În data de 18 mai 2015, la sediul Bibliotecii Provinciale din oraşul Marche-en-Famenne (Provincia Luxemburg), a avut loc deschiderea oficială a expoziției “Les Roumains et la Grande Guerre”, sub patronajul Guvernatorului Provinciei Luxemburg şi al Ambasadorului României în Belgia, informează un comunicat trimis redacției Redescoperă Istoria. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Serviciului Europe Direct din cadrul Comisiei Europene și al ministerului belgian al Afacerilor externe. Muzeul Național de Istorie a României se numără printre partenerii expoziției.
Expoziția a fost inaugurată în prezența domnilor: Patrick Adam – Preşedintele Colegiului Deputaţilor Provinciei Luxemburg, Bernard Caprasse – Guvernatorul Provinciei Luxemburg și Ștefan Tinca – Ambasadorul României în Regatul Belgiei.
În discursul său, Ambasadorul României a arătat că sacrificiile românilor din Primul Război Mondial au făcut posibilă realizarea Marii Uniri de la 1918, prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Vechiul Regat al României. A evidențiat importanța păstrării vii a acestor sacrificii la nivelul memoriei colective și a monumentelor comemorative ale victimelor Primului Război. Oficialii Provinciei Luxemburg au exprimat aprecierea pentru fotografiile şi documentele unice din cadrul expoziției și au evidențiat importanța cunoașterii realităților războiului atât pe frontul de vest, cât şi pe frontul de est, mai puțin cunoscut publicului belgian.
Vernisajul s-a bucurat de participarea a numeroși reprezentanți ai autorităților provinciale și ai comunității locale din Marche-en-Famenne. La eveniment au participat și reprezentanți ai Institutului Cultural Român de la Bruxelles, care a sprijinit concretizarea acestei manifestări.
Expoziția poate vizitată la Biblioteca Provincială din Marche-en-Famenne până la data de 7 iunie 2015. Prin demersurile Ambasadei, expoziția va continua să fie prezentată publicului belgian pe tot parcursul anului 2015, fiind prevăzute expoziţii la Aalst (iunie), Bruges (iulie), Leopoldsburg (septembrie-octombrie) şi Namur (decembrie).
Acest proiect expozițional a mai fost deschis la Milano și Roma (Italia), Chișinău (Republica Moldova) și Bruxelles (Belgia), pe parcursul anului 2014.