4 iulie în istorie

1456: Asediul Belgradului de către turcii conduși de sultanul Mohamed al II-lea.

Asediul Belgradului din anul 1456 a avut loc atunci când o armată a Imperiului Otoman, condusă de sultanul Mehmed al II-lea, a atacat o armată condusă de Ioan Huniade, pe atunci regent al Regatului Ungariei, care apăra cetatea Belgradului. După căderea Constantinopolului, Imperiul Otoman condus de sultanul Mehmed al II-lea și-a continuat expansiunea teritorială în Europa, pregătindu-se să cucerească entitatea statală următoare, Regatul Ungariei. Deși Țara Românească și Moldova erau la timpul respectiv țări vasale Porții Otomane, pătrunderea în Europa de pe teritoriile celor două provincii istorice românești prin cucerirea Transilvaniei ar fi fost dificil de efectuat din cauza granițelor naturale ale Carpaților Orientali și Meridionali, lungimii traseului și, mai ales, din cauza organizării sociale, economice, administrative și militare a Voievodatului Transilvaniei, care ar fi fost o entitate statală mult prea greu de învins. Ca atare, calea firească de urmat a fost prin teritoriul Serbiei de azi, a cărei mare parte fusese deja cucerită și se afla sub stăpânire otomană. Singura piedică reală era cetatea de frontieră a orașului Belgrad, aflat la acea dată sub stăpânire maghiară. Regentul Ungariei de atunci, Ioan de Hunedoara, membru de seamă al familiei Huniade, având experiența de peste două decenii de lupte împotriva otomanilor, se așteptase și se pregătise corespunzător și îndelung împotriva acestui atac. Asediul s-a transformat într-o bătălie de mare importanță, în al cărei final Ioan a condus un contraatac spontan care a învăluit tabăra turcească, sultanul însuși fiind rănit și scăpând cu viață cu greutate. S-a spus de atunci că „bătălia de la Belgrad a decis soarta lumii creștine”. În cinstea victoriei, papa Calixt al III-lea a cerut ca fiecare biserică să tragă clopotele la prânz, obicei păstrat și astăzi în toată lumea creștină.

1534: Christian al III-lea este proclamat rege al Norvegiei și Danemarcei la biserica din orașul Rye. De domnia lui se leagă implementarea reformei protestante în această zonă.

1541: Pictorul Dragoş Coman a terminat valorosul ansamblu de picturi murale care decorează biserica din satul Arbore.

1546: S-a născut Murat al III-lea, sultan otoman (d. 1595)

Murad al III-lea  (n. 4 iulie 1546 − d. 15 ianuarie 1595) a fost sultanul Imperiului Otoman din 1574 până la moartea sa. Sub domnia sa otomanii au suferit o gravă înfrângere din partea armatei habsburgice în bătalia de la Sissek în 1593. Este descris de istoricul român Nicolae Bălcescu drept “un duh slab și superstițios, dulce la trai, iar iute la mânie și adesea atunci și cu cruzime, era dat cu totul la misticism, la poezie și la voluptate; amator de danț și muzică, de vorbe cu duh, ba încă și de mucalitlâcuri, el iubea mecanica, ceasornicăria și actele de reprezentație; el trăia încunjurat de tălmăcitori de vise, astrologi, șeici, poeți și femei, dănțuitori, de pitici și nebuni, lăsând domnia în mâna femeilor saraiului”.

1753: S-a născut Jean-Pierre Blanchard, aeronaut francez, inventatorul paraşutei. (d. 7 martie 1809)

1776: A fost adoptat documentul numit Declarație de Independență a Statelor Unite ale Americii prin ratificarea sa de către Congresul Continental, prima entitate conducătoare a noului stat creat.

 Declarația de Independență a Statelor Unite ale Americii este un document prin care cele treisprezece colonii ale Marii Britanii din America de Nord s-au declarat independente de Regatul Unit al Marii Britanii explicând totodată clar motivul pentru care au făcut-o. Documentul a fost ratificat de Congresul Continental în ziua de 4 iulie 1776. Originalul semnat olograf de delegații Congress-ului se găsește expus permanent în clădirea Arhivelor Naționale (National Archives) din capitala Statelor Unite, Washington, D.C..

Istoria conflictului Marea Britanie – Cele treisprezece colonii americane

De-a lungul decadelor 1750 și 1760, relațiile dintre Regatul Marii Britanii și cele treisprezece din coloniile sale în America de Nord au devenit din ce în ce mai tensionate, până când, în ziua de 19 aprilie 1775, precedând cu peste un an Declarația de independență, războiul a izbucnit cu adevărat prin confruntarea militară cunoscută sub numele de Bătăliile de la Lexington și Concord. Aceste bătalii, care au fost de fapt conflicte armate multiple la diferite scale, s-au desfășurat în aceeași zi, de 19 aprilie, în apropiere de Boston, cuprinzând o suprafață delimitată de localitățile Lexington, Concord, Lincoln, Menotomy (Arlington) și Cambridge, toate din același comitat, Middlesex County, Province of Massachusetts Bay. Aceste confruntări militare, ale căror efective participante de ambele părți au putut fi doar estimate, au produs următoarele victime exact numărate: 73 de morți, 26 de dispăruți și 174 de răniți de partea britanică, respectiv 50 de morți, 5 dispăruți și 39 de răniți de partea americană. Simultan, aceste bătălii multiple sunt considerate de către toți istoricii ca fiind începerea efectivă a Războiului Revoluționar American (1775 – 1783). Deși inițial fusese prea puțină dorință de independență de partea americană și mult mai mult o puternică convingere că “jugul colonial” va fi “îmbunătățit,” dacă americanii vor arăta că sunt gata să lupte pe viață și pe moarte, totuși în doar câteva luni, se va manifesta o creșterea exponențială a dorinței de a scăpa pentru întotdeauna de “tutela” Marii Britanii și, în același timp, o puternică manifestare a sentimentului de patriotism național. Cel puțin două documente pot fi menționate aici de a fi contribuit decisiv la transformarea unor colonii de agricultori, meșteșugari și comercianți, care au avut prea puține legături puternice între ele, într-o viitoare națiune, având o clară conștiință colectivă și o dorință intensă de a fi independentă. Primul este actul britanic puternic restrictiv, perceput de coloniști ca un act de opresiune, cunoscut sub numele de Intolerable Acts și care aproape a sugrumat auto-guvernarea coloniilor americane ale Angliei. Cel de-al doilea este minunatul pamflet a lui Thomas Paine, intitulat Common Sense, publicat în ziua de 10 ianuarie 1776, care a avut un puternic rol de galvanizare a minților, sufletelor și mândriei coloniștilor, dându-le tuturora impulsul esențial de a trece de la cântărirea pragmatică a șanselor și a avantajelor și/sau dezavantajelor la radicala atitudine exprimată hiper-sintetic de Patrick Henry, “Give me Liberty or give me Death”, “Dați-mi Libertate(a) sau dați-mi Moarte(a)”.

Text: Prima frază a Declarației afirmă ca o chestiune de lege naturală abilitatea unui popor de a-și asuma independența politică și recunoaște că motivele unei asemenea independențe trebuie să fie rezonabile și, prin urmare, explicabile, de aceea trebuiau să fie explicate. Următoarea secțiune, faimosul preambul, include ideile și idealurile care au stat la baza Declarației. Este de asemenea o afirmație a ceea ce este cunoscut ca „dreptul la revoluție”: « Noi considerăm aceste adevăruri evidente, că toți oamenii sunt egali, că ei sunt înzestrați de Creator cu anumite Drepturi inalienabile, că printre acestea sunt Viața, Libertatea și căutarea Fericirii. Că, pentru a asigura aceste drepturi, Guverne sunt instituite printre oameni, izvorând puterile lor doar din consimțământul celor guvernați, Că atunci când orice Formă de Guvernare devine distructivă acestor scopuri, este dreptul poporului de a o modifica sau elimina, și să instituie nouă Guvernare, stabilindu-i fundația pe astfel de principii și organizandu-i puterile în asemenea formă, încât să le pară lor cel mai probabil să producă Siguranță și Fericire. »

Cei 56 de semnatari ai Declarației de Independență a Statelor Unite ale Americii

Cei 56 de semnatari ai Declarației de Independență au semnat toți în calitatea lor de delegați ai Congresului Continental din partea celor treisprezece colonii originare, care au devenit cele 13 state originare ale Statelor Unite ale Americii. Este demn de remarcat că toți erau oameni educați și avuți (printre ei se găseau 24 de juriști și avocați, 11 erau comercianți, iar 9 erau fermieri și deținători de plantații), absolut toți fiind cetățeni britanici. Când au afirmat solemn că “jurau cu viața, averea și onoarea lor”, acești oameni erau pe deplin conștienți că riscau arestarea, confiscarea totală a averii și executarea prin spânzurătoare, care era în acele timpuri pedeapsa comună pentru orice act ce era considerat trădare de către coroana britanică. Prima semnătură, cea mai mare și cea care a devenit de-a lungul timpului cea mai cunoscută a fost a lui John Hancock, președintele Congresului Continental. Doi viitori președinți ai Statelor Unite au semnat Declarația, John Adams, al doilea președinte și Thomas Jefferson, al treilea președinte. Cel mai în vârstă semnatar a fost Benjamin Franklin, la 70 de ani, în timp ce Edward Rutledge, la 26 de ani, a fost cel mai tânăr.

1790: S-a născut George Everest, geograf englez (d. 1866). Numele său a fost atribuit de britanici celui mai înalt vârf de pe Pământ (azi Chomolungma – 8.850 m) din munții Himalaya.

1807: S-a născut Giuseppe Garibaldi, general și om politic italian (d. 1882)

Giuseppe Garibaldi (n. 4 iulie 1807 – d. 2 iunie 1882) a fost una dintre cele mai marcante personalități ale Revoluției Italiene. S-a născut pe data de 4 iulie 1807 la Nisa (în italiană Nizza). Deși părinții săi doreau ca fiul lor să devină medic sau preot, Garibaldi a ales drept drum în viață marea și călătoriile. Astfel, în timpul unei călătorii, acesta „face cunoștință” cu grupul secret Giovine Italia („Tânǎra Italie”), înființat în 1831 de Giuseppe Mazzini. Garibaldi se înscrie sub numele de Borel. În tinerețe a fost angajat ca marinar pe vase comerciale care străbăteau Mediterana. În 1833 a devenit membru al organizației secrete „Tânǎra Italie”, condusă de Giuseppe Mazzini. Această organizație milita pentru eliberarea Italiei de sub dominația străină și unificarea acesteia. După un an, a fost implicat în acțiunea de capturare a unui vas de război, fiind prins de poliție și condamnat la moarte. A reușit să evadeze și să fugă în America de Sud unde și-a petrecut următorii 12 ani. Aici a participat la revoltele organizate în Brazilia și apoi în Uruguay, remarcându-se printr-un neobișnuit talent militar. A revenit în 1848 în Italia, pentru a participa la mișcarea revoluționară care se desfășura în țara sa ca și în multe alte state europene. În fruntea unei armate de 30 000 de voluntari s-a pus în slujba regelui Sardiniei pentru a lupta împotriva stăpânirii austriece în Lombardia. În 1849 a participat, alături de Giuseppe Mazzini, la apărarea Romei, proclamată Republică de către revoluționari. A putut să respingă timp de o luna asaltul armatei franceze asupra Romei. Superioritatea numerică a francezilor a determinat în cele din urmă retragerea lui Garibaldi, împreună cu 5 000 de susținători fideli. Cei mai mulți dintre aceștia vor pieri în lunile următoare în urma acțiunilor de „curățare“ întreprinse de armata austriacă în teritoriul italian pe care îl controla. Garibaldi a izbutit să fugă din nou din Italia, de această dată refugiindu-se în Statele Unite, țară în care a rămas până în 1854. Întors în Italia, s-a stabilit în insula Caprera (aflată în nord-estul Sardiniei). Principalul său obiectiv a devenit lupta pentru unificarea Italiei în jurul regelui Victor-Emmanuel al II-lea de Savoia, conducătorul Sardiniei și Piemontului, și al primului sǎu ministru, Camillo Cavour. A participat în 1859 la războiul dus de Sardinia împotriva Austriei, luptând în Alpi. În 1860, în fruntea a 1000 de oameni a întreprins o expediție în Sicilia (devenită celebră sub denumirea „Expediția celor 1000 de cămăși roșii“) reușind să înlăture monarhia locală și sǎ instituie un guvern provizoriu. A cucerit Sicilia și Neapole, care s-au unit astfel cu regatul Sardiniei și Piemontului (1861) după care s-a retras în insula Caprera. În 1861, întreaga Italie, cu excepția Romei (aflată sub autoritatea Papei) și a Veneției (rămasă sub control austriac), a fost unificată. În 1862, Garibaldi a intrat în conflict cu Victor-Emmanuel al II-lea. În ciuda opoziției regelui, care încerca să evite un conflict cu Franța ale cărei trupe ocupau Roma, Garibaldi a constituit un grup de voluntari din Sicilia cu care intenționa să ocupe Roma pentru a o transforma în capitala Italiei. A fost înfrânt de trupele regale la Aspromonte (29 august 1862), capturat, dar eliberat puțin timp mai târziu. În timpul războiului din 1866, în care Italia, aliată cu Prusia, a luptat împotriva Austriei, Garibaldi a condus din nou un corp de voluntari cu care a reușit să înfrunte cu succes în Tirol armata austriacă. La sfârșitul războiului, Veneția a devenit parte integrantă a Italiei unificate. După o nouă încercare nereușită de a cuceri Roma (1867), Garibaldi s-a retras în insula sa. O dată cu anexarea Romei la Italia, în 1870, Garibaldi a devenit membru al Parlamentului italian. Giuseppe Garibaldi este considerat una dintre figurile fundamentale ale Risorgimentului italian și este, poate, personajul istoric cel mai faimos și popular în Italia. Este cunoscut și cu numele de „erou al celor două lumi” pentru acțiunile militare îndeplinite atât în America de Sud, cât și în Europa în numele independenței și al libertății popoarelor.

1826: A murit Thomas Jefferson, al 3-lea președinte al SUA (n. 1743)

Thomas Jefferson (n. 13 aprilie 1743 – d. 4 iulie 1826) a fost al doilea vicepreședinte și al treilea președinte al Statelor Unite ale Americii (1801 – 1809), autor al Declarației de Independență (1776), și unul dintre cei mai influenți dintre “părinții fondatori” ai Statelor Unite. Evenimentele majore din timpul președinției sale includ Louisiana Purchase (Achiziția Louisianei) (1803), Actul Embargoului din 1807 și Expediția lui Lewis și Clark (1804 – 1806). Thomas Jefferson a fost un filozof al politicii care a promovat liberalismul clasic, republicanismul și separarea bisericii de stat. Jefferson a fost autorul lucrării Statutul Virginiei pentru libertatea religioasă (1779, 1786), care a fost baza scrierii Primului Amendament al Constituției Statelor Unite și totodată parte a seriei primelor zece amendamente ale Constiției Statelor Unite (The Bill of Rights, 1791). Numele lui Jefferson a devenit omonimul conceptului de democraţie jeffersoniană, iar Thomas Jefferson a fost atât fondatorul, cât și liderul Partidului Democrat-Republican, care avea să domine scena politică americană pentru circa un sfert de secol, fiind precursorul Partidului Democrat de astăzi din Statele Unite. Jefferson a fost de asemenea al doilea guvernator al Virginiei (1779 – 1781), primul secretar de stat (1789 – 1795), și al doilea vicepreședinte al Statelor Unite (1797 – 1801). Ca o completare armonioasă a carierei sale politice, Jefferson a fost agricultor, arheolog, horticultor, arhitect, plantator, etimolog, paleontolog, criptoanalist, autor de studii, scriitor, statistician, avocat, inventator, violonist și fondator al Universităţii din Virginia. Thomas Jefferson este considerat ca fiind printre cei mai remarcabili ocupanți ai fotoliului de președinte al Statelor Unite ale Americii și printre cei mai de seamă patrioți ai revoluției americane. Pentru Jefferson, ruperea totală de Anglia însemna nu doar obținerea independenței, ci calea spre crearea unui nou tip de stat bazat pe principiile suveranității și egalității naturale a oamenilor. Cu ocazia primirii a 49 de laureați ai premiului Nobel la Casa Albă, în anul 1962, președintele John Fitzgerald Kennedy a făcut o referire la Thomas Jefferson și la acei savanți spunând: “Cred că această [adunare] este cea mai extraordinară colecție de talente și de cunoștințe umane care a fost vreodată adunată în Casa Albă, cu excepția posibilă a [momentului] când Thomas Jefferson lua masa [de unul] singur,” conform originalului în engleză: “I think this is the most extraordinary collection of talent, of human knowledge, that has ever been gathered at the White House, with the possible exception of when Thomas Jefferson dined alone.”

1827: Sclavia este abolită în statul New York.

1831: A murit James Monroe, al 5-lea președinte al SUA (n. 1758)

James Monroe (n. 28 aprilie 1758 – d. 4 iulie 1831) a fost cel de-al cincilea (1817 – 1825) președinte al Statelor Unite ale Americii și autor al doctrinei Monroe. Perioada președinției lui Monroe a fost marcată de dispariția a partizanatului politic datorată războiului americano-britanic din 1812, fiind ulterior cunoscută ca Perioada bunelor sentimente  (Era of Good Feelings). Monroe a fost un politician important din perioada sa, deși partidul unit al democraților și republicanilor, Partidul democrat-republican (Democratic-Republican Party) aproape că a dispărut de pe scena politică în decursul președenției sale din perioada 1817 – 1825.

1848: A murit François-René de Chateaubriand, diplomat și scriitor francez (n. 1768)

François-René de Chateaubriand (n. 4 septembrie 1768 – d. 4 iulie 1848) a fost un scriitor francez, politician și diplomat. Este considerat fondatorul romantismului în literatura franceză. Principala sa lucrare este “Geniul creștinismului sau Frumusețea religiei creștine” (1802), publicată ulterior în numeroase ediții. A fost ales membru al Academiei Franceze în 1811.

1854: S-a născut Victor Babeș, bacteriolog și morfopatolog român, fondator al școlii românești de microbiologie, membru al Academiei Române (d. 1926)

1862: Prelatul de la Oxford, profesorul de matematici Dodgson, cunoscut ca scriitorul Lewis Carroll, face cunoștință cu Alice (10 ani), fiica rectorului de colegiu Trinity, care va deveni eroina cărților “Alice în țara minunilor”; cartea va fi publicată în aceeași zi, în anul 1865.

1864: Decret domnesc privind înființarea Universității din București, care reunea într-un singur corp facultățile de Drept, Științe și Litere. Primul rector a fost juristul Gh. Costaforu. (4/16)

1876: S-a creat, la București, “Societatea națională de Cruce Roșie a României”. La 23 august același an, societatea a fost recunoscută de Comitetul Internațional al Crucii Roșii de la Geneva. (4/16)

1884: Statuia “Libertatea luminând lumea” a fost dăruită națiunii americane. Autor – sculptorul francez Auguste Bartholdi. “Miss Liberty” a fost dezvelită la 28 octombrie 1886.

1914: La Viena au loc funeraliile Arhiducelui Franz Ferdinand și ale soției sale Sofia, la șase zile după asasinarea lor la Sarajevo.

1928: Marea Britanie: Este acordat dreptul deplin de vot pentru femei.

1932: A murit Dimitrie Paciurea, primul sculptor român cu viziune monumentală (“Zeul Pan”, “Himere”, “Gigantul”, “Sfinxul”) (n. 2 noiembrie 1873)

1934: A murit Marie Curie, om de știință de origine poloneză, laureat al Premiului Nobel (n. 1867)

Marie Curie, născută Maria Salomea Skłodowska (n. 7 noiembrie 1867, Varșovia – d. 4 iulie 1934, Sancellemoz, Franța) a fost o savantă poloneză stabilită în Franța, dublu laureată a Premiului Nobel. A fost prima femeie care a primit un premiu Nobel și singurul savant care a primit două premii Nobel în două domenii științifice diferite (fizică și chimie). A introdus în fizică termenul de radioactivitate. Este cunoscută pentru cercetările sale în domeniul elementelor radioactive, al radioactivității naturale și al aplicațiilor acestora în medicină. A fost soția unui laureat al Premiului Nobel, fizicianul Pierre Curie, și mama unei laureate a Premiului Nobel (Irène Joliot-Curie). Cu excepția fiicei sale Ève Curie (scriitoare), toți descendenții săi vor urma cariere științifice.

1940: A murit Robert Pershing Wadlow, american, deținătorul recordului mondial de cel mai înalt om din lume: 2,72 m. (n. 1918)

1946: România și Marele Ducat al Luxemburgului au reluat relațiile diplomatice la nivel delegație.

1950: Prima emisie a postului de radio Europa Liberă.

Radio Europa Liberă (Radio Free Europe, Radio Liberty (RFE/RL)) este o organizație și un post de radio finanțat de Congresul Statelor Unite care transmite în țările Europei de Est și Orientului Mijlociu.  Comitetul Național pentru o Europă Liberă (National Committee for a Free Europe) a fost înființat de guvernul Statelor Unite la 15 martie 1949, la New York. Radio Free Europe a fost ramura responsabilă cu radiodifuziunea în numele acestei organizații. Sediul principal a fost stabilit la München. Prima transmisiune pe unde scurte a avut loc la 4 iulie 1950, către Cehoslovacia. Organizația a fost ajutată financiar de Congresul Statelor Unite, iar până în 1972 fondurile pentru finanțarea RFE au fost alocate în cadrul bugetului destinat Agenției Centrale de Informații (CIA) a Statelor Unite. CIA a stabilit îndrumări generale și se implica zilnic în activitatea redacțională a secției centrale de știri. Fondurile alocate prin intermediul CIA au fost aduse la cunoștința opiniei publice abia în 1971, când organizația a fost mutată în statul Delaware, sub forma unei instituții non-profit, subordonată Oficiului pentru Radiodifuziunea peste Hotare (Bureau for International Broadcasting, abreviat BIB), for tutelar similar instituției USIA, căreia îi era subordonat postul de radio Vocea Americii (VoA). Controlul asupra bugetului pentru RFG a fost preluat direct de Congresul Statelor Unite.  În 1976, Radio Europa Liberă a fuzionat cu postul Radio Liberty (Radio Libertatea), care era de asemenea orientat spre emisiuni anticomuniste, însă specializat pe emisiunile către URSS, și finanțat de Congresul Statelor Unite. Radio Libertatea fusese înființat în 1951 de Comitetul American pentru Eliberarea Popoarelor din Rusia (American Committee for the Liberation of the Peoples of Russia). După comasare, numele posturilor de radio reunite a fost schimbat oficial în Radio Free Europe/Radio Liberty (RFE/RL, Inc.), însă departamentele pentru diferite limbi și-au menținut denumirea inițială. În perioada 1985 – 1993 din RFE/RL, Inc., a făcut parte și departamentul Radio Free Afghanistan. 

 Acțiuni îndreptate împotriva postului de radio

Autoritățile sovietice și cele din celelalte țări comuniste au încercat în mod regulat să bruieze emisiunile posturilor RFE/RL, eforturi care nu au încetat decât în 1988. Bruierea din România a emisiunilor departamentului românesc au încetat în 1964.  În multe cazuri, ascultarea emisiunilor RFE era ilegală în țările comuniste est-europene și trebuia făcută în ascuns. Au fost cazuri când au fost luate și măsuri ‘active’ pentru combaterea emisiunilor. Astfel, de exemplu, în perioada 1965-71 un agent al organelor de securitate poloneze Służba Bezpieczeństwa a reușit să infiltreze un agent, căpitanul Andrzej Czechowicz în birourile postului Europa Liberă. Cazuri similare au fost de-a lungul timpului și în alte departamente (de ex. în cel cehoslovac la finele anilor ’70, despre care s-a relatat în presa locală și la Radio Libertatea un lucrător în funcție de conducere, care a dezvăluit că era ofițer KGB, a scris o carte despre aceasta, din care posturile RFE/RL, Inc., au difuzat la începutul anilor ’90 în serial). La începutul anului 1981 Securitatea română avea intenția să-l asasineze pe Emil Georgescu, cunoscut redactor realizator al emisiunilor Actualitatea românească. A fost victima unui atentat pus la cale de doi francezi, care i-au aplicat multe lovituri de cuțit. Însă Georgescu a supraviețuit. A murit la scurt timp după aceea în urma îmbolnăvirii de cancer. La Paris, Monica Lovinescu, care conducea redacția RFE locală, a fost bătută crunt de doi indivizi palestinieni (după cum a relatat presa vremii).

Anii de după căderea regimurilor comuniste

În urma căderii regimurilor comuniste în Europa de Est și în Uniunea Sovietică bugetul pentru RFE/RL a fost redus în mod considerabil. Centrala postului de radio a fost mutată la Praga în 1995, iar operațiile europene au fost mult reduse, cu excepția celor ale departamentului slav de sud. Totuși, operațiile au fost extinse în alte zone; în 1998 și-au început trasmisiile Radio Free Iraq și în 1999 a luat ființă și o emisiune în limba persană (farsi) (Radio Farda). În 1999 a început o emisiune în Kosovo. În anul 2002 Radio Free Afghanistan și-a reluat emisiunile și s-a unit cu Radio Farda. Începând din 1994 sarcinile de coordonare ale forului tutelar BIB au fost preluate de Comitetul Guvernatorilor de Radiodifuziune Broadcasting Board of Governors.

1954: Germania câștigă Campionatul Mondial de Fotbal din Elveția pentru prima dată – 3:2 cu Ungaria.

1957: S-a înființat, la București, Arhiva Națională de Filme.

1960: A fost inaugurat noul steag american, în urma admiterii statului Hawaii ca cel de-al 50-lea stat al SUA, în august 1959.

1970: România și Costa Rica au stabilit relații diplomatice la nivel de ambasadă.

1987: A intrat în funcțiune Pasajul Lujerului, cu o lungime de 800 m, din care 400 m sunt acoperiți.

1987: În Franța, fostul șef al Gestapo-ului Klaus Barbie (poreclit “Măcelarul din Lyon”) este condamnat pentru crime împotriva umanității și este condamnat la închisoare pe viață.

1997: Nava spațială americană Pathfinder a aterizat pe Marte.

1998: Japonia lansează sonda Nozomi pe Marte, și se alătură, astfel, Statelor Unite și Rusia în lista națiunilor care explorează spațiul.

1999: Doi hoți au găsit în Germania Discul ceresc de la Nebra.

Discul ceresc de la Nebra este un disc de bronz de circa 32 cm diametru cu o patină verde-albastră și cu incrustații de aur. Acestea reprezintă Soarele (sau Luna plină), un sfert (o seceră) de Lună în creștere sau poate o barcă, precum și 32 de stele în formă de cercuri mici, inclusiv o grupare de stele care ar putea reprezenta Pleiadele. Marginea discului este decorată cu două segmente de cerc (dintre care unul s-a pierdut), adăugate mai târziu, care sunt plasate unul față de celălalt în unghiul dintre solstiții. Ultima adăugare este un alt segment de cerc, mai îngust, a cărui interpretare nu este sigură (Calea Lactee? un curcubeu? o arcă solară?). Discul a fost găsit relativ de curând, în anul 1999, lângă orășelul Nebra din landul Saxonia-Anhalt, Germania, și datat ca provenind aproximativ din anul 1600 î.Hr. Se pare că aparține de cultura Unétice din Epoca de Bronz. Ca stil artistic nu se aseamănă însă cu nici un obiect cunoscut din acea perioadă. Discul este cea mai veche reprezentare a cerului nocturn / a universului descoperită vreodată. Inițial s-a bănuit și că este vorba de o falsificare, dar între timp majoritatea specialiștilor consideră că discul este autentic.

2005: Sonda spațială NASA Deep Impact a observat impactul unui proiectil lansat de acesta pe cometa Tempel 1.

2006: Coreea de Nord testează patru rachete cu rază scurtă, una cu rază medie și una cu rază lungă de acțiune Taepodong-2. Conform relatărilor, racheta cu rază lungă de acțiune Taepodong-2 a eșuat în aer deasupra Mării Japoniei.

2009: Coroana Statuii Libertății se redeschide pentru public, după opt ani de închidere din motive de securitate în urma atacurilor din 11 septembrie 2001.

SĂRBĂTORI:

România – Ziua medicului de familie

România – Ziua Crucii Roșii Române

Statele Unite ale Americii – Ziua Independenţei (1776)