18 noiembrie în istorie

 1180: Filip al II-lea devine rege al Franței.

Membru al Dinastiei Capețienilor, Filip al II-lea a fost fiul lui Ludovic al VII-lea, rege al Franței și a celei de-a treia soții, Adela de Champagne. Filip a avut cele mai mari succese dintre regii Franței medievale, extinzându-și regatul și sporind influența monarhiei. A rupt Imperiul Angevin și a învins coaliția adversarilor săi (Sfântul Imperiu Roman, Anglia, Flandra), în Bătălia de la Bouvines din 1214. A reorganizat guvernarea, a adus stabilitate financiară, fiind simpatizat de populație din cauza cedării puterii nobililor către clasa medie.

1210: Papa Inocențiu al III-lea îl excomunică pe împăratul Otto al IV-lea.

Otto al IV-lea (n. 1175/1176 — d. 19 mai 1218) a fost unul dintre cei doi rivali Regi ai Germaniei din 1198, singur rege din 1208, Rege al Italiei din 1208 și Împărat al Sfântului Imperiu Roman din 1209. A fost singurul rege din dinastia Welf, fiind detronat în anul 1215. S-a născut în Normandia, fiu al lui Henric Leul Duce de Bavaria și Saxonia și a Matildei Plantagenet. A crescut în Anglia la curtea Regelui Henric al II-lea. La moartea Împăratului Henric VI Filip, Duce de Suabia a fost ales Rege al Germaniei dar forțele opuse acestuia, susținute de Papa Inocențiu al III-lea îl susțin pe Otto. Acesta este ales Rege la Köln și este încoronat la Aachen pe data de 12 iulie. Aceste alegeri au antrenat imperiul în conflictul dintre Anglia și Regatul Franței, Filip fiind susținut de Regele Franței. În urma înfrângerii Angliei, Otto și-a pierdut ajutorul acesteia și rând pe rând majoritatea aliaților săi au trecut de partea lui Filip. În 1208 Filip este ucis, iar Otto se împacă cu familia acestuia, logodindu-se cu fiica acestuia Beatrice. În noiembrie 1208 este confirmat de către toți principii electori, iar în octombrie 1209 este încoronat împărat. În ciuda promisiunilor anterioare, odată ajuns împărat, încearcă să întărească puterea imperială în detrimentul puterii papale. Pentru aceasta, intră în conflict cu papalitatea fiind excomunicat în 1210. În 1211 încearcă să cucerească Regatul Siciliei condus de Frederic, fiul fostului împărat Henric VI. Acesta, sprijinit de Papă și de regele Franței, este ales de o serie de provincii germane rege al Germaniei, iar Otto este nevoit să revină în Germania pentru a rezolva situația. După decesul soției sale Beatrice, în vara anului 1212, majoritatea aliațiilor îl părăsesc în favoarea lui Frederic. Acesta nu reușește să îl învingă decisiv pe Otto decât în 1214 în Bătălia de la Bouvines, Otto fiind obligat să abdice și să se retragă în posesiunile sale private din Braunschweig unde a murit în 1218.

1302: Prin bula papală Unam Sanctam, papa Bonifaciu al VIII-lea proclamă supremația spirituală a papei asupra tuturor deciziilor dogmatice.

Papa Bonifaciu al VIII-lea a fost un papă al Romei între anii 1294-1303. Prin bula In supremae praeminentia dignitatis de la 20 aprilie 1303, a pus bazele Universității Sapienza din Roma, cea mai mare și cea mai veche universitate de stat din Roma.

Este cunoscut pentru faptul cǎ a distrus localitatea Palestrina în luptele sale pentru putere, masacrându-i populația (6000 de suflete). Se culca cu femei căsătorite și era renumit în toată Roma pentru actele sale de pedofilie; ba mai mult, a declarat că sexul cu băieței nu este un păcat.

1307: După legenda lui Aegidius Tschudi, arestat pentru nesupunere în fața unui nobil, Wilhelm Tell este condamnat să tragă cu arbaleta într-un măr așezat pe capul fiului său, pentru a-și salva viața.

1494: Regele Carol al VIII-lea al Franței ocupă Florența, Italia.

1626: Bazilica Sfântul Petru din Roma este sfințită de Papa Urban al VIII-lea, după o perioadă de construcție de 120 de ani.

Bazilica Sfântul Petru (în italiană: “Basilica di San Pietro in Vaticano”) din Roma se găsește în Cetatea Vaticanului, înăuntrul statului pontifical, în monumentala Piazza San Pietro. Edificiul, lung de 186 metri, înălțimea cupolei de 119 metri, cu o suprafață totală de peste 15.000 m², este unul din cele importante lăcașe ale creștinătății. Bazilica Sfântul Petru este una din cele patru bazilici patriarhale din Roma, alături de Bazilica San Giovanni in Laterano, Santa Maria Maggiore și Bazilica Sfântul Paul din afara zidurilor.

 Bazilica este rezultatul unor lucrări de-a lungul mai multor secole. La început a fost doar un monument comemorativ în locul unde Sfântul Apostol Petru, considerat drept primul papă al Romei, ar fi fost martirizat și înmormântat, în apropierea circului lui Nero. Între anii 319 și 329 împăratul Constantin cel Mare a construit pe acest loc o mare bazilică. În secolul al XV-lea, clădirea era în stare de ruină și papa Iuliu al II-lea hotărăște construirea unei noi bazilici de mare amploare. Construirea edificiului actual, începută la 18 aprilie 1506, se sfârșește în anul 1612 în timpul papei Paul al V-lea. Bazilica a fost sfințită la 18 noiembrie 1626 de către papa Urban al VIII-lea. Numeroși arhitecți și artiști de prestigiu au contribuit la realizarea acestei opere: arhitectul Bramante inițiază primele lucrări, Michelangelo execută proiectul cupolei, Rafael Sanzio modifică planul originar dintr-o cruce grecească într-una latină, Carlo Maderno completează fațada, Bernini desenează planul pieței cu faimoasele colonade.

1730: Frederic al II-lea (cunoscut ca Frederic cel Mare), rege al Prusiei acordă pentru prima dată grațierea regală și eliberarea din detenție.

1820: Comandantul american Nathaniel Palmer a descoperit Antarctica.

Antarctica este regiunea polară din sudul Pământului care cuprinde continentul Antarctida și porțiunile sudice din oceanele limitrofe. Este situată în regiunea antarctică din emisfera sudică, aproape în întregime la sud de cercul polar antarctic și este înconjurată de Oceanul Antarctic. Având 14,0 milioane de km pătrați, este al cincilea continent ca suprafață, după Asia, Africa, America de Nord și America de Sud. Aproximativ 98 % din suprafața Antarcticii este acoperită de o pătură de gheață cu grosimea medie de 1,6 km.

Antarctica, în medie, este cel mai rece, uscat și vânturos continent, și are cea mai mare altitudine medie dintre toate continentele. Antarctica este considerată un deșert, cu precipitații anuale de numai 200 mm de-a lungul coastei și mult mai puține spre interior. Pe continent nu există nicio rezidență umană permanentă, dar între 1.000 și 5.000 de oameni locuiesc pe parcursul anului la stații de cercetare împrăștiate pe întreg continentul. Numai plantele și animalele adaptate la rece supraviețuiesc acolo, iclusiv pinguini și pinipede, nematode si multe tipuri de alge și alte organisme, precum și vegetație de tundră. Deși miturile și speculațiile despre un Terra Australis („Ținut de Sud”) datează din antichitate, prima reperare confirmată a continentului a avut loc în anul 1820 de către expediția rusă a lui Fabian Gottlieb von Bellingshausen și Mikhail Lazarev. Totuși continentul a rămas în mare măsură neglijat pentru restul secolului al XIX-lea din cauza mediului său ostil omului, a lipsei de resurse și izolare. Tratatul Antarctic din 1959 a fost semnat inițial de 12 țări; până în prezent au semnat tratatul 46 de țări. Tratatul interzice activități militare și mineritul de minerale, susține cercetările științifice și protejează ecozona continentului. În medie peste 4.000 de oameni de știință de multe naționalități și cu diferite interese de cercetare efectueză diverse experimente.

 Prima utilizare formală a numelui „Antarctida” („Antarctica”) drept nume de continent este atribuită cartografului scoțian John George Bartholomew în 1890. Numele „Antarctica” este versiunea romanizată a compusului din limba greacă ἀνταρκτική, antarktiké, femininul lui ἀνταρκτικός, antarktikos, însemnând „opusul nordului”.

1840: Premieră la Iași, a comediei “Farmazonul din Hârlău”, prima scriere dramatică a lui Vasile Alecsandri, pusă în scenă de Costache Caragiali.

1860: A avut loc Conferința națională a funcționarilor politici români din Banat; s-a adoptat o moțiune prin care se cerea autonomia Banatului.

1864: Este discutată și aprobată în Consiliul orașului, nouă stemă a Capitalei, având ca element principal imaginea Sfântului Dimitrie Basarabov, desemnat patronul orașului, după aducerea și depunerea la Mitropolie a moaștelor Sfântului Dimitrie Basarabov.

1874: România a aderat la Convenția internațională pentru înbunătățirea soartei militarilor răniți din armatele în campanie (Crucea Roșie), încheiată la 10/22 august 1864, la Geneva.

1883: Orarul căilor ferate americane a fost standardizat, fixându-se un singur fus orar pe întreg teritoriul Statelor Unite.

1905: Prințul Carl al Danemarcei devine regele Haakon al VII-lea al Norvegiei.

1918: Regele Ferdinand I și-a făcut intrarea solemnă în Capitală, călare, în fruntea armatei române și a detașamentelor franceze și engleze, a străbătut Bucureștiul de la Mogoșoaia până la Statuia lui Mihai Viteazul de la Universitate, unde a primit defilarea trupelor (18/1.12).

1918: (Pe stil vechi! În Transilvania era 1 decembrie) A avut loc la Alba Iulia Marea Adunare Națională, cu participarea a peste 100.000 de români veniți din toate ținuturile Transilvaniei, Maramureșului, Crișanei și Banatului pentru a consfinți, liberi, unirea cu România.

 Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a avut loc la 1 decembrie 1918, a fost convocată de către Marele Sfat al Națiunii Române din Transilvania și Ungaria, prin Consiliul Național Român Central, la care au participat 1228 de deputați pentru a vota Rezoluția de la Alba Iulia, prin care se pecetluia Unirea Transilvaniei cu Regatul Român. Marea Adunare Națională a avut loc în Sala Cazinoului.

La 15 noiembrie 1918, după eșecul tratativelor cu delegația maghiară condusă de ministrul Oszkár Jászi, între 12 – 14 noiembrie 1918, Consiliul Național Român Central ia hotărârea de a declara unirea românilor transilvăneni, crișeni, bănățeni și maramureșeni cu Regatul României într-o Mare Adunare Națională. Hotărârea este cuprinsă în Regulamentul pentru alegerea deputaților care urmau să voteze Unirea cea Mare. Alegerea deputaților urma să se facă în următoarele 10 zile în conformitate cu Legea electorală din 1910, pe circumscripții, în toate localitățile desemnate a fi centre electorale. Numărul deputaților aleși, s-a decis a fi cinci pe circumscripție electorală, aleși prin vot universal deschis. La 20 noiembrie 1918 Consiliul Național Român Central anunță convocarea Marii Adunări Naționale la Alba Iulia. În discuție au mai fost luate orașele Blaj și Sibiu, dar s-a optat pentru Alba Iulia datorită faptei lui Mihai Viteazul de la 1600 și a supliciului conducătorilor Revoluției de la 1784 în cetatea orașului. Alba Iulia fiind numită în Actul Convocării, cetatea istorică a neamului nostru.

1926: George Bernard Shaw refuză sa accepte banii pentru Premiul Nobel, spunând: “Pot să-l iert pe Alfred Nobel pentru că a inventat dinamita, dar numai o persoană diabolică a putut să inventeze Premiul Nobel”.

George Bernard Shaw a fost un scriitor irlandez, laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1925, considerat de unii critici ca unul din cei mai importanți dramaturgi de limbă engleză de la William Shakespeare. Shaw s-a făcut cunoscut atât ca autor de piese de teatru, cât și în calitate de critic de artă și publicist politic.

 Motivația Juriului Nobel: “pentru opera sa care este marcată de idealism și umanitate, pentru satira sa stimulatoare plină de multe ori de o singulară frumusețe poetică “.

1928: Mickey Mouse, cunoscutul personaj din desenele animate ale lui Walt Disney, și-a făcut pentru prima oară apariția la “Colony Theatre” din New York, în filmul intitulat “Steamboat Willie”.

 Mickey Mouse este unul dintre cele mai îndrăgite personaje create de către regizorul și desenatorul american Walt Disney. Debutând în anul 1928 cu filmul de animație Plane Crazy, acest șoricel îmbrăcat în pantaloni roșii a devenit unul dintre simbolurile cinematografiei și culturii americane. Este de asemenea și protagonistul în primul desen animat cu sunet sincronizat cu animația “Steamboat Willie”, care a avut premiera în noiembrie 1928. Deși lui Walt Disney îi era frica de soareci, Mikey Mouse este personajul principal al Walt Disney Word…

1963: Premiera filmului istoric “Tudor”, în regia lui Lucian Bratu, film de referință în istoria cinematografului românesc care evocă mișcarea istorică de la 1821.

1963: Primul telefon cu taste este introdus în circuitul comercial din SUA.

1976: Parlamentul spaniol a aprobat un proiect de lege care viza instaurarea democrației, după 37 de ani de dictatură.

1978: România intră, ca membru deplin, în Biroul “Grupului celor 77” din cadrul UNESCO.

1978: Are loc sinuciderea în masă din Jonestown – Jim Jones a determinat pe 900 de membri ai sectei sale să comită omoruri și să se sinucidă la Jonestown, în Guyana, după ce unii membri ai sectei îl asasinaseră pe congressmanul american Leo Ryan.

 Conducătorul Templului Popoarelor, Jim Jones, a îndemnat sute dintre adepții săi să comită o sinucidere în masă, în comuna lor agricolă dintr-o regiune de lângă nord-vestul Guyanei. Acei câțiva membri care au refuzat să mănânce din fructele otrăvite cu cianură menite să producă sinuciderea în masă, au fost forțați să o facă fie prin amenințări cu arma sau prin faptul că au fost împușcați atunci când au vrut să fugă. Numărul victimelor a fost de 913, printre care se numarau și 276 de copii.

Jim Jones era un carismatic enoriaș care a fondat “Templul Oamenilor”, o sectă creștină, din anii 1950, în Indianapolis. El propovăduia împotriva rasismului, și ideile sale au atras majoritatea cetățenilor afroamericani. În anul 1965, el a mutat grupul în nordul Californiei, stabilindu-l în Ukiah și după 1971 în San Francisco. În anii ’70, biserica sa a fost acuzată de presă de fraudă financiară, abuz pshihic asupra membrilor și violență asupra copiilor. Ca răspuns pentru critica adusă, Jones și-a condus câteva sute de adepți în nordul Americii de Sud în 1977 și a fondat o regiune agricolă utopică pe care a numit-o Jonestown, și care se afla în jungla Guyanei.

Un an mai târziu, un grup de foști adepți l-au convins pe congresmanul Leo Ryan, un democrat din California, să călătoreasca în Jonestown și să investigheze comuna. La data de 17 noiembrie 1978, Ryan a ajuns în Jonestown, împreună cu un grup de jurnaliști și alți observatori. La început, vizita a decurs bine, dar a doua zi, pe când grupul lui Ryan se pregatea să plece, câțiva membri ai Templului Păcii le-au cerut membrilor grupului de observatori să îi ajute să părăsească Guyana. Jones s-a simțit în primejdie datorită cererilor membrilor Templului și unul dintre locotenenții lui Jones l-a atacat pe Ryan cu un cuțit. Ryan a scăpat nevătămat în urma incidentului, dar Jones a ordonat adepților săi să îi urmărească și să-i omoare pe Ryan și pe jurnaliști pe aerodrom, chiar în momentul în care aceștia se pregateau să plece. Congresman-ul și alți patru membri au fost uciși în timp ce încercau să se urce la bordul avionului. În Jonestown, Jones și-a îndemnat adepții la o sinucidere în masă spre a purifica orașul. Odată cu propovăduirea lui Jones a “frumuseții morții”, sute au băut o cianură letală și băuturi Flavor Aid. Cei care au încercat să scape au fost urmăriți și împușcați de locotenenții lui Jones. Jones a murit datorită unei răni provocate de un glonț în cap, pe care și-l trăsese probabil singur. Trupele Guyanei, alertate de un adept care scăpase, au ajuns în Jonestown în aceeași zi. Numai o duzină de adepți au supraviețuit, ei ascunzându-se în junglă. Majoritatea celor 913 morți stăteau întinși unul lângă celălalt în aceeași poziție în care Jones le propovăduise pentru ultima dată.

1991: În timpul războiului de independență al Croației, Armata Populară Iugoslavă a capturat orașul croat Vukovar după un asediu de 87 de zile.

*Victorie à la Pirus =  O victorie pirică este o victorie obținută cu un uriaș cost pentru învingător. Expresia este legată de regele Pirus al Epirului, care i-a învins pe romani la Heraclea și Asculum în 279 î.d.Hr., dar a suferit pierderi de neînlocuit în timpul luptelor, ceea ce a dus la pierderea în cele din urmă a războiului piric. Plutarh relatează reacția lui Pirus la felicitările primite din partea supușilor: “Încă o victorie ca asta și suntem terminați. ” De vreme ce fraza este asociată în special cu bătăliile militare, prin analogie, termenul este folosit și în domeniul afacerilor, al politicii, în cel juridic și sportiv pentru a descrie o victorie ruinătoare pentru învingător.

 Asediul Vukovarului (în croată Bitka za Vukovar) a fost o luptă care a durat 87 de zile, desfășurată în orașul Vukovar din estul Croației. Asedierea orașului s-a făcut de către Armata Populară Iugoslavă (Jugoslovenska Narodna Armija – JNA), sprijinită de diverse forțe paramilitare sârbe, cu intenția de a desprinde localitatea de Croația și de a o anexa Republicii Sârbe Krajina, care să formeze o uniune cu Serbia și Muntenegru. Asediul s-a desfășurat între august și noiembrie 1991, în timpul Războiului Croat de Independență. Orașul a fost apărat de diverse detașamente militare croate și de voluntari. Asediul s-a terminat cu înfrângerea Gărzii Naționale Croate (Zbor Narodne Garde – ZNG), distrugerea Vukovarului, moartea a cel puțin 3,000 de persoane, precum și purificarea etnică a cel puțin 20,000 de croați din oraș și din împrejurimi. În actul de acuzare împotriva fostului președinte iugoslav Slobodan Miloșevici, Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie a oferit o descriere sumară a evenimentelor:
„Spre sfârșitul lui august, Armata Populară Iugoslavă a instaurat asediul asupra orașului Vukovar. La jumătatea lui octombrie 1991, toate celelalte orașe cu majoritate croată din Slavonia Orientală fuseseră cucerite de forțele sârbe, mai puțin Vukovar. Locuitorii de altă origine decât cea sârbă au devenit subiectul unui brutal regim de ocupație bazat pe persecuții, crime, tortură și alte acte de violență. Aproape întreaga populație care nu era de origine sârbă a fost până la urmă ucisă sau expulzată din zonele ocupate. Asediul Vukovarului a continuat până pe 18 noiembrie 1991, când orașul a căzut în mâinile forțelor sârbe. În timpul celor trei luni de asediu, orașul a fost aproape complet distrus de bombardamentele JNA și sute de persoane au fost ucise. Când JNA și forțele sârbe au ocupat orașul, alte sute de croați au fost ucise de trupele sârbești. Populația nesârbească a orașului a fost expulzată la câteva zile de la căderea orașului în mâna forțelor sârbe.”

Conform unor estimări, artileria sârbă a tras până la un milion de obuze către Vukovar.  A fost primul oraș european ras de pe fața pământului de la Al Doilea Război Mondial. Oficialii croați au estimat costul pagubelor la 2.5 miliarde de dolari. Deși bătălia a reprezentant o pierdere semnificativă și simbolică pentru Croația, care nu a recâștigat controlul orașului decât în 1998, când refugiații croați au putut, în sfârșit, să se întoarcă la casele lor,  a fost totuși o victorie foarte costisitoare pentru Armata Populară Iugoslavă și a câștigat sprijin internațional pentru independența Croației. De asemenea, este considerată un punct de cotitură în desfășurarea războiului.

1999: Guvernul adopta Ordonanța de Urgență privind înființarea Agenției pentru Protecția Drepturilor Copilului și reorganizarea activității de protecție a copilului, îndeplinind astfel una din condițiile impuse pentru începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.

2002: Bursa de Valori București a fost admisă ca membru corespondent al Federației Europene a Burselor de Valori, care cuprinde 31 de membri plini și 8 asociați din rândul burselor mari din Europa.

 2002: Pentru prima dată în cei 50 de ani de existenta a Parlamentului European s-a vorbit românește în plenul acestei instituții, cu ocazia dezbaterii asupra extinderii Uniunii Europene, în cadrul unei simulări a Parlamentului European lărgit la care au participat țările candidate la UE, printre care și România.

2002: Se deschide primul Muzeu de matematică din lume la Gießen.

Gießen este un oraș universitar și centrul administrativ al districtului cu același nume orașul fiind pe locul 8 ca mărime în landul Hessen, Germania. Cetatea Gießen este întemeiată de Wilhelm von Gleiberg în anul 1152 mutându-se din cetatea Gleiberg aici, la nord-vest la distanța de 5 km de localitate o parte din cetatea veche există și azi. In secolul VIII – X este sub stăpânirea francilor de est (Konradinilor), după care urmează domnia Casei de Luxemburg (secolul XI – XIII) prin moștenire va fi obținut o parte din ținutul de pe Lahn de Wilhelm von Gleiberg. Primele dovezi scrise despre localitate datează din 1197, iar în 1248 este Gießen pentru prima oară menționat ca oraș. In anul 1264 aparține localitatea de principatul Hessen (un principat de pe cursul mijlociu al Rinului și Neckarului cu rezidența în Gudensberg ulterior în Kassel) în 1300 va fi întemeiată cetatea de azi, în 1325 este întemeiat „orașul nou” iar din 1370 există în oraș un primar cu un consiliu. Privilegiille comerciale ale unui oraș sunt acordate în anul 1442, primăria veche (din 1450) vor fi distruse prin bombardamentele din 1944. 

 În 1535 Philipp der Großmütige (1504 – 1567) consolidează fortificația cetății, în același an i-a naștere „Cimitirul vechi” și „Cetatea Nouă”. La data de 27 mai 1560 un incendiu distruge partea de nord a orașului. In 1605 este înființat liceul „Gymnasium Ludovicianum” cu o secție de limbă latină, iar în timpul lui împăratului Rudolf II (1552 – 1612) la data de 19 mai 1607 se înființează Universitatea, doi ani mai târziu i-a naștere „Grădina Botanică” (cea mai veche din Germania) Intre anii 1634 – 1635 o epidemie de pestă decimează populația orașului, în secolul XVIII regiunea este de mai multe ori stăpânită de trupe străine și pustiită de războaie.  Orașul devine în 1803 capitala provinciei „Oberhessen” din cadrul principatului „Hessen”. In anii 1824 – 1852 predă la Universitate chimistul Justus Liebig (1803 – 1873). Febra Revoluției din 1848 a cuprins și orașul Gießen un student fiind omorât, un an mai târziu orașul este legat la rețeaua de cale ferată. O dezvoltare economică cu o extindere a orașului are loc în timpul primarului August Bramm (1875-1889), în 1855 este înființată organizația pompierilor voluntari, iar din 1867 staționează în localitate o garnizoană militară. Intre anii 1879 – 1888 predă la Universitate Wilhelm Conrad Röntgen (fizician german descoperitorul Razelor Roentgen (1845 – 1923)). În 1893 este sfințită biserica evanghelică „Johanneskirche”, iar în 1907 este deschis un teatru, din 1894 funcționează sistemul de circulație a orașului prin omnibuse trase de cai, iar din 1909 apare primul tramvai electric.