Regina egipteană renumită pentru frumusețea sa, Nefertiti a domnit alături de soțul ei, faraonul Amenhotep al IV-lea, în jurul anului 1300 î.Hr. Ea a fost și soacra și, se pare, și mama vitregă a faraonului Tutankhamon.

NefertitiAkhenatone

Amenhotep și Nefertiti
Foto: ilmondodiaura.altervista.org

Nefertiti, al cărui nume înseamnă “cea frumoasă a venit”, a fost regina Egiptului și soția faraonului Amenhotep în timpul secolului 14 î.Hr. Ei au creat cultul lui Aten, zeul soare și  au promovat arta egipteană, care a fost radical diferită față de cea a predecesorilor săi. Celebrul bust al lui Nefertiti reprezintă unul dintre simbolurile cele mai reprezentative din Egipt.

Nefertiti_30-01-2006

Bustul lui Nefertiti, realizat din calcar în anul 1347 î.H., este expus la Berlin, în Neues Museum. El a fost descoperit în 1912 în sudul Egiptului de arheologul german Ludwig Borchardt.
Foto: Arkadiy Etumyan / Wikipedia

Despre originile lui Nefertiti se cunosc prea puține informații, dar frumusețea sa, precum și puterea pe care a avut-o, continuă să intrige oamenii de știință de azi.

Data exactă când Nefertiti s-a căsătorit cu fiul lui Amenhotep al III-lea, viitorul faraon Amenhotep al IV-lea, este necunoscută. Se crede că era în vârstă de 15 ani  atunci când s-a căsătorit, ceea ce însemna ca Amenhotep încă nu preluase tronul.

Ei au condus Egiptul împreună între anii 1353-1336 î.Hr. și au avut șase fiice. Operele de artă din acea vreme prezintă cuplul, precum și fiicele lor, într-un stil neobișnuit de naturalist și individualist, față de epocile anterioare. Iar capetele celor doi soți par a fi inseparabile în basoreliefuri, de multe ori prezentați călătorind împreună în care de război și chiar sărutându-se în public. S-a afirmat că cei doi ar fi putut avea o relație romantică autentică, ce nu se regăsea în general în reprezentările faraonilor.

În al patrulea an al domniei sale, 1346 î.H, Amenhotep al IV-lea a început să promoveze cultul lui Aten. Regele a condus o revoluție religioasă, în care Nefertiti a jucat un rol proeminent. În acel an se crede că a început și construirea noii capitale Akhetaten, în locul cunoscut astăzi ca Amarna. În oraș existau mai multe temple în aer liber, iar în centru era amplasat palatul.

Faraonul și regina erau considerați a fi preoți și se credea că numai prin intermediul lor oamenii de rând puteau lua legătura cu divinitatea, cu zeul Aten. Nefertiti și-a schimbat numele în Neferneferuaten-Nefertiti, care înseamnă “Frumoase sunt frumusețile din Aten,  o femeie frumoasă a venit”, ca o demonstrare a  absolutismului pentru noua religie. Iar Amenhotep al IV-lea și-a schimbat numele in Akhenaton  pentru a onora divinitatea.

Imaginea lui Nefertiti este prezentată pe pereții templelor având aceleași dimensiuni ca și reprezentarea faraonului și, de asemenea, slujind singură pe zeul Aten. Mai mult, într-un basorelief din templul de la Amarna, ea apare zdrobind cu sceptrul un dușman în fața lui Aten, dar și purtând coroana faraonului. Astfel de imagini erau în mod tradițional rezervate numai faraonului, și totuși Nefertiti a beneficiat de astfel de reprezentări.

Nefertiti a fost, probabil, una dintre cele mai puternice femei care au domnit vreodată, iar soțul ei a avut nevoie de mult timp să ajungă să-i egaleze puterea.

În ciuda marii sale puteri, Nefertiti dispare din toate reprezentările după 12 ani. Motivul dispariției sale  este necunoscut. Unii cercetători cred că a murit, în timp ce alții presupun că ea a fost ridicată la rangul de co-regent, egal în putere cu faraonul, și a început să se înveșmânteze în haine bărbătești. Alții afirmă că ea a devenit cunoscută drept faraonul Smenkhkare, guvernând Egiptul după moartea soțului ei, iar alții sugerează că a fost exilată în momentul în care oamenii au reînceput să se închine zeului Amun-Ra. În orice caz, mormântul lui Nefertiti  nu a fost încă descoperit.

După Cleopatra, Nefertiti a ajuns să fie regina egipteană cea mai renumită în conștiința occidentală și este considerată adeseori drept „cea mai frumoasă femeie din lume”.

Alice Diana BOBOC