligă prima soție să se retragă într-o mânăstire și dă un ucaz prin care interzice tuturor bărbațiilor să-și lase barbă în afară de slujitorii Bisericii. Cei care vor dori să-și păstreze barba vor fi nevoiți să plătească un bir. După ce s-a războit cu bărbile, Petru începe bătălia cu veșmintele. Dacă Rusia vrea să meargă repede înainte, nu trebuie să rămână îmbrăcată în vechiturile de pe vrema lui Boris Godunov. Un ucaz dat la 4 ianuarie 1700 hotărăște ca “boierii, oamenii de la curte, funcționarii vor purta îmbrăcăminte ungurească, cu caftanul de deasupra până sub genunchi, iar cel de dedesupt mai scurt”. Cei care nu se supun ucazului plătesc amendă. Unii mormăie că veșmintele astea nu sunt bune pentru clima aspră a Rusiei.
Deschide un cabinet de curiozități, în care strânge toate ciudățenile naturii, este atras de pitici dar și de uriași; atras de tot ceea ce este monstruos și împotriva firii, ia parte, în camerele de tortură, la interogatorii, execuțiile capitale sunt pentru el un spectacol de la care n-ar lipsi pentru nimic în lume, este gata să opereze în orice moment, meseria de dentist îi place din ce in ce mai mult.
Din păcate, uneori a împins prea departe pasiunea sa pentru învățat, precum și nerăbdarea față de cei care nu erau pe aceeași lungime de undă cu el. Spre exemplu, atunci când a învățat stomatologia, el a practicat-o pe nobilii săi. Atunci când cei din suita care îl însoțea s-au arătat deranjați de imaginea unui cadavru care era disecat, Petru le-a ordonat să meargă până la cadavru și să muște din el.
Apoi a mai fost și paranoia lui teribilă. Petru a fost copilul celei de-a doua soții a fostului țarului. Când a împlinit 10 ani, și-a văzut rudele din partea mamei aruncându-i pe unchii și mătușile lui de pe acoperișul unei clădiri jos în curte, unde au fost sfâșiați de presupuși soldați “loiali”. El a devenit astfel fanatic în privința loialității, ajungând să-și tortureze până la moarte propriul fiu, pe țareviciul Aleksei, deoarece, prin deplasările sale în afara Rusiei, a trezit bănuiala părintelui său că vrea să îl trădeze, asmuțind străinătatea împotriva sa.
O singură persoană s-a bucurat de încrederea lui – noua sa soție, Ecaterina. Viața Ecaterinei poate fi comparată cu povestea Cenușăresei. Petru se îndrăgostește de o țărancă suedeza, Marta, harnică, sănătoasă, veselă, scurtă și îndesată, lată în șolduri, cu ochi lipsiți de strălucire, bună la suflet și vitează. Marta îi va dărui lui Petru 9 copii, dintre care doar doi îi vor supraviețui: Anna și Elisabeta, viitoare împărăteasă a Rusiei. Ea trece la ortodoxie și renunță la numele Marta, fiind botezată Ecaterina Alekseevna și începe să capete asupra țarului o mare influență. Petru avea des crize de epilepsie, și în timpul acestor crize, Ecaterina era singura persoană care îl putea calma și stătea alături de el până când acesta adormea.
Petru a decretat că un țar ar trebui să-și poată numi propriul său succesor, și, deși el nu a specificat faptul că Ecaterina ar trebui să-l succeadă la tron, ea a reușit. Mai mult decât atât, acest lucru nu a reprezentat decât o îndepărtare de la credința că doar prin legături de sânge poate ajunge cineva conducător sau prin dreptul primului născut și a promovat ideea că oricine poate fi conducător, cu condiția să fie un bun rus.
După moartea lui Petru, la 53 de ani și după 43 de ani de domnie, clanul puternic din jurul Ecaterinei a citit o proclamație prin care Ecaterina I e numită împărăteasă legitimă a tuturor Rusiilor. Ecaterina a fost prima femeie care a condus Imperiul Rus, deschizând calea legală a celor șaptezeci de ani (aproape tot secolul al XVIII-lea) de domnie a femeilor în Rusia; toate au continuat politica lui Petru I pentru modernizarea Rusiei.
(Va continua)
Alice Diana BOBOC