1035: Moartea regelui Knut cel Mare duce la destrămarea uniunii dintre Norvegia și Danemarca.
Knut cel Mare a fost un rege viking a cărui stăpânire cuprindea Anglia, Danemarca și Norvegia, precum și părți din Suedia. Este unul dintre cei mai importanți conducători din Evul Mediu timpuriu. Prinț al Danemarcei, Knut a câștigat tronul Angliei în 1016, după o îndelungată prezență vikingă în insulele britanice. Eforturile sale s-au îndreptat către unificarea religioasă și economică a Britaniei și Danemarcei. După un deceniu de lupte cu adversarii din Norvegia, s-a încoronat rege al acestei țări în 1028. Capitala de atunci a regatului suedez, Sigtuna, era de asemenea sub stăpânirea lui Knut, dar nu s-a înregistrat faptul istoric al încoronării. Regatul întins creat de Knut a fost o realizare politică importantă a epocii, deși nu a rezistat în timp. Cronicile engleze i-au păstrat imaginea unui rege bun și pios, fapt datorat în principal relațiilor bune pe care le-a avut cu Biserica, din a cărei rânduri au provenit cronicarii epocii.
1857: S-au introdus în Moldova timbrele poștale, imprimate cu un cap de bour, vechea stemă a Moldovei, astăzi unele dintre cele mai valoroase mărci poștale din lume.
1871: A fost inaugurată Uzina de gaz aerian de la Filaret; proiect al arhitectului francez Paul Gottereau.
1878: I.L. Caragiale a citit, la banchetul “Junimii”, prima sa creație dramatică: “O noapte furtunoasă”.
“O noapte furtunoasă” este o piesă de teatru de Ion Luca Caragiale. A apărut în “Convorbiri literare”, cu o elogioasă prezentare a lui Titu Maiorescu, ajungând și pe scena Operei Române, în 1935, însoțită de muzica lui Paul Constantinescu. În 1943 regizorul Jean Georgescu a făcut un film după această valoroasă piesă de teatru.
Adevărata notorietate a lui Caragiale începe cu reprezentarea traducerii după A. Parodi, a tragediei în versuri Roma învinsă, la Teatrul Național din București, care avusese cu puțin înainte mare succes la Paris. Drama, în versuri superioare celor originale, fusese remarcată drept excepțională de juriul în care figuraseră Hasdeu, Alecsandri și Maiorescu. Acest succes îl îndeamnă pe Eminescu, de curând redactor la Timpul, să-l introducă în cenaclul lui Titu Maiorescu, în care se va impune cu autoritate. Confirmându-și promisiunile cu lectura ”Nopții furtunoase” la ședința aniversară din 12 noiembrie 1878 la Iași, Maiorescu și prietenii săi au recunoscut în noul dramaturg pe scriitorul mult așteptat, cu subiect original, în autentic mediu românesc și în plină actualitate.
Există o operă omonimă, compusă de Paul Constantinescu (1934), pe un libret propriu care folosește textul piesei lui Caragiale.
Subiectul piesei
“O noapte furtunoasă” nu se referă atât la îngâmfarea negustorilor parveniți de tipul lui jupân Dumitrache Titircă Inimă-Rea, chiristigiu și căpitan în garda civică, la rigiditatea reprezentanților forței publice de partea celor tari, de felul ipistatului Nae Ipingescu, și la arivismul amploiaților de factura studentului gazetar Rică Venturiano, cât la „onoarea de familist“ a jupânului, compromisă, la lipsa de „rezon“ a ipistatului prea încrezător și grăbit să facă uz de autoritate în favoarea amicului său, în fine la limbajul semicult al ziariștilor, adepți ai unor sloganuri sublime pe care le pronunță după ureche, aplicându-le dacă s-ar ivi ocazia, pe dos. Din fraza lui Venturiano: „Nimeni nu trebuie a mânca de la datoriile ce ne impun sfânta Constituțiune… mai ales cei din masa poporului“, cei doi înțeleg prin sufragiu pe omul de sufragerie, deduc că Rică „bate în ciocoi, unde mănâncă sudoarea poporului suveran“. Într-adevăr, Rică pretinde că n-are altă politică decât „suveranitatea poporului“, pentru că „box populis, box dei“, dar deviza lui civică sună: „Ori toți să muriți, ori toți să scăpăm!“ Piesa, o farsă, se bazează pe un qui pro quo. Jupân Dumitrache ia drept inamic al onoarei sale pe Rică, în vreme ce soția îl trădează cu Chiriac, calfa, omul de încredere, iar Rică, aventurierul hilar, o “asaltează” de fapt pe cumnata chiristigiului.
Într-o polemică cu Frédéric Damé, Eminescu sublinia, în “Timpul”, semnificația tipologică a lui Rică Venturiano (8 aprilie 1879).
Premiera piesei
Pe 18 ianuarie 1879, Teatrul Național din București prezintă în premieră “O noapte furtunoasă”, trecută în programul teatrului de Ion Ghica, director general al teatrelor. Premiera a avut mare succes, dar autorul, ieșit pe scenă ca să primească aplauzele furtunoase dezlănțuite chiar după primul act, s-a auzit fluierat și huiduit de grupuri organizate la galerie. Despre ceea ce se întâmplase ne mărturisește chiar Caragiale:
„Se răspândise vestea că piesa lovea în instituția Gărzii Cetățenești. Iar la a doua reprezentație, din 21 februarie, am fost iar fluierat, huiduit și amenințat, de o droaie de patrioți din Garda Civică, cu bătaia în piața Teatrului. Niște tineri ofițeri m-au scăpat de furia lor.”
Acesta a fost motivul care a determinat conducerea Teatrului Național să scoată piesa din program. Protestul fusese organizat de un grup de pretinși moraliști, pentru acordarea unei satisfacții micii burghezii „ultragiate“ de conținutul piesei. Și cu toate acestea, momentul a marcat începutul gloriei lui Caragiale, toate piesele pe care le-a prezentat mai târziu constituind cele mai mari succese ale teatrului românesc de acum două secole.
1884: La Timișoara s-a introdus, pentru prima oara în Europa, iluminatul electric al străzilor.
1912: Primul ministru spaniol José Canalejas este asasinat de anarhistul Manuel Pardiñas.
1918: Austria devine republică.
Originile Austriei moderne datează din vremea dinastiei de Habsburg când marea majoritate a țării făcea parte din Sfântul Imperiu Roman. În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, Austria a devenit una din marile puteri ale Europei și, ca urmare a încoronării lui Napoleon I ca împărat al francezilor, Imperiul Austriac a fost proclamat oficial în 1804. În 1867, Imperiul Austriac a fost transformat în Austro-Ungaria.
După prăbușirea Imperiului Austro-Ungar în 1918 și sfârșitul Primului Război Mondial, Austria a adoptat și a utilizat numele de Republica Austria Germană („Deutschösterreich”, ulterior „Österreich”) într-o tentativă de unire cu Germania, dar aceasta a fost interzisă prin tratatul de la Saint Germain. Prima republică austriacă a fost instituită în 1919. În 1938, prin Anschluss, Austria a fost ocupată și anexată de Germania Nazistă.[5] Această situație a durat până după sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial în 1945, după care Germania Nazistă a fost ocupată de Aliați și fosta constituție democratică a Austriei a fost restaurată. În 1955, Tratatul de Stat al Austriei a reînființat Austria ca stat suveran, punând capăt ocupației. În același an, parlamentul Austriei a dat declarația de neutralitate, prin care țara a primit statut de neutralitate permanentă.
Astăzi, Austria este o democrație reprezentativă parlamentară, formată din nouă landuri federale.
Numele german al Austriei, Österreich, înseamnă „marca de est”, și derivă din cuvântul Ostarrîchi, care apare pentru prima oară în „documentul Ostarrîchi” din 996. Acest cuvând este probabil o traducere din latina medievală a termenului Marchia orientalis într-un dialect local (bavarez). A fost prefectură a Bavariei înființată în 976. Cuvântul „Austria” este o latinizare a numelui german și a fost atestat pentru prima oară în secolul al XII-lea.
Friedrich Heer, unul dintre cei mai importanți istorici austrieci ai secolului al XX-lea, scria în cartea sa Der Kampf um die österreichische Identität (Lupta pentru identitatea austriacă), că forma germanică Ostarrîchi nu este o traducere a cuvântului latinesc, ci că ambele au rezultat dintr-un termen mult mai vechi din limbile celtice vorbite în antichitate pe teritoriul actual al Austriei: acum peste 2.500 de ani, mare parte din țară era denumită Norig de populația celtică (cultura Hallstatt); conform lui Heer, no- sau nor- însemnau „est” sau „de est”, în vreme ce -rig este un cuvânt legat de actualul termen german Reich, cu sensul de „domeniu”. Astfel, Norig ar însemna Ostarrîchi și Österreich, și astfel, Austria. Numele celtic a fost în cele din urmă latinizat în Noricum după cucerirea romană a zonei ce cuprinde Austria actuală, în preajma anului 15 î.e.n. Noricum a devenit ulterior provincie romană la jumătatea secolului I e.n.
1919: Primul zbor din Anglia spre Australia a fost realizat de Ross și Keith Smith, care au decolat de la Hounslow, în apropiere de Londra (la 13 decembrie și au aterizat in localitatea Darwin).
1927: Leon Troțki a fost exclus din Partidul Comunist, Iosif Stalin rămânând unic conducător al Uniunii Sovietice.
Lev Davidovici Troțki ( n. 26 octombrie 1879 – d. 21 august 1940), născut Léiba Dóvidovici Bronștéin, a fost un revoluționar bolșevic și intelectual marxist rus născut într-o familie de evrei așkenazi din Ucraina. El a fost un politician influent la începuturile existenței Uniunii Sovietice, mai întâi Comisar al poporului pentru politica externă iar mai apoi ca fondator și prim comandant al Armatei Roșii și Comisar al poporului pentru apărare. A fost de asemenea membru fondator al Politburo-ului. În urma luptei pentru putere cu Iosif Vissarionovici Stalin din anii 1920, Troțki a fost exclus din Partidul Comunist și deportat din Uniunea Sovietică. A fost în cele din urmă asasinat în Mexic de un agent sovietic. Ideile lui Troțki formează bazele teoriei comuniste cunoscute sub numele de troțkism.
1942: A început bătălia navală de la Guadalcanal, o luptă decisivă din cadrul campaniei Guadalcanal din Insulele Solomon.
Bătălia navală de la Guadalcanal a fost bătălia decisivă în Campania din Guadalcanal, în care s-au înfruntat forțele aliate și Armata Imperială Japoneză în zona Insulelor Solomon în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Confruntările aeriene și navale au durat patru zile, între 12 și 15 noiembrie 1942.
Pentru Armata Imperială Japoneză angajarea în luptă a avut ca scop consolidarea poziției trupelor sale pe insulă. Bătălia este importantă și pentru că doi contraamirali ai Forțelor Navale ale Statelor Unite și-au pierdut viața în cursul evenimentelor, fiind singurii ofițeri cu rang de amiral care au fost uciși în confruntări pe apă în cel de-al doilea război mondial.
Bătălia este cunoscută și sub numele de A treia și a patra bătălie pentru Insula Savo, Bătălia din Insulele Solomon ori Bătălia de vineri, 13. Japonezii au numit-o A treia Bătălie A Mării Solomon.
1947: A doua zi după condamnarea la închisoare pe viață a lui Iuliu Maniu, regele Mihai al României pleacă la Londra pentru a asista la căsătoria prințesei Elisabeta (viitoarea regină Elisabeta a II-a) cu prințul Filip, Duce de Edinburgh.
1948: Hideki Tojo, primul ministru al Japoniei în timpul celui de al Doilea Război Mondial, a fost condamnat la moarte pentru crime de război.
1959: S-a deschis, la Belgrad, prima expoziție industrială românească din perioada postbelică, organizată de Camera de Comerț a României.
1964: Reprezentanţele diplomatice de la Bucureşti şi Oslo au fost ridicate la nivel de ambasadă.
1968: Stabilirea de relaţii diplomatice, la nivel de ambasadă între România şi Ecuador
1990: Este publicată propunerea lui Tim Berners-Lee care a dus la dezvoltarea World Wide Webului.
1990: Akihito urcă pe tron ca împăratul Japoniei — conform tradiției cel de-al 125-lea descendent direct al lui Jimmu, legendarul prim împărat nipon.
2002: A fost redeschis Institutul Social Român, după aproape o jumătate de secol de întrerupere a activităţii începută de Dimitrie Gusti în anul 1919.