4 martie în istorie

1152: Frederick I Barbarossa este ales rege al germanilor.

1275: Astronomii chinezi observă o eclipsă totală de soare în China.

1386: Władysław II Jagiełło este încoronat rege al Poloniei.

1461: Războiul Celor Două Roze: Regele Henric al VI-lea al Angliei care aparținea casei Lancaster este detronat de către vărul său, care va deveni regele Eduard al IV-lea și care aparținea casei de York.

 Războiul celor Două Roze (1455–1485) este numele sub care mai este cunoscut războiul civil purtat cu intermitență pentru tronul Angliei între susținătorii Casei de Lancaster și cei ai Casei de York. Amândouă casele regale erau ramuri ale Casei Regale Plantagenet, avându-l ca strămoș comun pe regele Edward al III-lea. Numele generic de Războiul celor Două Roze nu a fost folosit în perioada în care conflictul a avut loc, ci mai târziu, avându-și originea în formele și culorile blazoanelor celor două case regale: Roza roșie de Lancaster, și Roza albă de York.

Războiul a fost purtat de armate formate din vasalii feudali ai celor două case regale. Casa de Lancaster a avut sprijinitori în special în sudul și vestul țării, în timp ce sprijinitorii Casei de York proveneau în special din zonele de nord și de est. Războiul celor Două Roze, cu marele său număr de victime din rândul nobilimii, a fost o cauză principală a scăderii importante a puterii aristocrației, ceea ce a dus la creșterea puterii monarhiei centralizate a dinastiei Tudor.

1665: Regele Angliei, Carol al II-lea declară război Țărilor de Jos marcând începutul celui de-Al Doilea Război Anglo-Olandez.

1789: Intrarea în vigoare a Constituției SUA.

1801: Thomas Jefferson a depus jurământul ca președinte al SUA, primul de la inaugurarea noii capitale a SUA la Washington.

Thomas Jefferson (n. 13 aprilie 1743 – d. 4 iulie 1826) a fost al doilea vicepreședinte și al treilea președinte al Statelor Unite ale Americii (1801 – 1809), autor al Declarației de Independență (1776), și unul dintre cei mai influenți dintre “părinții fondatori” ai Statelor Unite. Evenimentele majore din timpul președinției sale includ Louisiana Purchase (Achiziția Louisianei) (1803), Actul Embargoului din 1807 și Expediția lui Lewis și Clark (1804 – 1806). Thomas Jefferson a fost un filozof al politicii care a promovat liberalismul clasic, republicanismul și separarea bisericii de stat. Jefferson a fost autorul lucrării Statutul Virginiei pentru libertatea religioasă (1779, 1786), care a fost baza scrierii Primului Amendament al Constituției Statelor Unite și totodată parte a seriei primelor zece amendamente ale Constiției Statelor Unite (The Bill of Rights, 1791).

Numele lui Jefferson a devenit omonimul conceptului de democraţie jeffersoniană, iar Thomas Jefferson a fost atât fondatorul, cât și liderul Partidului Democrat-Republican, care avea să domine scena politică americană pentru circa un sfert de secol, fiind precursorul Partidului Democrat de astăzi din Statele Unite. Jefferson a fost de asemenea al doilea guvernator al Virginiei (1779 – 1781), primul secretar de stat (1789 – 1795), și al doilea vicepreședinte al Statelor Unite (1797 – 1801).

Ca o completare armonioasă a carierei sale politice, Jefferson a fost agricultor, arheolog, horticultor, arhitect, plantator, etimolog, paleontolog, criptoanalist, autor de studii, scriitor, statistician, avocat, inventator, violonist și fondator al Universităţii din Virginia. Thomas Jefferson este considerat ca fiind printre cei mai remarcabili ocupanți ai fotoliului de președinte al Statelor Unite ale Americii și printre cei mai de seamă patrioți ai revoluției americane. Pentru Jefferson, ruperea totală de Anglia însemna nu doar obținerea independenței, ci calea spre crearea unui nou tip de stat bazat pe principiile suveranității și egalității naturale a oamenilor. Cu ocazia primirii a 49 de laureați ai premiului Nobel la Casa Albă, în anul 1962, președintele John Fitzgerald Kennedy a făcut o referire la Thomas Jefferson și la acei savanți spunând: “Cred că această [adunare] este cea mai extraordinară colecție de talente și de cunoștințe umane care a fost vreodată adunată în Casa Albă, cu excepția posibilă a [momentului] când Thomas Jefferson lua masa [de unul] singur,” conform originalului în engleză: “I think this is the most extraordinary collection of talent, of human knowledge, that has ever been gathered at the White House, with the possible exception of when Thomas Jefferson dined alone.”

1821: Revoluția de la 1821: Oastea lui Tudor Vladimirescu, supranumită Adunarea norodului, ocupă Slatina.

1907: Răscoala țărănească din 1907: Peste 2.000 de țărani răsculați pătrund în Botoșani, unde au loc ciocniri sângeroase cu armata.

1915: Guvernul rus înaintează ambasadorilor Franței și Angliei la Petrograd un memorandum în care își exprimă hotărîrea de anexare la Rusia a Constantinopolului și a strîmtorilor Bosfor și Dardanele. Guvernele francez și englez nu s-au împotrivit.

1923: Se creează Liga Apărării Național-Creștine (LANC), organizație extremistă, condusă de profesorul universitar A.C. Cuza, din care s-a desprins Garda de Fier.

1945: Finlanda declară război Germaniei naziste.

Germania nazistă, Germania hitleristă, Germania fascistă și al Treilea Reich (al Treilea Imperiu, Imperiul German 1933-1945) desemnează statul german în perioada anilor 1933 – 1945, când țara a stat sub controlul ferm al partidului totalitar nazist NSDAP – Partidului Muncitoresc German Național-Socialist – și a fost condusă de regimul dictatorial al liderului nazist, Adolf Hitler, denumit de germani în acea perioadă „der Führer”, în traducere „Conducătorul”.

„Al Treilea Reich” este traducerea termenului german Drittes Reich și este folosit ca sinonim pentru Germania nazistă. Termenul se referă mai mult la statul nazist și guvernarea lui monopartită decât la țara și poporul ei. Termenul a fost folosit pentru prima oară în 1922, ca titlu de carte, de către scriitorul conservator Arthur Moeller van den Bruck. A fost adoptat de propaganda nazistă, care considera Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană ca primul Reich, Imperiul German dintre anii 1871–1918 ca pe cel de-al doilea, și propriul lor regim ca pe cel de-al treilea. Numerotare a fost făcută și pentru a sugera reîntoarcerea la vechea glorie germană, odată cu abolirea Republicii de la Weimar din 1919-1933. Cucerirea puterii de către naziști a fost un proces complex.

Cel de-al Treilea Reich s-a supranumit „Reich-ul milenar” (sau „Reich-ul de o mie de ani”), întrucât conducătorii naziști voiau astfel să propage ideea că ideologia și puterea nazistă sunt invincibile, vor dura chiar și 1000 de ani, aidoma Sfântului Imperiu Roman (Imperiul romano-german). Partidul nazist (NSDAP) a combinat simbolurile tradiționale germane cu simbolurile naziste în încercarea de a forța percepția că toate erau identice. Astfel, Partidul nazist a folosit termenul de „Al Treilea Reich” sau „Reich-ul milenar” pentru a face legătura dintre așa-numitul trecut glorios și viitorul, care se sugera că urma să fie de asemeni glorios. În momentele sale de glorie, cel de-al Treilea Reich controla cea mai mare parte a Europei. Totuși, din cauza înfrângerilor suferite în 1944 pe frontul de răsărit din partea Uniunii Sovietice, și pe frontul de vest din partea aliaților anglo-americani, în Al Doilea Război Mondial, „Reich-ul milenar” nu a rezistat decât 12 ani, din 1933 până în 1945. Datorită acestei durate scurte unii istorici numesc Germania nazistă și „Reich-ul de 12 ani”. Există dovezi că Hitler nu agrea denumirea Drittes Reich, datorită faptului că ar fi sugerat o poziție inferioară predecesorilor săi.

Pe durata celor 12 ani cât au fost la putere, naziștii au trimis armate importante de-a lungul și de-a latul Europei continentale, excepție făcând Elveția, Spania, Portugalia, Andora, Vaticanul, Suedia și zonele din preajma Munților Urali. Acțiunile belicoase au avut menirea creării Germaniei Mari, cu capitala la Berlin, redenumită Welthauptstadt Germania („Germania, capitala lumii”). Noua Germanie urma să cuprindă între granițele ei pe toți apartenenții la Herrenrasse (cetățenii de origine germană “pură”). Acestă politică s-a soldat prin exterminarea a aproximativ 11 milioane de oameni de diverse etnii și categorii social-politice: evrei, rromi, opozanți politici (liberali, comuniști ș.a.), marginalizați ai societății (handicapați, homosexuali), în plus zeci de milioane de combatanți și civili din zonele de lupte au căzut victime ale războiului declanșat și purtat de naziști.

În România și Germania de azi folosirea simbolurilor naziste, printre care svastica, este interzisă prin lege (cu unele excepții).

1945: Șase avioane americane greșesc ținta cu 480 km și, în loc să bombardeze orașul german Freiburg, lovesc orașul Zürich. Piloții sunt trimiși în fața unei curți marțiale, în Anglia. Elvețienii, neutri, se plâng demult că avioanele Aliților invadau frecvent spațiul lor aerian, avioane pe care elvețienii le doborau cu avioanele lor de luptă Bf 109, construite de germani. Englezii și americanii, care îi consideră pe elvețieni o șleahtă de simpatizanți germani, sunt tot mai convinși că elvețienii merită un bombardament ca lumea.

1946: Frank Sinatra lansează primul său album The Voice Of Frank Sinatra.

1947: Semnarea Tratatului de la Dunkerque, de alianță între Franța și Marea Britanie.

1963: La Paris, șase oameni sunt condamnați la moarte pentru conspirație de asasinat asupra președintelui Charles de Gaulle.

1966: The Beatles: Într-un interviu publicat în „The Evening Standard”, John Lennon comentează, Acum suntem mai populari decât Iisus, afirmație ce a creat controverse în SUA.

1975: Charlie Chaplin este înnobilat de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

1977: Se produce cel mai grav cutremur din România; peste 1.500 de victime.

 Cutremurul din 1977 (Cutremurul din ’77) a fost un puternic cutremur care s-a produs la ora 21:22 în data de 4 martie 1977, cu efecte devastatoare asupra României. A avut o magnitudine de 7,2 grade pe scara Richter și o durată de circa 56 de secunde, 1.570 (1578 conform altor surse) de victime, din care 1.391 (1424 conform altor surse) numai în București. La nivelul întregii țări au fost circa 11.300 de răniți și aproximativ 35.000 de locuințe s-au prăbușit. Majoritatea pagubelor materiale s-au concentrat la București unde peste 33 de clădiri și blocuri mari s-au prăbușit. Cutremurul a afectat de asemenea și Bulgaria. În orașul Sviștov, trei blocuri de locuinte au fost distruse și peste 100 de oameni au fost uciși. Epicentrul cutremurului a fost localizat în zona Vrancea, cea mai activă zonă seismică din țară, la o adâncime de circa 100 km. Unda de șoc s-a simțit aproape în toți Balcanii.

 Reacția oficială

În seara zilei de 4 martie, președintele Nicolae Ceaușescu, împreună cu consoarta sa, participau la banchetul oficial oferit de președintele Nigeriei în cinstea oaspeților. După toastul șefului statului nigerian, un secretar român a intrat în sală și l-a informat pe Ceaușescu de situația din țară. Răspunzând calm la cuvântarea gazdei, președintele român s-a așezat și l-a anunțat în particular de dezastrul survenit în România. Banchetului i s-a pus capăt câteva minute mai târziu.

La început, știrile ajunse pe căi ocolite erau confuze, vorbind despre un cutremur de gradul 10, deci despre distrugerea totală a Bucureștiului. Pana de curent de la București făcea imposibilă orice comunicație. În plus, autoritățile locale erau confuze, neluând pe moment nici o măsură concretă. După restabilirea legăturii cu țara, Ceaușescu a cerut un raport sumar al situației din țară și a dat primele ordine de acțiune, o dată cu un apel către populație. S-a instituit, prin decret prezidențial, starea de necesitate pe întreg teritoriul României.

În timpul nopții, o aeronavă a adus delegația română înapoi în țară. Pe parcursul zilelor ce au urmat, Nicolae Ceaușescu, uneori însoțit de Elena, a făcut vizite în București pentru a evalua pagubele și a calma populația. A dat ordine ferme de a se continua salvarea victimelor chiar și peste termenul considerat limită de supraviețuire.

Cu ajutoare de la Crucea Roșie (mai ales câini dresați special pentru astfel de cazuri), cascadorii și pompierii români au făcut eforturi supraomenești pentru a salva cât mai multe vieți.

Reacțiile cetățenilor loviți de cutremur

Mulți cetățeni au intrat în panică, majoritatea ieșind în stradă. Iată mărturia soldatului Mircea Nemigean din București: „Eram santinelă pe acoperișul unui important obiectiv militar; adică, deasupra etajului șapte. Noaptea era destul de luminoasă și de văzut, puteam vedea până departe. Numai că odată parcă n-am mai simțit acoperișul sub picioare. M-am apucat însă bine de ceva și cu ochii numai primprejur, să văd ce se întâmplă. Dar nu-mi puteam crede ochilor. Cât vedeam cu ochii, toate blocurile se clătinau. Și toate clădirile se înclinau de-o parte și de cealaltă ca și copacii pe furtună. Prima undă a fost pe verticală. Câteva fracțiuni de secundă a părut să înceteze, dar apoi a reînceput pe orizontală. Cerul a crăpat brusc, de parcă stătea să se frângă în două. Am auzit detunături îndepărtate, apoi un zgomot înfundat, care parcă venea de peste tot; se auzea tot mai tare. Apoi a venit un vânt puternic, de era să mă azvârle jos. S-a dus, dar apoi s-a și întors înapoi, de data asta cu miros greu de ars. Și p-ormă s-au stins toate luminile… pe cer era un uriaș arc de foc, ca și cum s-a produs un scurtcircuit în tot orașul… Și atunci am zis: «Gata, cred că-i gata orașul!».”

Deși reacția autorităților a fost slabă în primele ore, foarte mulți oameni au ajutat din proprie inițiativă la îndepărtarea dărâmăturilor și la salvarea victimelor. Ulterior apelului prezidențial s-a trecut la sporirea producției de alimente primare, pentru a asigura necesarul populației, la restabilirea rețelelor utilitare (apă, gaz, telefoane, curent). Mulți au lucrat ore în șir fără să se odihnească, acoperind mai multe schimburi. Au fost trimise ajutoare din toată țara către zonele afectate.

Monumente de arhitectură dispărute după cutremur

Cutremurul a afectat și monumente de arhitectură. Regimul a folosit pretextul cutremurului pentru a demola o serie de clădiri care, dintr-un motiv sau altul, erau „incomode” pentru el. Astfel, Biserica Ienei aflată în stânga blocului „Dunărea”, în dreptul Institutului de Arhitectură Ion Mincu și vis a vis de hotelul Intercontinental și Teatrul National, a fost pur și simplu demolată pentru că prezența ei „deranja”. În cadrul lucrărilor de demolare ale blocului „Dunărea”, turla bisericii a fost lovită cu utilajul de demolare. Din acest moment a început o cursă în care, pe de o parte oamenii de cultură (arhitecți, artiști plastici etc.) încercau să oprească lucrările de demolare, iar pe de altă parte armata (direct implicată în acțiunea de înlăturare a urmelor cutremurului) se străduia să facă să dispară cât mai repede acest monument și lăcaș de cult. Din nefericire, monumentul nu a fost salvat, odată cu el dispărînd și picturile murale făcute de către Gheorghe Tattarescu, ca și cele anterioare acestuia, fresce de o mare valoare artistică. De asemenea, fostul sediu al Uniunii Artiștilor Plastici (Casa arhitect Grigore Cerchez) aflat pe strada Sevastopol a căzut victimă aceleiași acțiuni.

Odată pornită, acțiunea de înlăturare a cât mai multe monumente de arhitectură și lăcașe de cult s-a extins și asupra colecțiilor și colecționarilor de artă. Sub pretextul „punerii la adăpost” a operelor de artă, colecțiile particulare și casele memoriale au fost deposedate de lucrările de artă aflate în patrimoniul lor, apărând ideea care s-a finalizat mai târziu a Muzeului Colecțiilor. Este cazul casei memoriale Muzeul Gheorghe Tattarescu din care au fost luate lucrările de artă și depozitate „în siguranță”. După multe presiuni făcute de Georgeta Wertheimer, nepoata pictorului, lucrările s-au reîntors în casa memorială.

Victime

Printre victimele cutremurului s-au numărat și câteva personalități marcante:

    A. E. Baconski
    Doina Badea
    Alexandru Bocăneț
    Savin Bratu
    Toma Caragiu
    Daniela Caurea
    Florin Ciorăscu
    Tudor Dumitrescu
 

    Mihai Gafița
    Despina Ghinokastra Istrati
    Alexandru Ivasiuc
    Filofteia Lăcătușu
    Mihaela Mărăcineanu
    Corina Nicolescu
    Mihail Petroveanu
    Eliza Petrăchescu
 
    Liviu Popa
    Corneliu M. Popescu
    Veronica Porumbacu
    Ioan Siadbei
    Tudor Stavru
    Nicolae Vatamanu
    Viorica Vizante

1977: Premiera la București, pe scena teatrului „Lucia Sturdza Bulandra”, a dramei istorice „Răceala”, de Marin Sorescu.

1991: Prințul Sheikh Saad al-Abdulla al-Sabah a devenit primul membru al familiei conducătoare din Kuweit care s-a întors în țară după eliberarea de sub ocupația irakiană.

2008: Camera Deputaţilor a adoptat Legea votului uninominal. Actul normativ a fost adoptat cu 231 voturi “pentru”, 11 voturi “împotrivă” şi 18 abţineri