Nebunia a fost întotdeauna o boală care n-a ținut cont de averea sau rangul nimănui – de la oameni săraci, la regi, ea n-a iertat pe nimeni, niciodată. Însă, cu cât persoana a fost mai importantă, cu atât consecințele deciziilor persoanei respective au fost mai grave. Astăzi voi continua lista ce cuprinde 10 conducători a căror boală mintală a influențat, într-un mod nefast, soarta lumii.
Acest top 10 ar fi putut cuprinde doar țari, deoarece acești conducători au fost crescuți în condiții care ar fi putut garanta oricui că va deveni sociopat. Mulți dintre ei și-au văzut rude apropiate omorâte de alte rude apropiate. Deși, copii fiind, au fost abuzați într-un mod necruțător, ca adulți au avut o putere absolută, dar și o sabie a lui Damocles deasupra capului.
Dacă până acum i-am prezentat pe Ivan cel Groaznic, Petru cel Mare, Petru al III-lea, Carol al VI-lea, Qianfei și Maria a Portugaliei, acum este rândul sultanului Mustafa I (1592-1639), care aproape a destrămat Imperiul Otoman. De două ori. Mustafa I a fost sultanul Imperiului Otoman între anii 1617 – 1618 și 1622 – 1623.
Poveștile sultanilor sunt complicate de existența a multor soții și a multor fii. Povestea noastră începe cu câțiva frați, cei mai importanți dintre ei fiind Ahmed I și Mustafa. Ahmed, avid de putere, și-a trimis fratele, Mustafa, în vârstă de unsprezece ani, într-un un turn fără ferestre, cu un zid de cărămidă construit în dreptul ușii. Turnul era denumit Cușca. Mustafa nu avea voie să vadă pe nimeni, trăind complet izolat. Ahmed a avut câțiva fii, dar a murit tânăr, la vârsta de douăzeci și opt de ani. Consoarta sa cea mai influentă, care știa că fiii ei erau prea tineri pentru a ajunge pe tron, și că oricare dintre ceilalți fii ai lui Ahmed ar putea-o ucide sau ar face-o prizonieră, l-a eliberat pe Mustafa din Cușcă. Mustafa stătuse închis 14 ani în acea groapă supraterană.
Iubitor de muzică, sultanului îi plăcea să cânte la harfă și era inspirat de faimoasa muzică grecească. Dar acesta nu era un fapt neobișnuit. Oamenii considerau ciudat faptul că sultanul Mustafa se plimba mereu însoțit de două sclave complet dezbrăcate. Însă nu aceasta era problema cea mai importantă. Problema era că avea obiceiul de a oferi poziții importante oamenilor întâlniți întâmplător pe stradă, de pildă, unui om de pe drum care ii dăduse să bea apă într-o zi caniculară. Iar astfel, fără un guvern central puternic și organizat, imperiul a început să se năruie. Drept urmare, sultanul Mustafa a ajuns înapoi în Cușcă, dar de data aceasta și împreună cu cele două sclave care îl însoțeau de obicei.
Locul său pe tron a fost luat de fiul cel mare al lui Ahmed, Osman. Tânărul ar fi putut fi un conducător destul de bun, deoarece a încercat să reorganizeze guvernul și a pus în funcții oameni capabili. Dar a făcut o mare greșeală: a interzis băutura și fumatul, în special pentru soldați, și a încercat să pedepsească paza regală de elită, denumită Janisarries. Soldații s-au răzvrătit și l-au condamnat la moarte prin… “comprimarea testiculelor.” (Vă mai aduceți aminte din episoadele trecute ce v-am spus? Că nu este bine ca armata să fie enervată?)
Apoi a venit la putere din nou sultanul Mustafa, care își luase obiceiul de a chicoti. Și nu chicotea într-un mod jucăuș, ci avea adevărate crize de chicoteală. Între aceste crize, a început să-l caute pe nepotul său Osman, uitând că acesta murise. Când și-a reamintit că are alți nepoți în viață, și-a făcut planuri pentru a-i ucide. Și mai mult, Mustafa s-a întors la vechile sale obiceiuri, de a-i numi pe oamenii întâlniți întâmplător pe stradă în funcții importante. Birurile din provincii erau atât de mari, încât deveneau sufocante pentru oamenii simpli, iar oficialii din regiunile respective ajunseseră la un pas de a se declara ei înșiși conducători locali. Iar pentru a pune capac tuturor necazurilor, împăratul persan Safavid a atacat Imperiul Otoman, destrămându-l și luând sub conducerea sa Irakul de astăzi. Mustafa a ajuns din nou în Cușcă, de data aceasta pentru totdeauna.
(Va continua)
Alice Diana BOBOC