1282: Papa Martin al IV-lea l-a excomunicat pe regele Petru al III-lea al Aragonului.

Papa Martin al IV-lea

1330: La Posada, oastea lui Basarab I a început lupta cu oștirea ungară condusă de Carol Robert de Anjou, care se retrăgea spre Transilvania.

Bătălia de la Posada (1330)
Lupta de la Posada în Cronica Pictată de la Viena
Perioadă: 9 – 12 noiembrie 1330
Rezultat: Victorie decisivă a forțelor române

 În 1324 Basarab I se afla sub suveranitatea lui Carol Robert de Anjou. Un an mai târziu, domnitorul român cucerește Severinul, ceea ce a dus la răcirea relațiilor cu Regatul Ungar. Mai mult decât atât, din 1327 Basarab refuză să mai plătească tributul de vasal. Aceste lucruri l-au determinat pe regele ungar, la sfatul lui Dionisie (mai târziu ban de Severin), să întreprindă o expediție de recucerire a teritoriului pierdut și de pedepsire a vasalului său.

Solul muntean aduce oferta de pace regelui ungar

 În luna septembrie a anului 1330, Carol Robert de Anjou, regele Ungariei, cu o puternică armată, pleacă din Timișoara să-l pedepsească pe fostul său vasal, Basarab I, cneaz al ținutului. Ocupă Banatul de Severin și înaintează prin Oltenia, pustiită în prealabil de către Basarab, spre Curtea de Argeș. Datorită acestei strategii de apărare, în rândurile armatei invadatoare se instalează foametea încă de la intrarea în Țara Românească. Pe drum, Carol Robert primește o solie din partea domnitorului român (ilustrată și într-una dintre cele trei miniaturi legate de acest subiect ale cronicii pictate de la Viena), care îi aduce o propunere de pace.

Oferta de pace făcută de Basarab I este refuzată de către rege, deși i se promitea plata a 7.000 de mărci de argint ca despăgubire, cedarea cetății Severinului și trimiterea unui fiu la curtea ungară ca garanție, “numai vă întoarceți în pace și vă feriți de primejdii, că de veți veni mai încoace, nu veți scăpa de dânsele”.

Carol Robert răspunde cu aroganță că Basarab este păstorul tuturor oilor sale și că îl va scoate de barbă din vizuina lui. În cele din urmă, armata maghiară ajunge la Curtea de Argeș, pe care o găsesc pustie și o incendiază.

Unele relatări ungurești dar și cronica lui Jan Długosz povestesc despre un armistițiu încheiat între cele două părți beligerante, cu condiția ca românii să conducă armata invadatoare către Ungaria pe drumul cel mai scurt. Ghizii români puși la dispoziția regelui de către Basarab i-ar fi condus apoi pe unguri într-un defileu unde acesta le pregătise o capcană. A. D. Xenopol se îndoia de veridicitatea acestui pasaj, socotindu-l doar un pretext pentru a explica mai ușor înfrângerea rușinoasă a armatei regale.

Cert este că odată ajunși în acea vale îngustă și prăpăstioasă, ungurii sunt atacați și zdrobiți.  După lupta de 4 zile, 9 – 12 noiembrie 1330, Carol Robert de Anjou a scăpat cu greu, schimbând hainele sale cu ale unui oștean pentru a nu fi recunoscut.

Fuga lui Carol Robert, tablou de Molnár József (1855)

Localizarea bătăliei nu a fost stabilită până astăzi cu certitudine, istoricii optând pentru locuri precum: Valea Oltului, în Țara Loviștei la Titești, în zona Mehadiei (în Banatul de Severin), pe culoarul Rucăr-Bran sau Valea Prahovei. O pondere mare în alegerea locației a constituit-o drumul întoarcerii, socotit prin deducție logică ca fiind ori cel mai sigur (respectiv cel de la Turnu Severin), ori cel mai scurt (trecătorile Carpaților către Sibiu sau Brașov). Nici în ipoteza existenței armistițiului nu se poate concluziona cu siguranță că într-adevăr românii i-au dus pe inamici pe drumul cel mai scurt către Ungaria.

Izvoarele istorice oferă puține informații geografice cu privire la acest subiect. Cronica pictată de la Viena menționează doar „o cale oarecare” (quondam via), între „locuri strâmte” (passus strictissimos), stâncoase și neîmpădurite, iar cele două miniaturi ale bătăliei reproduc, în opinia lui Constantin Rezachevici, doar niște modele bologneze, fără legătură cu realitatea geografică românească. În neconcordanță cu această relatare, documentele emise de curtea maghiară, precum și cronica teutonă a lui Petru de Duisburg, vorbesc despre o regiune păduroasă.

1376: Primele statute de breaslă păstrate din Transilvania. Ele aparțineau breslelor din Sibiu, Sighișoara, Sebeș și Orăștie.

1799: Revoluția franceză: Lovitură de stat (“18 brumar”). Directoratul este înlăturat și înlocuit cu Consulatul; instaurarea dictaturii burgheziei.

Revoluția franceză (1789-1799) a fost un eveniment major al epocii moderne, care a dus la răsturnarea Vechiului Regim și la instaurarea unei noi ordini politice și sociale în Franța. Franța a experimentat toate sistemele de guvernare trecând succesiv de la monarhia absolută, bazată pe principiul de drept divin, la monarhia constituțională, după model britanic, în care domină principiul „regele domnește, dar nu guvernează”, apoi la republică. Aceasta avea la bază, în teorie, libertatea și egalitatea tuturor cetățenilor. Revoluția franceză este evenimentul care a marcat totodată în istoria Franței, trecerea la epoca modernă. Perioada revoluționară începe în 1789, cu reunirea Adunării Stărilor Generale și căderea Bastiliei, și se termină în 1799, cu lovitura de stat din 18 Brumar a lui Napoleon Bonaparte. Ideile liberale și naționale propovăduite de Revoluția franceză s-au răspândit în toată Europa, având ca efect intensificarea luptei națiunilor asuprite împotriva dominației străine. Revoluția franceză completează șirul marilor revoluții ale epocii moderne, fiind precedată de Revoluția engleză și Revoluția americană. Totodată, ea a rămas cel mai popular model de insurecție până la Revoluția Rusă din 1917.

1857: Deputații pontași din Adunarea ad-hoc a Moldovei, în frunte cu Ion Roată, au depus o jalbă pe biroul Adunării, cerând, printre altele, desființarea “boierescului”.

Ion Roată (n. 1806, satul Câmpuri, județul Vrancea; d. 20 februarie 1882, satul Gura Văii, județul Vrancea), cunoscut și sub numele de Moș Ion Roată, a fost un țăran român, deputat în Divanul Ad-hoc și un susținător înflăcărat al Unirii Principatelor Moldova și Valahia și al reformei agrare din Principatele Unite Române.

1877: Armata română cucerește reduta otomană de la Rahova.

1888: Criminalul londonez Jack Spintecatorul a ucis ultima lui victimă, pe nume Mary Jane Kelly.

„Jack Spintecătorul” este un pseudonim acordat unui criminal în serie anonim (sau criminali anonimi) activ în jurul regiunii Whitechapel și în districtele adiacente orașului Londra, Anglia, în toamna anului 1888. Numele este preluat dintr-o scrisoare trimisă Agenției Centrale de Știri din Londra de către o persoană care pretindea că este ucigașul.

Coperta revistei Puck din 21 septembrie 1889 ce conţine un articol despre „Jack Spintecătorul”

 Ziarele, ale căror vânzări au crescut mult în acea perioadă, au ajutat la promovarea notorietății criminalului datorată brutalității omorurilor și a ineficienței poliției, care nu a reușit să-l identifice și să-l captureze, uneori ajungând la locul crimei mai târziu cu câteva minute. Din cauza faptului că ucigașul nu a fost identificat, legendele ce privesc aceste omoruri au circulat ca o combinație de cercetări istorice cu folclor și pseudoistorie. De-a lungul anilor, mulți autori, istorici și detectivi particulari au propus diverse teorii despre cine este ucigașul, numărul lor sau numele victimelor.

1918: Împăratul Wilhelm al II-lea abdică după Revoluția Germană, iar Germania este proclamată Republică.

Wilhelm al II-lea
Împărat al Germaniei; Rege al Prusiei
Domnie: 15 iunie 1888 – 9 noiembrie 1918 (30 ani, 147 zile)
Predecesor: Frederic al III-lea
Succesor: Monarhie abolită
Friedrich Ebert (Cancelar și de facto șef de stat al Republicii de la Weimar)

1923: “Puciul de la berărie”, condus de Adolf Hitler, este înăbușit la München.

Puciul de la berărie (în germană numit Hitlerputsch sau Hitler-Ludendorff-Putsch) a fost o tentativă eșuată de lovitură de stat ce a avut loc între seara zilei de joi, 8 noiembrie, și după amiaza zilei de 9 noiembrie 1923, când liderul partidului nazist, Adolf Hitler, împreună cu generalul Erich Ludendorff, ambii veterani ai Primului Război Mondial, precum și alți lideri ai organizației Kampfbund au încercat să preia puterea politică în München, Bavaria și Germania.

1928: Apare primul numar al revistei Radiofonia.

1938: Diplomatul nazist Ernst vom Rath moare de rănile provocate de gloanțele rezistenței luptătorilor evrei, un act pe care naziștii l-au folosit ca o scuză pentru a demara pogromul național cunoscut sub numele de Kristallnacht (Noaptea de Cristal).

Ernst vom Rath

1938: În Germania, “Noaptea de cristal” – mare pogrom împotriva evreilor, dispus de statul hitlerist.

Dimineața următoare…

Noaptea de cristal sau Noaptea sticlei sparte (în germană Kristallnacht, Reichskristallnacht, Reichspogromnacht sau și Novemberpogromnacht) desemnează pogromul împotriva evreilor din Germania nazistă inclusiv Austria (care la acea dată era înglobată în Reich) de la 9–13 noiembrie 1938.

Denumirea Reichskristallnacht s-a răspândit mult, chiar și în afara Germaniei și Austriei. Totuși, sensul originar al acestei denumiri, conotațiile ei din prezent – care diferă foarte mult de cele inițiale – precum și numeroasele alte denumiri ale acelor evenimente fac ca în ultima vreme în Germania să se prefere oficial o altă denumire, și anume „Novemberpogromnacht”, Noaptea pogromului din noiembrie. Între 9 și 13 noiembrie 1938 în numeroase orașe și sate germane și austriece au fost devastate casele evreilor și circa 8.000 de magazine evreiești. Atât civili, cât și trupele SA (Sturmabteilung) și SS (Schutzstaffel) au distrus clădiri cu barosul, lăsând străzile acoperite cu cioburi de sticlă de la geamurile sparte — originea numelui „Noaptea sticlei sparte”. În această perioadă în Germania și Austria au fost omorâți în bătaie circa 400 de evrei; aproximativ 30.000 de evrei au fost duși în lagăre de concentrare, iar 1.668 de sinagogi, deci aproape toate sinagogile au fost devastate, 267 din ele fiind chiar incendiate. Toate aceste crime au fost înfăptuite la comanda statului nazist de la acea vreme, în cadrul politicii sale naționaliste, rasiste și antisemite.

1961: România a devenit membră a Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO).

1986: PF Teoctist este ales Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Ungro-Vlahiei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

1989: Barierele dintre Germania de Est și cea de Vest au fost deschise.

1993: Croații bosniaci au distrus podul Stari Most din Mostar, construit cu peste 400 de ani în urmă.

1994: Descoperirea elementului chimic darmstadtium.

2003: O eclipsă totală de lună este văzută în America, Europa, Africa și Asia Centrală