Președinții americani au avut tot felul de pasiuni sau tabieturi mai puțin obișnuite, dar și pregătiri sau servicii înainte de a ajunge conducători, la care nimeni nu se aștepta. În continuare vă prezint o scurtă trecere în revistă a câtorva curiozități referitoare la liderii americani.

presedinti americani

Foto: www.puzzlewarehouse.com

George Washington a refuzat inițial să accepte salariul în timp ce era președinte, dar în cele din urmă a cedat. Acesta era de 25.000 de dolari anual și echivala cu un milion de dolari din zilele noastre. Așadar, nu este de mirare că toții caii săi erau înveșmântați în piei de leopard.

Ultimele cuvinte ale lui John Adams au fost, se pare: “Supraviețuiește, Thomas Jefferson!” Cei doi președinți au fost prieteni, dar și rivalii. Adams nu a știut că Jefferson a murit mai devreme în aceeași zi: de Ziua Independenței, în 1826.

Thomas Jefferson credea că afundarea picioarelor într-o găleată cu apă rece îl proteja de răceală.

James Madison a fost cel mai scund președinte, având doar 1,63 m. La polul opus se situa Abraham Lincoln, cu 1,93 m

Un oraș din Africa care îi poartă numele lui James Monroe: Monrovia este capitala Liberiei.

• John Quincy Adams era cunoscut pentru faptul că prefera, în primele ore ale dimineții, să facă baie complet dezbrăcat în râul Potomac.

Andrew Jackson avea un papagal care știa cum să jure. Se spune că papagalul a început să blesteme chiar la funeraliile președintelui.

• Martin Van Buren a fost primul președinte care s-a nascut cetățean american. Toate președinții dinaintea lui s-au născut cetățeni britanici.

William Henry Harrison avea drept animal de companie, la Casa Albă, un țap.

• John Tyler a avut nu mai puțin de 15 copii, mai mulți decât orice alt președinte.

La vârsta de 17 ani, James Polk a suferit o intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea pietrelor de la rinichi. Singurul ucigaș al durerii folosit de către medici a fost: whiskey-ul.

Zachary Taylor își ținea calul său preferat pe peluzele Casei Albe.

• Soția lui Millard Fillmore, Abigail, a avut prima cada de baie cu apă curentă instalată la Casa Albă.

• Franklin Pierce nu și-a depus jurământul de președinte pe o Biblie; în schimb, și-a pus mâna pentru jurământ pe o carte de drept.

• James Buchanan a fost singurul președinte care nu s-a căsătorit. El a rămas celibatar întreaga sa viață, dar unii istorici susțin că a avut o relație de lungă durată cu politicianul William R. King.

• Abraham Lincoln a fost co-proprietarul uni bar (Saloon) din Springfield, Illinois, denumit Berry and Lincoln.

Andrew Johnson avea calificarea de croitor și și-a creat propriile costume chiar și după ce a devenit președinte.

Ulysses S. Grant a fost odată amendat deoarece călărea… cu prea mare viteză pe o stradă din Washington DC. Din cauza accelerării vitezei calului, amenda primităa fost de 20 de dolari.

Alexander Graham Bell a instalat primul telefon la Casa Albă în timpul președinției lui Rutherford B. Hayes. Numărul său: 1.

• James Garfield a fost ambidextru, ceea ce însemna că ar fi putut scrie la fel de bine cu ambele mâini.

Chester Arthur a fost unul dintre președinții cei mai bine îmbrăcați și s-a spus despre el că ar deține  nu mai puțin de 80 de perechi de pantaloni.

• Grover Cleveland executa condamnații la moarte pe vremea când era șerif în comitatul Erie, New York. Prin urmare, înainte să ajungă președinte,  Cleveland a fost călău.

Benjamin Harrison a fost poreclit “icebergul uman” din cauza atitudinii sale reci, distante.

William McKinley purta deseori o garoafă roșie la reverul hainei. Se spune că ar fi oferit floarea unei fetițe cu câteva secunde înainte de a fi asasinat.

Mama și prima soție a lui Theodore Roosevelt, Alice, au murit în aceeași zi: de Ziua Îndrăgostiților, în 1884. “Lumina a ieșit din viața mea”, a scris Roosevelt în jurnalul său.

William H. Taft a rămas o dată înțepenit în cadă, pe când făcea baie, și a trebuit să-și cheme angajații să-l tragă afară.

Chipul lui Woodrow Wilson a apărut, în timpul mandatului său, pe bancnote ce aveau valoarea de 100.000 de dolari, dar care nu s-au pus niciodată în circulație. Acestea puteau fi folosite doar de către angajații băncilor pentru diverse tranzacții între instituțiile pe care le reprezentau.

Lui Warren Harding îi plăceau jocurile de noroc, iar o dată ar fi pierdut la un joc de poker un set de porțelan foarte scump de la Casa Albă.

Calvin Coolidge a fost poreclit “Cal cel taciturn”, pentru că nu vorbea prea mult.

Familia lui Herbert Hoover a avut doi aligatori drept animale de companie. Reptilele erau uneori primite în incinta Casei Albe.

Unii cercetători afirmă că Franklin D. Roosevelt a suferit de poliomielită, iar mulți medici au speculat că suferea probabil și de sindromul Guillain-Barré.

• Harry S. Truman nu a mai avut și un alt prenume în afară de ”Harry”, ”S” fiind doar o inițială.

• Dwight D. Eisenhower a fost pilot calificat înainte de a ajunge președinte.

Tatăl lui John F. Kennedy și-a descris fiul ca fiind “neglijent” și “lipsit de silință” atunci când i-a scris  o recomandare pentru Harvard. Kennedy a fost însă admis.

Fotoliul lui Lyndon B. Johnson din Biroul Oval era de fapt un scaun cu vinil provenind dintr-un elicopter, deoarece președintele adora să zboare cu elicopterul.

Richard Nixon a fost primul președinte care a vizitat toate cele 50 de state.

Gerald Ford s-a aflat o dată, pozând ca model, pe coperta revistei “Cosmopolitan”.

James Earl “Jimmy” Carter, Jr. a declarat că a văzut un OZN în anul 1973. La acel moment, Jimmy Carter era guvernatorul Georgiei.

• Ronald W. Reagan a primit premiul “Most Nearly Perfect Male Figure Award”, de la Universitatea din California, în 1940.

• George H.W. Bush a inspirat crearea un cuvânt în limba japoneză: “Bushusuru”, ceea ce înseamnă, ad literam, “să faci ceea ce face Bush.” Cuvântul este folosit atunci când cineva vomită în public, deoarece George Bush a vomitat pe primul ministru japonez, în 1992.

• George W. Bush a fost căpitanul unei echipe de majorete, pe vremea când juca în echipa de baschet a liceului.

• Barack Obama colecționează reviste de benzi desenate. Favoritele lui: Spiderman și Conan Barbarul.

 www.msn.com