1977: România se cutremură – „Amprenta” letală a cutremurului

Vineri, 4 martie 1977, ora 21:22:19. În timp ce pe televizoarele românilor rula – în funcție de preferințe – premiera filmului artistic bulgăresc „Dulce și amar” ori transmisia operei tragice „Norma” de Vicenzo Bellini, preluată de la Scala din Milano, acul seismografului stației Câmpulung Muscel din județul Argeș este „trezit” de unda seismică, imprimând pe hârtia palidă a seismogramei „amprenta” letală a cutremurului care avea să îndurereze o țară întreagă.

Inițial, acul aparatului a executat câteva treceri pe seismogramă, amploarea cutremurului făcându-l ulterior să salte efectiv pe hârtie, lăsând istoriei o serie de linii punctate înainte de a fi aruncat în afara ariei de înregistrare. Revenit din nou în poziție de funcționare, acul avea să continue să imprime punctat mișcarea telurică care a curmat brutal destinul multor români sub povara uriașă a blocurilor transformate în mormane de moloz.

Înființată în anul 1943, stația Câmpulung Muscel era una dintre cele 12 stații seismice ale rețelei naționale care în primăvara lui ’77 erau coodonate de recentul înființat Centru pentru Fizica Pământului și Seismologie, ce era subordonat Institutului Central de Fizică. Seismograma stației argeșene – deși este o înregistrare mecanică incompletă a cutremurului din 4 martie 1977 – aceasta este mult mai „grăitoare” față de cele ale stației din București, unde seismografele aferente componentei nord – sud, respectiv, est – vest, au fost scoase din funcțiune la scurt timp după prima sosire a undei seismice (ora 21:22:20).

„Cea mai importantă înregistrare” a cutremurului

Pe seismograma stației Cheia – Muntele Roșu, un asterix notat deasupra unei linii ușor șerpuite care se termină brusc în mijlocul paginii indică ora la care a început cutremurul – 21:22:14 – precum și o serie de replici ale acestuia înregistrate în noaptea de 4 spre 5 martie 1977. Dintre acestea din urmă, memoria documentului de arhivă o va reține pe cea mai puternică, de 4,1 grade pe scara Richter, înregistrată pe 5 martie 1977 la ora 02:00.

Merită menționat faptul că în ciuda seismogramelor a căror valoare practică era invers proporțională față de cea de document istoric, specialiștii români se puteau baza pe o serie de date instrumentale directe asupra naturii mișcării seismice a terenului în centre construite, precum și asupra oscilațiilor unor construcții.

Obținute pentru prima dată în țara noastră, cantitatea informațiilor era apreciată în ampla monografie „Cutremurul de pământ din România de la 4 martie 1977” editată de Academia RSR la cinci ani după seism ca fiind „redusă” din cauza „numărului mic de aparate instalate înainte de seism”. În aceste condiții, „cea mai importantă” înregistrare avea să fie cea obținută cu ajutorul unui accelerograf SMAC-B de fabricație japoneză instalat la sediul INCERC București din Șoseaua Pantelimon nr. 266 „în subsolul unei clădiri parter, ușoare, despre care se poate afirma că nu a influențat mult mișcarea terenului”.

Apreciată în lucrarea editată de Academeia RSR drept „o înregistrare neperturbată a terenului”, această accelerogramă avea să fie singurul document de interes ingineresc obținut la sediul INCERC din Capitală, acesta fiind utilizat pentru elaborarea unor noi norme de proiectare antiseismică în România.

Radiografia cutremurului

Primele informații privitoare la intensitatea cutremurului – sintetizate pentru Comitetul Central al PCR pe 5 martie 1977, la ora 3 – menționau faptul că seismul „a avut epicentrul în Munții Vrancei, înregistrând 9 -10 grade pe scara Richter. În București intensitatea seismului a fost de 8 grade, la Iași 5,5, iar la Timișoara de 4,5 grade.” La 16 ore după producerea cutremurului, într-o notă se arăta că seismul „a fost simțit în România și în țările vecine (Bulgaria, Iugoslavia, URSS, Grecia, Turcia). El a fost înregistrat practic la toate observatoarele din lume (Golden – Colorado – SUA, Uppsala – Suedia, Hong Kong, Bogota – Columbia, Viena – Austria, Roma – Italia ș.a.). Magnitudinea cutremurului (adică energia eliberată în focar) a fost de 7,2 după scara Richter, comparabilă cu cea a cutremurului din noiembrie 1940. Intensitatea a fost apreciată la valoarea 8 pentru zona București, 7 pentru Focșani, 6 pentru Iași, 4 pentru Timișoara, 3,5 pentru Deva și 3 pentru Cluj-Napoca. În Bulgaria intensitatea a fost în jur de 6, în Iugoslavia până la 5,5, iar în Turcia între 1 și 5. La Moscova s-a simțit timp de 30 secunde un cutremur slab. Studiul preliminar al datelor instrumentale din stațiile românești a condus la determinarea următoarelor coordonate ale epicentrului acestui cutremur: 45,9° latitudine nordică și 26,8° longitudine estică, situat în apropierea localităților Tulnici și Bârsești din județul Vrancea. Din același studiu rezultă adâncimea focarului de 100 km, ceea ce indică faptul că s-a produs un cutremur sub crusta terestră. […] Menționăm că din studiile statistice ale seismelor de acest gen, produse în întreaga lume, rezultă că de regulă ele nu sunt urmate de replice puternice și că, prin urmare probabilitatea unor noi mișcări seismice puternice în perioada imediat următoare este mică. În cele 16 ore scurse de la cutremurul din 4 martie ora 21 și 22 minute au avut loc un număr mare de replici slabe, care au fost înregistrate numai de aparate sensibile.”

Bibliografie:

Arhivele Naționale ale României, Fond CC al PCR, Secția Cancelarie, Dosar nr. 289/1977;

Ștefan Bălan, Valeriu Cristescu, Ion Cornea (coord.), „Cutremurul de pământ din România de la 4 martie 1977”, Editura Academiei RSR, București, 1982.

Foto deschidere: Blocul „Dunărea” din București© Arhivele Naționale ale României, Fond CC al PCR – Albume foto Nicolae Ceaușescu – Activități în țară, AF nr. 2/1977 vol. 1, foto nr. 001