Cei care înșeală sunt, de obicei, artiști foarte inteligenți. Întreaga lor carieră se bazează pe păcălirea oamenilor, astfel încât lumea să creadă prostiile cele mai absurde. Drept dovadă stau farsele și înșelătoriile următoare, care au reuşit să aibă un succes uimitor şi să fie unice în domeniul penal.
1. Săritura de pe Podul Brooklyn
Brooklyn Bridge, cu o lungime de 1.825 m, este unul dintre cele mai vechi poduri suspendate care au fost construite în Statele Unite și leagă două cartiere importante ale New York-ului, Brooklyn și Manhattan. Construcția podului a fost finalizată în anul 1883, după 14 ani de la începerea lucrărilor, și până în anul 1903 a fost cel mai înalt pod suspendat din lume, turnurile cu arcade gotice ample având o înălțime de 84 de metri.
La data de 23 iulie 1886, un bărbat pe nume Steve Brodie a susţinut că a sărit de pe Podul Brooklyn și a supraviețuit. Mai multe ziare au raportat evenimentul ca fiind fapt real (verificarea faptului în sine nu a fost inventată până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial) şi, în curând, Brodie era cunoscut ca săritorul campion de pe pod.
Iar acest gest al său a fost catalogat ca ceva deosebit, ținând cont că majoritatea celor care se aruncaseră de pe pod pentru a-și pune capăt zilelor nu reușiseră o performanță asemănătoare. Brodie a acționat astfel doar pentru a-și face publicitate și a și reușit. Când frenezia mass-mediei atinsese punctul culminant, Brodie şi-a deschis o nouă tavernă şi a avut, bineînțeles, un succes enorm.
2. Gigantul din Cardiff
William Newell a angajat, pe 16 octombrie 1869, doi bărbaţi pentru a săpa o fântână pe proprietatea sa. Sarcina lor, în mod normal plictisitoare, a devenit mult mai interesantă atunci când au descoperit scheletul unui gigant ce avea o înălțime de 3 m. Uluit, Newell a decis să scoată profit din această descoperire și a pus taxă pentru curioșii care vroiau sa îl vadă. Percepea 25 de cenți de persoană, iar în vremea aceea, cu 25 de cenți se putea cumpăra mai multe decât în ziua de azi.
Arheologii, în schimb, rapid au catalogat descoperirea ca fiind o farsă, în timp ce geologii au observat că locația nu era potrivită pentru o asemenea descoperire. În cele din urmă, un organizator de spectacole a realizat o replică a scheletului, după ce Newell a refuzat să vândă originalul, însă ambele s-au dovedit în instanță a fi niște falsuri. După cum s-a demonstrat ulterior, vărul lui Newell, George Hull planificase această farsă pentru a infirma spusele unui predicator fundamentalist, după câteva discuții cu acesta asupra unui pasaj din Biblie, care făcea referire la existența uriașilor.
3. Prințul din Insula Poyais
În anul 1820, Gregor Gregorio MacGregor (într-adevăr, un nume atât de… special trebuie menționat de trei ori!), s-a întors în Anglia din America de Sud, pretinzând a fi Prințul din Poyais, o insulă independentă din Golful Honduras.
Și nu i-a fost deloc greu să convingă câțiva comercianți englezi că insula reprezintă o adevărată mină de aur. După ce a făcut o mică avere de pe urma celor care doreau să ajungă pe insulă, MacGregor a trimis două vase cu două sute de coloniști spre Poyais. Când aceștia au debarcat, s-au trezit într-o junglă imensă, în care au întâlnit doar câțiva pustnici americani şi o largă varietate de boli tropicale grave. Ei presupuneau că aici vor găsi, conform lui MacGregor, mine de aur neatinse și o aşezare englezească înfloritoare. Însă totul nu a fost decât o farsă îngrozitoare! Dezamăgiți, coloniștii au încercat să se întoarcă acasă, însă numai 60 de persoane au fost salvate. Între timp, MacGregor și-a continuat înşelătoriile în întreaga Europă, pentru tot restul vieţii sale.
4. Vânzarea Turnului Eiffel
În 1925, Victor Lustig a prezentat unui număr de șase negustori de fier vechi, o ocazie unică în viaţă: le-a oferit şansa de a cumpăra Turnul Eiffel. Instalat iniţial în 1889, în cadrul Expoziției din Paris, Victor Lustig le-a spus că Turnul Eiffel nu a fost destinat să rămână ca structură permanentă şi după Primul Război Mondial, devenise foarte scump de întreținut. ”Fericitul” cumpărător, pe nume Andre Poisson, a crezut că ar putea deveni un mare afacerist de fier vechi în cazul în care ar putea ajunge proprietarul ”bucăţilor” Turnului Eiffel.
Lustig l-a făcut să jure că va păstra secretul până când va găsi o modalitate de a face public anunțul despre vânzare Turnului. Poisson a fost de acord, dar nu înainte de a-i înmâna lui Lustig o servietă plină cu bani. Până în momentul în care Lustig a fugit din țară cu banii, Poisson a pus informațiile cap la cap și a realizat că a fost păcălit, dar i-a fost prea rușine ca să meargă la poliție. De fapt, Victor Lustig nu putea fi arestat, deoarece se prezenta ca fiind un oficial guvernamental. Când a fost în cele din urmă arestat, în 1935, a fost pentru un nesemnificativ proiect falsificat.
Mai mult, el a încercat să vândă Turnul și a doua oară, dar nu a mai avut același succes, iar eşecul cu siguranţă l-a bântuit până când a ajuns în mormântul său plin de bani.
5. Averea lui Francis Drake
În 1915, un agricultor naiv din Iowa, pe nume Oscar Hartzell a fost înșelat cu şase mii de dolari de către niște domni care l-au convins că ar putea investi banii în averea lui Sir Francis Drake. După ce a realizat că a fost înșelat, Hartzell a decis să jumulească, la rândului său, și alți oameni nevinovaţi, de economiile lor de-o viaţă. Pentru această înşelătorie, el și-a schimbat numele de familie în Drake, a început să contacteze oameni din Iowa, a pretins că este o rudă îndepărtată a lui Sir Francisc şi i-a informat că guvernul britanic deține averea lui Francis Drake. Cu o mică investiţie, Hartzell a promis să dea în judecată guvernul britanic şi a transformat fiecare dolar investit în cinci sute. Având un asemenea succes la nivel local, el s-a extins dincolo de Iowa şi a găsit mii de investitori în America.
În 1925, Hartzell s-a stabilit la Londra şi le-a spus investitorilor că se află în plină negociere pentru avere, dar că are nevoie de mai mulți bani. Ei au continuat să ofere bani chiar și după ce Departamentul de Externe britanic a informat Ambasada americană că averea este revendicată de către soţia lui Drake. În momentul în care Bursa de Valori s-a prăbuşit, în 1929, Hartzell a primit și mai multe investiții. Dar până în anul 1933, când a fost găsit vinovat și a fost deportat (a reușit să evite arestarea, deoarece nu încălcase legile britanice, dar mai mulți dintre investitorii săi din America l-au acuzat). Deși pare destul de ciudat, apărarea sa juridică a fost finanţată din multe donaţii, ba chiar mai mult, şi după ce a fost găsit vinovat de fraudă în instanţă, oamenii au continuat totuși să investească în presupusa avere.
Sursa: weirdworm.com