23 aprilie în istorie

1348: Regele Eduard al III-lea al Angliei fondează Ordinul Jartierei, ordin cavaleresc britanic.

Ordinul Jartierei, (în engleză Order of the Garter, iar titlul întreg în engleză The Most Noble Order of the Garter), este cel mai înalt ordin cavaleresc britanic, care a fost instituit în Anglia, de către regele Eduard al III-lea.

 Se spune că, la un bal, la Calais, Catherine Montagu, contesă de Salisbury, metresa regelui Eduard al III-lea, a lăsat să-i cadă jartiera, în timp ce dansa. Regele a ridicat jartiera. Tăind elanul celor care făceau glume la adresa gestului său, regele a spus: „Messieurs, honni soit qui mal y pense! Ceux qui rient maintenant seront un jour très honorés d’en porter une semblable, car ce ruban sera mis en tel honneur que les moqueurs, eux-mêmes le rechercheront avec empressement.” („Domnilor, nerușinat să fie cel ce se gândește la rău! Cei care râd acum se vor simți, într-o zi, foarte onorați să poarte o panglică asemănătoare, întrucât această panglică va fi așezată într-o asemenea onoare încât zeflemiștii înșiși o vor căuta curtenitor”.)

Potrivit unei alte legende, regele Richard I a fost inspirat în secolul al XII-lea de Sfântul Gheorghe luând hotărârea de a atașa o jartieră în jurul gambei cavalerilor săi pentru a le purta noroc în bătălie, în timpul cruciadelor. Regele Eduard al III-lea ar fi hotărât să facă referință la acest eveniment când a fondat Ordinul, în secolul al XIV-lea.  Ordinul Jartierei se acordă de către rege / regină persoanei care a adus servicii deosebite statului britanic sau regelui / reginei acestuia.

1400: A început domnia lui Alexandru cel Bun în Moldova (1400 – 1432).

Alexandru cel Bun, fiul lui Roman I (decedat la 1 ianuarie 1432), a fost domnul Moldovei între anii 1400 – 1432, care i-a succedat la tron lui Iuga Ologul, care a fost îndepărtat de către Mircea cel Bătrân.

Alexandru cel Bun a fost căsătorit de patru ori. Prima soție se numea Margareta, fiica palatinului Ștefan din Losontz. Ea a făcut biserica catolică din Baia unde a fost înmormântată. După moartea ei, Alexandru cel Bun s-a căsătorit cu Neacșa, numită de autorii străini Ana care a murit la scurt timp după cununie. A treia soție a fost Ringala, sora lui Vytaudas și cumnata lui Vladislav al II-lea Iagello. În același timp Ringala era înrudită cu Alexandru cel Bun, fiind vară primară cu Anastasia, soția lui Roman I și mama lui Alexandru cel Bun. Înaintea acestei căsătorii Ringala a fost căsătorită cu ducele de Mazovia, dar aceasta a rămas văduvă.

 Potrivit celor scrise de Grigore Ureche, Alexandru cel Bun a întreprins o importantă operă de organizare politică, administrativă și ecleziastică a Moldovei. A încurajat comerțul, confirmând negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408, act în care este atestat și orașul Iași. A obținut recunoașterea mitropoliei Moldovei de către Patriarhia de Constantinopol. În 1402 (după alți istorici în 1415) a adus de la Cetatea Albă la Suceava moaștele Sfântului Ioan cel Nou. Inițial, moaștele au fost depuse la biserica din cartierul Mirăuți din Suceava, după care au fost mutate mai târziu la mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.  Acest eveniment al aducerii moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, are o însemnatate deosebita în conștiința publicǎ a poporului moldovean, fiind zugrǎvit în multe din frescele bisericilor și mănastirilor din Moldova. Una din ele, cea de la Manastirea “Sfantul Ioan cel Nou” de la Suceava, întățișând alaiul domnesc în ultima frescă din suiata de patru ce reprezintă martiriul Sfântului, frescele fiind amplasate pe peretele vestic al clisiarniței din incinta mănăstirii.  Același eveniment poate fi văzut și pe peretele sudic al bisericii mănăstirii Voroneț, la finalul narațiunii iconografice al acatistului Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.

Lunga sa domnie a corespuns, în general, unei perioade de pace, rezultat al politicii extrem de abile a domnului moldovean, care a menținut echilibrul între Ungaria și Polonia. Astfel, recunoscând suzeranitatea lui Vladislav II Iagello – a încheiat tratate de pace cu acesta în 1402, 1404, 1407, 1411 si 1415 fagaduindu-i acestuia sfat si ajutor impotriva oricarui dusman -, Alexandru s-a asigurat de sprijinul Poloniei în fața oricărei încercări a Ungariei de a controla drumul comercial care lega sudul Poloniei, trecând prin Moldova, de gurile Dunarii, mai precis de cetățile Chilia și Cetatea Albă.

Acordul dintre Polonia și Ungaria, încheiat la Lublau la 15 martie 1412, reprezenta un mare pericol pentru Moldova, fiind primul acord de împărțire a unui teritoriu românesc în sfere de influență. Acordul nu a fost aplicat, datorită faptului că Alexandru și-a onorat întotdeauna obligațiile rezultate din acceptarea suzeranității regelui polon și datorită contradicțiilor polono-maghiare.

 În calitate de vasal al lui Vladislav II Iagello, i-a acordat acestuia sprijin militar în două bătălii purtate împotriva Ordinului Cavalerilor Teutoni: la Grünwald, în 1410, și la Marienburg, ambele fiind câștigate de către polonezi. De asemenea, în timpul său, în 1420, au loc primele confruntări dintre Moldova și Imperiul Otoman. Turcii au asediat Chilia și Cetatea Albă, dar Alexandru a reușit să le apere. Alexandru cel Bun a murit la 1 ianuarie 1432 în urma unei boli contractate în luptele dintre Polonia si Ungaria. În urma lui au rămas mai multi fii care s-au luptat ani de zile pentru a ocupa tronul.

1564: S-a născut William Shakespeare, poet, dramaturg englez (d. 1616)

William Shakespeare (n. 23 aprilie 1564 – d. 23 aprilie 1616) a fost un dramaturg și poet englez, considerat cel mai mare scriitor al literaturii de limba engleză. El este adesea numit poet național al Angliei și “Poet din Avon” (“Bard of Avon”) sau “Lebăda de pe Avon” (“The Swan of Avon”). Lucrările sale au supraviețuit, incluzând și unele realizate în colaborare, opera sa fiind alcătuită din aproape 38 de piese de teatru, 154 de sonete, 2 lungi poeme narative, precum și alte multe poezii. Piesele lui de teatru au fost traduse în aproape fiecare limbă vorbită și sunt jucate mai des decât cele ale oricărui alt dramaturg. Multe dintre piesele sale au fost montate pe scena teatrului Globe, unul din cele mai populare ale epocii Elisabetane, a cărui deviză era “Totus mundus agit histrionem”, reluată în “Cum vă place“ sub forma metaforei lumii ca scenă de teatru: “All the world’s a stage, And all the men and women merely players: They have their exits and their entrances”. “Lumea întreagă este o scenă iar bărbații și femeile sunt actorii ei, ei intră și ies pe rînd din ea”. Rivalul cel mai important al lui Shakespeare din epocă a fost un alt redutabil dramaturg, Christopher Marlowe, fiind ucis într-o cârciumă, în urma unui conflict iscat din senin. William Shakespeare a rămas astfel dramaturgul cel mai jucat și mai respectat, inclusiv de către regina Elisabeta. Recent, un celebru dramaturg englez contemporan, Tom Stoppard, a realizat scenariul filmului Shakespeare in love, propunînd o variantă destul de controversată, prin care susține idee că moartea lui Marlowe ar fi fost provocată de rivalitatea cu colegul său, Shakespeare, fapt neconfirmat de istoricii literari englezi. Unii cred că Christophore Marlowe ar fi scris chiar o parte dintre piesele marelui Will, datorită faptului că “Lebăda de pe Avon” ar fi provenit dintr-o pătură socială destul de umilă și nu ar fi posedat educația necesară pentru a scrie aceste piese sau sonete, dar este vorba din nou de o teorie hazardată.

William Shakespeare s-a născut și a crescut în Stratford-upon-Avon. La vârsta de 18 ani, el s-a căsătorit cu Anne Hathaway, cu care acesta a avut 3 copii: Susanna, și gemenii Hamnet și Judith. Între anii 1585 și 1592, el a început o carieră de succes în Londra ca actor, scriitor și proprietarul unei părți a unei companii de jocuri numită “Oamenii Lordului Chamberlain” (The Lord Chamberlain’s Men), mai târziu știută ca “Oamenii Regelui” (King’s Men). Se pare că el s-a retras la Stratford în jurul anului 1613, unde a murit 3 ani mai târziu. Câteva recorduri ale vieții private ale lui Shakespeare au supraviețuit, și au existat speculații considerabile despre aspecte ca fizicul său, sexualitatea și credințele religioase, paternitatea operei sale dramatice și nu numai.

Shakespeare a scris majoritatea lucrărilor sale cunoscute între 1589 și 1613. Piesele lui de început au fost în special comedii și sau drame istorice, genuri pe care el le-a ridicat la punctul de maxim de rafinament și artă până la sfârșitul secolului al XVI-lea. După aceea, înainte de aproximativ 1608, el a scris în special tragedii, incluzând aici Hamlet, Regele Lear și Macbeth, considerate unele dintre cele mai strălucite lucrări în limba engleză. În ultima parte a vieții, el a scris comedii tragice, de asemenea știute ca aventuri romantice și a colaborat cu alți dramaturgi.

Multe dintre piesele sale de teatru au fost publicate chiar în timpul vieții sale, însă în ediții de diverse calități și precizii. În 1623, doi dintre colegii săi de teatru au publicat The First Folio, o ediție adunată din lucrările sale dramatice care le include pe toate, în afară de două din piesele de teatru care doar acum sunt recunoscute ca fiind ale lui Shakespeare.

Shakespeare a fost un poet și dramaturg respectat la vremea lui, dar reputația lui nu a crescut la înălțimile sale actuale înainte de secolul al XIX-lea. Ideile romantice, în particular, întâmpină genialitatea lui Shakespeare, iar victorienii s-au închinat lui Shakespeare cu o stimă pe care George Bernard Shaw a numit-o „idolatrizarea lui Shakespeare” . În secolul XX, munca lui a fost în repetate rânduri recunoscută și redescoperită de noile abordări ale artei spectacolului de teatru. Piesele lui de teatru rămân cât se poate de populare astăzi și sunt permanent studiate, jucate și reinterpretate în diverse contexte culturale și politice în întreaga lume.

Shakespeare s-a retras prin 1611 și a murit în 1616, pe 23 aprilie, care este probabil motivul tradiției de a plasa data nașterii în aceeași zi. Pe piatra lui funerară stă scris: ”Binecuvântat fie cel ce lasă (în tihnă) aceste pietre și blestemat fie cel ce-mi mișcă oasele” (în limba engleză modernă: “Blest be the man that spares these stones, and cursed be he that moves my bones”).

1597: „Văduvele vesele din Windsor”, piesa lui Shakespeare este jucată pentru prima dată, în prezența reginei Elizabeth I a Angliei.

 1605: A murit Boris Godunov, Țar al Rusiei (n. c. 1550)

Boris Godunov (n. c. 1551 – 23 aprilie 1605) a fost între anii 1584-1598 regentul țarului rus Fjodor I care era debil mintal, și a domnit apoi ca țar între anii 1598-1605. Boris Fiodorovici Godunov s-a născut în anul 1552, fiind fiul unui mic nobil sărac, Fiodorovici Ivanovici Godunov și al Stepanidei Ivanovna. Legenda despre originea lui din neamul prințului tătar „Cetmurza” hanul Hoardei de Aur este azi neacceptată de oamenii de știință ruși.  În 1570 participă la campania din Serpeisk, iar în anul următor devine membru al organizației Opricina, care răspândește teroarea în țară. În 1570/1571 se căsătorește cu Maria Skuratova, fiica lui Ivan cel Groaznic. Zece ani mai târziu, țarul Ivan o va alege pe fiica lui Gudunov, Irina, ca soție pentru fiul său, Fiodor.  Înainte de a muri, Ivan cere sprijinul aristocrației pentru a-l sprijini pe fiul său la conducere, deoarece acesta era bolnav psihic. Profitând de situație, Boris Gudunov devine adevăratul conducător, astfel că după moartea lui Fiodor I. (7 ianuarie 1598), cu ajutorul lui Zemskij Sobor, devine, ca uzurpator, țar pe tronul Rusiei El este învinuit de boieri, că ar fi răspunzător de moartea lui Dimitri Ivanovici, fiul cel mai tânăr al lui Ivan cel Groaznic, care ar fi fost succesorul legal pe tron.

Boris Godunov este încoronat ca țar la data de 1 septembrie 1598. Prin urcarea lui pe tron ia sfârșit dinastia Riurik. La începutul domniei, a adoptat unele măsuri benefice pentru dezvoltarea economiei.

Pe arena politicii externe, el a căutat să realizeze o alianță a țărilor creștine contra Imperiului Otoman. A ieșit biruitor în războiul cu Suedia, obținând ieșirea la Marea Baltică. O realizare deosebită din timpul domniei lui a fost înflorirea comerțului exterior mai ales în regiunea Volga și Arhanghelsk. Calitățile sale au fost însă umbrite de adevărate manifestări de paranoia. A organizat o rețea de informatori prin intermediul căreia îi urmărea pe boieri, persecutându-i mai ales pe cei din familia Romanov. În anul 1601 ia naștere o criză gravă politică și socială care este determinată în mare parte de foamete. În această perioadă apare un călugăr numit Dimitri cel Fals, care agită masele declarând că ar fi adevăratul succesor pe tron. Boris Godunov moare în mod neașteptat la data de 13 aprilie 1605, probabil din cauza unei hemoragii cerebrale. Fiul său, Fiodor al II-lea și soția sa sunt uciși după câteva luni, de boierii rivali.

 1616: A murit William Shakespeare, dramaturg și poet englez (n. 1564)

 1616: A murit Miguel de Cervantes, scriitor spaniol (n. 1547)

Miguel de Cervantes Saavedra (n. 29 septembrie 1547, Alcalá de Henares – d. 22 aprilie 1616, Madrid) a fost un romancier, poet și dramaturg spaniol, considerat simbolul literaturii spaniole, cunoscut în primul rând ca autorul romanului „El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha”, („hidalgo” este un reprezentant al micii nobilimi) pe care mulți critici literari l-au considerat primul roman modern și una din cele mai valoroase opere ale literaturii universale. A fost supranumit „Principele ingeniozității”.

1661: Regele Charles al II-lea al Angliei, Scoției și Irlandei este încoronat la Westminster Abbey.

 1851: A murit Constantin Daniel Rosenthal, pictor și revoluționar român (n. 1820)

Constantin Daniel Rosenthal (n. 1820 – d. 23 aprilie 1851) a fost un pictor și revoluționar român de etnie evreiască. Constantin Daniel Rosenthal s-a născut la Budapesta, într-o familie de negustori. A absolvit Academia de bele-arte din Viena. Se împrietenește cu Ion Negulici, cu Constantin A. Rosetti și cu alți tineri din generația pașoptistă. În 1842 se stabilește la București, grație pictorului Ioan D. Negulici, ca trimis al Masoneriei, pentru a sprijini mișcarea de trezire națională care a generat revoluțiile de la 1848. A fost membru al societății secrete Frăția, din cercul lui C. A. Rosetti, împreună cu care a plecat în emigrație după înfrângerea Revoluției de la 1848, spre a reveni mai apoi la Pesta.

În anul 1845, este inițiat, în Franța, în Loja Trandafirul Perfectei Tăceri, apoi în 1846 a fost ales Maestru de Ceremonii, iar în 1847 a primit gradul de Maestru în aceeași lojă din capitala Franței. Constantin Daniel Rosenthal studiază și pictează la Paris și Londra în anii 1845-48, în condiții materiale dificile. La Paris devine membru al Societății studenților români din Paris. A trecut la creștinism în 1847 și și-a luat prenumele Constantin.

În 1848 revine la București și participă activ la Revoluția română din 1848, fapt pentru care guvernul revoluționar îi acordă naturalizarea. O însoțește cu devotament pe Maria Rosetti (soția lui C.A. Rosetti, care avea un copil de doar patru luni), pornită în ajutorul grupului de revoluționari proscriși, printre care se afla și soțul ei, duși de turci cu o mizerabilă ghimie în susul Dunării spre a fi scoși din țară în Austria, în septembrie 1848. Merge și el un timp la Paris, dar trăiește în exil în Elveția și la Graz. Apoi, pleacă spre Ardeal cu o misiune din partea comitetului revoluționar român de la Paris. Este arestat la Budapesta, având asupra lui materiale revoluționare. Moare în noaptea de 22 spre 23 aprilie 1851, în urma torturilor suferite în închisoare, fără să-și fi trădat prietenii și tovarășii de luptă.

1880: Guvernul României a hotărât înființarea Direcției Princiare a CFR cu sediul în București, care a preluat linia existentă, inclusiv Gara Târgoviștei.

1887: Sfințirea Catredalei mitropolitane de la Iași.

1910: Are loc Congresul de constituire a Partidului Naționalist-Democrat, în frunte cu Nicolae Iorga și A.C. Cuza.

1928: S-a născut Shirley Temple, actriță americană (d. 2014)

Shirley Temple (n. 23 aprilie 1928 – Santa Monica, California, USA – d. 10 februarie 2014 – Woodside) a fost o actriță americană, considerată mai demult un copil-minune, care a avut un succes deosebit în filmele jucate de ea în perioada copilăriei. Ea era considerată actrița din istoria cinematografiei care a jucat cel mai bine rolurile de copil.

1962: Încheierea cooperativizării agriculturii, proces început în martie 1949 și care, teoretic, trebuia să se realizeze pe baza liberului consimțământ al țăranilor, dar care s–a caracterizat prin abuzuri și violențe.

În România, Partidul Comunist Român a desfășurat în perioada 1949–1962 procesul de colectivizare, ce a constat în confiscarea aproape a tuturor proprietăților agricole private din țară și comasarea lor în ferme agricole administrate de stat. În România, colectivizarea a fost similară cu cea efectuată în URSS, prin aceea că a înglobat terenurile agricole ce puteau fi adunate într-o fermă colectivă. Început întâi greoi și haotic, procesul de colectivizare a stagnat între 1953 și 1956, fiind apoi reluat cu agresivitate și dus la final în 1962. Numeroși țărani, atât săraci, cât și mai înstăriți, s-au opus acestei acțiuni, iar guvernul comunist a recurs uneori și la represiuni violente, ucideri, deportări, încarcerări și confiscări ale întregii averi a celor implicați. Sistemul de agricultură socialist astfel constituit a intrat treptat într-o criză ale cărei efecte s-au simțit și după ce regimul a fost înlăturat, timp în care s-au depus eforturi pentru reconstituirea proprietății private în agricultură.

1967: A fost lansată nava cosmică „Soiuz–1″, pilotată de Vladimir Komarov.

1968: Premiera filmului Răzbunarea haiducilor.

”Răzbunarea haiducilor” este un film românesc din 1968, regizat de Dinu Cocea după un scenariu scris de Eugen Barbu, Mihai Opriș și Dinu Cocea. El este cel de-al treilea film din seria ”Haiducii”. Rolurile principale sunt interpretate de actorii Emanoil Petruț, Marga Barbu, George Constantin, Toma Caragiu, Olga Tudorache, Colea Răutu și Jean Constantin.

Acțiunea filmului se petrece în Muntenia de la începutul secolului al XIX-lea, în plină epocă fanariotă. După mazilirea soțului ei, Doamna Haricleea Hangerli vrea să ajungă la Stambul cu bijuteriile cumpărate cu banii furați de domnitor de la boieri pentru a unelti ca fiul ei să fie numit domnitor al țării. Ea se îmbarcă pe o corabie, dar este ucisă pe drum. Între timp, pentru a reintra în grațiile sultanului, Pazvanoglu, Pașa din Vidin, decide să-i ducă acestuia copii răpiți din satele românești de pe malul Dunării. Corabia pașei este sabotată de haiduci, iar copiii sunt transbordați pe o altă corabie, care fusese anterior furată de haiducii lui Amza. Pe corabie au loc lupte între turci și români, iar în final haiducii reușesc să readucă copiii în satele de unde fuseseră furați.

1971: Rolling Stones lansează albumul „Sticky Fingers”.

1974: Un Boeing 707 s-a prăbușit în Bali, Indonezia, omorând 107 oameni.

1985: Compania Coca-Cola a anunțat schimbarea rețetei de producere a băuturii răcoritoare în cauză.

1994: Fizicienii descoperă top-quark-ul, o particulă sub-atomică.

1999: Regele Spaniei înmânează Premiul Cervantes pe 1998 – considerat drept Premiul Nobel al Literaturii de limba spaniolă – poetului Jose Hierro, pentru poezia sa universală. Premiul este înmânat în ziua morții lui Cervantes, în aula Universității din Alcala de Henares (localitatea în care s–a născut creatorul lui „Don Quijote”).

1999: Autoritățile române trimit FMI-ului o evaluare privind daunele provocate României de războiul din Iugoslavia, care se ridică la aproximativ 730 milioane de dolari.

2001: Intel introduce procesorul Pentium 4.

2003: La Beijing se închid toate școlile pentru două săptămâni din cauza virusului SARS.

SARS (Sindromul Acut Respirator Sever) este o boală care afectează sistemul respirator al omului, indusă de virusul SARS. Între noiembrie 2002 și iulie 2003 a existat un început de posibilă pandemie, cu 8.422 de cazuri de infecție and 916 morți confirmate. În câteva săptămâni, boala s-a transmis din Hong Kong, China în 37 de alte țări. Ultima infecție observată a avut loc în iunie 2003.

2007: A murit Boris Elțin, politician rus (n. 1931)

Boris Nikolaievici Elțin (n. 1 februarie 1931 în Sverdlovsk (azi Ekaterinburg), Rusia, URSS – d. 23 aprilie 2007), a fost, în 1991, primul președinte al Rusiei, precum și primul conducător din istoria acestei țări ales în mod direct.  S-a născut într-o familie modestă din Sverdlovsk. În clasa a șaptea din școala generală, a pierdut două degete de la mâna stângă în urma exploziei unei grenade rămase neexplodate din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Handicapul nu l-a împiedicat să urmeze, cu rezultate excepționale, Liceul Pușkin din Berezniki, regiunea Perm, și apoi Institutul Politehnic Ural, cu specializarea “Construcții”.

 În 1961, încurajat de “dezghețul” lui Nikita Hrușciov, se înscrie în Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS) și în 1969 ajunge în nomenclatura de partid, lucrând în administrația comunistă. Manifestând calități organizatorice deosebite, avansează pe linie de partid și ajunge secretar de partid al regiunii Sverdlovsk, calitate în care dispune ditrugerea casei Ipatiev, unde fusese asasinat ultimul țar, Nicolae al II-lea. La 24 decembrie 1985 devine primar al Moscovei (de fapt Prim-secretar al Comitetului Orășenesc Moscova al PCUS), funcție pe care o deține până în 1987, când este demis datorită criticilor vehemente la adresa lui Gorbaciov si a ritmului reformelor, considerat de el ca fiind “prea lent”. În martie 1989 a fost ales în Congresul Deputaților Poporului și a câștigat un loc în Sovietul Suprem. În mai 1990 a fost numit președinte al Sovietului Suprem al RSFSR. În iunie RSFSR și-a proclamat independența, iar în iulie Elțin a părăsit PCUS. În alegerile prezidențiale democratice din Rusia de pe 12 iunie 1991, Elțin a câștigat 57% din voturile populare, și a fost învestit în funcție pe 10 iulie.

Pe 18 august 1991 a început o lovitură de stat împotriva lui Gorbaciov (și a lui Elțin), condusă de comuniști în frunte cu Krușkov. Gorbaciov a fost reținut în Crimeea, în vreme ce Elțin s-a deplasat spre Casa Albă a Rusiei pentru a ține piept loviturii de stat. Casa Albă a fost asediată de armată, dar, confruntate cu demonstrații populare masive, trupele s-au retras, în vreme ce Elțin ținea un discurs memorabil de pe turela unui tanc. Până pe 21 august majoritatea liderilor loviturii de stat au părăsit Moscova, iar Gorbaciov a fost “salvat” din Crimeea și readus în Moscova. Elțin a fost salutat în întreaga lume ca un erou pentru că a salvat Uniunea Sovietică de revenirea tiraniei și lumea întreagă de reaprinderea Războiului Rece. La începutul lui decembrie 1991, Ucraina a votat independența de Uniunea Sovietică. O săptămână mai târziu, președinții Rusiei, Ucrainei și Belarusului au pus bazele Comunității Statelor Independente. Pe 24 decembrie, Rusia a preluat locul URSS de la Națiunile Unite. În ziua următoare, președintele Gorbaciov a demisionat, iar URSS a încetat să mai existe. Pe 9 august 1999, Elțin și-a demis primul-ministru, Serghei Stepașin, și, pentru a patra oară, întregul său cabinet.

Elțin a rămas președinte al Rusiei până pe 31 decembrie 1999, fără a se mai ridica, pe plan istoric și personal, la înălțimea la care l-au dus evenimentele din 1991. A demisionat pe 31 decembrie 1999, numindu-l pe Vladimir Putin președinte interimar, până la noile alegeri din 26 martie 2000. Problemele personale și de sănătate ale lui Elțin, alcoolic înveterat, au fost de multe ori în atenția presei mondiale. Odată cu trecerea anilor, Elțin a început să fie privit ca un conducător din ce în ce mai fragil, despre a cărui moarte iminentă s-a discutat adeseori. A încetat din viață la data de 23 aprilie 2007.

SĂRBĂTORI:

* Creștinii ortodocși îl pomenesc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (versiuni: George, Georgiu, Georz, Giurgiu, Iorgu; din greacă Gheorghios «agricultor»); (n. c. 275/280 – d. 23 aprilie 303) este un sfânt  pomenit de aproape toate Bisericile tradiționale, de obicei pe data de 23 aprilie.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe/George s-a născut în Cappadocia, într-o familie creștină, și a trăit în timpul domniei împăratului Dioclețian. Mai multe date nu se cunosc cu certitudine, neexistând niciun document al epocii, care să conțină date despre viața sa. Ceea ce se știe despre el a fost scris ulterior.

 S-a înrolat în armata romană și, parcurgând ierarhia militară, Sf. Gheorghe s-a făcut remarcat prin îndemânarea cu care mânuia armele. În ciuda decretului împotriva creștinilor, emis de Dioclețian în 303, Sf. Gheorghe a ales să-și mărturisească public credința creștină. Din ordin imperial, sfântul a fost întemnițat și supus torturii pentru a-și renega credința. Loviri cu sulița, lespezile de piatră așezate pe piept, trasul pe roată, groapa cu var, încălțămintea cu cuie, băutura otrăvită, bătaia cu vâna de bou și toate celelalte torturi nu au reușit să-l facă să renunțe la credința sa.

 În conștiința populară românească, Sf. Gheorghe este unul dintre cei mai prezenți sfinți, numeroase biserici purtând hramul său. Există numeroase orașe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe și chiar unul dintre cele trei brațe ale Dunării este denumit astfel. Imaginea Sf. Gheorghe ucigând balaurul este prezentă și pe steagul Moldovei medievale trimis de Ștefan cel Mare la Mănăstirea Zografu de la Muntele Athos.

Sf. Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române (a cărei zi, 23 aprilie, coincide cu sărbătorirea Sfântului). Este totodată patronul Angliei, al Georgiei și al Moscovei. În Lituania, Sf. Gheorghe este venerat ca protector al animalelor, iar în unele regiuni ale Spaniei ziua sfântului se serbează cu mese bogate și cu daruri.

Legenda potrivit căreia sfântul ar fi ucis un balaur pentru a salva o fecioară este o invenție târzie, medievală. Adesea însă, iconografia recentă ni-l prezintă pe sfânt călare, doborând cu sulița un balaur, poate simbolic.

* Ziua Internațională a Cărții și a Dreptului de Autor (Copyright)

* România: Ziua Forțelor Terestre