6 iulie în istorie

1189: Richard I “Inimă de Leu” devine rege al Angliei.

Richard I (n. 8 septembrie 1157, d. 6 aprilie 1199), a fost rege al Angliei în perioada 1189-1199. Era cunoscut și sub numele de Richard Inimă-de-Leu datorită reputației sale de mare lider militar.  A fost al treilea fiu al regelui Henric al II-lea și al Eleonorei de Aquitania, fostă regină a Franței. Richard a fost fratele mai mic al lui William, Contele de Poitiers, Henric cel Tânăr și al Matildei a Angliei. Era, de asemenea, fratele mai mare al lui Geoffrey al II-lea, Duce de Brittany, Leonora a Angliei, Ioan Plantagenet și Ioan, Conte de Mortain (Ioan fără de Țară), care i-a succedat ca rege. Richard era fratele vitreg al Mariei de Champagne și al lui Alix a Franței. Adesea era descris ca fiind preferatul mamei sale, Eleanor de Aquitaine.  Deși născut la Palatul Beaumont, Oxford, Anglia, la fel ca și ceilalți Plantageneți, Richard a fost jumătate englez jumătate francez. Cînd părinții lui s-au despărțit, el a rămas cu mama sa în Franța. A moștenit ducatul de Aquitania în 1168 și comitatul Poitiers în 1172. În 1170, fratele său mai mare Henric a fost încoronat rege al Angliei ca Henric al III-lea în timpul vieții tatălui său. Istoricii l-au numit Henric cel Tânăr ca să nu fie confundat cu Henric al III-lea al Angliei, care a fost nepotul său. Ca și frații săi, Richard a contestat frecvent autoritatea tatălui său. În primăvara anului 1174, la vârsta de 16 ani, Richard s-a alăturat fraților săi Henric și Geoffrey, într-o revoltă împotriva tatălui lor, încercînd să-l detroneze. Henric a trecut în Normandia și a invadat Poitou și Aquitaine, domeniile mamei lui Richard, pe care a luat-o prizonieră. Richard s-a concentrat asupra rezolvării problemelor legate de revoltele nobililor din Aquitaine, în special pe teritoriul Gascogne. Domnia sa din ce în ce mai crudă a condus la o mare revoltă în 1179. Sperând să-l detroneze pe Richard, rebelii au solicitat ajutor de la Henric și Geoffrey. Punctul de cotitură a venit în primăvara anului 1179 la Valea Charente. Cetatea Taillebourg era bine apărată și considerată impenetrabilă. Castelul era înconjurat de o faleză pe trei laturi și de un oraș pe cea de-a patra latură. Locuitorilor cetății le era atât de frică de Richard încât au renunțat la siguranța castelului și l-au atacat pe Richard. În două zile, Richard a reușit să cucerească castelul și a câștigat o reputație de comandant militar. Irascibil, schimbator și generos, Richard își caută modelele în vechea cavalerie. Richard a fost viteazul cavaler care lipsea creștinătății devenite cinică și calculată. Cu el, cruciada și-a redobândit strălucirea, în lipsa unei victorii durabile. El a devenit un exemplu pentru toți fiind primul care a devenit cruciat după anunțarea cuceririi Ierusalimului de către Saladin. Richard nu se simte deloc englez. El este, înainte de toate, un cavaler normand care știe să mânuiască lancea pe câmpul de luptă. În realitate, el nu a petrecut în Anglia decât câteva luni, spre sfârșitul domniei sale. Pentru moment, datoria îl cheamă spre Țara Sfântă. El îl convinge pe prietenul și rivalul său Filip al II-lea, rege al Franței, să pornească în cruciadă. Împăratul Germaniei, Frederic Barbarossa, nu poate să facă altceva mai bun decât să devină, la rândul lui, cruciat. Încoronat rege la treizeci de ani, Richard conduce, în mod firesc, cea de-a treia cruciadă: Filip nu are decât douăzeci și trei de ani, iar Frederic Barbarossa s-a înecat în mod stupid într-un râu din Turcia. Richard, ahtiat după mașini de război și expert în atacuri asupra locurilor întărite, cucerește într-o săptămână Saint-Jean-d’Acre, pe când Filip al II-lea bătuse pasul pe loc timp de șase luni.

Conducerea cruciadei îi revine în întregime atunci când regele Frantei, dezamăgit că nu dobândise nici un laur din această aventură cavalerească, se retrage și se întoarce în țara sa, pretextând că ar fi fost bolnav. Richard a recucerit coasta Palestinei, dar nu și Ierusalimul. Saladin, generos, acordă liberă circulație pelerinilor în Orașul Sfânt. Supărat că nu s-a putut acoperi de glorie în Palestina, la fel ca Richard, Filip al II-lea îl ajută pe Ioan fără de Țară să-i ia coroana lui Richard, luat prizonier în Germania pe când se întorcea din Țara Sfântă. Contra unei răscumpărări adunate în urma presiunii exercitate de popor, în fruntea căruia s-a aflat Robin Hood (zis și “Robin al Codrilor”), Richard își reia tronul și îl atacă imediat pe regele Franței. După ce a construit la frontiera de sud a Normandiei celebrul Château-Gaillard, moare într-un asediu împotriva unuia dintre vasalii săi trădători, contele de Limoges. La ultimul asediu din viața sa, Richard este lovit de o săgeată. Rana nu era mortală dar a fost prost îngrijită și după o săptămână s-a instalat septicemia care a provocat moartea. A fost îngropat la catedrala din Rouen dar revoluționarii francezi i-au distrus mormântul în 1789. În tezaurul catedralei se mai păstrează încă într-o cutie, inima lui Richard Inimă de Leu. Proprietățile lui Richard au fost de fapt proprietățile Angliei din Franța și au constituit unul dintre motivele războiului de 100 de ani. După cunoscuta legenda a lui Robin Hood, se spune că Robin ar fi luptat 5 ani (1187-1192) în garda personală a regelui la Acra.

1348: Bula papală a Papei Clement al VI-lea protejează evreii acuzați de a fi cauzat Moartea Neagră.

1413: Prima mențiune documentară a Episcopiei Rădăuților.

1415: A fost ars pe rug reformatorul religios ceh Jan Hus (condamnat ca eretic); erou național al poporului ceh; creator al limbii literare cehe („De orthographia boemica”) (n.~1369).

1437: Conventul de la Cluj-Mănăștur dintre reprezentanții țăranilor răsculați și nobili, care adeverește înțelegerea de la Bobâlna, în care țăranii dobândeau, printre altele, dreptul la liberă strămutare.

1483: Richard III este încoronat rege al Angliei.

1484: Turcii asediază cetatea Chilia.

1535: Sir Thomas More este executat pentru trădare împotriva regelui Henric al VIII-lea al Angliei.

Thomas More (n. 7 februarie 1478, Londra – d. 6 iulie 1535, Londra) a fost un avocat, scriitor și om de stat englez. Pe durata vieții sale și-a câștigat reputația de important erudit umanist, ocupând mai multe posturi publice, incluzându-l pe acela de Lord Cancelar, din 1529 până în 1532. Morus a introdus termenul de „utopie” (greacă „niciun loc”, dar similar cu eu topos – „loc fericit”), numele dat de el unei națiuni insulare ideale, imaginare, a cărui sistem politic a fost descris în cartea lui, publicată în 1516. Este cunoscut în special pentru refuzul său de a-l recunoaște pe Henric al VIII-lea drept cap al Bisericii Angliei, nefiind dispus să renunțe la principiile sale și la religia sa catolică, acel refuz având drept consecințe terminarea carierei sale politice, închiderea sa în Turnul Londrei, și apoi executarea lui pentru înaltă trădare.

1600: Mihai Viteazul se intitulează într-un hrisov „domn al țării Românești și Ardealului și a toată țara Moldovei”, confirmând, documentar, prima unire politică a celor trei țări române (unirea efectivă fusese realizată la sfârșitul lunii mai 1600).

1785: Dolarul american este ales în unanimitate ca monedă pentru Statele Unite ale Americii. Este prima dată când un stat adoptă un sistem de monedă zecimal.

Cuvântul dolar provine din cuvântul din germană „Joachimsthaler”, denumirea locală a monedelor, bătute din argintul extras în zona Joachimsthal (adică „Valea lui Ioachim”), Boemia (astăzi Jáchymov, Republica Cehă), în secolul al XVI-lea. Varianta prescurtată, „Thaler” (se pronunță taler) a fost preluată și utilizată în denumirea mai multor monede europene, inclusiv denumirea oficială a monedei Prusiei.

1883: A murit Ciprian Porumbescu, compozitor și dirijor român (n. 1853)

1885: Savantul francez Louis Pasteur a folosit pentru prima dată vaccinul antirabic. Pacientul este Joseph Meister, un băiat care a fost mușcat de un câine turbat.

1893: A murit Guy de Maupassant, scriitor francez (n. 1850)

1907: S-a născut Frida Kahlo, pictoriță mexicană (d. 1954)

Frida Kahlo de Rivera (n. 6 iulie 1907 – 13 iulie 1954) a fost o pictoriță mexicană care s-a făcut cunoscută mai ales prin autoportretele sale pictate într-un stil suprarealist. Frida Kahlo s-a născut și a murit în capitala Mexicului, Mexico City, în casa sa, cunoscută sub numele de Casa Albastră (Casa Azul) A afirmat mereu că s-a născut în 7 iulie 1910, deși certificatul de naștere atestă că s-a născut în 6 iulie 1907. Prin aceasta e voia ca data sa de naștere să coincidă cu data de începere a Revoluției Mexicane, astfel încât viața ei să fi început odată cu nașterea Mexicului modern. Opera sa este considerată emblematică pentru cultura națională mexicană, îmbinând stilul suprarealist cu tradițiile indigene. Cultura mexicană și tradițiile amerindiene se îmbină armonios în pictura Fridei Kahlo, de multe ori lucrările sale fiind considerate adesea artă naivă, mai apropiate de folk art decât de curentul suprarealist propriu-zis. Mulți au considerat însă că pictura sa se încadrează totuși în curentul suprarealist. În 1938, André Breton, inițiator și teoretician al suprarealismului, aprecia că pictura Fridei Kahlo este “o panglică în jurul unei bombe”. Artista a avut o căsnicie tumultuoasă (azi se spune “deschisă”) cu marele pictor mexican Diego Rivera. A suferit toată viața, având numeroase probleme de sănătate, multe cauzate de un teribil accident auto suferit în tinerețe. Recuperarea îndelungată după accident, recuperare care nu s-a realizat niciodată complet, a izolat-o oarecum de restul lumii, această izolare, închidere în ea însăși, este reflectată în pictura sa, explicând oarecum de ce majoritatea lucrărilor sale sunt autoportrete. Multe autoportrete sunt un reflex al suferinței fizice cauzate de urmările accidentului suferit. Frida a afirmat în repetate rânduri: “mă pictez pe mine, pentru că mult prea adesea sunt singură și pentru că sunt subiectul pe care îl cunosc cel mai bine.” De multe ori spunea, “M-am născut cățea. M-am născut pictor.”

1908: Robert Peary începe expediția sa la Polul Nord.

1917: Primul Război Mondial: Trupele arabe conduse de Lawrence al Arabiei și Auda ibu Tayi captureză orașul Aqaba.

1919: Dirijabilul englezesc R34 aterizează la New York, după o călătorie ce a durat 108 ore. A fost prima traversare a Oceanului Atlantic de către un astfel de aparat de zbor.

1923: S-a născut Constantin Bălăceanu-Stolnici, medic și politician român, membru de onoare al Academiei Române.

1935: S-a născut Tenzin Gyatso, al paisprezecelea Dalai Lama, exilat în India din 1959, laureat al Premiului Nobel.

1938: A murit Emile Cohl, regizor și producător francez, pionier al filmului de animație (n. 1857)

1945: Stalin semnează Decretul Prezidiului Suprem al URSS, prin care fostul suveran Mihai I al României este decorat cu ordinul Victoria, cu diamante, cea mai înaltă distincție militară sovietică; mareșalul Tolbuhin i-o va înmâna regelui în 14.07.1945.

1946: SUA lansează prima bombă atomicăa asupra atolului Bikini (Pacific); în perioada 1946-1958 au avut loc în zona 59 de experiențe cu bombe atomice si cu hidrogen.

1946: S-a născut George W. Bush, al 43-lea președinte al Statelor Unite ale Americii.

1947: Primul avion Dassault MD 315 Flamant a zburat cu succes.

1949: Deportarea basarabenilor – apogeu al terorii bolșevice, al deznaționalizării si colectivizării forțate, declanșată la 6.07, ora 2 noaptea și încheiată la 7.07, ora 20. Au fost deportate în Asia Centrală 35.796 de persoane.

1957: Jucătoarea americană de tenis, Althea Gibson a devenit prima sportivă de culoare care a câștigat Wimbledon-ul la simplu feminin.

1964: Premiera primului film Beatles A Hard Day’s Night.

1971: A murit Louis Armstrong, muzician american de jazz (n. 1901)

1975: Comore își declară independența față de Franța.

1995: Abolirea pedepsei cu moartea în Africa de Sud.

2000: Cele două camere ale Parlamentului federal al Serbia și Muntenegru au adoptat, în ședințe separate, trei amendamente la Constituție, care modifică sistemul de alegere a președintelui țării și diminuează rolul Muntenegrului în cadrul sistemului legislativ de la Belgrad.

2012: Traian Băsescu a fost suspendat din funcția de președinte al României de parlamentarii din cadrul celor două camere reunite ale Parlamentului cu 256 voturi pentru. În urma prezenței la referendum a 46,24% din populația cu drept de vot, rezultatul a fost invalidat deoarece nu a întrunit cvorumul necesar.