6 martie 1945 este data care marchează începutul unei noi epoci în istoria României: preluarea puterii de către pro-comuniști. Guvernul instalat în urmă cu 70 de ani era condus de dr. Petru Groza, un personaj foarte interesant al istoriei recente a României.
Portretul dr. Petru Groza
„Născut în decembrie 1884 într-un sat din judeţul Hunedoara, Petru Groza urma să împlinească 61 de ani atunci când, la presiunile Moscovei şi ale comuniştilor din Bucureşti, el devenea prim-ministru al ţării, în ziua de 6 martie 1945”, spune istoricul Adrian Cioroianu. În continuare, istoricul îl descrie astfel pe Groza: „Bărbat inteligent şi plin de farmec pentru cei care-i erau prieteni, Petru Groza a fost cel mai bun tovarăş de drum al comuniştilor. Deşi el era sută la sută un capitalist-burghez-moşier, Groza şi-a trădat propria categorie socială şi a devenit instrumentul politic perfect al comuniştilor.”
Prima pagină a ziarului „Scânteia” din 7 martie 1945
Cariera politică a lui Petru Groza începe într-un moment deosebit de important pentru România: 1 decembrie 1918. Membru al Partidului Național Român, Groza a participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, unde s-a hotărât unirea românilor și a tuturor teritoriilor locuite de aceștia cu România.
După 23 august 1944, Partidul Comunist, aflat până atunci în ilegalitate a început să acapareze puterea în România. Un rol deosebit în acest sens la avut și instaurarea guvernului lui Petru Groza format în majoritate din comuniști. Pentru ca regele Mihai să accepte înlocuirea guvernului Rădescu ce cel condus de Groza, de la Moscova este trimis special, Comisarul Poporului, Andrei Vîșinsky. Odată instat guvernul lui Petru Groza, procesul de comunizare a României începea.
Primul Consiliu de Miniştrii al noului cabinet. În fotografie Gh. Gheorghiu Dej, Petru Groza (al patrulea din dreapta), Gh. Tătărescu, Petre Constantinescu Iaşi și Lucreţiu Pătrăşcanu în sala marii Adunări Naţionale (6 martie 1945).
Foto: Fototeca online a comunismului românesc
Tot de numele lui Petru Groza se leagă și retrocedarea nord-vestului Transilvaniei, ca urmare a unor discuții avute cu Stalin, astfel ca la 9 martie 1945, acest teritoriul revenea României. De asemenea, tot în 1945, guvernul Groza a decis realizarea unei reforme agrare, astfel că au fost expropiate terenuri care ulterior au fost împărțite țăranilor.
Câțiva ani mai târziu, la 11 iunie 1948, guvernul condus de Petru Groza a adoptat legea privint naționalizarea industriei, o măsură care a vizat distrugerea proprietății private. Cu această ocazie a fost creat și Comitetul de Stat al Planificării, care asigura dezvoltarea economică pe baze planificate, având la bază centralismul economic. Din anul 1951, acest plan de organizare economică era întocmit pe o perioadă de cinci ani, cunoscut și sub numele de plan cincinal.
Demonstraţie în Bucureşti pentru sprijinirea guvernului dr. Petru Groza, instaurat la 6 martie 1945. În mijlocul demonstranților este Nicolae Ceaușescu.
Foto: Fototeca online a comunismului românesc
În august 1945, regele Mihai i-a cerut demisia lui Petru Groza, însă în fața refuzului acestuia, monarhul a instituit, începând din 21 august 1945, greva regală și nu a mai acceptat să contrasemneze actele guvernului. Ulterior, în decembrie 1945 s-a decis ca situația să fie rezolvată prin numirea a câte un membru PNL și PNȚ în guvern, apoi să se organizeze alegeri libere. În noiembrie 1946, Blocul Partidelor Democratice, din care făcea parte și Partidul Comunist, a câștigat alegerile prin fraudă.
Un an mai târziu, mai exact în ziua de 30 decembrie 1947, Petru Groza și Gheorghe Gheorgiu-Dej au fost cei care l-au determinat pe regele Mihai să abdice și să plece din țară. În aceeași zi România se proclama Republică Populară. Petru Groza și-a păstrat mandatul de prim-ministru până pe iunie 1952.
Petru Groza (în mijloc), Gheorghe Gheorghiu –Dej (dreapta) şi Alexandru Moghioroş în tribuna centrală din Piaţa Aviatorilor la marea demonstraţie a oamenilor muncii, în cinstea zilei de 1 Mai. (1953)
Foto: Fototeca online a comunismului românesc
Merită menționat faptul că Petru Groza deși nu era membru al PMR a reușit performanța politică de a se afla în poziții de frunte în cadrul regimului comunist, fără să fie membru de partid. O explicație poate fi abilitatea cu care a reușit să-și atragă sprijinul și încrederea lui Stalin, rememorată într-una din notele sale politice: „M-am apropiat de el. Acesta stătea pe un soi de cotineață, ceva mai înaltă ca podeaua. M-am aruncat în genunchi, i-am sărutat picioarele și i-am spus: În sfârșit mi-am atins idealul de mic copil. Ziua asta va fi cea mai frumoasă zi din viața mea. Stalin, vădit impresionat, m-a luat de braț, m-a ridicat, m-a îmbrățișat. Îi făcuse o impresie deosebită circul meu și pe urmă l-am câștigat. Eram un teatralist fără pereche!”
„Lui Petru Groza îi plăcea să i se reamintească titlul de doctor: sintagma oficială era «Doctor Petru Groza»”, spune istoricul Adrian Cioroianu. „Aceasta, nu pentru că el ar fi avut vreo legătură cu medicina, ci pentru că în tinereţe obţinuse un doctorat în Drept, la Leipzig. În schimb, cea care i-a pus capăt vieţii a fost totuşi o problemă medicală: spre sfârşitul anilor ‘50, Petru Groza a început să sufere cumplit de pe urma unui cancer la intestinul gros.
Aspect de la funeraliile dr. Petru Groza (ianuarie 1958). Al patrulea din stânga este Nicolae Ceaușescu.
Foto: Fototeca online a comunismului românesc
Petru Groza a murit în ianuarie 1958, iar înmormântarea sa din Bucureşti a fost oficiată de un sobor mare de preoţi. Ca prin minune, o slujbă religioasă s-a auzit în transmisia radio de la faţa locului. (…) Acesta a fost ultimul paradox al vieţii unui cameleon: cel care fusese unul dintre cei ce aduseseră ateismul în ţară a fost şi primul dintre prietenii comuniştilor căruia i s-a făcut o slujbă religioasă oficială!”