17 noiembrie în istorie

284: Dioclețian este proclamat împărat de soldații săi.

474: Împăratul Leon al II-lea moare după o domnie de 10 luni. Este succedat de tatăl său Zenon.

Flavius Leon (467 – 17 noiembrie 474) a fost împărat bizantin între 18 ianuarie și 17 noiembrie 474. El era fiul lui Zenon și Ariadne, fiica lui Leon I. Leon a fost numit împărat la moartea bunicului său. A murit în circumstanțe necunoscute după 10 luni de domnie, probabil otrăvit de mama sa, care voia ca soțul ei să fie împărat. A fost succedat de tatăl său, dar bunica sa Verina a continuat să conspire împotriva lui Zenon.

1558: Regina Elisabeta I urcă pe tronul Marii Britanii.

 Elisabeta I (în engleză Elizabeth I) (7 septembrie 1533 – 24 martie 1603 ) a fost regină a Angliei și regină a Irlandei din 17 noiembrie 1558 până la moartea sa. Elisabeta I a fost al cincilea și ultimul monarh al casei Tudor (primii fiind Henric al VII-lea, Henric al VIII-lea, fratele său vitreg Eduard al VI-lea, verișoara sa Jane și sora sa vitregă, Maria I). A fost cunoscută și ca „Regina Fecioară” sau „Gloriana”. S-a născut în 1533, din căsătoria lui Henric al VIII-lea al Angliei cu Anne Boleyn, care, cu puțin timp după nașterea fetei, a fost decapitată. Avea trei ani când toată lumea din curte a uitat de ea, unde până atunci fusese răsfățată. Era o fată înțeleaptă, învățată, cu un caracter violent, dar știa să rămână și izolată; a crescut între intrigi și comploturi, care au făcut-o precaută și bănuitoare.

În 1558, la numai douăzeci și cinci de ani, la moartea surorii sale Maria, i se încredințează soarta țării, care a devenit slabă și săracă în urma războaielor și a luptelor religioase. Elisabeta jura că îi va purta de grijă până la moarte. Aceste cuvinte au constituit pentru ea un jurământ cât se poate de real, lucru de care miniștrii și consilierii s-au convins imediat ce au cunoscut caracterul noii stăpâne. Fiind convinsă că soarta i-a prilejuit urcarea pe tron, în timpul celor patruzeci și cinci de ani de domnie își îndeplinește sarcina cu multă maiestuozitate și siguranță în sine. Domnia reginei Elisabeta este denumită era elisabetană sau epoca de aur, fiind marcată de sporirea puterii Angliei pe plan mondial. Marii dramaturgi William Shakespeare, Christopher Marlowe și Ben Jonson au avut o carieră înfloritoare în timpul domniei reginei Elisabeta. În plus, în aceeași perioadă, Francis Drake a devenit primul englez care a înconjurat globul; Francis Bacon și-a expus viziunile filosofice și politice și s-a produs colonizarea Americii de Nord, sub Sir Walter Raleigh și Sir Humphrey Gilbert. Elisabeta a fost o domnitoare temperamentală și uneori indecisă. Indecizia sa, considerată a fi un defect de către consilierii săi, a salvat-o deseori de alianțe matrimoniale și politice nefericite. Asemenea tatălui ei, regele Henric al VIII-lea, Elisabeta a scris poezie și proză. Domnia sa a fost marcată de prudența în ceea ce privește acordarea de onoruri și demnități. În timpul domniei reginei Elisabeta, au fost ridicate la rang nobiliar doar opt persoane: un earl și șapte baroni. Elisabeta a redus de asemenea numărul consilierilor săi privați, de la treizeci și nouă la nouăsprezece și ulteriori la paisprezece.
 
În timpul domniei Elisabetei I, Biserica anglicană devine Biserica oficială. Regina a stabilit o Biserică ce reprezenta un compromis între credința protestantă și cea catolică. În anul 1587, Maria Stuart, regina scoțienilor a fost executată de Elisabeta I, pentru că a complotat împotriva ei. Elisabeta îl acceptă însă ca moștenitor pe fiul Mariei, Iacob VI Protestantul, al Scoției. Condamnarea la moarte a reginei Scoției a declanșat războiul cu Filip al II-lea, regele Spaniei. Virginia, o colonie engleză din America de Nord și ulterior membră a Statelor Unite, a fost denumită după porecla Elisabetei “Regina Virgină”.

1603: Începe procesul lui sir Walter Raleigh, faimosul explorator și om de stat englez.

1869: Este inaugurat Canalul Suez, după 10 ani de construcție, cale navigabilă ce traversează istmul Suez, unind Marea Mediterană cu Marea Roșie.

Canalul Suez (arabă: قناة السويس, Qanā al-Suways), aflat la vest de Peninsula Sinai, este un canal de 163 km lungime, și lat de 300 m în cel mai îngust punct. Este situat în Egipt, între orașele Port Said (Būr Sa’īd) la Marea Mediterană și Suez (al-Suways) la Marea Roșie.

Canalul permite trecerea în ambele direcții a navelor între Europa și Asia, fără să mai fie necesară înconjurarea Africii pe la vest. Înainte de deschiderea canalului în 1869, bunurile erau uneori transportate între Marea Mediterană și Marea Roșie pe pământ.

Canalul e format din două părți, la nord și la sud de Marele Lac Sărat, legând Marea Mediterană de Golful Suez la Marea Roșie. A fost construit sub conducerea lui Ferdinand de Lesseps și inaugurat la 17 noiembrie 1869.

1872: Este înființată Academia Navală Mircea cel Bătrân, din Constanța.

1918: Apare la Bucureşti, săptămânal sau bisăptămânal “Socialismul”, organul Partidului Socialist şi al Uniunii sindical.

1918: Consfătuirea fruntașilor politici, membri ai Partidului Național și ai Partidului Social-Democrat, sub președinția lui Ștefan Cicio-Pop, la care se discută proiectul în opt puncte întocmit de Vasile Goldiș, Ștefan Cicio-Pop și Ioan Suciu, proiect ce conținea hotărârea de unire cu România.

1920: Madrid. România a semnat Convenția Poștală Universală.

1989: Au loc manifestațiile anticomuniste ale studenților din Praga, care au marcat începutul Revoluției de catifea.

1918: Apare la București, săptămânal sau bisăptămânal Socialismul, organul Partidului Socialist și al Uniunii sindicale.

1922: Fostul sultan otoman Mehmed al VI-lea pleacă în exil în Italia.

1933: Statele Unite recunosc Uniunea Sovietică.

1950: Organizația Națiunilor Unite decide acordarea independenței Libiei.

Organizația Națiunilor Unite (abreviat: ONU) este cea mai importantă organizație internațională din lume. Fondată în 1945, după al Doilea Război Mondial, are astăzi 193 de state membre. Întemeierea ei a constat din semnarea, de către membrii ei fondatori, a Cartei Organizației Națiunilor Unite. Potrivit acestui document, ONU are misiunea de a asigura „pacea mondială”, „respectarea drepturilor omului”, „cooperarea internațională” și „respectarea dreptului internațional”. Sediul central al organizației este la New York.

1970: Elton John participă la un concert la A&R Studios în New York, care mai târziu va deveni albumul 11-17-70.

1970: Douglas Engelbart primește patentul pentru primul maus de calculator.

1989: Au loc manifestațiile anticomuniste ale studenților din Praga, care au marcat începutul Revoluției de catifea.

 Revoluția de catifea (în cehă sametová revoluce, în slovacă nežná revolúcia) a fost mișcarea pacifistă prin care partidul comunist din Cehoslovacia a pierdut monopolul puterii și a revenit la democrație. Curentele deschise și liberale provenite dinspre Uniunea Sovietică, prin intermediul așa-numitei Perestroika, condusă de Mihail Gorbaciov începând cu 1985, s-au concretizat în începerea reformelor politice în țările satelite ale acesteia. În cazul Cehoslovaciei, anul 1977 a rămas în istorie, an în care, în spiritul Primăverii de la Praga, un grup de intelectuali a publicat un manifest numit “Scrisoarea 77”, în care își exprimau dezacordul cu regimul instituit. În 1989, momentul schimbărilor în Europa de est, locuitorii Cehoslovaciei știau despre căderea imperiului sovietic și prăbușirea regimurilor totalitare în țările învecinate de la radio (Radio Europa Liberă). La 17 noiembrie, la Praga, poliția a atacat mii de studenți care protestau împotriva regimului comunist. Acest eveniment a provocat începerea demonstrațiilor. A fost creat Forul Civic, condus de dramaturgul Václav Havel, iar în interiorul Partidului Comunist Cehoslovac se dădeau lupte pentru putere între conservatorii lui Gustáv Husák și reformiștii lui Ladislav Adamec. După greva generală din 27 noiembrie 1989 și în lipsa sprijinului aliatului sovietic, Partidul Comunist cehoslovac a abandonat puterea. Gustáv Husák, până atunci un mare promotor al ortodoxiei comuniste, a devenit la 10 decembrie Președintele Republicii. Evenimentele s-au precipitat și înainte de sfârșitul anului 1989, Vaclav Havel a ajuns la șefia Statului iar Alexander Dubček la președinția Parlamentului.

În iunie 1990 au avut loc primele alegeri democratice, în urma cărora au ieșit învigători Forumul Civic (ceh) și Publicul Împotriva Violenței (slovac). Evoluția politică și sciziunile ulterioare ale acestor partide au clătinat federația în anii 1991 și 1992. După o puternică mișcare naționalistă secesionistă în 1993, a urmat separarea Republicii Cehe și Slovaciei în urma Divorțului de Catifea. Vaclav Havel a devenit primul președinte al Cehiei iar Vaclav Klaus a preluat funcția de premier, în timp ce în Slovacia, Vladimir Mečiar a devenit noul șef al Statului. Republica Cehă și Slovacia au devenit ulterior membri ai Alianței Nord-Atlantice și în mai 2004 au aderat împreună la Uniunea Europeană.

1992:  Bruxelles. Parafarea acordului european de asociere între C.E.E. și România, acord prin care țara noastră devenea a 4–a țară din Europa de Est, după Polonia, Ungaria și Cehoslovacia, care obținea statutul de asociat al C.E.E. La 1.02.1993 acordul a fost semnat, din partea română, de catre premierul Nicolae Văcăroiu și de ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu.

1996: Are loc al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din România. Emil Constantinescu, președintele Convenției Democrate Române, obține 54,41% din voturi, devenind noul președinte al României.

 2000: Alberto Fujimori este îndepărtat din funcția de președinte al Peru.

2003: Arnold Schwarzenegger devine Guvernatorul Californiei.