27 mai în istorie

1199: Ioan este încoronat rege al Angliei.

1564: A murit Jean Calvin, reformator religios francez (n. 1509)

 Jean Calvin, sau pur și simplu Calvin (n. 10 iulie 1509, Noyon — d. 27 mai 1564, Geneva) a fost un reformator religios francez. Alături de Martin Luther, a fost unul din inițiatorii Reformei protestante, în opoziție cu anumite dogme și rituri ale Bisericii Catolice romane. Calvin a dezvoltat o doctrină – Calvinismul – relativ diferită de aceea a lui Luther, în special în ceea ce privește practicarea cultului, considerată o radicalizare a luteranismului.

1600: Mihai Viteazul devine „domn al Țării Românești și al Ardealului și a toată Țara Moldovei”, realizând prima unire politică a celor trei țări române.

 Mihai Viteazul sau Mihai Bravu (n. 1558, Târgul de Floci – d. 9 august 1601, Turda) a fost bănișor de Strehaia, stolnic domnesc și ban al Craiovei, apoi Domn al Țării Românești și, pentru o perioadă (în 1600), conducător de facto al tuturor celor trei țări medievale care formează România de astăzi: Țara Românească, Transilvania și Moldova.

În timpul domniei lui Mihai Viteazul la 27 mai 1600, s-a realizat pentru prima dată unirea politică a celor trei țări românești cu un singur conducător. În punctul cel mai înalt al destinului său, Mihai Viteazul se intitula într-un hristov emis la 27 mai “Domn al Țării Românești, Ardealului și Moldovei” și își confecționa bine cunoscuta pecete pe care figurează cele 3 țări române surori, conform Romanian Global News. Fiind simultan domnitor în Ţara Românească (1593 – 1601), Transilvania (1599 – 1600) şi Moldova (1600), Mihai Viteazul a realizat pentru prima dată unirea unui teritoriu apropiat ca întindere de cel al României de astăzi, fiind perceput de mulţi români ca unul dintre cei mai importanţi eroi naţionali. Din acest motiv, el este considerat de istoriografia românească primul unificator al poporului român şi erou naţional.

 1615: A murit Margareta de Valois, regină a Franței și Navarrei, soția lui Henric al IV-lea (n. 1553)

 Margareta de Valois (n. 14 mai 1553 – d. 27 mai 1615, Paris), cunoscută și sub numele de Regina Margot, a fost mai întâi regină a Navarrei, apoi regină a Franței și ducesă de Valois. Născută la palatul Saint-Germain-en-Laye, Margareta era fiica lui Henric al II-lea al Franței și a Caterinei de Medici. Aparținea ramurii Valois- Angoulême din dinastia Capețienilor. Trei din frații săi au devenit regi ai Franței: Francisc al II-lea, Carol al IX-lea și Henric al III-lea. Sora sa, Elisabeta de Valois, va deveni cea de-a treia soție a regelui Filip al II-lea al Spaniei. Prin căsătoria cu Henric al III-lea de Navarra (care mai târziu va deveni rege al Franței cu numele de Henric al IV-lea) devine regină a Navarrei. Căsătoria, care trebuia să celebreze reconcilierea dintre catolici și hughenoți, va fi umbrită de masacrul din noaptea Sfântului Bartolomeu și de dezordinile religioase ce reîncep. Episodul descris în Marea Cronică (La Grande Chronique), a fost folosit ca sursă de documentare pentru scriitorii secolului al XIX-lea. După moartea fratelui său, Henric al III-lea al Franței, ea rămâne ultimul vlăstar al ramurei de Valois. Latinistă excepțională, de o inteligență sclipitoare, a jucat un rol semnificativ în viața culturală de la curte, mai ales după întoarcerea din exil în 1605. A fost constrânsă să trăiască în exil, la Auvergne, aproape douăzeci de ani (1586-1605), perioadă în care își scrie memoriile. Contemporanii săi au recunoscut că dintre toți copiii Caterinei de Medici, Margareta era singura care avea frumusețe (a fost supranumită perla Valois), sănătate (a trăit cel mai mult dintre toți membrii familiei Valois), inteligență și energie. Pentru istoria literară a Franței, Margareta a fost mai mult decât consoarta regelui Henric al IV-lea și sora regelui Francisc al II-lea. Deși fără tutela casei regale nu ar fi reușit să ajungă cea mai importantă femeie din vremea ei, este foarte adevărat că fără moștenirea intelectuală pe care a lăsat-o, nu ar fi pomenită azi drept cea mai importantă femeie din Renașterea franceză. Protectoare a lui Rabelais și a lui Pierre de Ronsard, a corespondat cu Erasmus și Calvin. Teologii de la Sorbona au acuzat-o de erezie. Generozitatea ei față de cei mai străluciți artiști și scriitori ai epocii nu a fost egalată decât de grija pentru cei mai umili dintre supuși. A construit spitale și trei mănăstiri, a insistat pentru traducerea Bibliei în limba franceză, dar și pentru cea a Decameronului.

 1626: S-a născut Wilhelm al II-lea, Prinț de Orania (d. 1650)

1703: Țarul Petru cel Mare a fondat orașul Sankt Petersburg.

1707: A murit Francoise Athénaïs, Marchiză de Montespan, metresa regelui Ludovic al XIV-lea al Franței (n. 1640)

Francoise Athénaïs de Montespan (n. 5 octombrie 1641 – d. 27 mai 1707), a fost fiica marchizului de Mortemart și a Dianei de Grandseigne, metresa regelui Ludovic al XIV-lea al Franței. După ce a absolvit educația la mănăstire intră ca domnișoară de onoare în suita reginei Franței Maria Tereza. Se căsătorește cu Marchizul de Montespan și au împreună un fiu. În 1667, devine amanta regelui Ludovic al XIV-lea al Franței. Fosta favorită, Louise de la Vallière, rămâne la curte și le servește celor doi ca paravan.

 1821: A murit Tudor Vladimirescu, lider revoluționar român (n. 1780)

Tudor Vladimirescu (n. 1780, Vladimiri – d. S.V. 7 iunie 1821 Târgoviște) a fost o figură emblematică pentru istoria Țării Românești la începutul secolului al XIX-lea, fiind conducătorul Revoluției de la 1821 și al pandurilor.

 S-a născut în satul Vladimiri (Gorj), într-o familie de moșneni. A învățat carte și limba greacă în casa boierului aromân Ioniță Glogoveanu, din Craiova, care a făcut din inteligentul și destoinicul băiat administrator de moșie și care l-a întrebuințat în afacerile de negoț, mai ales la exportul de vite. Tudor Vladimirescu și-a constituit o avere prin cumpărare de pământ, făcând comerț pe cont propriu. S-a emancipat din slujba lui Glogoveanu intrând în rândurile pandurilor – armată cu obligații semipermanente – și participă la războiul ruso-turc din 1806 – 1812, recompensat de oficialitățile ruse cu ordinul de cavalerie Ordinul Vladimir, clasa a III-a.

În 1806 a fost numit vătaf de plai la Cloșani, adică administrator al unui district de munte, funcție pe care o va deține până în 1820. În perioada 14 iunie-26 decembrie 1814 a efectuat o călătorie la Viena, în perioada Congresului de Pace de la Viena (1814-1815), pentru a lichida moștenirea soției lui Nicolae Glogoveanu (fiul lui Ioniță Glogoveanu), decedată la Viena, și pentru a-i aduce în țară fetița. Cunoscător al limbii germane, Tudor Vladimirescu a putut să urmărească problemele politice care se dezbăteau în presă în capitala Imperiului Austriac. Întors în țară la începutul anului 1815, Tudor a aflat că garnizoana otomană din Ada-Kaleh, care cutreierase județele Mehedinți și Gorj, distrusese și gospodăria lui de la Cerneți și îi luase toate bucatele.

Prezent apoi în capitala țării pentru susținerea unui proces de moșie în fața Divanului, Tudor află de hotărârea Eteriei de a porni mișcarea de eliberare a Greciei. Considerând momentul prielnic pentru a ridica poporul la luptă, are unele discuții cu reprezentanții Eteriei pentru cooperare militară, pentru ca „pandurii să înlesnească trecerea lui Ipsilanti peste Dunăre“. A semnat o înțelegere cu Comitetul de oblăduire prin care Tudor urma să ridice „norodul la arme“, având drept obiectiv înlăturarea regimului fanariot. Conținutul prea revoluționar al „Proclamației de la Padeș“ i-a speriat pe boieri, care trimit corpuri de oaste pentru a-l opri. Adresându-i-se lui Nicolae Văcărescu, unul dintre cei însărcinați cu înfrângerea oștirii pandurilor, Tudor arată că „pesemne dumneata pă nărod cu al căror sânge s-au hrănit și s-au poleit tot neamul boieresc, îl socotești nimic, și numai pe jefuitori îi numeri patrie… Dar cum nu socotiți dumneavoastră că patria se cheamă poporul, iar nu tagma jefuitorilor“. Diplomat, Tudor asigură în permanență pașalele de la Dunăre și Poarta Otomană că poporul s-a revoltat din cauza „cumplitelor patimi ce suferă din partea unirii pământenilor boieri, cu cei după vremi trimiși domni și ocârmuitori acestui norod“. Intrând în București în fruntea „adunării poporului“, este primit cu entuziasm de către masele populare din capitală. Preia de fapt, în primăvara anului 1821, conducerea țării, fiind numit de popor „Domnul Tudor“. Prezența lui Alexandru Ipsilanti la București în fruntea unei armate nedisciplinate, după ce acțiunea lui fusese dezavuată, ca și a românilor de altfel, de către Rusia, l-au pus într-o situație dificilă. Tudor îi cere conducătorului Eteriei să treacă Dunărea, așa cum promisese inițial, pentru ca Țara Românească să nu fie transformată în teatru de război. Conducătorii eteriștilor au pus la cale un complot pentru a-l îndepărta. Ridicat prin trădare de la Golești, la 21 mai Tudor a fost ucis de șefii eteriștilor la Târgoviște, în noaptea de 27 spre 28 mai, învinuit probabil de colaborare cu otomanii împotriva eteriștilor, fapt pe care istoria nu l-a confirmat niciodată. L-a avut ca dușman pe redutabilul locotenent-colonel Dimitrie Papazoglu, decorat la Paris de Alexandru I  pentru merite deosebite în executarea de hărți militare.

 1840: A murit Niccolo Paganini, violonist și compozitor italian (n. 1782)

1851: Domnişoarele de viţă nobilă Vera şi Liubov Kozlova inaugurează la Chişinău, Basarabia ţaristă, un pension particular pentru fetele de nobili.

1860: În cadrul Expediției celor O Mie, Giuseppe Garibaldi și Cămășile Roșii au început asaltul asupra orașului Palermo.

Expediția celor O Mie (în italiană Spedizione dei Mille) a fost o campanie militară condusă de generalul revoluționar Giuseppe Garibaldi în 1860. O forță de voluntari a învins Regatul celor Două Sicilii, ceea ce a dus la dizolvarea acestuia și la anexarea sa de către Regatul Sardiniei, un pas important pe calea creării unui nou regat italian unit.

1867: Franz Joseph I, împăratul Austriei (1848-1916), s-a încoronat și rege al Ungariei (1867-1916) și a aprobat Legea privind încorporarea Transilvaniei la Ungaria.

1879: Membrii Academiei au fost primiți la Palatul Cotroceni de către domnitorul Carol I. Drept recunoștință pentru sprijinirea culturii (din inițiativa și pe cheltuiala sa, Academia Română a început publicarea lucrării lui Hașdeu „Etymologicum Magnum Romaniae”), suveranul a fost ales președinte de onoare al Academiei Române.

1883: Alexandru al III-lea este încoronat țar al Rusiei.

Alexandru al III-lea al Rusiei (n. 10 martie 1845 – d. 1 noiembrie 1894) a fost împărat al Rusiei din 14 martie 1881 până la decesul său în 1894. Spre deosebire de tatăl său, Alexandru al III-lea a fost de-a lungul întregii sale domnii un împărat conservator care a dus pe culmi noi principiul „Autocrație, ortodoxie și naționalism” al lui Nicolae I. Un slavofil convins, Alexandru al III-lea a crezut că Rusia poate fi salvată de la haos prin îndepărtarea rușilor (în frunte chiar cu el) de influența ocidentală subversivă. Cel mai important sfătuitor al țarului a fost Constantin Petrovici Pobedonosțev, profesor particular al lui Alexandru al III-lea și al fiului acestuia, Nicolae al II-lea, și conducătorul Sfântului Sinod din 1880 până în 1895. El îi învățase pe elevii lui imperiali să se teamă de libertatea cuvântului și de presă și să urască democrația, constituția și sistemul parlamentar. În timpul lui Pobedonosțev, revoluționarii au fost persecutați, iar politica de rusificare a căpătat o dezvoltare copleșitoare în tot imperiul. În timpul domniei lui Alexandru al III-lea, s-a consfințit alianța cu Franța republicană, Rusia bucurându-se de credite importante din această țară pentru dezvoltarea industriei naționale.

1905: Războiul Ruso-Japonez: Începe Bătălia din Strâmtoarea Tsushima.

 Bătălia din strâmtoarea Tsushima (în limba japoneză: tsushima-kaisen) a fost principala bătălie navală care a avut loc între Rusia și Japonia în Războiul Ruso-Japonez Această bătălie a fost singura bătălie navală decisivă din Istoria marinei în care au luptat între ele cuirasate moderne cu corp de oțel și prima bătălie navală în care telegraful a jucat un rol extrem de important și a fost caracterizat ca “ecoul pe moarte al erei vechi – pentru ultima dată în istoria navală de război navele de linie ale unei flote învinse s-au predat în larg”.

Lupta a fost purtată în zilele 27-28 mai 1905 (14-15 mai, în Calendarul Iulian, în uz pe atunci în Rusia), ca poziție în strâmtoarea Tsushima, între Coreea de Sud și Japonia. În această luptă Flota japoneză sub comanda amiralului Heihachirō Tōgō a distrus două treimi a flotei ruse, aflată sub comanda amiralului Zinoviev ​​Rojestvenski, care a efectuat o călătorie de peste 18.000 de mile marine (33,000 km) din Marea Baltică, pentru a ajunge în Orientul Îndepărtat. La Londra în 1906, Sir George Sydenham Clarke scria: „Bătălia de la Tsushima este de departe cel mai mare și mai important eveniment naval de la Bătălia de la Trafalgar încoace.” Decenii mai târziu, istoricul Edmund Morris a susținut că aceasta a rămas cea mai mare bătălie navală de la Trafalgar.

Înainte de Războiul ruso-japonez, țările au construit cuirasate cu tunuri de diferite calibre, în principal de 152 mm (6 țoli), 203 mm (8 țoli), 254 mm (10 țoli) și 305 mm (12 țoli), cu intenția ca aceste cuirasate să lupte cu alte nave în acțiuni decisive ale flotei. Bătălia de la Tsushima a demonstrat că viteza cuirasatelor și armele de mare calibru cu bătaie mai lungă sunt mult mai avantajoase în bătăliile navale decât un amestec de tunuri de diferite calibre. Telegrafia a fost inventată în ultima jumătate a anilor 1890 și la sfârșitul secolului toate forțele navale majore au adoptat de acest mijloc de comunicare mult îmbunătățit. Deși Alexander Popov, Stepanovici de la Institutul de Lupte Navale a construit și a prezentat un telegraf în 1900, Marina Imperială Rusă a fost adoptat inițial echipamentele fabricate de firma Telefunken din Germania. În Japonia, profesorul Shunkichi Kimura a primit sarcina de la Marina Imperială Japoneză să își dezvolte propriul sistem de comunicații fără fir, iar acest sistem a fost montat pe multe dintre navele de război japoneze înainte de 1904. Deși ambele părți au avut telegrafie fără fir devreme, rușii au fost folosit echipamente germane și a avut dificultăți în utilizarea și întreținerea lor, în timp ce japonezii au avut avantajul de a folosi propriul echipament. Este recunoscut astăzi că această luptă a fost începutul aplicării contramăsurilor electronice în conflictele militare.

1917: Sosesc la Iaşi primele două batalioane ale Corpului de Voluntari Transilvăneni, pentru a lupta alături de armata refăcută.

1922: La Chişinău, Basarabia ţaristă, s-a desfăşurat şedinţa festivă de constituire a secţiei regionale a Societăţii Române de Geografie.

 1923: S-a născut Henry Kissinger, diplomat american, laureat al Premiului Nobel.

1928: S-a născut Constantin Ticu Dumitrescu, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România şi iniţiatorul Legii privind accesul la dosarele fostei securităţi (d. 5 decembrie 2008).

1933: The Walt Disney Company lansează desenul animat “Three Little Pigs” cu hit-ul său, “Who’s Afraid of the Big Bad Wolf?”

1936: Nava de pasageri Queen Mary a plecat în primul ei voiaj, spre Franța.

RMS Queen Mary a fost un pachebot britanic ce a aparținut companiei Cunard-White Star Line care a navigat pe rutele din Atlanticul de Nord în perioada 1934-1967. Queen Mary 2 a fost singurul vas după Rms Titanic care a trecut Titanicul.Dar şi acesta a avut probleme la motor exact în același loc.

 Nava a fost lansată la apă la 26 septembrie 1934 de la șantierul naval John Brown din Glasgow. La 27 martie 1936 complet finisat, pachebotul își începea cariera pe liniile prodigioasei companii de navigație Cunard-White Star a Atlanticului de Nord, care se va sfârși în anul 1967 după 1001 traversări. RMS Queen Mary a fost proiectată pentru a bate toate recordurile de mărime, dar a fost depășit doar de nava SS Normandie care a fost terminată mai devreme și avea o lungime mai mare cu 3 metri. Era considerată un oraș plutitor având la bord peste 3000 pasageri și 1300 membri ai echipajului.

1937: A fost inaugurat Podul Golden Gate, la acea vreme fiind podul suspendat cu cea mai mare distanță între stâlpii de susținere din lume.

 Podul Golden Gate (în engleză în original Golden Gate Bridge), situat în partea de vest a Statelor Unite în statul California, a fost inugurat la 27 mai 1937. În prima zi a dării în folosință podul a fost deschis numai pietonilor, în acea zi, numită „Ziua Pietonilor”, fiind traversat de 200.000 de persoane. Cu o deschidere de 1.280 m, Podul Golden Gate leagă orașul San Francisco de orașul Sausalito, fiind situat peste strâmtoarea Golden Gate ce face legătura între Oceanul Pacific (la vest) și Golful San Francisco (la est).

Podul, care are o lungime totală de 2.737 m, a devenit celebru prin faptul că a fost prima construcție uriașă suspendată la peste 150 m deasupra nivelului apei, fiind în același timp un exemplu strălucit al stilului arhitectural „Art Deco” târziu din Statele Unite. A devenit repede un simbol marcant al orașului San Francisco, fiind adesea identificat cu spiritul liberal al acestui influent oraș californian.

1938: Conducătorul Mișcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, este condamnat la 10 ani de muncă silnică. El nu va mai părăsi practic niciodată închisoarea.

1940: Al Doilea Război Mondial: Gruparea de trupe aliate, izolate de ofensiva germană, a desfășurat operații de retragere și evacuare, prin portul Dunkerque

1940: Acord economic româno–german (Olwaffen Pakt, „pactul petrolului”), care adâncește dependența față de Germania hitleristă a economiei naționale. România renunță astfel la declarația de neutralitate din 7 septembrie 1939

1941: Al Doilea Război Mondial: Vasul german Bismarck este scufundat în Atlanticul de Nord cu 2.300 de oameni la bord.

Bismarck a fost un cuirasat german din timpul celui de al Doilea Război Mondial. Având un deplasament nominal de 41.700 tone și o greutate cu încărcătură completă de 53.200 tone, “Bismarck” era cea mai mare navă de război din istorie la data lansării sale la apă, în septembrie 1939. Echiparea și probele navei au durat până în aprilie 1941.  Bismarck reprezenta de asemenea nava-amiral a flotei germane, și cea mai mare navă de război lansată vreodată de șantierele navale europene. Acest record nu a fost depășit până în ziua de astazi.

În urma unor pregătiri frugale, nava a fost trimisă în prima și ultima misiune de luptă în mai 1941, alături de crucișătorul greu “Prinz Eugen”. În urma unei misiuni epice, hăituit fiind de peste 50 de nave de război britanice, Bismarck a fost extrem de grav avariat și sabordat de echipajul sau în dimineața zilei de 27 Mai 1941. Dupa respingerea a 3 valuri de avioane si a atacurilor de noapte, echipajul de pe Bismarck era extenuat (practic nu dormisera deloc din seara de 24 mai). Starea marii se inrautati, o furtuna de forta 10 maturand Marea Nordului. Pe la ora 8:00 dimineata, King George Vth si Rodney l-au detectat pe Bismarck. Li s-au alaturat crucisatoarele grele Dorsetshire si Norfolk. Din cauza valurilor de 4-5 metri, viteza lui Bismarck a scazut si mai mult – la 7-8 noduri – in conditiile in care adversarii se apropiau cu 23-28 de noduri. La 8:40, navele britanice au deschis focul de la 21 km distanta. Bismarck a raspuns imediat, 3 minute mai tarziu coloane de apa incadrand pe “Rodney”. De teama sa nu fie lovit, capitanul de pe Rodney a ordonat modificarea cursului, ceea ce a condus la dereglarea echipamentului de tir. Abia 20 de minute mai tarziu s-a obtinut prima lovitura asupra lui Bismarck, care i-a blocat turelele prova (Anton si Bruno). Cu toate acestea, cuirasatul german a continuat sa traga bine, avariind usor (cu schije) pe Rodney si incadrandu-l de 2 ori pe King George Vth. La 9:02 insa, turnul de conducere a focului a fost lovit in plin de 1 sau 2 proiectile de 406mm. La 9:15, si turnul blindat secundar a fost scos din lupta, astfel ca nava germana a ramas fara un “sistem nervos” capabil sa raspunda provocarilor. A urmat un tir de baraj, navele britanice apropiindu-se pana la 3 km distanta si tragand in plin. Cel putin 70 de proiectile de 356 si 406 mm si 300 de proiectile de 203 mm au lovit cuirasatul german in agonie. 4 sau 5 torpile lansate de escadra britanica si-au gasit de asemenea tinta. Cu toate acestea, Bismarck continua sa pluteasca, desi suprastructurile erau cuprinse de flacari. Capitanul a dat ordinul de sabordare la 10:05, iar la 10:10, acesta a fost executat. Echipajul a deschis valvele etanse, provocand inundarea brusca a navei. La 10:30, Bismarck s-a scufundat, impreuna cu circa 400-500 de membri ai echipajului.  Peste 1500 de supravietuitori de pe Bismarck se zbateau in apa inghetata. Crucisatoarele britanice au inceput sa ii culeaga, dar dupa ce au salvat doar 115 oameni, s-a dat alarma de atac submarin. Intr-adevar, un U-boot german se afla in zona, dar acesta nu mai avea torpile, deci nu a putut ataca. Desigur ca acest fapt nu avea cum sa fie cunoscut de comodorul britanic, care a ordonat retragerea cu toata viteza a escadrei din zona periculoasa. Astfel, circa 1400 de marinari au fost lasati in apa inghetata.

Victoria asupra lui Bismarck a fost sarbatorita triumfal in Marea Britanie. In Germania, pierderea celei mai mari nave de razboi l-a determinat pe Hitler sa blocheze pentru tot restul razboiului raidurile marilor nave de suprafata, preferand expunerea submarinelor si a distrugatoarelor. In consecinta, nava-sora a lui Bismarck – Tirpitz, si-a petrecut cariera mai mult in porturi si fiorduri neavand sansa de a-si demonstra capacitatea de lupta in conditii reale. Soarta cuirasatului german a reprezentat un punct de cotitură în războiul naval, deoarece marile puteri au început să conștientizeze de vulnerabilitatea marilor nave de război în fața avioanelor lans-torpilă, fapt ce a determinat schimbarea priorităților de construcție. Astfel, Japonia, Marea Britanie și S.U.A. au început să pună accentul mult mai mult pe port-avioane, în detrimentul cuirasatelor.

1942: În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, rezistența cehă din Praga ocupată de naziști l-a asasinat (Operațiunea Anthropoid) pe Reinhard Heydrich, șeful RSHA și Protectorul Boemiei și Moraviei.

1946: Guvernele SUA și Marii Britanii au adresat o notă guvernului român, semnată de reprezentanții lor la București, Burton Y Berry, respectiv Adrian Holman, în care se protestează împotriva încălcării democrației. Cele doua guverne atrag atenția asupra abuzurilor, a încălcării libertaților și frecvenței violenței și sunt nemulțumite de nepromulgarea legii electorale și de restrângerea libertății de exprimare.

1948: Printr-un decret al guvernului Petru Groza, bunurile fostei case regale treceau în proprietatea statului.

1963: Bob Dylan lansează albumul The Freewheelin’ Bob Dylan.

1970: O expediție britanică a escaladat partea sudică a vârfului Annapurna I (8.091 m.), unul dintre vârfurile masivului Annapurna din Himalaya.

 1974: Jacques Chirac devine prim-ministru al Franţei.

1984: Inaugurarea oficială a Canalului Dunăre–Marea Neagră, considerat al treilea canal de navigație, ca importantă, după Suez și Canalul Panama; lucrările de construcție au început în 1973.

Canalul Dunăre-Marea Neagră este un canal navigabil aflat în județul Constanța, România, ce leagă porturile Cernavodă de pe Dunăre și porturile Constanța Midia Năvodari de la Marea Neagră, scurtând drumul spre portul Constanța cu aproximativ 400 km. Canalul, cu lungime totală de 95,6 km, este format din ramura principală, în lungime de 64,4 km și ramura de nord (cunoscută sub denumirea de Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari), în lungime de 31,2 km. Canalul Dunăre-Marea Neagră este parte componentă a importantei căi navigabile europene dintre Marea Neagră și Marea Nordului (prin Canalul Rin-Main-Dunăre). Folosind această rută, mărfurile din Australia și Orientul Îndepartat, destinate Europei Centrale, își scurtează drumul cu 4.000 km.

 Planuri de a construi acest canal existau încă din secolul XIX. Încă de la alipirea Dobrogei la România, în 1878, a început a fi vehiculată ideea unui al patrulea braț al Dunării, de data aceasta artificial, care să scurteze drumul către Marea Neagră. Condițiile tehnice ale epocii făceau ca o astfel de realizare să fie extrem de dificilă și costisitoare, așa încât regele Carol I, realist, a refuzat să se implice în acest proiect. Ideea însă nu a fost abandonată, în 1928 viitorul academician Aurel Bărglăzan avea să facă un studiu, care a indicat practic actualul traseu al canalului. Ulterior, Carol al II-lea a cochetat și el cu ideea canalului, dar criza economică mondială și apoi începutul celui de-al Doilea Război Mondial au făcut ca realizarea lui să fie amânată sine die.  În 1949 a început construcția canalului, mulți dintre muncitori fiind deținuți politici din închisorile comuniste și din rândurile minorităților etnice și religioase. Lucrările au fost sistate în 1955 și reluate, după un nou proiect, în 1976. Canalul a fost inaugurat în 1984, de către Nicolae Ceaușescu. S-au excavat 294 milioane m3 la canalul principal, plus 87 milioane m3 la ramura nordică, Poarta Albă-Midia Năvodari (mai mult cu 25 milioane decât la Canalul Suez și cu 140 milioane decât la Canalul Panama) și s-au turnat 5 milioane m3 de betoane.

Canalului principal are o lungime de 64,4 km, o adâncime de 7 m, o lățime la bază de 70 m și la suprafață de 90-120 m,  și are o capacitate anuală maximă de transport de 80-100 de milioane tone, iar pentru ramura nordică de 15-25 de milioane tone de marfă. Pescajul maxim admis este de 5,5 m permițând astfel accesul navelor fluviale și a celor maritime mici. La fiecare capăt există câte două ecluze care permit traficul în ambele sensuri. Canalul traversează localitățile Cernavodă, Saligny, Mircea Vodă, Satu Nou, Medgidia, Castelu, Poarta Albă. Aici canalul se bifurcă. Ramura sudică trece prin Basarabi și Agigea. Ramura nordică, cunoscută sub denumirea de Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari, cu o lungime de 31,2 km, o adâncime de 5,5 m și o lățime de 50-66 m, trece prin Nazarcea, Constanța, Ovidiu și Năvodari. Construirea canalului a necesitat o investiție de circa 2 miliarde de dolari. Estimările inițiale prevedeau recuperarea investiției în 50 de ani. Exploatarea canalului aduce însă venituri anuale de circa 3 milioane de euro, ceea ce presupune o durată de recuperare a investiției de peste 600 de ani.

1984: A fost resfințită Biserica Neagră din Brașov, în urma lucrărilor de restaurare începute în anul 1970.

Biserica Neagră (în germană Die Schwarze Kirche), unul dintre simbolurile orașului Brașov, este biserica patriarhală a Bisericii Evanghelice C.A. din România. Situată în centrul municipiului Brașov, edificiul a fost construit în jurul anului 1380 (probabil începând cu 1377) în stil gotic. Biserica, inițial catolică, a fost cunoscută mai întâi sub numele de Biserica Sfânta Maria (Marienkirche). Clădirea a fost parțial distrusă după marele incendiu din 1689, când a primit numele actual. Denumirea populară de după incendiu,„Biserica Neagră“, a fost acceptată oficial în secolul al XIX-lea.

Biserica Neagră este unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură gotică din România, datând din secolele XIV-XV, si, de asemenea, unul dintre cele mai mari lăcașe de cult medievale de la Domul Sfântul Ștefan din Viena pînă la Hagia Sophia din Constantinopol. Este cea mai lungă biserică existentă în România (89 m).

1994: Rusia: Revine în țară, după un exil de 20 de ani, Aleksandr Soljenițîn, scriitor, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, pe anul 1970.

1995: A fost constituită Academia de Poliție „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne a Republicii Moldova.

1995: La Culpeper, Virginia, actorul american Christopher Reeve, cunoscut mai ales pentru rolul său din filmul Superman, a paralizat de la gât în ​​jos după ce a căzut de pe cal la un concurs de echitație. Actorul a murit în 2004.

1997: Semnarea de către NATO și Rusia a Actului fondator al relațiilor bilaterale, deschizându–se calea extinderii NATO.

1999: Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie de la Haga, Olanda, acuză pe Slobodan Milošević de crime de război și crime împotriva umanității comise în Kosovo.

 Slobodan Milošević (20 august 1941, Požarevac, Serbia sub ocupație militară germană – 11 martie 2006, Haga, Țările de Jos) a fost președinte al Serbiei și al Republicii Federale Iugoslavia, și de asemenea al Partidului Socialist Sârb. În momentul morții, era judecat sub acuzația de crime de război comise în Bosnia și Herțegovina, Croația și Kosovo în anii 1990. Pe 11 martie 2006 a fost găsit mort în celula în care era deținut; știrea a fost confirmată oficial de avocatul său.

El a fost una din figurile marcante ale războiului din Iugoslavia în anii ’90 si războiului din Kosovo în 1999. A fost condamnat în mai 1999, în timpul războiului din Kosovo, de către Tribunalul Internațional al Națiunilor Unite pentru crime împotriva umanității și o gravă încălcare a Convenției de la Geneva. După demonstrații și greve ce au urmat alegerilor prezidențiale din octombrie 2000, el s-a recunoscut înfrânt și a demisionat. Un an mai târziu, Milošević a fost extrădat pentru a se prezenta în fața Tribunalului Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie, însă va muri după 5 ani de închisoare doar cu 50 de ore înaintea declarării verdictului. Milošević, suferind de boli grave ale inimii, de tensiune și diabet, a murit în urma unui atac în condiții neelucidate. Unii dintre susținătorii lui cred ca a fost omorât în închisoare înainte de a se pronunța un verdict.

2004: NASA a anunțat descoperirea unei noi planete, cea mai tânără dintre cele identificate până în prezent, având mai puțin de un milion de ani.

2004: Orașele Sibiu și Luxemburg au fost desemnate drept „capitale europene ale culturii” pentru anul 2007, de către miniștrii pentru educație, tineret și cultură din cele 25 de state membre UE întruniți la Bruxelles.

2007:  Filmul “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” al lui Cristian Mungiu a câştigat, pentru prima dată în istoria cinematografului românesc, premiul Palme d’Or al Festivalului de la Cannes.

2007: A încetat din viaţă Edward Behr, jurnalist britanic şi autor a numeroase corespondenţe de război pentru Newsweek (n. 1926).