27 aprilie în istorie

395: Împăratul Arcadius s-a căsătorit cu Aelia Eudoxia, fiica generalului Flavius Bauto. Ea a devenit una dintre cele mai puternice împărătese romane ale Antichității târzii.

1521: Bătălia de la Mactan: Exploratorul Ferdinand Magellan este ucis de băștinașii din Filipine conduși de Lapu-Lapu.

Bătălia de la Mactan s-a dat în Filipine la 27 aprilie 1521. Războinicii conduși de Lapu-Lapu, o căpetenie locală musulmană din insula Mactan, a învins forțele creștine conduse de Fernando Magellan, ucigându-l pe acesta. 

Context

 La 16 martie 1521 (după calendarul spaniol), Magellan a văzut munții din Samarul de astăzi în timpul unei tentative de a găsi o rută spre vest către Insulele Moluce. Acest eveniment a marcat sosirea primilor europeni în arhipelag. A doua zi, Magellan a poruncit oamenilor săi să-și ancoreze corăbiile pe malurile insulei Homonhon. Acolo, el s-a împrietenit cu Rajah Kulambu și cu Rajah Siagu, căpetenia de pe Insula Limasawa, care l-au condus către Cebu. El și regina sa au fost botezați în religia creștină catolică, luându-și numele creștine Carlos (în cinstea regelui Carol al Spaniei, și Juana (în cinstea mamei regelui). Pentru a comemora evenimentul, Magellan i-a dăruit Juanei Santo Niño, o imagine a copilului Isus, ca simbol al noii lor alianțe. Ca rezultat al influenței lui Magellan pe lângă Rajah Humabon, s-a dat ordin căpeteniilor din apropiere să furnizeze fiecare provizii pentru vase și să se convertească la creștinism.

Majoritatea căpeteniilor s-au conformat. Datu Lapu-Lapu, una dintre cele două căpetenii de pe insula Mactan, a fost însă singurul care s-a opus. Lapu-Lapu se convertise recent la islamism și a refuzat să accepte autoritatea lui Rajah Humabon în problemele astea. Rajah Humabon și Datu Zula au sugerat ca Magellan să meargă în insula Mactan și să-l oblige pe Datu Lapu-Lapu să respecte poruncile regelui său. Magellan a găsit ocazia de a întări prietenia cu conducătorul regiunii Visaya și a ajutat să-l supună pe rebelul Lapu-Lapu.

Bătălia

Conform documentelor istoricului italian Antonio Pigafetta, Magellan a încercat să-l convingă pe Lapu-Lapu să respecte poruncile lui Rajah Humabon în seara dinaintea bătăliei, „La miezul nopții, șaizeci dintre ai noștri au pornit înarmați cu armuri ușoare și coifuri, împreună cu regele creștin, prințul, câteva căpetenii, și douăzeci sau treizeci de balanguais. [o barcă filipineză] Am ajuns la Mactan cu trei ore înaintea zorilor. Căpitanul nu a dorit să luptăm atunci, ci a trimis un mesaj băștinașilor de lângă Moro spunându-le că dacă se vor supune regelui Spaniei, îl vor recunoaște pe regele creștin drept suveran și ne vor plăti tribut, el le va fi prieten; dar că dacă ei doresc altceva, vor vedea cum rănesc lăncile noastre. Ei au răspuns că dacă noi avem lănci, ei au lănci din bambus și țepe întărite în foc. [ei ne-au cerut] să nu-i atacăm imediat, ci să așteptăm până dimineața, ca să fie mai mulți. Ei au spus asta ca să ne facă să-i căutăm pe loc; căci ei săpaseră niște gropi între case ca să cădem noi în ele. ”

Pigafetta scrie cum, a doua zi dimineața, Magellan a desfășurat patruzeci și nouă de oameni în armuri cu săbii, topoare, scuturi, arbalete și puști, și a plecat spre Mactan în dimineața de 28 aprilie. Istoricii filipinezi observă că din cauza ieșiturilor stâncoase și din cauza coralilor de lângă țărm, soldații creștini nu au putut debarca pe Mactan. Obligat să ancoreze departe de țărm, Magellan nu a reușit să-și îndrepte puterea de foc a vaselor împotriva războinicilor lui Datu Lapu-Lapu, care erau în număr de peste 1.500.

„Când a venit dimineața, patruzeci și nouă din noi am sărit în apă până la genunchi și am mers prin apă mai mult de două bătăi de arbaletă înainte să ajungem pe țărm. Bărcile nu ne puteau aduce mai aproape din cauza unor pietre din apă. Ceilalți unsprezece oameni au rămas în urmă să păzească bărcile. Când am ajuns la țărm, [băștinașii] se așezaseră în formație în trei divizii ce numărau mai mult de o mie cinci sute de oameni. Când ne-au zărit, au alergat către noi cu strigăte foarte puternice… Muschetarii și arbaletierii au tras de la distanță timp de aproape o jumătate de oră, dar în van…”

Magellan a încercat apoi să-i sperie arzând niște case din Buaya de astăzi, denumit atunci Bulaia.

„Văzând aceasta, căpitanul-general a trimis niște oameni să le ardă casele pentru a-i speria. Când și-au văzut casele arzând, ei s-au înfuriat și mai tare. Doi dintre oamenii noștri au fost omorâți lângă case, în timp ce noi am ars douăzeci sau treizeci de case. Atât de mulți au venit peste noi că l-au lovit pe căpitan în piciorul drept cu o săgeată otrăvită. Atunci, el ne-a poruncit să ne retragem încet, dar oamenii au luat-o la fugă, afară de șase sau opt dintre noi care au rămas cu căpitanul. Băștinașii au tras doar în picioarele noastre, căci acestea erau neapărate; și atât de multe erau sulițele și pietrele pe care le-au aruncat în noi, că nu am putut rezista. Tunurile de pe vase nu ne puteau ajuta căci erau prea departe.”

Mulți dintre războinici l-au atacat pe Magellan; el a fost rănit în braț cu o suliță și în picior cu un kampilan. Cu acest avantaj, oamenii lui Lapu-Lapu l-au ajuns și l-au ucis. A fost înjunghiat și apoi hăcuit cu sulițele și săbiile. Pigafetta și ceilalți au reușit să scape, „Recunoscându-l pe căpitan, atâția s-au îndreptat spre el că i-au dat jos coiful din cap de două ori… Un indian a aruncat o suliță de bambus în fața căpitanului, iar căpitanul l-a omorât imediat cu lancea, pe care a lăsat-o în trupul indianului. Atunci, încercând să pună mâna pe sabie, a tras-o doar până la jumătate, pentru că fusese rănit la braț cu o suliță de bambus. Când localnicii au văzut asta, toți s-au aruncat asupra lui. Unul din ei l-a rănit la piciorul stâng cu un cuțit mare, asemănător cu un iatagan, doar că mai mare. Aceasta l-a făcut pe căpitan să cadă cu fața înainte, când imediat s-au repezit asupra lui cu sulițe de bambus și de fier și cu cuțitele până când ne-au ucis oglinda, lumina, alinarea și adevăratul călăuzitor. Când l-au rănit, s-a întors de multe ori să vadă dacă suntem toți în bărci. Atunci, văzându-l mort, noi, răniți, ne-am retras, cum am putut mai bine, la bărci, care deja se îndepărtau…”

Conform relatării lui Pigafetta, mai mulți dintre oamenii lui Magellan au murit în bătălie, și mai mulți băștinași convertiți la creștinism care veniseră în ajutorul lor au fost uciși de războinici și soldați. Nu există estimări oficiale ale numărului victimelor din bătălie, deși Pigafetta menționează cel puțin trei soldați creștini uciși, printre care și Magellan. Aliații lui Magellan, Humabon și Zula, s-a spus că n-ar fi luat parte la bătălie în urma cererii lui Magellan, și au privit de la distanță. Pigafetta relatează că regele creștin Humabon a trimis un mesaj în care spunea că dacă returnează trupurile lui Magellan și ale oamenilor săi, li se va da orice doresc. Trupul lui Magellan nu a mai fost însă recuperat de la băștinași.

Urmările

Unii dintre soldații care au supraviețuit bătăliei și s-au întors la Cebu au fost otrăviți în timp ce participau la un ospăț organizat de Humabon. Locul lui Magellan în funcția de comandant al expediției a fost luat de Juan Sebastián Elcano care a ordonat plecarea imediată după trădarea lui Humabon. Elcano și flota lui s-au îndreptat spre vest și au revenit în Spania în 1522, terminând primul ocol al lumii.

1667: Poetul John Milton, sărac și orb, este nevoit să vândă drepturile de autor pentru poemul Paradisul pierdut. Suma primită: 10£.

John Milton (n. 9 decembrie 1608 – d. 8 noiembrie 1674) a fost poet englez, faimos pentru poemul epic în versuri albe Paradise Lost (Paradisul Pierdut), care reprezintă una dintre pietrele de temelie ale literaturii engleze.

John Milton s-a născut pe 9 decembrie la Londra. Educat la St. Paul’s School și Christ’s College, Cambridge, Milton a fost un poet savant, a cărui ambiție era să creeze opere de talia epopeilor clasice și care avea puternice vederi teologice. În cursul anilor petrecuți la Cambridge, Milton a scris poezie în latină și engleză, inclusiv oda On the Morning of Christ’s Nativity (În dimineața nașterii lui Isus Cristos, 1629). Dezgustul său față de dogmatismul din ce în ce mai accentuat din cadrul bisericii engleze a constituit motivul pentru care Milton a renunțat mai târziu la planurile sale de a deveni preot.

Poemele timpurii, printre care Comus și Lycidas (elegie la moartea prietenului său, poetul Edward King, în 1637) sunt dovezi grăitoare în privința darului liric superlativ al lui Milton. În 1638, Milton a plecat în Italia, unde a călătorit, a studiat și a întâlnit multe figuri remarcabile, printre care pe Galilei. Revenind în Anglia în 1639, s-a devotat cauzei puritane și pamfletelor. The Doctrine and Discipline of Divorce (Doctrina și instituția divorțului, 1643), a avut la bază propria sa experiență conjugală nefericită iar Areopagitica promova libertatea presei. După Of Reformation in England (Despre reformă în Anglia, 1641) și The Reason of Church Government Urged against Prelaty (Motivul pornirii guvernului bisericii împotriva prelaților, 1642), Milton s-a îndepărtat treptat de prezbiterieni și, în 1649, a scris The Tenure of Kings and Magistrates (Împuternicirile regelui și ale magistraților), care sprijinea cauza independenților ce îl întemnițaseră pe regele Carol în timpul revoluției puritane. Acest pamflet i-a asigurat lui Milton poziția de secretar latin pentru afaceri externe în cadrul guvernului lui Oliver Cromwell.

Milton a continuat să îl apere pe Cromwell și guvernul Commonwealth-ului în a sa Eikonoklastes precum și în pamfletele în limba latină First Defense of the English People (Prima apărare a poporului englez, 1651), Second Defense of the English People (A doua apărare a poporului englez, 1654) și Defense of Himself (Apărarea sinelui, 1655).

Paradise Lost (Paradisul pierdut, 1667) și urmarea sa mai puțin reușită Paradise Regained (Paradisul regăsit, 1671) au fost scrise când a orbit și când se afla într-un oarecare pericol politic (după restaurarea lui Carol al II-lea), ca și Samson Agonistes 1671, o dramă poetică bazată pe modelul tragediei clasice grecești, dar cu subiect biblic, o piesă de teatru puternică, deși nespecifică genului.

Poemul în versuri albe Paradise Lost (Paradisul pierdut) a apărut în 1667 în zece cărți; a doua ediție, în care Milton reorganiza cele zece cărți inițiale în doisprezece, a apărut în 1674. Acesta este considerat a fi cel mai mare poem epic în limba engleză. În Paradise Lost și Paradise Regained, un al doilea poem în versuri albe în patru cărți, limbajul lui Milton este distins și căutat, abundând în aluzii biblice și clasice, reprezentări alegorice, metafore, jocuri de cuvinte și ornamente retorice. Milton a mai scris 18 sonete în limba engleză și alte 5 în limba italiană, care respectă în general stilul petrarchian și sunt acceptate ca fiind printre cele mai frumoase sonete scrise vreodată.

 1759: S-a născut Mary Wollstonecraft, scriitoare britanică, filosoafă și feministă (d. 1797)

 Mary Wollstonecraft (n. 27 aprilie 1759 – 10 septembrie 1797) a fost o scriitoare britanică, filosof și feministă.

Mary Wollstonecraft a scris nuvele, tratate, o istorie a Revoluției Franceze, o carte de conduită și o carte pentru copii. Wollstonecraft este cunoscută mai ales pentru cartea A Vindication of the Rights of Woman (1792), în care argumentează că femeile nu sunt inferioare bărbatului, doar par a fi din cauza educației slabe. Ea a sugerat ca atât femeile cât și bărbații să fie tratați ca ființe raționale și își imagina o ordine socială bazată pe rațiune.

Mary Wollstonecraft, feministă britanică, este socotită prima teoreticiană a feminismului iluminist, sub influența radicalismului democratic a lui Rousseau și a întregii mișcări teoretice pentru drepturile universale ale omului și cetățeanului. Este socotită drept o veritabilă pionieră a feminismului modern, în plan intelectual. Lucrarea sa de mare notorietate și influență este A Vindication of the Rights of Woman (O revendicare a drepturilor femeii), 1792. Această lucrarea apărut cu 50 de ani înainte de mișcarea femeilor pentru sufragiu universal. Ideile cuprinse în A Vindication se înscriu în tradiția liberală inaugurată de J. Locke, accentuând pe egalitatea în drepturi a femeilor cu bărbații în: educație, în fața legii, în politică. Femeile trebuie tratate ca ființe pe deplin umane și educate ca viitoare cetățene. Toată opera lui Wollstonecraft are accente amar-polemice împotriva modului în care, teoreticienii „luminați” ai iluminismului continuă să contribuie la încarcerarea femeilor în funcțiile lor sexual-reproductive, eliminându-le ca subiecți politici. Mintea femeilor este, în astfel de perspective sexiste, subordonată corpului. Spiritului femeiesc îi este refuzată libertatea.

Tratată ca o radicală periculoasă (subminarea tradiției sănătoase), Mary Wollstonecraft a fost atacată în repetate rânduri de către conservatorii britanici. Din cauza proastei reputații creată de către aceștia, lucrările ei au fost ignorate (ocolite) o lungă vreme chiar de către mișcarea feministă britanică (până în jurul lui 1880). Mary Wollstonecraft a fost căsătorită cu filosoful anarhist William Godwin și a fost mama lui Mary Shelley, autoarea lui Frankenstein.

 1791: S-a născut Samuel Morse, inventatorul codului Morse (d. 1872)

Samuel Finley Breese Morse (n. 27 aprilie, 1791 – d.2 aprilie, 1872) a fost pictor și inventator american. A realizat în anul 1837 un aparat electromagnetic pentru telegrafie, brevetat în 1840 și a inventat în 1838 alfabetul care-i poartă numele, folosit și în prezent.  Samuel Morse a creat alfabetul Morse – în care literele sunt reprezentate prin combinații de semnale scurte și lungi – în jurul anului 1838. El a identificat literele cel mai des folosite și le-a asociat semnale scurte (pentru “e”, un singur punct); celor mai puțin folosite (de exemplu “q”), le-a asociat semnalele cele mai lungi.

Alfabetul inventat de Morse a simplificat trimiterea de mesaje telegrafice, acestea putând fi scrise sub forma de puncte și linii sau semnalizat cu lumini intermitente sau cu semnale radio. Apelul internațional de pericol, SOS – 3 puncte, 3 linii, 3 puncte – a fost introdus în 1912, la 40 de ani după moartea lui Morse. Expresia des folosită de acesta, “Save Our Souls”( “salvați sufletele noastre”), a apărut ceva mai târziu. (surse: Soluții practice pentru probleme de zi cu zi, Reader’s Digest, București, 2007)

 1822: S-a născut Ulysses Grant, al 18-lea președinte al Statelor Unite (d. 1885)

Ulysses S. Grant (născut Hiram Ulysses Grant în 27 aprilie 1822 – d. 23 iulie 1885) a fost cel de-al optsprezecelea președinte al Statelor Unite ale Americii (1869 – 1877). Grant a devenit un erou național în timpul Războiului Civil American, în timpul căruia a comandat forțele combinate ale Armatei Uniunii ca unul dintre generalii acesteia și, mai târziu, în calitate de comandant general al întregului front de război (1864 – 1865).

1865: În SUA, nava cu aburi Sultana, purtând 2.300 de pasageri a explodat și s-a scufundat în Mississippi omorând 1.700 de oameni.

1872: A murit Ion Heliade Rădulescu, poet, prozator, ziarist și om politic român (n. 1802)

Ion Heliade-Rădulescu (n. 6 ianuarie 1802, Târgoviște — d. 27 aprilie 1872, București) a fost un scriitor, filolog și om politic român, membru fondator al Academiei Române și primul său președinte, considerat cel mai important ctitor din cultura română prepașoptistă.

După obiceiul și în spiritul vremii, Ion Heliade Rădulescu învață limba greacă, înainte de a învăța să citească românește din lucrarea Istoria pentru începutul românilor în Dachia a lui Petru Maior (asemeni lui C. Negruzzi, în Moldova). În 1818, el devine elevul lui Gheorghe Lazăr, căruia îi va urma la conducerea școlii de la “Sfântul Sava”. Este membru activ al asociaților culturale din epocă: Societatea Literară (din 1827), Societatea Filarmonică (din 1833), întemeietor al presei din Țara Românească: Curierul Românesc (1829) și Curierul de ambe sexe (1837), tipograf, editor, poet, prozator, critic. În 1846, Heliade propune planul unei “biblioteci universale”, menită sa înzestreze cultura noastră cu toate capodoperele literare, istorice, filozofice ale tuturor timpurilor, întreprindere uriașă, ce depășea cu mult chiar puterile unei generații, oricât de ambițioase.

1883: Papa Leon al XIII-lea înființează Arhidieceza de București.

1909: Sultanul otoman Abdul-Hamid al II-lea este înlăturat de mișcarea “Junilor Turci” și este succedat de fratele său, Mehmed al V-lea.

1931: George Enescu a terminat orchestrația operei „Oedip”, creație pe care a dedicat–o Mariei Rosetti–Tescanu.

1941: Al Doilea Război Mondial: Trupele germane intră în Atena.

1944: Palatul de la Mogoșoaia este închiriat Ambasadei Elveției la București.

1945: Al Doilea Război Mondial: Benito Mussolini este arestat de partizanii italieni la Dongo, în timp ce încerca să scape deghizat ca un soldat german.

Benito Amilcare Andrea Mussolini (n. 29 iulie, 1883, Predappio lângă Forlì – d. 28 aprilie, 1945, Giulino di Mezzegra lângă Como) a fost conducătorul fascist al Italiei între anii 1922 și 1943. A creat un stat fascist utilizând propaganda și teroarea de stat. Folosindu-și carisma, controlul total al mediei și intimidarea rivalilor politici, a ruinat sistemul democratic de guvernare existent. Intrarea sa în cel de-al Doilea Război Mondial alături de Germania lui Hitler a făcut din Italia o țintă pentru atacurile Aliaților, ceea ce a dus în final la căderea dictaturii fasciste mussoliniene și moartea lui. În noiembrie 2004 a fost votat al 34-lea mare italian într-un sondaj de opinie TV.

1948: Lucrețiu Pătrășcanu a fost arestat sub acuzație falsă de complot, împreună cu Lena Constante, Elena Pătrășcanu, Bellu Zilber, Harry Brauner.

Lucrețiu Pătrășcanu (n. 4 noiembrie 1900, Bacău – d. 17 aprilie 1954, Închisoarea Jilava, București) a fost un om politic român, membru al conducerii Partidului Comunist Român, ministru, avocat, sociolog și economist. Pentru o perioadă de timp a fost și profesor la Universitatea București. Licențiat în drept și doctor în științe economice al Universității din Leipzig, Pătrășcanu era o figură rară printre puținii comuniști din România. A fost reprezentant al ilegaliștilor români la Comintern și în alianța politică ce a declarat scoaterea țării din alianța hitleristă în august 1944. Primul comunist devenit ministru a deținut portofoliul Justiției.

1992: Este proclamată Republica Federală Iugoslavia, care cuprinde Serbia și Muntenegru.

1994: Au avut loc primele alegeri multirasiale din Africa de Sud.

2002: Echipa masculină de seniori a României a devenit campioană europeană la gimnastică, cu ocazia desfășurării celui de–al 25–lea Campionat European.

2002: Filosoful Andrei Pleșu, fondator și rector al Institutului de studii avansate New Europe College din București, a primit premiul „Joseph–Bech” pe anul 2001.

2005: Cel mai mare avion construit vreodată, Airbus A380, a efectuat primul său zbor de pe aeroportul din Toulouse, Franța.

 Airbus A380 este la ora actuală (2014) cel mai mare avion de pasageri din lume aflat în producție de serie și primul avion de mare capacitate cu două punți complete pentru pasageri. Avionul este cvadrimotor și oferă zboruri de mare distanță, de până la 15.200 km. Fiecare punte are câte două culoare, avionul fiind certificat pentru operațiuni cu până la 880 pasageri (în mod tipic transportă numai 420 … 620 pasageri, în funcție de dorința companiei proprietară). Prima companie care a folosit acest model a fost Singapore Airlines.