Decembrie 1976. În urmă cu 37 de ani, pe linia de probă a Întreprinderii de Vagoane din Arad, industria ”multilateral dezvoltată” înregistra un nou succes: cea dintâi ramă de metrou românească făcea ”primii paşi”. Cel care i-a ghidat pașii a fost Caius Miculescu. Fost vicecampion alături de naţionala de volei a României în ’56, Caius avea să participe ca inginer electrotehnist în cadrul Întreprinderii de Transport Bucureşti la realizarea troleibuzelor articulate şi a vagonului de tramvai dublu articulat. Însă realizarea care i-a pus numele în istorie a fost consemnată în urmă cu peste trei decenii, la Arad. Era în 21 decembrie 1976, se confesa acesta ziaristului Ilie Tănăsache în ’89. Cu doar doi ani înaintea primei călătorii din subteranele Bucureştiului, rama de metrou era gata. Constructorii din Arad se întrecuseră pe ei înşişi. Verificarea acestei performanţe româneşti a durat vreme de trei luni și a fost realizată de către o echipă de specialişti ai Întreprinderii Metroul-Bucureşti, în rândul cărora mă aflam şi eu. Ultimele 72 de ore, ţin bine minte, s-a lucrat non-stop. În zori, pe la 5 dimineaţa, am mers la hotel pentru o scurtă… refacere. La orele 11:00, îmbrăcaţi frumos, eram prezenţi la linia de probe. Trăiam o stare de încordare aparte. Glumele noastre, unele destul de… deplasate, nu izbuteau să mascheze emoţiile fiecăruia. Ultimele verificări şi… iată-mă la pupitrul de comandă al ramei. Aveam în urma mea experienţa multor puneri în funcţiune – la troleibuze, tramvaie… Şi totuşi, eram emoţionat. Pentru că vagonul de metrou era cu totul altceva. Pe mâna mea se aflau cei 860 kw instalaţi pentru tracţiune. O forţă, nu glumă. Ştiam la ce mă puteam aştepta şi la o putere pe jumătate… Am tras aer în piept, o apăsare decisă într-un anume loc al bordului, şi… Întâia ramă românească de metrou a pornit docilă, lin. Această „jucărie”, pe care o concepusem „în principiu”, realizată cu foarte mulţi colaboratori de nădejde, s-a dovedit viabilă. Iar cel care a pornit-o primul – să-mi fie scuzată lipsa de modestie – am fost eu. Poţi să uiţi un astfel de moment?

Doi ani mai târziu, în timpul unei vizite de lucru a tovarăşului şi a tovarăşei, aceştia au vrut să efectueze o deplasare cu trenul compus din cele două rame prototip, între Piaţa Unirii şi Izvor. Să vezi dragă că nu-ţi merge jucăria, a spus cu răutate tovarăşa. Ca un făcut, rama nu a pornit din prima. În cele din urmă, trenul se pune în mişcare, iar cel care se afla la pupitru – ing. Caius Miculescu a spus, într-o linişte mormântală: Sâc, că merge!

…Astfel a început istoria metroului bucureştean. O istorie 100% românească, dar care este incompletă fără poveştile oamenilor care şi-au dedicat ani din viaţă lucrând pe şantierul metroului din Capitală. În încheiere, doresc să citez un crâmpei de adevăr spus cândva pe un forum cu tematică underground: Rama noastră e în stare să „meargă” chiar dacă „se termină linia”. Nu există deocamdată linie de metrou pusă în funcţiune fără ajutorul ramei Caius Miculescu…

Mihăiţă ENACHE