Reenactment

Din punct de vedere istorico-militar, Asociația Redescoperă Istoria reconstituie structuri militare din cadrul Armatei Române, a celei germane (Wehrmacht și Luftwaffe), precum și din cadrul celei sovietice, care au participat la operațiunile militare ale celui de-Al Doilea Război Mondial:

Regimentul 33

Înființat în baza legii bugetare pe anul 1884 – 1885 din timpul domniei regelui Carol I, Regimentul 33 Dorobanți Tulcea a participat la principalele evenimente interne și internaționale la care a fost angajată România: al Doilea Război Balcanic (1913), Războiul de Reîntregire Națională (1916 – 1918) și cel de-Al Doilea Război Mondial (1941 – 1945).

La întrarea României în cel de-Al Doilea Război Mondial, Regimentul 33 Dorobanți „Tulcea” se găsea în nordul Dobrogei (între Galați și Ismail) împreună cu restul Diviziei 10 Infanterie, ce avea ca misiune apărarea cursului inferior al Dunării. Parte a Corpului 2 Armată, unitatea a trecut Dunărea pe la Isaccea la 21 iulie 1941, îndreptându-se spre Cetatea Albă. După eliberarea teritoriilor românești, divizia a luat parte la luptele pentru cucerirea Odessei, unde a înregistrat mari pierderi. Ulterior, după cucerirea portului, Taman, la finele lui ’41, Divizia 10 Infanterie a fost transferată în Caucaz, unde a continuat ofensiva până la linia de cale ferată Krâmskaia – Krasnodar, unde, ulterior, frontul s-a stabilizat. După întoarcerea frontului de către sovietici, unitatea a fost retrasă succesiv în Peninsula Crimeea (1943), apoi în țară (1944), fiind reorganizată în vederea angajării sale pe frontul din Moldova. Deoarece nu s-a reușit completarea în întregime a efectivelor și a armamentului, aceasta a primit numele de Brigada 110 Infanterie. În perioada 23 – 31 august 1944, Regimentul 33 Dorobanți a acționat în zona Tulcea, Măcin și Isaccea. Pentru siguranța și paza zonei petrolifere Prahova – Dâmbovița, la 10 septembrie 1944 regimentul a fost dislocat împreună cu întreaga Divizie 10 Infanterie, ocazie cu care aceasta a luat numele de Comandamentul Zonei Petrolifere, general Trestioreanu, iar Regimentul 33 Infanterie, Detașamentul 33 Infanterie. La finele lui ’44, prin Ordinul nr. 22.284 din 16 noiembrie al Diviziei 10 Infanterie, Regimentul 33 Dorobanți a fost trimis pe Frontul de Vest, moment în care s-a contopit cu Regimentele 21 și 115 Infanterie și le-a preluat efectivele, participând la toate marile bătălii de pe teritoriul Cehoslovaciei.

Regimentul 33 Dorobanți Tulcea a fost primul regiment din Armata Română care a fost citat nominal în comunicatul Înaltului Comandament al Forțelor Armate Germane și al doilea regiment din Armata Română pe care mareșalul Ion Antonescu l-a citat prin ordin de zi pe armată, decorându-i drapelul cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a II-a.

* * *

Regimentul 208

Înființată în august 1939, Divizia 79 Infanterie a primit botezul focului în regiunea Lorraine, un an mai târziu, în timpul campaniei din Franța. Cu această ocazie, unitatea a adoptat Crucea de Lorena ca simbol divizional, precum și motto-ul Tapfer und Treu (Curajos și Loial). Călită în luptele de pe Frontul de Est, divizia aștepta la 14 octombrie 1942 pe Don pregătită să pătrundă în Stalingrad. Ordinul a fost primit trei zile mai târziu, ezitarea caracteristă comandantului Armatei a 6-a germane, Generalul Friedrich Paulus a lăsat să-i scape o ocazie extraordinară de a încheia bătălia. Distrusă la Stalingrad, Divizia 79 Infanterie avea să fie reconstruită în martie 1943, fiind relocată în Kuban, unde va înlocui Divizia 3 Munte românească. Din acest moment, divizia germană va colabora constant cu unități ale Armatei Române. În luna aprilie 1944, Divizia 79 Infanterie se găsea pe teritoriul României, mai exact la est de Prut, în apropierea localității Ungheni. Până în august 1944, divizia este una din unitățile armatei germane care încearcă alături de cele române să oprească ofensiva sovietică din nordul Moldovei, aspect întărit și de comunicatul militar din 29 aprilie 1944: „În regiunea Iași, cu toate că au aruncat în luptă forțe noi cu puternic sprijin al aviației de asalt, sovieticii nu au izbutit nici de această dată să străpungă pozițiile noastre. Formațiuni germane și române, distrugând mai multe tancuri, au respins aceste atacuri, uneori prin contra-atacuri încununate de succes. În luptele grele din ultimele zile s-au distins în mod deosebit Regimentul 208 Grenadieri germani sub comanda colonelului Fritz Müller, titular al Crucii de Cavaler al ordinului Crucea de Fier.” După declanșarea ofensivei sovietice la 20 august 1944, Divizia 79 Infanterie este din nou încercuită și ulterior nimicită în apropiere de Chițcani, pe râul Bârlad (29 august 1944). Din încleștările violente cu trupele sovietice, 1.000 de militari aparținând diviziei germane au reușit să scape trecând granița în Ungaria. Printre prizonierii luați de către sovietici s-a numărat și generalul Friedrich Weinknecht care a devenit cel de-al doilea comandant al Diviziei 79 Infanterie ce a fost capturat de către Armata Roșie (29 august 1944). Totodată, în timpul luptelor date s-au pierdut și toate documentele diviziei din perioada în care a activat pe teritoriul României (februarie – august 1944). Refăcută din nou în Prusia la 27 octombrie 1944, sub numele de Divizia 79 Volksgrenadieri, unitatea avea să participe la ofensiva germană din Ardeni (decembrie 1944). Ultimii combatanți ai diviziei au luptat până în aprilie 1945 în apropierea localității Rothenburg ob der Tauber sub titulatura Grupul de luptă („Kampfgruppe”) „Hummel”.  Pe 14 aprilie 1945, această ultimă unitate organizată din efectivele Diviziei 79 Volksgrenadieri s-a predat forțelor americane.

* * *

Regimentul 202

Divizia 5 Artilerie Antiaeriană a fost înființată la 1 septembrie 1941 la Darmstadt ca parte a Luftverteidigundskommando 5. În decembrie ’41, divizia este dislocată în România pentru paza zonei petrolifere Ploiești, ocazie cu care unității i s-au adăugat două regimente, între care și Regimentul 202 Artilerie Antiaeriană ce va fi detașat la Constanța. Istoria acestui regiment este una aparte: înființat pe 26 august 1939 la Praga și având numele Regimentul 23 Artilerie Antiaeriană, structura își va schimba denumirea pe 25 octombrie 1939 devenind Regimentul 202 Artilerie Antiaeriană. Combatanții regimentului au luat parte la invadarea Franței (mai 1940, Lille), ulterior aceștia numărându-se printre efectivele germane care au staționat în perioada iunie – noiembrie 1940 la Dunkirk. La un an de la alipirea, în decembrie ’40, a regimentului la Divizia 5 Artilerie Antiaeriană, acesta va fi detașat în zona orașului Constanța, important port pentru flota Axei aflată în ofensivă pe Frontul de Est. Regimentul 202 Artilerie Antiaeriană a fost distrus pe 31 august 1944, împreună cu întreaga divizie, printre prizonieri numărându-se și comandantul diviziei, Gen Maj. Julius Kuderna. Combatanții care au reușit să scape au fost integrați în Divizia 15 Artilerie Antiaeriană. Ulterior, în decembrie 1944 divizia a fost reconstruită în zona Hamburg – Bad Segeberg, unde a controlat unitățile V1 și V2. În mai 1945, ultimii supraviețuitori ai Diviziei 5 Artilerie Antiaeriană s-au predat trupelor aliate.

* * *

Regimentul Brandemburg

Divizia Brandemburg a fost înființată în aprilie 1943, odată cu trecerea din cadrul Abwehr-ului în subordinea Înaltului Comandament al Wehrmacht-ului (OKW) a Unității de comando Brandemburg, creată în 1939. Specificul acestei unități consta în operațiuni sub acoperire în spatele liniilor inamice, precum capturarea punctelor strategice (poduri, tuneluri etc.). Militarii acestei unități au activat pe aproape toate fronturile, desfășurând operațiuni în Polonia, Danemarca, Țările de Jos, Franța, Finlanda, Africa și URSS. În toamna anului 1943, Divizia Brandemburg a contribuit la ultima victorie germană de pe frontul sudic (Grecia), ulterior unitatea fiind transferată în Balcani (Iugoslavia). După ieșirea României din alianța cu Axa, în august 1944, Batalionul de Parașutiști al Diviziei Brandemburg a fost trimis pe aerodromul Otopeni cu misiunea de a cuceri Bucureștiul alături de unitățile antiaeriene germane din Ploiești. Primii parașutiști germani au ajuns la sol pe 24 august ’44, acestora alăturându-se ulterior și celelalte structuri ale diviziei. La 29 august 1944, numărul combatanților Diviziei Brandemburg care se aflau în România era de aproape 2.000 de militari. Luptele date cu parașitiștii români, precum și bombardamentul american executat asupra pădurii Băneasa au decimat unitatea germană, supraviețuitorii retrăgându-se alături de restul unităților germane care au atacat Bucureștiul spre Carpați. Cu excepția câtorva grupuri de militarii germani care au reușit să ajungă la unitățile Axei aflate în Ardeal, restul coloanei germane în frunte cu generalul Alfred Gerstemberg, comandantul Luftwaffe în România, au fost făcuți prizonieri în localitatea Gherghița de unități ale armatei române care se retrăgeau de pe frontul din Moldova. Ulterior, prizonierii germani au fost predați Armatei Roșii. În octombrie 1944, Divizia Brandemburg a fost absorbită de către Divizia Panzergrenadier Grossdeutschland, iar parașutiștilor care au reușit să scape din România li s-a oferit posibilitatea integrării în alte unități speciale.

* * *

Regimentul 703

La data invadării Uniunii Sovietice (22 iunie 1941), Divizia 233 Pușcași era încadrată în Corpul 69 Pușcași al Armatei a 20-a, ce făcea parte din rezervele Stavka, fiind amplasată la vest de Moscova. Ulterior acestei date, unitatea a participat alături de întreaga Armată a 20-a la luptele de apărare din Belarus, Smolensk și Vyazma. Aceste lupte au avut un impact devastator pentru marea unitate, astfel că, până la data de 5 august 1941, diviziile ce compuneau Armata a 20-a erau în mare parte distruse. Un an mai târziu, în august 1942, Divizia 233 Pușcași a fost reconstruită și a fost aruncată în luptă. La 31 august 1944, Regimentul 703 Pușcași al Diviziei 233 Pușcași era una dintre structurile Armatei Roșii care au intrat în București. După tranzitarea României, Regimentul 703 Pușcași a trecut Dunărea în seara zilei de 11 noiembrie 1944, fiind angrenat în luptele din Iugoslavia ca parte a Corpului 75 Pușcași. Ulterior, în noaptea de 13 spre 14 noiembrie, ca urmare a epuizării trupei, Divizia 233 Pușcași a fost retrasă și înlocuită cu Diviziile 19 Pușcași și 73 Gardă. Cu această ocazie, militarilor din cadrul Diviziei 233 Pușcași li s-a acordat 11 medalii de Erou al Uniunii Sovietice, dintre care 4 post-mortem. Divizia 233 Pușcași a fost nimicită în decembrie 1944 în urma confruntărilor cu cazacii din Brigada a 2-a a Diviziei 1 Cossak a armatei germane la Pitomača și Virovitica (Iugoslavia).