Despre Cimitirul Bellu din București, unde se odihnesc cele mai multe personalități ale istoriei și culturii noastre moderne, s-au scris de-a lungul vremii sute de pagini. Aici se regăsesc monumente funerare de o frumusețe aparte, sculpturi rare, adesea din marmură scumpă, care înnobilează aleile. Emil von Becker, Raffaello Romanelli, Karl și Frederic Storck, Oscar Han, Ion Mincu, Ion Georgescu, Dimitrie Paciurea, Ion Jalea, Corneliu Medrea, Melita Petrașcu ori Constantin Barachi sunt numai câteva dintre numele artiștilor care și-au pus amprenta asupra locului, prefăcându-l într-un adevărat muzeu.
Până la jumătatea secolului al XIX-lea, bucureștenii își îngropau morții în curțile bisericilor, iar săracii și oamenii de rând erau înmormântați în cele câteva cimitire din afara orașului. Asta până în anul 1831, când, pentru a fi în pas cu lumea modernă, legiuitorii bucureșteni au desființat aceste cimitire și au hotărât ”Legiuirea pentru înmormântări afară din oraș”.
21 de ani mai târziu, o comisie a Sfatului Orășenesc se reunea pentru a discuta despre crearea altor cimitire în afara Bucureștiului. Unul dintre acestea era situat pe ulița Șerban – Vodă, unde se afla o grădină mare aparținând baronului Barbu Bellu (1825 – 1900), pe atunci ministru al Cultelor și Culturii. Pe terenul donat, lucrările de amenajare a cimitirului au fost începute pe 26 noiembrie 1852 și au fost terminate 6 ani mai târziu, în septembrie 1858, când Cimitirul Bellu a început să funcționeze. Inițiatorul organizării cimitirului a fost C.A. Rosetti, care este de altfel și primul concensionar pe care îl găsim și în Arhiva Cimitirelor. În noiembrie 1859, acesta a cumpărat un loc de veci pentru fiica sa, Elena.
Pe lângă cele 19 hectare cât măsoară în prezent Cimitirul Bellu, se află cele mai importante lucrări funerare ale marelui arhitect Ion Mincu (1853 – 1912). La acestea se adaugă mausoleele familiilor Ghica și Cantacuzino. Urmează apoi, rând pe rând, capelele Christian Tell, Pache Protopopescu, Antonescu și Lahovary. Aici se află și Templul Iuliei Hașdeu, care a murit la doar 19 ani. Templul Iuliei a fost construit, după cum spunea tatăl său, Bogdan Petriceicu Hașdeu, la indicaţiile date de fiica sa după ce aceasta a fost înmormântată.
O plimbare printre aceste morminte vechi este ca o lecție de istorie în aer liber. În prag de primăvară, aproape toate cavourile se îmbracă în flori, iar în aer se simte mirosul lumănărilor fumegânde. Pe aleea scriitorilor, la umbra teiului, odihnește Eminescu, Întotdeauna are flori și lumânări aprinse pe mormânt. Alături îi stau confrații Coșbuc, Caragiale, Iorga, Sadoveanu, Labiș, Nichita și Marin Preda. Încerci să calci ușor printre morminte, parcă să nu-i trezești din somn…
O dramă înmormântată în Cimitirul Bellu este cea a Femeii cu umbrela, pe numele ei adevărat Katalina Boschott, o guvernantă din înalta societate belgiană, care a venit în România să îngrijească de copiii orfani ai unui medic, iar cei doi s-au îndrăgostit. După un timp, tânăra a avut nevoie de o intervenție chirurgicală. Operația nu a reușit din cauza incompetenței doctorului, iar tânăra a murit. Pe monumentul unde este înmormântată erau scrise cândva cu litere de aur: “Cet animal de médecin m’a tué!”(Animalul ăsta de medic m-a ucis!). Se spune că acestea au fost ultimele sale cuvinte. Alții spun că un bucureștean foarte bogat, care era însurat, s-a îndrăgostit nebunește de o fată frumoasă, pe care a luat-o guvernantă pentru copiii săi. Soția, geloasă, a vrut să scape de ea, punându-i otravă în mâncare și ucigând-o. Răpus de durere, bărbatul a înmormântat-o undeva printre aleile din față, apoape de cavoul familiei și a dat ordin maestrului Romanelli s-o sculpteze pe tânără în mărime naturală. Intervine din nou soția, care poruncește să fie scoasă de acolo și mutată tocmai în spatele cimitirului.
Sculptorul italian Raffaello Romanelli a realizat, în urmă cu peste o sută de ani, și monumentul Poroineanu ce reprezintă o femeie întinsă pe catafalc şi, alături de ea, un bărbat copleșit de durere. Sculptorul a redat emoționant drama a doi soți care află, la un timp după ce s-au căsătorit, că sunt frate și soră, iubirea lor fiind astfel imposibilă. Moartea a fost mai puternică decât iubirea, ei alegând să se sinucidă…
Cimitirul Bellu este un adevărat muzeu în aer liber, cu monumente, statui și cavouri peste care alunecă nestingherite umbrele tăcerii, dar este și un loc ce prezintă interes aflat pe harta obiectivelor turistice europene.
Poate fi vizitat zilnic, între orele 8:00 – 20:00, iar intrarea este liberă. În plus, veți avea la dispoziție și o hartă a cimitirului.
FOTO & TEXT: Mihăiță ENACHE