Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Nume cu rezonanţă în istoria poporului român, cele trei localităţi reprezintă locurile în care armata română a administrat armatei germane înfrângeri zdrobitoare în anii Primului Război Mondial. Imaginile de mai jos au fost realizate în anul 1917, camera obscură reuşind să surprindă atmosfera Marelui Război în cele mai neaşteptate momente: inspecţii ale comandanţilor militari şi ale familiei regale pe front, soldaţi în tranşee scriind acasă, poate, ultima scrisoare, soldaţi prinşi sub focul inamic dar şi prizonieri germani. Meritul aducerii în atenţia publică a acestor instantanee unice aparţine publicistului Sorin Turturică.
Taranii au dus greul de nepovestit al razboiului. Eroi fara sa fi dorit asta, vor mai avea douazeci de ani de pace inaintea unui alt devastator razboi, care va goli de continut Romania interbelica.