În perioada 03 – 30 iunie 2015, vizitatorii pot admira la Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, secția Muzeul „Casa Cuza Vodă”, exponatul lunii: tăblița votivă „Cavalerii Danubieni”, informează un comunicat trimis redacției Redescoperă Istoria.
Altorelieful reprezentând „Cavalerii Danubieni” a fost descoperit în anul 1962, cu prilejul unei periegheze realizate de Ion Limbidis, fost restaurator la instituţia muzeală gălăţeană, în incinta fortificaţiilor romane de la Bărboşi, jud. Galaţi.
Tăbliţa votivă, realizată din marmură albă, este de formă pentagonală, cu dimensiunile de 16cm/18,5cm/20cm.
Prezenţa acesteia la Bărboşi, marchează punctul de maximă extindere spre est a ariei de răspândire a reprezentărilor „Cavalerilor Danubieni”, artefactul gălăţean completând repertoriul monumentelor dedicate acestor divinităţi războinice.
Micro-expoziţia, organizată de muzeograf Ilie Costel, poate fi vizitată în perioada 03 – 30 iunie 2015, de miercuri până duminică între orele 10:00 – 18:00.