24 aprilie în istorie

1184 î.Hr.: Războiul troian: Potrivit legendei, grecii intră în Troia folosind un cal de lemn.

Războiul troian este un conflict militar celebru al Antichității, care i-a avut ca protagoniști pe eroii ahei și inamicii acestora, locuitorii orașului Troia din Asia Minor. Conform mitologiei grecești, neînțelegerea ar fi izbucnit după ce Paris, prințul Troiei, ar fi răpit-o pe Elena, soția lui Menelaus, regele Spartei. Deși neconfirmată istoric, legenda Războiului Troian este una din cele mai importante teme ale literaturii Greciei Antice, mai ales datorită celor două mari epopei, Iliada și Odiseea, atribuite lui Homer. Iliada relatează parțial ultimul an al asediului Troiei, iar Odiseea descrie drumul întortochiat al întoarcerii acasă a lui Ulise (Odiseu), regele Itacăi și unul din principalii lideri ai armatei aheilor. Alte segmente ale legendei sunt redate într-un ciclu de poeme eroice care nu a supraviețuit decât sub forma unor fragmente. Episoadele războiului au constituit material tematic și sursă de inspirație pentru tragedia greacă sau pentru poeții romani Virgiliu și Ovidiu.

Cauzele războiului troian sub aspect mitic sunt complexe, deoarece au antrenat chiar și zeitățile Olimpului. Se spune că în timpul nunții zeiței Thetys cu regele tesalian Peleus, tocmai când zeii dănțuiau, și-a făcut apariția Eris, personificarea discordiei, înciudată că nimeni nu s-a gândit să o invite, și a aruncat în mulțime un măr de aur pe care stăteau scrise cuvintele „celei mai frumoase”. Văzând mărul, Hera, Atena și Afrodita s-au grăbit să-l revendice, susținând fiecare în parte că le întrece în frumusețe pe celelalte două. Nereușind să ajungă la o înțelegere, cele trei zeițe au hotărât să ceară o opinie imparțială. De aceea l-au ales ca arbitru pe prințul troian Paris. Ademenit cu diferite daruri de învrăjbitele olimpiene, Paris i-a oferit în cele din urmă mărul Afroditei, după ce aceasta i-a promis că Elena, cea mai frumoasă femeie pământeană, îi va deveni soție. Prin farmecele specifice, zeița a determinat-o pe Elena să se îndrăgostească de Paris și să fugă cu el în Troia. Agamemnon, regele din Micene, a hotărât să răzbune onoarea fratelui său Menelaus printr-un război îndreptat împotriva cetății care a făcut posibilă rușinea. De altfel, relațiile dintre Troia și restul Greciei erau oricum foarte tensionate. Războiul dintre troieni și ahei a durat zece ani, timp în care mulți eroi au murit, și din tabăra Eladei (Ahile, Aiax, Patrocles, Antiloh etc.) și din cea a Troiei (Hector, Deifob, Paris etc.). Chiar și lumea zeilor s-a divizat în susținerea uneia sau alteia din cele două tabere: Poseidon, Hera, Atena, Hefaistos și Hermes erau de partea aheilor, iar Ares, Apollo, Afrodita, Artemis și chiar Zeus erau de partea troienilor. Într-un sfârșit, aheii reușesc să pătrundă în cetatea asediată, prin vicleșugul calului troian.

Lipsiți de milă, ei îi masacrează fără discriminare pe locuitorii Troiei și profanează templele, gest ce va atrage mânia zeilor. Puțini dintre ahei au reușit să se întoarcă acasă după război: cei care nu au murit în luptă, au fost zdrobiți la întoarcere de apele înfuriate ale lui Poseidon. Câțiva ahei au întemeiat colonii pe țărmurile cele mai îndepărtate ale lumii, purtați fiind de forțele divine. Dintre troieni, un număr redus a reușit să supraviețuiască masacrului. Mult mai târziu, romanii aveau să pretindă că sunt descendeții prințului Enea, frate al lui Paris, care, după căderea cetății, s-a întreptat către Italia împreună cu alți troieni supraviețuitori. Legenda este istorisită de Vergilius în epopeea Eneida.

Grecii antici credeau că războiul troian chiar a existat, că a fost un eveniment istoric. Ei ziceau că a avut loc în secolul al XIII-lea i.Hr. sau al XII-lea i.Hr. și că Troia se afla în vecinătatea strâmtorii Dardanele, adică în nord-vestul Turciei actuale. Până în Epoca modernă s-a crezut că atât războiul cât și orașul erau doar niște mituri, și nu au existat. În 1870 însă, arheologul german Heinrich Schliemann a excavat un sit arheologic, și a estimat că ar putea fi chiar rămășițele Troiei, lucru confirmat și de alți câțiva cercetători. Nu au rămas însă dovezi clare că Troia lui Homer chiar a existat, sau că oricare din evenimentele prezentate în poemele eroice a avut loc. Mulți savanți au căzut de acord că mitul războiului troian ar putea avea și un miez istoric, epopeile homerice fiind astfel o fuziune de relatări despre asedii și expediții ale grecilor din Epoca Bronzului sau perioada miceniană. Cei care cred că legenda războiului troian derivă dintr-un anumit conflict istoric, îl plasează de obicei între 1300 î.Hr. și 1200 î.Hr., preferând adesea datele oferite de Eratostene (1194 î.Hr. – 1184 î.Hr.) care corespund cu arderea Troiei a VII-a.

1342: A murit Papa Benedict al XII-lea (n. 1285)

1434: Prima atestare documentară a funcției de spătar la Curtea Moldovei – funcție de înalt demnitar, care purta, la festivități, sabia și buzduganul domnului.

1533: S-a născut Wilhelm Taciturnul, principalul conducător al Revoltei olandeze împotriva Spaniei (d. 1584)

Wilhem de Orania sau Wilhem Taciturnul (n. 24 aprilie 1533— d. 10 iulie 1584) s-a născut la Dillenburg făcând parte din Casa de Nassau, ca și conte de Nassau. A devenit prinț de Orange (Orania) în 1544, fiind fondatorul ramurii Casei de Oranje-Nassau. A fost principalul conducător al Revoltei olandeze împotriva Spaniei, revoltă care a dus la izbucnirea Războiului de optzeci de ani, iar apoi a rezultat în independența formală a Provinciilor Unite (1648). A sfârșit asasinat în 1584 de Balthasar Gérard în clădirea Het Prinsenhof (Curtea princiară) din Delft. A fost înmormântat în Nieuwe Kerk din Delft, biserică în care de atunci sunt înmormântați membrii Casei de Oranje-Nassau. În Țărle de Jos este supranumit Vader des Vaderlands, adică „părintele patriei”; de asemeni imnul național al Țărilor de Jos, Het Wilhelmus, a fost compus în onoarea lui.

1558: Maria Stuart, regină a Scoției se căsătorește cu Delfinul Franței, François, la Notre Dame de Paris.

Maria Stuart, cunoscută în literatura engleză de specialitate sub numele de Mary I of Scotland (Mary I a Scoției) sau de Mary, Queen of Scots (Mary, Regina scoțienilor) (n. 8 decembrie 1542 — d. 8 februarie 1587), a devenit regină a Scoției în 1542, pe când avea doar o săptămână. Mary a decedat prin decapitare în Anglia, după o lungă încarcerare în Turnul Londrei, fiind acuzată de conspirație și trădare împotriva verișoarei sale Regina Elisabeta I a Angliei. Datorită acuzațiilor, judecății și condamnării sale, respectiv a sfârșitului său, a ajuns să fie cunoscută ca una dintre monarhii cu cel mai tragic destin din istorie.

1731: A murit Daniel Defoe, scriitor englez (n. 1660)

Daniel Defoe a fost un jurnalist și scriitor englez. Este celebru prin romanul „Robinson Crusoe” (1719), o poveste despre un om naufragiat care a rămas singur pe o insulă. Împreună cu Samuel Richardson, Defoe este considerat fondatorul romanului englez. Primul mare romancier realist englez, Defoe este un observator minuțios, preocupat de morala individuală și socială.

Defoe a început să scrie literatură după ce a exercitat și alte profesiuni, mai întâi ca om de afaceri și apoi ca ziarist. Tatăl lui era un mic negustor londonez pe nume Foe (Defoe și-a adăugat acest prefix aristocratic la mijlocul vieții), care ar fi dorit ca fiul lui să devină preot. Din cauza nonconformismului religios, Defoe nu a avut acces la o educație universitară, astfel, a studiat la o școala a disidenților de la periferia Londrei. În 1684 s-a căsătorit cu Mary Tuffley, fiica unui vânzător de vinuri, cu care a avut 2 băieți și 5 fete. A devenit comerciant în diverse domenii. Negustor, fabricant, contabil, ziarist, agent politic, de multe ori ruinat, falit, închis, în același timp a realizat și o producție literară bogată, o operă de poet și ziarist, de pamfletar și istoric, de economist și călător, de moralist și romancier. Comerțul va continua să-l fascineze pe tot parcursul vieții, oferindu-i în același timp posibilitatea de a observa în amanunt viața și obiceiurile englezești. Interesul lui se îndreaptă totuși către domenii multiple și nu se poate limita numai la afaceri. În 1685 a luat parte la rebeliunea din Monmouth împotriva lui Iacob al II-lea, dar ca urmare a unei grațieri, obținută probabil în schimbul unei mari sume de bani, a reușit să scape de deportare și execuție atunci când a fost prins. În 1692, războiul cu Franța a avut drept rezultat numeroase pierderi financiare, căci vasele de care erau legate interesele lui au fost capturate și Defoe a dat faliment. Pentru a-și putea plăti creditorii, a înființat o fabrica de cărămizi și țiglă care s-a dovedit a fi o afacere profitabilă.  La vârsta de patruzeci și trei de ani Defoe a dat faliment a doua oară. În 1704, în timp ce își desfășura activitatea în slujba guvernului, Defoe a colaborat la cea mai vestită publicație a acestuia, „Review”, care a continuat să apară până în 1713. Defoe a scris fără întrerupere articole de ziar pentru douăzeci și șase de perioadice diferite, referindu-se la problemele curente și afaceri externe, controverse religioase și conflictul politic dintre partidele Tory și Whig.

În anii 1690 Defoe și-a început cariera de scriitor iar în calitate de autor de pamflete va scrie „Englezul get-beget”. Acest lung poem ridiculizează sentimentele antiolandeze în rândul englezilor. În 1719, la vârsta de cincizeci și nouă de ani, în timp ce continua să scrie articole de ziar, precum și pamflete pe probleme curente, Defoe a abordat un alt gen literar. A început cu „Robinson Crusoe”, apoi a elaborat o serie de biografii fictive, memorii și autobiografii. Privit în ansamblu, „Robinson Crusoe” apare de asemenea ca un jurnal de călătorie, abundând în detalii de meteorologie, de geografie, de contabilitate etc., o operă eminamente antifictivă: prin aceasta, Daniel Defoe deține un loc remarcabil în istoria universală a romanului.

1800: Președintele american John Adams semnează un act prin care era alocată suma de 5000$ în vederea achiziționării de cărți “pentru uzul Congresului”. Astfel, s-au pus bazele Bibliotecii Congresului SUA.

1846: Începutul războiului mexicano-american.

Războiul mexicano–american a fost un conflict armat între Statele Unite și Mexic, ce a avut loc între 1846 și 1848 în urma anexării în 1845 de către Statele Unite a Texasului. Mexic a revendicat Texasul ca provincie mexicană separatistă și a refuzat să recunoască secesiunea acesteia și dobândirea independenței pe cale militară de către Texas în 1836.

În SUA, conflictul este denumit adesea Mexican War (Războiul mexican) și rareori U.S.–Mexican War (Războiul americano-mexican). În Mexic, el este denumit Intervención Norteamericana en México (Intervenția nord-americană în Mexic), Invasión Estadounidense de México (Invazia americană a mexicului), și Guerra del 47 (Războiul din ’47).

Cea mai importantă consecință a războiului pentru Statele Unite au reprezentat-o termenii capitulării Mexicului în conformitate cu Tratatul de la Guadalupe Hidalgo, prin care teritoriile mexicane Alta California și Santa Fé de Nuevo México au fost cedate Statelor Unite. În Mexic, pierderile teritoriale enorme rezultate în urma războiului au încurajat guvernul să pună în aplicare politici de colonizare a restului teritoriului nordic ca zid de protecție împotriva altor pierderi ulterioare. În plus, Rio Grande a devenit graniță între Texas și Mexic, iar Mexicul nu a mai revendicat niciodată Texasul.

 1856: S-a născut Philippe Pétain, mareșal francez (d. 1951)

Philippe Pétain (Henri Philippe Benoni Omer Joseph Pétain) (n. 24 aprilie 1856 – d. 23 iulie 1951) a fost un mareșal al Franței care a ocupat funcția de Șef al Statului în Regimul de la Vichy (Chef de l’État Français) din 1940 până în 1944. Pétain, care în 1940 avea 84 de ani, a fost cel mai în vârstă șef al statului francez din toate timpurile.

Erou din Primul Război Mondial, acțiunile sale din timpul celui de-al Doilea Război Mondial l-au adus în fața tribunalului care l-a condamnat la moarte cu anularea drepturilor și onorurilor civice și militare pentru înaltă trădare și colaboraționism cu Germania nazistă. Condamnarea la pedeapsa capitală a fost comutată de Charles de Gaulle în închisoare pe viață. În zilele noastre, Pétain este considerat un trădător, iar pétainisme este un termen peiorativ folosit pentru definirea unui anumit tip de politică reacționară.

1868: S-a născut Gheorghe Balș, inginer și istoric de artă român (d. 1934)

 Gheorghe Balș (n. 24 aprilie 1868, Adjud – d. 22 septembrie 1934, București) a fost un inginer și istoric de artă român, membru titular al Academiei Române. A lucrat, printre altele, la construcția podului de la Cernavodă și a portului Constanța, iar în colaborare cu arhitectul Nicolae Ghica-Budești la construirea Institutului de seruri și vaccinuri „L. Pasteur” din București. A publicat studii valoroase de sinteză asupra arhitecturii bizantine, precum și asupra bisericilor și mănăstirilor moldovenești.

1870: S–a pus piatra de temelie a Capelei Sf. Elisabeta, ale carei picturi murale au fost executate în 1874 de Gheorghe Tăttărescu.

1877: Începe războiul ruso–turc, la care ia parte și România, dornică să–și consfințească independența de stat deplină.

Războiul Ruso-Turc din 1877–1878 și-a avut originea într-o răspândire a naționalismului în Peninsula Balcanică și în dorința Rusiei de a recupera pierderile teritoriale suferite în Războiul Crimeei, recăpătând supremația în Marea Neagră și încurajând mișcările politice de eliberare a popoarelor din Balcani de sub dominația otomană.

Ca rezultat al războiului, principatele România, Serbia și Muntenegru, fiecare state suverane de facto de mai mult timp, și-au proclamat oficial independența față de Imperiul Otoman. După aproape cinci secole de dominație otomană (1396–1878), statul bulgar a fost reînființat cu numele de Principatul Bulgariei, între Dunăre și Munții Balcani (cu excepția Dobrogei de Nord dată României) și cu regiunea Sofiei, care a devenit noua capitală. Congresul de la Berlin, din 1878, a permis, de asemnea, Austro-Ungariei să ocupe Bosnia și Herțegovina și Regatului Unit să primească Cipru, în timp ce Imperiul Rus a anexat sudul Basarabiei și regiunea orașului Kars.

1898: SUA invadează Cuba, declanșând Războiul Hispano-American care se încheie prin Tratatul de pace de la Paris (10 decembrie 1898), prin care Cuba este proclamată independentă.

Războiul spaniolo-american, conform originalelor din engleză, [The] Spanish-American War și spaniolă, Guerra Hispano-Estadounidense (sau desastre del 98, Guerra Hispano-Cubana-Norteamericana ori Guerra de Cuba ) a fost un conflict militar între Spania și Statele Unite ale Americii declanșat în aprilie 1898. Ostilitățile propriu-zise au încetat în luna august a aceluiași an, iar tratatul de pace a fost semnat la Paris în decembrie 1898. Războiul a început după ce Statele Unite au intervenit diplomatic pe lângă Spania în favoarea cubanezilor, cerând acesteia rezolvarea pașnică a problemei independenței Cubei față de fosta mare putere colonială a ambelor Americi. Declanșarea conflictului militar s-a produs odată cu refuzul net al Spaniei, la care s-a adăugat sentimentul expansionist, încă puternic, al Uniunii de a trece în posesia federației teritoriile spaniole din America și Oceanul Pacific, insulele Cuba, Puerto Rico, Filipine, Guam și Caroline. Răscoalele din Havana ale așa-numiților Voluntarios prospanioli au dat Statelor Unite motiv de a trimite nava de război USS Maine. Tensiunile în rândul opiniei publice americane au fost exacerbate din cauza exploziei de pe USS Maine și a ziarelor de scandal care acuzau Spania de atrocități, agitând spiritele în SUA. Războiul s-a terminat după victoriile navale decisive ale Statelor Unite în Filipine și în Cuba. La doar 109 zile de la izbucnirea războiului, tratatul de la Paris, care a pus capăt conflictului, a dat Statelor Unite fostele colonii spaniole Porto Rico, Filipine și Guam. Sub jurisdicția Guvernului Militar al Statelor Unite, SUA a ocupat Cuba până în 1902.

1911: S–a născut poetul Eugen Jebeleanu, autor al volumelor de poezii “Schituri cu soare”, “Poeme de pace şi de luptă”, “Cântece împotriva morţii” şi “Harfa şi Minotaurul” (m. 21 august 1991)

1916: A început la Dublin, revolta de Paști; repede înăbușită, mișcarea a avut un rol determinant în modificarea statutului Irlandei, ca republică independentă.

1918: Este încheiat tratatul de pace de la Bucureşti, dintre România, pe de o parte, şi Germania, Austro–Ungaria, Bulgaria şi Turcia, pe de altă parte. Pacea, înrobitoare pentru țara noastră, nu a fost niciodată ratificată de către regele Ferdinand, tratatul devenind nul.

1942: S-a născut Barbra Streisand, actriță, cântăreață americană.

Barbra Joan Streisand (născută Barbara) (n. 24 aprilie 1942) este o cântăreață evreică – americană, și actriță de teatru și film, câștigătoare a premiului Oscar. A activat și ca producătoare de film, regizor, compozitor și activist politic. A câștigat două premii Oscar pentru „Cea mai bună actriță” și „Cel mai bun cântec original”, precum și multiple premii Emmy, Grammy și Globuri de Aur.

 1953: A murit Gheorghe I. Brătianu, istoric, om politic român (n. 1898)

Gheorghe (George) I. Brătianu (n. 3 februarie 1898, Ruginoasa, județul Iași – d. 23/27 aprilie 1953, Sighetu Marmației) a fost un istoric și om politic român, profesor universitar, membru al Academiei Române, victimă a regimului comunist din România.

 Gheorghe I. Brătianu a fost nepotul lui Ion C. Brătianu şi fiul lui Ionel Brătianu şi al prinţesei Maria Moruzi-Cuza. După absolvirea Liceului Național din Iași (1916), se înrolează voluntar în armată pentru a participa la războiul de reîntregire a țării. În 1917 se înscrie la Facultatea de Drept din Iași, pe care a absolvit-o în 1920. Fiind atras de istorie, abandonează cariera juridică și se înscrie la Universitatea Sorbona din Paris, unde frecventează cursurile unor istorici prestigioși, ca Ferdinand Lot și Charles Diehl, și obține doctoratul în 1929. În 1924, devine profesor universitar la catedra de istorie universală a Universității din Iași, iar din 1940, a Universității din București. În 1942, este ales membru titular al Academiei Române. Între 1935 și 1947 îndeplinește funcția de director al Institutului de Istorie Universală din Iași (1935 – 1940) și apoi al Institutului de Istorie Universală “Nicolae Iorga” din București (1941 – 1947). În anii ’30, a fost șeful unei fracțiuni dizidente a Partidului Național Liberal, pe care o înființase.

În 1947, în cadrul represiunilor dezlănțuite de autoritățile comuniste, este înlăturat de la catedra universitară și de la conducerea institutului de istorie, în septembrie i se fixează domiciliu forțat și i se interzic contactele externe. La 9 iunie 1948 – odată cu reorganizarea Academiei Române, – care ia acum numele de Academia R.P.R. – i se retrage calitatea de academician ca, dealtfel, altor 97 de personalități științifice și culturale românești.

 În noaptea de 7/8 mai 1950, este arestat de organele securității și întemnițat la închisoarea din Sighet, fără să fi fost judecat și condamnat. Într-una din zilele dintre 23 și 27 aprilie 1953 a murit în închisoare, la vârsta de 55 de ani, în condiții încă neelucidate. Potrivit mărturiilor altor deținuți, se pare că s-a sinucis prin strangulare, neputând să mai suporte chinurile detențiunii. După alte surse se presupune că a fost bătut de un gardian până când Gheorghe Brătianu a murit. În 1971, familia a fost autorizată să-l dezgroape din cimitirul din Sighet și să-l reînhumeze în cavoul Brătienilor de la Florica/Ștefănești, din județul Argeș.

 În calitatea sa de istoric, Gheorghe I. Brătianu a susținut cu tenacitate și rigoare științifică teza continuității poporului român în spațiul carpato-danubiano-pontic. Lucrările sale asupra prezenței românești în Basarabia sunt reprezentative pentru statura istoricului și conștiința omului politic. I s-a propus, dealtfel, să se dezică de tezele despre Basarabia, dar a refuzat, asumându-și cu luciditate responsabilitatea: “adevărul rămâne, indiferent de soarta celor care l-au servit”. Asemeni lui Iuliu Maniu și a celorlalte personalități politice și culturale, care au murit sau au cunoscut teroarea comunistă a închisorilor, deportărilor și a coloniilor de muncă forțată, Gheorghe I. Brătianu se înscrie în constelația luminoasă de savanți și politicieni patrioți, ce legitimează identitatea etnică și culturală a poporului român.

1967: Cosmonautul sovietic Vladimir Komarov moare în naveta Soyuz 1 când parașuta nu se deschide. Este primul om care moare în timpul misiunilor spațiale. 

1970: Este lansat primul satelit chinez, “Dong Fang Hong I”.

1980: A murit scriitorul Alejo Carpentier y Valmont, întemeietorul literaturii latino–americane moderne. (“Împărăţia acestei lumi”, “Recurs la metodă”, “Harpa şi umbra”) (n. 26 decembrie 1904)

1998: Sârbii aprobă prin referendum (94,73%) respingerea de către președintele Slobodan Miloșevici a unei medieri a conflictului din Kosovo, propuse de comunitatea internațională.

2001: S–a desfășurat “Gala Hagi”, marcând retragerea lui Gică Hagi – „unul dintre cei mai buni fotbaliști români din toate timpurile”.

Gheorghe Hagi (n. 5 februarie 1965, Săcele, Constanța, jud. Constanța) este un om de afaceri, antrenor și fost fotbalist român, supranumit Regele fotbalului românesc și Maradona din Carpați. Este cel mai bun marcator din istoria naționalei României cu 35 de goluri înscrise.

2003: Conducerea centralei nucleare de la Cernobâl a anunţat că există riscul prăbuşirii structurii de beton din jurul reactorului nuclear distrus în timpul accidentului din aprilie 1986.

2004: S–a deschis, la Viena, un nou muzeu “Sisi” la palatul imperial Hofburg.

2004: A murit Estée Lauder, fondatoarea companiei de cosmetice ce îi poartă numele. (n. 1 iulie 1906)

2005: Papa Benedict al XVI-lea a primit paliumul şi Inelul Pescarului, cele două însemne ale funcţiei sale, care marchează inaugurarea pontificatului

2008: A încetat din viaţă Cezar Ivănescu, poet, dramaturg, traducător şi director de editură român (n. 6 august 1941).

EVENIMENTE și SĂRBĂTORI:

Armenia – Ziua victimelor genocidului religios din anul 1915

Genocidul armean, cunoscut odată ca Holocaustul armenilor, Masacrul armenilor (în limba armeană Metz Yeghern, “Marele Rău”) sau Genocidul uitat se referă la doua evenimente distincte dar care au legatură între ele: primul este campania condusă de Sultanul Abdul-Hamid II între anii 1894-1896, și a doua este deportarea și eliminarea armenilor de către guvernul Junilor turci între anii 1915-1916. Termenul genocid e asociat celui de-al doilea episod, care este comemorat de către armeni pe 24 aprilie. În acest genocid, au fost omorâți aproape 2 milioane de armeni.

Ziua Mondială a Protecției Animalelor de Laborator

În calendarul creștin-ortodox: Sf. Cuv. Elisabeta