În primăvara anului 1942, România și cel de-al Treilea Reich instituiau două medalii militare proprii destinate militarilor detașați pe Frontul de Est: „Cruciada împotriva comunismului” și „Medalia Frontului de Est”. Având o formă similară, cele două medalii aveau un numitor comun: ridicarea moralului soldaților de pe Frontul de Est.
Declanșată în zorii zilei de 22 iunie 1941, Operațiunea Barbarossa, campania împotriva Uniunii Sovietice, a adus inițial Wehrmacht-ului și aliaților săi o serie de succese, însă pe măsură ce anul se apropia de final, situația a devenit deosebit de grea. Astfel, după o toamnă ploioasă care a transformat drumurile – și așa puține – într-o mocirlă nesfârșită care făcea imposibilă deplasarea, soldații Axei au trebuit să se lupte atât cu ninsoarea abudentă, cât și cu gerul năpraznic. Prinse cu garda jos, România și cel de-al Treilea Reich au instituit în primăvara anului 1942 două medalii care trebuiau să contribuie la ridicarea moralului soldaților aflați în „îndepărtatul Est”.
Simbolizarea luptei pentru creștinătate
Primii care au înțeles necesitatea reflectării „războiului sfânt” pe o medalie au fost românii. La 16 aprilie 1942, în Monitorul Oficial al României era publicat Înaltul Decret nr. 1.014 din 1 aprilie 1942, prin care era instituită medalia comemorativă „Cruciada împotriva comunismului”. Potrivit decretului de instituire aceasta se putea conferi „tuturor militarilor și asimilaților de orice grad, care au luat parte în campanie contra bolșevismului și care au fost însumați, atașați sau întrebuințați cu diferite însărcinări la corpurile de trupă, ori la serviciile militare, atât în zona de operații cât și în zona interioară.” Totodată, medalia se putea acorda și „funcționarilor civili și personalului care, neaparținând de-a dreptul oștirii, au fost chemați la un serviciu efectiv și permanent pe lângă armata noastră”, precum și „ofițerilor, subofițerilor, trupei și funcționarilor civili din armatele aliate, care au conlucrat și luptat în legătură cu armata română.”
© Espenlaub Militaria
Confecționată din tombac, medalia „Cruciada împotriva comunismului” era compusă dintr-un bănuț cu un diametru de 32 mm, fiind suspendat de o panglică prin intermediul unui inel plat. Pe aversul bănuțului era bătută „o cruce simplă”, în interiorul acesteia fiind reliefat o mână ținând o spadă, „simbolizând lupta pentru creștinătate”, iar deasupra gărzii fiind gravat anul 1941. Pe suprafața crucii erau încrustate raze care porneau din dreptul gărzii spadei. Circular, pe marginea bănuțului era bătut cu litere mari numele medaliei „Cruciada împotriva comunismului”. Pe reversul bănuțului se găsea un cap de femeie, sub care se afla inscripția „România recunoscătoare”, bătută cu litere mari, iar imediat sub aceasta se găsea și numele gravatorului P. Grant.
Panglica medaliei, cu o lățime de 35 mm, era de culoare roșie, având pe margini câte o dungă argintie de 2 mm. La mijloc, panglica prezenta, pe o lățime de 8 mm, o serie de dungi orizontale de 1 mm lățime fiecare, ce formau tricolorul. Potrivit decretului de instituire, „pe panglică se atașa transversal o singură baretă, inscripționată în relief cu numele ultimei lupte la care a luat parte cel care poseda medalia.” Din punct de vedere constructiv, baretele aveau 45 mm lungime și 6 mm lățime, fiind confecționate din metal argintat „pentru cei care au luat parte la toate acțiunile care îi dau dreptul la bareta ultimei lupte și din metal oxidat pentru cei care au luat parte numai la luptele indicate pe bareta respectivă.” Inițial, la momentul instituirii au fost stabilite un număr de 10 barete („Bucovina”, „Basarabia”, „Dobrogea”, „Nistru”, „Odessa”, „Bug”, „Nipru”, „Azov”, „Crimeea” și „Doneț”), însă ulterior, au mai fost instituite baretele „Marea Neagră”, „Caucaz”, Calmucia” și „Stalingrad”. Merită menționat faptul că „celor din interior li se acorda medalia fără nicio baretă.”
© Mihăiță Enache
Medalie acordată pe bază de tabel nominal
Potrivit decretului de instituire, se acorda combatanților doar pe baza unor tabele nominale. „Corpurile și serviciile vor întocmi un registru special, în care vor înscrie numele și prenumele, locul și data nașterii gradelor inferioare și personalului civil care au luat parte în campanie, sau au adus vreun serviciu armatei și cărora li s-a acordat Medalia «Cruciada Împotriva Comunismului». Acest registru se va păstra în arhiva corpului sau serviciului respectiv.” La rândul său, și Ministerul Apărării Naționale trebuia să întocmească registre, unul „în care vor fi trecuți toți ofițerii activi și de rezervă, combatanți sau asimilați, funcționarii civili și persoanele care, neaparținând de-a dreptul oștirii, au fost chemate la un serviciu efectiv și permanent pe lângă armata noastră, cât și un registru pentru înscrierea ofițerilor, subofițerilor, gradelor inferioare și personalului civil din armatele aliate. În acest scop, corpurile și serviciile respective vor întocmi tabele nominale certificate de către șeful de corp sau serviciu, de ofițerii și funcționarii prevăzuți mai sus, care le vor înainta – centralizate pe Corpuri de Armată și similare – Ministerului Apărării Naționale, Direcția personalului. Pentru armatele aliate, – menționa decretul – tabelele nominale se vor întocmi de către Misiunile Militare respective, care le vor înainta, prin Marele Stat Major, Ministerului Apărării Naționale, Direcția personalului.”
Medalia „Cruciada împotriva comunismului” se acorda împreună cu un brevet, document care, în cazul ofițerilor și personalului civil, era eliberat de Ministerul Apărării Naționale „semnat de ministru și contrasemnat de directorul personalului”. În ceea ce privește brevetele destinate subofițerilor și a gradelor inferioare din corpurile de trupă și serviciile armatei, acesta era semnat de către comandantul respectiv și contrasemnate de către șeful biroului mobilizării. „Pentru funcționarii civili, brevetul era semnat de comandantul eșalonului superior de pe teritoriul căruia se află autoritatea căreia aparține funcționarii și contrasemnate de comandantul Cercului de recrutare. Brevetele vor purta numere de ordine din registrele înființate în acest scop și se vor elibera odată cu medalia.” După 23 august 1944, medalia „Cruciada împotriva comunismului” a fost scoasă din sistemul ordinelor și medaliilor militare românești, militarii români care o primiseră până în acel moment preferând să scape de aceasta ascunzându-o prin podurile caselor ori îngropându-o în grădina casei în așteptarea unor vremuri mai bune.
© Dutch Militaria
„Medalia carne congelată”
Primăvara anului 1942 aducea recunoașterea greutăților îndurate de soldații germani, precum și de aliații lor, în timpul primei ierni petrecute pe teritoriul sovietic (15 noiembrie 1941 – 15 aprilie 1942) prin instituirea la 26 mai 1942 a medaliei „Winterschlacht im Osten 1941/42 (Ostmedaille)”, „Medalia Frontului de Est”. Creația SS-Unterscharfführer-ului Ernst Krause, artist grafic și membru al companiei de propagandă a Waffen-ului SS, „Ostmedaille” era o decorație care se compunea dintr-un bănuț cu dimensiunile de 36 x 40 mm, susținută prin intermediul unui inel de o panglică în culorile roșu, alb și negru. Aversul medaliei era concav, având plasate în partea de sus, imediat după inelul de prindere al panglicii o cască de protecție și o grenadă cu coadă. În centru era plasat un vultur cu aripile pliate ce ținea în gheare zvastica pe fundalul unei ramuri de laur. Reversul medaliei era ușor curbat spre exterior și prezenta în partea de sus cealaltă jumătate a căștii și a grenadei cu coadă, în centrul bănuțului fiind bătut cu litere mari numele medaliei „Winterschlacht im Osten 1941/42”, sub acesta fiind plasată o sabie care se încrucișa cu o ramură de laur. Medalia avea culoarea „pistol – metal” obținută prin brunare, cu excepția căștii și a inelului exterior care erau placate imitând culoarea argintului lustruit. Producția „Medaliei Frontului de Est” a fost costisitoare și a fost realizată de către mai multe companii diferite, care au fabricat medalia din diverse metale, adesea din zinc ori din metale neferoase. Unele companii și-au ștanțat marca pe inelul de prindere al panglicii, însă, cu toate acestea, un număr foarte mare de medalii au fost oferite combatanților fără a mai fi marcate.
Panglica „Ostmedaille” era de culoare roșie ce avea trei linii alb – negru – alb pe centru. Aranjarea culorilor negru, alb și roșu păstra drapelul național german în variante de culoare modificate, dar cu o puternică simbolistică. Astfel, roșul reprezenta sângele vărsat în luptă, albul – iarna / zăpada, iar negrul simboliza amintirea și doliul pentru fiecare camarad căzut. În argoul cazon, exact interpretarea acestor culori ale panglicii a dus la o serie de porecle pentru decorație. Statistic, până în anul 1943, locotenent – colonelul Miller, unul dintre angajații Muzeului Armatei din München a descoperit și inventariat nu mai puțin de 32 de nume diferite pentru „Ostmedaille”, însă unele dintre cele mai expresive sunt „Gefrierfleischorden” („Medalia Carne Congelată”) sau „Ordinul Ciolan”, ambele din pricina numeroaselor cazuri de degerături. Tot legat de semnificația aranjării culorilor panglicii, soldații germani obișnuiau să le atribuie o cu totul altă semnificație: „în mijlocul străzii, în afară de zăpadă, peste tot în jurul nostru este Armata Roșie” sau „neagră este noaptea, zăpada este albă și de ambele părți este Armata Roșie”.
© NAC
Criterii de acordare
Medalia Frontului de Est putea fi acordată atât personalului militar, precum și civililor care lucrau pentru armata germană, atâta timp cât respectau criteriile de acordare. Din acest motiv, „Ostmedaille” a fost una dintre decorațiile germane cele mai răspândite, aceasta fiind acordată combatanților din Wehrmacht, Luftwaffe și Waffen SS. Acordarea medaliei se făcea ținând cont de una dintre următoarele condiții: participarea timp de 14 zile la lupte, participarea la 30 de misiuni de luptă pentru piloții Luftwaffe, 60 de zile de serviciu în zonă de luptă (chiar dacă nu sunt angajați într-o luptă reală), rănit în acțiune, ucis în acțiune – moment în care decorația se acorda post-mortem sau pentru degerături ori alt accident datorită condițiilor meteorologice, suficient de sever pentru a justifica acordarea unei insigne de rănit, toate cuprinse în intervalul 15 noiembrie 1941 – 15 aprilie 1942. Medalia și panglica se ofereau de obicei într-un plic de hârtie, alături de un brevet. Se estimează că au fost acordate un număr de 2,5 – 3 milioane de „Ostmedaille” soldaților germani. La acestea se mai adaugă alte peste 200.000 de medalii acordate postum. Numărul decorațiilor de acest fel acordate militarilor români este necunoscut. Pe 4 septembrie 1944, din ordinul Înaltului Comandament German (OKW) acordarea acestei medalii a încetat, însă ulterior, perioada de acordare a fost extinsă până la data de 15 octombrie 1944, când a fost acordată ultima „Ostmedaille”. După încheierea războiului, mai exact în anul 1957, în Republica Federală Germană a fost creată o variantă denazificată destinată uzului foștilor combatanți de pe Frontul de Est.