Tumultosul secol XX, secol al marilor confruntări armate ale istoriei omenirii, a impus pe câmpurile de luptă o armă nemaivăzută până atunci: tancul. Uriaș, impenetrabil, capabil să pună capăt oricărei rezistențe și care nu cunoștea obstacol atunci când trebuia să înainteze spre liniile inamice, tancul a modificat modul de a gândi și de a conduce războiul al generalilor, pedepsindu-i pe cei care nu au crezut în potențialul său, trimițând definitiv cavaleria în cărțile de istorie. Dacă în anii primei conflagrații mondiale, tancul și-a jucat timid rolul, acela de vehicul blindat ce însoțea infanteria, în anii celui de-al Doilea Război Mondial a ajuns vârful de lance folosit pentru a străpunge liniile inamice.
Tanc în timpul bătăliei de la Cambrai
Foto: dailymail.co.uk
Stăpânii blindatelor
Armata franceză a dezvoltat și ea propriul prototip de tanc, Schneider CA1, rezultat în urma transformării tractorului cu șenile Holt. Deși botezul focului l-a primit în aprilie 1917, prima utilizare în număr mare în luptă a acestui model de tanc avea să aibă loc câteva luni mai târziu, în celebra bătălie de la Cambrai (20 noiembrie 1917). Atunci, „căzu iadu cu toți necurații asupra germanilor”, consemnau ziarele vremii. 362 de care blindate ce trăgeau din toate țevile, se târăsc ca niște monștri aprinși spre liniile germane. Ținându-se prea aproape de propria infanterie, tancurile franceze nu erau îndeajuns de rapide, raza de acțiune fiindu-le prea mică. De pildă, un blindat nu se putea deplasa decât cu 6 km/h, iar combustibilul nu-i ajungea decât pentru 30 km. De cealaltă parte a taberei, Germania a folosit un număr mic de tancuri, mai cu seamă capturate. Industria de război germană a produs doar 20 de tancuri cunoscute sub denumirea de A7V. Cu toate acestea, germanii au reușit să devină stăpânii blindatelor. Și nu oricum, ci prin ingeniozitate. Astfel, pentru a distruge tancurile inamice, Regimentul 46 Infanterie «Graf Kirchbach» a pus în practică o nouă tactică de luptă. Experimentată cu succes în timpul bătăliei de la Cambrai, aceasta consta în eșalonarea tancurilor germane în mai multe cordoane. Când tancurile inamice veneau, primul cordon se deschidea și se prefăcea mort, tancurile inamice trecând prin el, socotindu-l eliminat din luptă. După ce tancurile inamice intrau în spațiul fixat, primul cordon format din tancurile germane „învia” și închidea „punga”, atacând tancurile inamice din toate părțile și distrugându-le. Primul duel de blindate din istorie în adevăratul sens al cuvântului a avut loc pe 24 aprilie 1918, în zona Villers-Bretonneux. Câștigat de către germani, după cum recunosc chiar și britanicii, momentul în sine a fost unul aparte. Iată ce scria de pildă, în jurnalul său de război, generalul de brigadă Fuller, creatorul Corpului Britanic Blindat: ”A fost un eveniment în felul său, tot așa de considerabil ca și duelul dintre «Monitor» și «Merrimae», la 9 martie 1869, în timpul războiului american de secesiune. Deși germanii au aruncat în luptă un număr de doar 14 blindate de construcție proprie, acestea se deosebeau de mașinile de luptă engleze prin viteză, putere și blindajul lor mai gros. Tancul englezilor avea o greutate de 32 tone, blindaj de 18 mm grosime și era pus în mișcare de un motor de 250 CP, fapt ce-i permitea să se deplaseze cu o viteză de 11 km/h. Rivalul său german cântărea cu trei tone mai mult, avea un blindaj gros de 30 mm grosime, și un motor de doar 200 CP, dar care-l propulsa cu 16 km/h. În privința armamentului, lucrurile stau mai bine pentru britanici: două tunuri și patru mitraliere față de un singur tun și mai bine de șase mitraliere, cât aveau tancurile germane. Aici merită menționat acel blindat german, care, la Villers-Bretonneux, s-a măsurat în luptă cu șapte blindate engleze, primind o lovitură care i-a făcut tunul inutilizabil pentru a doua jumătate a luptei, echipajul acestuia continuând să lupte mai departe numai cu mitralierele, în cele din urmă obținând victoria. Nu același lucru se poate spune și după semnarea Tratatului de la Versailles. Prin acesta germanilor le-a fost interzis să mai dețină tancuri. Ei trebuiau să-și instruiască tineretul militar cu modele din carton.
Blitzkrieg-ul în acțiune
Foto: warcolorphotos.com
O nouă tactică: blitzkrieg
Venirea la putere a lui Hitler, în 1933, a „eliberat” Germania de prevederile păcii din 1918, astfel că din 1934, Heinz Guderian începe să construiască diviziile de tancuri ce vor deveni punctul central al puterii germane în anii celui de-al Doilea Război Mondial. Punând la punct o nouă tactică – faimosul blitzkrieg, care implica folosirea masivă a tancurilor Panzer, a infanteriei motorizate și a aviației, Guderian a dat un nou rol al tancului, care, de la vehicul blindat ce însoțea infanteria, a devenit vârful de lance folosit pentru străpungerea liniilor inamice. Fiabilitatea acestei tactici avea să fie dovedită în 1939, când cel de-al Treilea Reich spulberă Polonia, sub privirile Franței, care nici în ultimul moment nu a înțeles importanța diviziilor de tancuri. Ba chiar mai mult, a subestimat posibilitatea ca tancurile să traverseze Ardenii și să treacă râul Meuse, rupând liniile franceze la Sedan, așa cum avea să se întâmple în 1940. Rapiditatea și ușurința cu care a fost cucerită Franța s-a datorat folosirii tancului în mari grupuri de luptă.
PzKpfw IV
Foto: flickriver.com
PzKpfw IV – tancul de cursă lungă al Germaniei hitleriste
Statistic, în primii ani de conflict mondial, armata germană era echipată adecvat cu tancuri medii și ușoare. Concepute de Guderian, tancurile medii erau suficient de bine blindate și aveau destul armament cu care puteau face față tancurilor inamice, dar și puteau acționa pe o rază mai mare, având o viteză mai mare decât a tancurilor de escortă ale infanteriei, preferate de britanici și francezi. Gudrian considera că divizia trebuie construită în jurul tancului, nu în jurul infanteriei, deoarece astfel crearea unui breșe poate fi exploatată cu toată viteza. Tehnologia făcea aplicabilă teoria. Tancurile germane au devenit tot mai fiabile, iar prin adăugarea sistemelor radio, formațiunile de blindate puteau păstra legătura cu cartierul general și puteau să reacționeze rapid la evoluția evenimentelor. Unul dintre cele mai utilizate tancuri germane în anii celui de-al Doilea Război Mondial a fost PzKpfw IV. Produs din octombrie 1937 până în mai 1945 în 8.600 de exemplare, PzKpfw IV a luptat pe toate fronturile, fiind privit cu respect atât de echipaje, cât și de inamici. Având o greutate de 25 de tone, PzKpfw IV putea să se deplaseze cu o viteză de 40 km/h. Echipajul format din cinci oameni, era protejat de un blindaj cuprins între 30 și 80 mm și putea să riposteze cu tunul de 75 mm ori cu una din cele două mitraliere MG34 montate pe tanc. Pe Frontul de Est, rivalul sovietic al acestui tanc a fost T-34. Proiectat în 1939, era de bază în unitățile blindate ale Armatei Roșii. Construit într-un număr de 39.698 de unități, T-34 avea un echipaj format din cinci oameni: comandantul, doi tunari, un încărcător și pilotul, deși habitaclul era mic. Propulsat de un motor diersel, tancul sovietic putea prinde o viteză maximă de 51 km/h, ceea ce-i asigura o rază de acțiune de 400 km. Producția acestui tanc a continuat și după cel de-al Doilea Război Mondial, astfel de tancuri fiind livrate pretudindeni în lume, cu precădere regimurilor sprijinite de URSS.
Tancuri sovietice T-34 în timpul bătăliei de la Kursk
Foto: orientalreview.org
Kursk: bătălia tancurilor
După ce sovieticii au aruncat în luptă tancul T-34, germanii au contraatacat prin introducerea tancurilor Panther și Tiger. Considerat din punct de vedere tehnic cel mai reușit tanc al celui de-al Doilea Război Mondial, PzKpfw V – Panther cântărea 45 de tone și atingea o viteză de 55 km/h. La bord se afla montat un tun de 75 mm și trei mitraliere, iar blindajul avea o grosime de 100 mm în partea frontală și 45 mm pe laterale. Fabricarea acestui tanc a început în noiembrie 1942, făcându-se în grabă, primele modele nedispunând de fiabilitatea necesară. Ulterior, tancurile Panther și-au câștigat, însă o reputație formidabilă. Celălalt tanc, PzKpfw VI – Tiger a fost conceput la solicitarea armatei privind construirea unui tanc care să distrugă orice obstacol. Construirea tancurilor Tiger a început în 1942. Cântărea 55 de tone, avea o viteză de 37 km/h și avea un echipaj format din cinci oameni. Blindajul de 100 mm îl făcea de neînvins. Producția a încetat în august 1944, după ce au fost realizate 1.350 de exemplare, deoarece din februarie, același an, fusese demarată acțiunea de construire a modelului Tiger B. Aceste noi tancuri au fost mai grele și mai bine protejate: cântăreau 69 de tone și erau dotate cu un tun mai puternic și mai lung, atotputernicul de 88 mm. Au fost cunoscute de Aliați sub denumirea de Royal sau King Tiger. Până la sfârșitul războiului au fost construite 484 de exemplare. Revenind la tancurile Panther și Tiger, acestea au primit botezul focului în cea mai mare bătălie de blindate din istoria omenirii, la Kursk (5 – 16 iulie 1943). Aici, armata germană a concentrat peste 2.200 de tancuri, 20.000 de piese de artilerie și aproximativ un milion de oameni, susținuți de 2.000 de avioane. În contrapartidă, rușii aruncă în luptă 3.500 de tancuri, 20.000 de tunuri și mortiere, 1.000 de lansatoare Katiușa, 2.400 de avioane și 1.300.000 de oameni. Tot acest efectiv se va înghesui într-un cuptor încins, în care cantitatea a bătut calitatea, mulțimea de tancuri sovietice (în principal T34) făcând față puternicelor tancuri germane.
(Va urma)
Mihăiță ENACHE
Citiți și