Jukov a fost comandantul militar sovietic cel  mai apreciat din cel de-Al Doilea Război Mondial. Victoriile sale asupra armatei germane în Est, de multe ori cu un preț mare adus soldaților ruși, a contribuit mult la grăbirea sfârșitul războiului.

Monument_to_Georgy_Zhukov,_Ulan_Bator,_Mongolia

Monument dedicat lui Gheorghi Jukov, Ulan Bator, Mongolia, de Igor Petukhov
Foto: Wikipedia

Gheorghi Konstantinovich Jukov s-a născut la 1 decembrie 1896 într-o familie de țărani din Strelkovka, în regiunea Kaluga, din sud-vestul Moscovei și a fost recrutat în armata imperială rusă în 1915. Din 1918-1920, el a luptat pentru Armata Roșie în războiul civil rus.

Jukov a crescut în rândurile militarilor, devenind un expert în războiul blindat. În 1938, el a fost trimis să lupte împotriva japonezilor în Mongolia, iar în august 1939 a provocat o înfrângere importantă  armatei japoneze în bătălia de la Khalkin-Gol. Acest conflict militar este de asemenea și prima mare victorie a lui Gheorghi Jukov, pe care sarcina în Orientul îndepărtat l-a salvat de Marea Epurare a lui Stalin. Cu toate că nu a fost nicio declarație de război, la sfârșitul conflictului părțile au semnat un tratat de pace.

În ianuarie 1941, Iosif Stalin l-a numit pe Jukov șef al Statului Major General al armatei. El a fost demis șase luni mai târziu, după o neînțelegere cu Stalin, dar a fost reținut în cartierul general al armatei. În timpul înaintării rapide a germanilor  în Uniunea Sovietică din iunie 1941, Jukov a fost dat la o parte, însă în octombrie 1941, Jukov a fost desemnat să apere Moscova și a organizat un contra-atac împotriva germanilor.

În august 1942 Stalin l-a numit pe Jukov adjunct comandant-șef al Armatei Roșii, o poziție pe care a păstrat-o până la sfârșitul războiului. A fost trimis pe frontul de sud-vest pentru a se ocupa de apărarea orașului Stalingrad, unde, împreună cu Alexandr Vasilevski, a supravegheat încercuirea și predarea Armatei a Șasea Germană.

Jukov și Vasilevski au coordonat armatele sovietice în bătălia de la Kursk, cea mai mare bătălie de tancuri în istorie, în luna iulie 1943. Pentru sovietici, înfrângerea germanilor de la Kursk a fost punctul de cotitură al războiului. Jukov a condus asaltul final asupra sovieticilor în Germania în 1945, capturarea Berlinului în luna aprilie și a devenit astfel o figură de renume mondial. Apoi a comandat forțele de ocupație sovietice din Germania.

Stalin l-a perceput acum pe Jukov ca fiind o amenințare și l-a retrogradat, oferindu-i comanda districtului militar de la Odessa, departe de Moscova. După moartea lui Stalin, Jukov a fost din nou favorizat, devenind ministru al Apărării în 1955. Apoi a fost demis de Nikita Hrușciov, în octombrie 1957. Căderea lui Hrușciov în anul 1964 a permis reabilitarea reputației lui Jukov, deși el nu a mai fost numit din nou în funcția pe care a deținut-o.

Jukov a rămas o persoană extrem de populară în Uniunea Sovietică până la moartea sa din 18 iunie 1974, când a fost înmormântat cu cele mai înalte onoruri militare. Asteroidul 2132 Jukov a fost botezat în onoarea sa, iar în 1995, comemorând 100 de ani de la nașterea mareșalului, în Federația Rusă au fost înființate Ordinul Jukov și Medalia Jukov. Jukov a fost recompensat cu numeroase ordine și medalii. A fost recompensat de patru ori cu titlul de Erou al Uniunii Sovietice. În afară de el, numai Brejnev a mai avut o asemenea onoare. Jukov a fost una din cele trei persoane care au primit de două ori Ordinul Victoriei. A primit ordinul polonez Virtuti Militari cu Marea Cruce și Stea. A fost răsplatit și cu ordinul american Legion of Merit. Primul monument în cinstea lui Gheorghi Jukov a fost ridicat în Mongolia, în memoria victoriei de la Halhîn Gol. După prăbușirea Uniunii Sovietice, acest monument a fost unul dintre foarte puținele care nu a suferit de pe urma curentului antisovietic din fostele state comuniste.

Alice Diana BOBOC