Iată câteva personalități care au avut de înfruntat multe piedici de-a lungul vieții, dar s-au ambiționat și au reușit să răzbească în viață, atingându-și, până la urmă, țelurile.
1. Abraham Lincoln
Pe vremea când era tânăr, Abraham Lincoln a mers la război cu gradul de căpitan și s-a întors ca simplu soldat. Ulterior, el a eșuat ca om de afaceri. Ca avocat în Springfield, avea o fire prea imposibilă și prea temperamentală pentru a avea succes. S-a orientat apoi spre politică și a fost învins în prima sa încercare de a intra în legislatură, a fost din nou învins la prima sa încercare de a fi nominalizat pentru Congres, a fost învins în alegerile senatoriale din 1854, a fost învins în eforturile sale de a deveni vice-președinte în 1856 și a fost învins în alegerile senatoriale din 1858. În acea vreme, el se destăinuia într-o scrisoare către un prieten: “Sunt cel mai nenorocit om în viață. Dacă ceea ce simt ar fi distribuit în mod egal întregii omeniri, nu ar exista pe pământ nicio față veselă.”
2. Thomas Edison
Profesorii lui Thomas Edison nu aveau deloc o părere favorabilă despre el, spunând că era “prea prost pentru a învăța ceva.” Apoi Thomas Edison a fost concediat de la primele sale două locuri de muncă pentru că era “non-productiv”. Ca inventator, Edison a făcut 1.000 de încercări nereușite pentru inventarea becului. Atunci când un reporter l-a întrebat “Cum v-ați simțit să eșuați de 1.000 de ori?”, Edison a răspuns: “Nu am eșuat de 1.000 de ori. Becul a fost o invenție în 1.000 de pași.”
3. Walt Disney
Walt Disney a fost concediat de către un editor de ziar pentru că “era lipsit de imaginație și nu avea idei bune.” Chiar și înainte de a construi Disneyland-ul, el a intrat de mai multe ori în faliment. De fapt, parcul propus de Disney a fost respins de orașul Anaheim, pe motiv că ar fi atras numai gunoaie umane.
4. Henry Ford
Henry Ford a eșuat în trei afaceri și a intrat in faliment de cinci ori înainte de a înființa Ford Motor Company, la vârsta de 53 de ani.
5. Fred Astaire
După prima probă pe care Fred Astaire a dat-o pentru ecran, directorul de la MGM, care se ocupa cu preselecția actorilor, nota despre el – pe un bilețel – în 1933: “Nu poate juca. Nu poate cânta. Puțin chel. Poate dansa un pic.” Fred Astaire a păstrat acel bilețel deasupra șemineului din locuința sa din Beverly Hills. Astaire a observat odată că “atunci când experimentezi ceva, trebuie să încerci atât de multe lucruri înainte să alegi ceea ce vrei, încât zile întregi nu poți obține nimic, decât epuizare.” Iar aici apare și recompensa pentru perseverență: “…Cu cât te înalți mai sus, cu atât ți se permit mai multe greșeli. Când ajungi în vârf, dacă faci suficiente greșeli, sunt considerate a fi stilul tău.”
(Va continua)
Citiți și … Dar nu au renunțat! (2)