26 februarie în istorie

364: Valentinian I este proclamat împărat al Imperiului Roman.

1794: Palatul regal Christianborg din Copenhaga este distrus de un incediu. Reconstrucția a durat până în 1828, dar clădirea nu a mai fost folosită ca reședință regală, devenind sediul al Parlamentului danez.

Palatul Christiansborg situat pe insulița Slotsholmen în centrul capitalei Copenhaga este sediul Parlamentului danez (Folketing), biroul primului ministru și sediul Curții Supreme daneze.

De asemenea, câteva părți ale palatului sunt folosite de monarhia daneză, aici fiind Capela regală, camerele de recepție și grajdurle regale. Palatul este locul unde (ca nicăieri în lume) își au sediul toate cele trei puteri ale unui stat democratic: puterea legislativă, cea judecătorească și cea executivă. Christiansborg este proprietatea statului danez și este condus de Agenția palatelor și proprietăților.

1815: Napoleon Bonaparte a evadat de pe Insula Elba, unde fusese exilat cu un an în urmă.

 Napoleon Bonaparte (n. 15 august 1769, Ajaccio, Corsica – d. 5 mai 1821, în insula Sfânta Elena), cunoscut mai târziu ca Napoleon I și inițial ca Napoleone di Buonaparte, a fost un lider politic și militar al Franței, ale cărui acțiuni au influențat puternic politica europeană de la începutul secolului al XIX-lea.

Născut în Corsica și specializat pe profilul de ofițer de artilerie în Franța continentală, Bonaparte a devenit cunoscut în timpul Primei Republici Franceze și a condus campanii reușite împotriva Primei și celei de-a Doua Coaliții, care luptau împotriva Franței. În 1799 a organizat o lovitură de stat și s-a proclamat Prim Consul; cinci ani mai târziu s-a încoronat ca Împărat al francezilor. În prima decadă a secolului al XIX-lea a opus armatele Imperiului Francez împotriva fiecări puteri majore europene și a dominat Europa continentală printr-o serie de victorii militare. A menținut sfera de influență a Franței prin constituirea unor alianțe extensive și prin numirea prietenilor și membrilor familiei în calitate de conducători ai altor țări europene sub forma unor state clientelare franceze.

Invazia franceză a Rusiei din 1812 a marcat un punct de cotitură în destinul lui Napoleon. Marea sa Armată a suferit pierderi covârșitoare în timpul campaniei și nu s-a recuperat niciodată pe deplin. În 1813, a Șasea Coaliție l-a înfrânt la Leipzig; în anul următor Coaliția a invadat Franța, l-a forțat pe Napoleon să abdice și l-a exilat pe insula Elba. În mai puțin de un an, a scăpat de pe Elba și s-a întors la putere, însă a fost învins în bătălia de la Waterloo din iunie 1815. Napoleon și-a petrecut ultimii șase ani ai vieții sub supraveghere britanică pe insula Sfânta Elena. O autopsie a concluzionat că a murit de cancer la stomac, deși Sten Forshufvud și alți oameni de știință au continuat să susțină că a fost otrăvit cu arsenic.

Conflictul cu restul Europei a condus la o perioadă de război total de-a lungul continentului, iar campaniile sale sunt studiate la academii miltare din întreaga lume. Deși considerat un tiran de către oponenții săi, el a rămas în istorie și datorită creării Codului Napoleonian, care a pus fundațiile legislației administrative și judiciare în majoritatea țărilor Europei de Vest.

1848: Este proclamată a doua republică franceză.

1861: Împăratul Franz Joseph promulgă Patenta din Februarie, constituția “erei liberale” a Imperiului Austriac (1860-1867).

Patenta din Februarie (germană Februarpatent) a fost așezământul constituțional al Imperiului Austriac, promulgat de împăratul Franz Joseph în data de 26 februarie 1861. La baza Patentei din Februarie stă Diploma din Octombrie, care a pus capăt regimului neoabsolutist instaurat după reprimarea Revoluției de la 1848.

Documentul reiterează autonomia țărilor din imperiu și stabilește componența și competența Consiliului Imperial (Reichsrat) de la Viena. Astfel, Reichsratul era format din 343 de reprezentanți, cu număr fix de locuri pentru fiecare țară din imperiu. Ducatului Bucovinei îi reveneau cinci mandate, iar Marelui Principat al Transilvaniei 27 de mandate.

1891: S-a înființat Societatea Arhitecților Români.

1914: HMHS Britannic, sora vaporului RMS Titanic, este lansată în Belfast.

1935: Adolf Hitler semnează un decret care autoriza înființarea Reich Luftwaffe, fiind al treilea serviciu militar german, alături de armata și marina Reich-ului.

1952: Primul ministru Winston Churchill al Marii Britanii anunță că națiunea sa deține bomba atomică.

Dicționarele definesc arma nucleară ca un dispozitiv ce eliberează într-o manieră explozivă energia nucleară produsă de o reacție în lanț de fisiune, sau fisiune și fuziune. 

Arma nucleară face parte din categoria armelor de distrugere în masă destinate uciderii unui mare număr de oameni și/sau distrugerii structurilor construite de om, sau biosferei în general.

Prima armă nucleară cu fisiune a eliberat o cantitate de energie echivalentă cu cea rezultată din explozia a 20.000 tone de TNT (trinitrotoluen), în timp ce prima armă termonucleară (cu fisiune și fuziune) a eliberat o energie echivalentă cu 10.000.000 tone de TNT. La nivelul anului 2012 pe plan mondial existau circa 19.000 de focoase nucleare din care 4.400 sunt menținute în stare operațională, gata oricând pentru a fi utilizate. 

Distrugerea reciprocă este asigurată în cazul folosirii acestora împotriva unei entității care posedă arme nucleare.

1980: Egiptul și Israel stabilesc relații diplomatice.

1988: Declarația guvernului SUA prin care anunță hotărârea de a retrage României, începând cu data de 3 iulie 1988, clauza națiunii celei mai favorizate; în replica, guvernul român declară că renunță la clauza națiunii celei mai favorizate în relațiile cu SUA.

1993: A fost înregistrat primul atentat cu bombă la baza unuia din cele două turnuri ale ansamblului arhitectural “World Trade Center” cunoscut şi sub numele de “Gemenii”, una dintre cele mai înalte clădiri din lume (410 m.), imagine-simbol a oraşului New York; la 11 septembrie 2001, turnurile clădirii s-au prăbuşit în urma impactului cu două avioane deturnate, moment considerat de analiştii politici drept începutul unei noi ere în politica mondială

1999: România a participat la reuniunea de constituire a forţei de pace de garantare a eventualei reglementari politice din Kosovo (KFOR).

2001: Talibanii dinamitează două statui uriașe ce-l reprezentau pe Buddha în Bamiyan, Afghanistan.

Buddha (în sanscrită: Pali, altele: literal „Cel Treaz”, din rădăcina: √budh, “a trezi”) este un titlu folosit în budism pentru toți cei care și-au împlinit potențialul de dezvoltare personală, descoperindu-și luminarea (bodhi), deși este adesea folosit pentru a se referi la Siddhartha Gautama, fondatorul budismului.

În general budiștii nu îl consideră pe Siddhartha Gautama — care a trăit aproximativ între 623 î.Hr. și 543 î.Hr., și a obținut bodhi în circa 588 î.Hr. — ca fiind primul sau ultimul Buddha. Din punctul de vedere al doctrinei budismului clasic, „Buddha” este oricare persoană care redescoperă Dharma și atinge luminarea, adunând suficientă karma pozitivă pentru a reuși în acest scop. Au existat multe astfel de ființe de-a lungul timpului cosmic. Deci Gautama Buddha (cunoscut sub numele religios de Shakyamuni) este un membru al unei linii spirituale de Buddha supremi, care vine din trecutul întunecat și merge în viitorul îndepărtat. Predecesorul său imediat a fost Dipankara Buddha, și succesorul său va fi numit Maitreya.

Budismul recunoaște trei tipuri de Buddha, dintre care termenul simplu de „Buddha” este rezervat primului tip, acela de Samyaksam-buddha (Pali: Samma-Sambuddha). Obținerea Nirvanei este același lucru, dar un Samyaksam-buddha deține mai multe calități și capacități decât celelalte două tipuri.

Istoricul, vechiul Buddha pare să se fi prezentat nu ca zeu sau mântuitor, ci ca un profesor capabil să ghideze ființele simțitoare în afara samsarei. Totuși, multe forme ale budismului recunosc tipul de mântuitor. Diferențele teoretice dintre Buddha, bodhisattva, dharmapala (zeități protectoare), yidam (“zeități tutelare”), și “zei” (Sanskrit deva, Tibetană lha) dispar în practică. În orice caz, toți sunt văzuți în contextul budismului ca fiind fără existență fizică, calitate pe care nicio religie teistică n-ar oferi-o “zeului” său. Anumite învățături ale lui Buddha din unele sutra Mahayana se opun cu fermitate ideii că nici Buddha (în stadiul extraordinar de Dharmakaya) nu este într-adevăr real pentru eternitate (vezi secțiunea “Eternul Buddha” de mai jos): potrivit acestei doctrine mai puțin răspândite, doar tărâmul samsara nu are esență eternă, pe când dacă atribuim aceeași caracteristică lui Buddha, comitem o gravă ofensă și ne îndepărtăm periculos de la calea autenticei Dharma (vezi Nirvana Sutra).
 
Fericirea din Nirvana, conform budismului, este accesibilă tuturor ființelor – deși ortodoxismul presupune că mai întâi trebuie să te naști ca om. Accentuând această universalitate, budismul se referă la mulți Buddha și de asemenea la mulți bodhisattva – ființe încredințate Luminării, care jură:

 –   (din punctul de vedere al Nikaya) să își amâne propria Nirvana pentru a-i ajuta pe alții în drumul lor, sau
 –  (din punctul de vedere al Mahayana) să asigure Trezirea/Nirvana pentru ei înșiși întâi și doar apoi să continuie să elibereze toate celelalte ființe din suferință pentru totdeauna.

2004: Parlamentarii au votat, în unanimitate, proiectul de Lege privind aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord (NATO). În favoarea proiectului s-au pronunţat 456 de parlamentari.

2004: Deputaţii UDMR Kovacs Zoltan, Szilagyi Zsolt, Toro T. Tibor şi Vekov Karoly au depus, la Camera Deputaţilor, în numele deputatului Birtalan Akos, proiectul de lege privind statutul de autonomie a Ţinutului Secuiesc.

2006: Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Torino, Italia.