Aproximativ 9,3 milioane de vizitatori au trecut pragul acestui muzeu în 2014, o cifră relativ stabilă în raport cu 2013, ceea ce a permis instituţiei să rămână cel mai vizitat muzeu din lume şi anul trecut, au anunţat marţi reprezentanţii muzeului într-un comunicat, informează Adevărul.

Louvre_2007_02_24_c

Curtea Napoleon a Muzeului Luvru și piramida, la apus
Foto: Wikipedia / Benh LIEU SONG

Publicul străin a reprezentat circa 70% din totalul vizitatorilor muzeului Luvru, cel mai vizitat muzeu din lume în 2014, iar cei mai numeroşi turişti au venit din Statele Unite, China, Italia, Marea Britanie şi Brazilia. De asemenea, potrivit muzeului parizian, colecţiile sale permanente au primit în 2014 cu 100.000 de vizitatori mai mult decât în 2013. Luvru a avut parte de două momente importante în 2014: redeschiderea pentru public a sălilor dedicate obiectelor de artă din secolul al XVIII-lea şi noua prezentare, după restaurare, a statuii Victoria din Samothrace, considerată una dintre “vedetele” muzeului. În noul hol Napoleon, două expoziţii temporare s-au succedat, atrăgând 132.000 de vizitatori care au avut posibilitatea de a admira colecţia Luvru Abou Dhabi, în timp ce aproape 150.000 de vizitatori au descoperit în 2014 comorile Marocului medieval.

“Peste 50% dintre vizitatori au mai puţin de 30 de ani, din care un procent important este reprezentat de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani, iar numărul lor a fost de 1,9 milioane”, au adăugat reprezentanţii muzeului Luvru.

luvruMuzeul Luvru (în franceză, Musée du Louvre) este cel mai mare muzeu de istorie și artă din Franța (după suprafață, 210.000 m2 dintre care 60.600 m2 destinați expozițiilor) și unul dintre cele mai importante muzee din lume. Este situat în centrul capitalei franceze, Paris, între cheiul drept al Senei și strada Rivoli în primul arondisment, într-o clădire istorică, fost palat regal, Palatul Luvru. Exponatele de artă franțuzești acoperă o largă parte din istoria Franței, de la Dinastia Capețienilor până în prezent.

Muzeu cu caracter universal, Luvrul posedă opere de artă din epoci diferite ale civilizației, din antichitate până la 1848, și acoperă o arie geo-culturală întinsă, de la Europa occidentală, Grecia, Egipt până la Orientul Apropiat (la Paris există – în linii mari – o împărțire a domeniilor de expunere muzeală: arta europeană din perioada de după 1848 este încredințată Muzeului d’Orsay și Centrului Pompidou, arta asiatică este expusă la Muzeul Național de Arte Asiatice Guimet, iar arta africană, americană și din Oceania este sub tutela Muzeului Quai Branly), o serie de capodopere fiind expuse în Pavilionul Sesiunilor al muzeului Luvru. Operele prezente la Luvru au o mare varietate, de la picturi, sculpturi, desene până la ceramică, obiecte arheologice sau alte obiecte de artă.

Printre piesele cele mai celebre prezente la Luvru se numără: Codul lui Hammurabi, Venus din Milo, Gioconda, de Leonardo da Vinci și Libertatea conducând poporul, de Eugène Delacroix.

Eugène_Delacroix_-_La_liberté_guidant_le_peuple

Libertatea conducând poporul, de Eugène Delacroix
Luvru, Paris