Remember: Istoricul Adrian CIOROIANU, despre cutremurul din 4 martie 1977 (Galerie FOTO) ⋆ Redescoperă Istoria

A fost odată ca aproape niciodată o seară liniştită în România. Era seara unui început de primăvară, iar în programul din acel moment al Televiziunii române rula un film artistic bulgăresc. Deodată, pe neaşteptate, s-a produs dezastrul. Au urmat 55 dintre cele mai groaznice secunde pe care România le-a traversat în întreaga sa istorie. Aici vă propun să ne reamintim drama din 4 martie 1977 – şi, mai ales, unele dintre consecinţele sale.

Bloc de locuințe din cartierul Militari
Foto: Agerpres

La ora 21 şi 22 de minute, în seara de 4 martie 1977, România a fost lovită de un cutremur de 7,2 grade pe scara Richter, cu epicentrul în zona seismică a Vrancei. Acest cutremur a fost al doilea ca putere în istoria secolului al XX-lea românesc. Unul mai puternic, de 7,4 grade pe scara Richter, afectase România în dimineaţa zilei de 10 noiembrie 1940. Dar seismul din 1977 a fost cu mult mai devastator decât cel din 1940, din simplul motiv că România – şi mai ales România urbană – se dezvoltase notabil între timp.

Victimă prinsă sub dărâmături
Foto: Agerpres

Bilanţul cutremurului a fost de peste 1.570 de persoane decedate, alţi peste 11.000 răniţi şi peste 35.000 de locuinţe distruse. Majoritatea acestor pierderi s-au înregistrat în Bucureşti. Este cea mai mare catastrofă înregistrată în timp de pace din întreaga noastră istorie. Multe personalităţi ale culturii române s-au aflat printre victime: scriitorul Alexandru Ivasiuc, regizorul Alexandru Bocăneţ, actorul Toma Caragiu şi mulţi, mulţi alţii.

Bucureșteni căutând supravițuitori în urma cutremurului
Foto: Agerpres

În momentul cutremurului, cuplul prezidenţial Nicolae şi Elena Ceauşescu se afla în Africa, la un dineu oficial dat de preşedintele Nigeriei. Informat despre cataclism, Ceauşescu şi-a întrerupt vizita şi a îndreptat avionul prezidenţial înapoi spre Bucureşti. Cum era de aşteptat, românii au găsit un sâmbure de umor chiar şi aici. O glumă din acele zile spunea că telegrama de urgenţă pe care Ceauşescu ar fi primit-o în capitala africană conţinea un singur cuvânt: VRANCEA. Adică: Vino Repede Acasă, Nicule, Capitala E Avariată.

Blocul Dunărea de pe Bulevardul Magheru; Nicolae și Elena Ceaușescu în vizită la locurile afectate de cutremur
Foto: Agerpres

Evident că nu a fost aşa, iar acest banc vorbeşte mai mult despre firea românilor decât despre catastrofa cutremurului.

Ceea ce a urmat după acele 55 de secunde de coşmar n-a mai fost o glumă, ci o lecţie din care România de azi ar trebui să înveţe.

În primul rând, s-a văzut clar că, în lipsa lui Nicolae Ceauşescu, întreaga conducere de partid şi de stat a fost paralizată. Măsurile de urgenţă din următoarele zile au fost luate numai după ce şeful statului s-a întors la Bucureşti. Conducerea personală a lui Ceauşescu îşi arăta astfel fructele otrăvite.

O a doua lecţie ţine de subordonarea politică a presei: radioul şi televiziunea din România au fost cu totul depăşite de evenimente. Obişnuite cu un control strict, ele n-au putut să ofere informaţii în primele ore de haos de după cutremur. Drept care mulţi români au mers pe undele postului Europa Liberă – care, în acele ore, a devenit practic, singurul mass-medium capabil să spună românilor ce se întâmpla în ţară. Din acea primăvară a anului 1977, Radio Europa Liberă a câştigat mult în credibilitate şi în popularitate, devenind o voce pe care o ascultau, pe ascuns, până şi cei din conducerea partidului comunist.

Iar o a treia consecinţă a cataclismului a fost una de ordin urbanistic. În anii următori, Ceauşescu şi conducerea statului au profitat de cutremur pentru a începe în forţă politica de sistematizare a Capitalei şi a ţării. Sub pretextul consolidării edilitare, au fost demolate biserici sau case unicat, pentru a face loc unor clădiri noi.

Morala poveştii cutremurului din 4 martie 1977 vorbeşte, totuşi, mai mult despre oameni decât despre ziduri. Trebuie spus că unii români, în acea dramă, s-au comportat ca nişte eroi. Mulţi oameni au fost salvaţi de sub dărâmături după zile întregi, datorită încăpăţânării unor pompieri şi militari de a căuta chiar şi atunci când părea epuizată orice speranţă. Alături de soldaţi şi pompieri, în căutări s-au implicat până şi cascadorii din studiourile cinematografice de la Buftea. Ca toate popoarele Europei sudice, românii se mobilizează greu – dar, în faţa unui pericol comun, ei sunt capabili de un curaj şi de o generozitate fără limite. E bine să ţinem minte aceste lucruri – pentru că, din păcate, cutremure vor mai fi în România.

Fragment din volumul „Cea mai frumoasă poveste. Câteva adevăruri simple despre Istoria românilor”, de Adrian Cioroianu, Curtea Veche Publishing, București, 2014.