Anul 1989 a fost anul în care regimurile comuniste din Blocul Estic au căzut. Dintre acestea, România a fost singura țară în care trecerea la democrație s-a făcut violent. De-a lungul timpului, în încercarea de a afla adevărul despre evenimentele petrecute atunci, au fost realizate numeroase documentare și s-au scris rafturi întregi de cărți și articole. Cu toate acestea, adevărul este în continuare un secret bine ascuns. Până când?
Foto: politeia.org.ro
Pentru a cinsti memoria victimelor din acel decembrie sângeros, Redescoperă Istoria va publica până în ianuarie 2015, în fiecare zi, cronologia evenimentele desfășurate în urmă cu un sfert de secol. Atunci, „lecția de istorie” s-a scris cu sânge și curaj. Acum, „lecția de istorie” este oferită tuturor românilor pentru ca memoria evenimentelor de atunci să fie păstrată ca un omagiu adus victimelor de atunci. Este de datoria noastră!
Scânteia care a declanșat cascada evenimentelor din decembrie 1989 a fost reprezentată de evacuarea pastorului reformat László Tökés, care, recent, a făcut comentarii critice în mass-media internațională la adresa regimului lui Ceaușescu. Catalogat drept incitator la vrajbă etnică, guvernul comunist a cerut episcopului revocarea din post a lui Tökés, privându-l astfel de dreptul de a locui în apartamentul la care era îndreptățit ca pastor. Nota oficială de suspendare din funcție a lui Tökés a fost emisă în martie 1989, însă pastorul a contestat vehement acest act în justiție. Principalele elemente aduse în discuție de acesta erau: cine avea dreptul să decidă cine locuiește într-o casă parohială și dacă fuseseră respectate procedurile legale în emiterea ordinului de evacuare. După aproape un an de lupte în justiție, la 7 decembrie 1989, autoritățile au emis ordinul de evacuare. Câteva zile mai târziu, mai exact pe 11 decembrie 1989, postul tv Budapesta 1 a difuzat în cadrul emisiunii politice „Panorama” imagini din Timișoara, avându-l în prim plan pe pastorul reformat László Tőkés, care cerea sprijin pentru a nu fi mutat din comunitatea religioasă pe care o conducea. Mai mult decât atât, la ultima slujbă duminicală pe care a oficiat-o înainte de planificata sa evacuare, pastorul le-a cerut enoriașilor săi să se adune în jurul bisericii în ziua de vineri, 15 decembrie 1989, pentru a fi martori ai evenimentului. Aceștia s-au adunat în jurul casei sale, pentru a-l proteja de hărțuire și evacuare. Ulterior, acestora li s-au alăturat trecători, precum și enoriașii bisericii baptiste din apropiere, necunoscând detaliile și aflând de la susținătorii pastorului că aceasta era o nouă încercare a regimului comunist de a restricționa libertatea religioasă.
László Tökés
Foto: Agerpres
Merită menționat faptul că perioada în care a avut loc evenimentul, poziția geografică a acestui oraș din vestul țării, precum și evoluția istorică diferită a Banatului și-au pus amprenta asupra naturii evenimentelor de la Timișoara din Decembrie 1989. În general, în România, în luna decembrie se instalează iarna grea, dar în urmă cu 25 de ani, cea mai mare parte a acestei luni a fost binecuvântată cu o vreme neobișnuit de blândă. Acest lucru a încurajat mulțimea să rămână pe stradă și, într-o oarecare măsură, a scăzut eficiența metodelor folosite de autorități, dat fiind că tunurile cu apă îndreptate spre demonstranți nu au avut același impact ca pe timp friguros. Până în seara zilei de 15 decembrie 1989, enoriașii, precum și un număr mic de cetățeni ai orașului au vegheat în fața bisericii din Piața Maria. În acea seară, lucrători ai Securității, în civil, au încercat arestarea participanților, izbucnind astfel încăierări, care însă nu s-au extins.
Ziua de sâmbătă, 16 decembrie 1989, părea a fi încă o zi de veghe în preajma bisericii reformate. Enoriașii pastorului Tőkés aprind lumânări și se roagă pentru ca acesta să nu fie evacuat și strămutat în altă localitate. Oficialitățile locale simt pericolul și încearcă să ignore ordinul de evacuare. Însuși primarul Timișoarei, Petre Moț, îl vizitează pe pastor și-i promite că nimeni nu se va atinge de el. Oamenii, în jur de 300 la număr, nu mai au încredere în promisiuni și doresc un document oficial care să-l oblige pe primar să-și respecte cuvântul, însă acesta nu-și ia o asemenea răspundere.
Timișoara, casa parohială, 15 decembrie 1989
Foto: memorialulrevolutiei.ro
Numărul celor care așteaptă rezolvarea cazului crește în același timp cu starea de iritare a oamenilor. Interesul timișorenilor se mută de la cazul Tökés la confruntarea cu primarul, ca reprezentant al puterii. Se produce trecerea de la nemulțumirile măruntele locale, la frenezia colectivă a rezolvării radicale, la revendicări care amenință însuși sistemul politic românesc. Se formează coloane care pornesc să ocupe centrul orașului și altele care încearcă să atragă cât mai multă lume. Se aude deja apelul la solidaritate: «Români, veniți cu noi!». Un tânăr oprește un tramvai, se urcă pe tampoanele lui și strigă: «Mă numesc Daniel Zăgănescu și nu mi-e frică de Securitate. Jos Ceaușescu!» Circulația se întrerupe.
Toată lumea știe că trebuie să fie chemați și studenții și sunt trimiși soli spre căminele studențești. Se face apel și la muncitori. În Piața Maria, se adună câteva sute de persoane. Se strigă: «Libertate!», «Dreptate!» și se cântă «Deșteaptă-te române!» Coloanele se îndreaptă spre Comitetul Județean al PCR, sediul puterii. Deși se află în beznă, acesta este un obiectiv totuși bine păzit de trupe ale Ministerului de Interne și de către pompieri. Oficialii locali, panicați, organizează apărarea CJ al PCR. În lungi ședințe, hotărâseră că trebuie mobilizate forțele de ordine ale Ministerului de Interne, ale Miliției, Gărzile Patriotice, armata și chiar pompierii. Nu a lipsit nici inițiativa de a cere indicații de la București. Manifestanții sunt întâmpinați cu jeturi de apă. Câțiva încearcă să pătrundă în clădirea PCR, un tânăr escaladează clădirea, pentru a smulge stema PCR, iar alții încep un bombardament cu pietre. Forțele de ordine ripostează. Se folosesc gaze lacrimogene, bastoanele de cauciuc lovesc aprig și sunt operate arestări.
Timișoara, 16 decembrie 1989
Foto: memorialulrevolutiei.ro
În jurul orei 21, demonstranții se retrag, lăsând locul celor care încep să șteargă urmele atacului, redând clădirii PCR și spațiului verde din jur prestanța unui sediu al puterii. Manifestanții se regrupează în fața Catedralei, unde se cred protejați. Un tânăr, Sorin Oprea, propune ca timișorenii să se adune în fiecare zi, la Catedrală, pentru ca acțiunea lor să continue. Coloanele pornesc din nou prin oraș și din nou în orașul de pe Bega au loc ciocniri cu forțele de ordine. Până după miezul nopții, cele două tabere se atacă reciproc, pe străzi au loc adevărate lupte, mulți demonstranți fiind loviți și arestați. Când combatanții își părăsesc pozițiile, orașul arată ca după război: vitrine sparte, magazine devastate, lozincile Epocii de Aur distruse, iar caldarâmul este «tapetat» cu obiecte dintre cele mai diferite. Din vitrinele sparte ale librăriei Sadoveanu, operele lui Ceaușescu au fost aruncate în mijlocul străzii, unde li s-au dat foc.
Și totuși, în noaptea de 16 spre 17 decembrie 1989, timișorenii au visat cu ochii deschiși: la robinete curgea apă caldă, iar caloriferele erau fierbinți. Conducătorii locali ai PCR le trimiteau un mesaj de împăcare.
(Va urma)
Bibliografie:
• Domnița Ștefănescu – Cinci ani din istoria România. O cronologie a evenimentelor decembrie 1989 – decembrie 1994, Editura Mașina de Scris, București, 1994;
• Peter Siani – Davies – Revoluția Română din Decembrie 1989, Editura Humanitas, București, 2006.
Citește și:
Decembrie 1989: Momentul care a schimbat istoria contemporană a României (2)