O româncă de origine evreiască, ce a scăpat de camerele de gazare de la Auschwitz, se pregătește pentru a-și sărbători ziua de naștere, informează Daily Mail.
Klara Markus, în vârstă de 100 de ani, din Sighetu Marmației, Maramureș, a supraviețuit Holocaustului, deși a trecut prin trei lagăre de concentrare până la terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial.
Deși a fost închisă la Dachau și Ravensbruck înainte de a fi trimisă la Auschwitz, Klara Markus a supraviețuit lagărului morții din Polonia, deoarece naziștii rămas fără gaz.
Pe numele său de fată Schongut, Klara s-a născut de Revelion, pe 31 decembrie 1913, în Carei, județul Satu Mare.
În august 1942, a fost deportată într-un ghetou evreiesc din Budapesta, Ungaria, unde a început să lucreze într-o fabrică de umbrele.
“Mama și surorile mele mai mari au fost duse direct la Auschwitz. De atunci nu le-am văzut niciodată”, declara Klara Markus pentru ziarul Adevărul în 2010 .
“Când i-am întrebat despre ele, membrii SS au răspuns scurt:” Poate că ar trebui să le cauți în fum sau prin cenușă!”, iar apoi au râs.”
Klara Markus, împreună cu cei doi copii ai săi, a rămas în Budapesta pentru încă doi ani înainte ca naziștii să trimită evreii rămași în oraș spre lagărele de concentrare.
După o călătorie care a durat o lună, Klara Markus ajuns la Dachau la 20 octombrie 1944, iar o săptămână mai târziu, a fost trimisă în lagărul de concentrare pentru femei Ravensbruck, înainte de a fi transportată la Auschwitz.
“Am trecut prin toate lagărele de pe teritoriul german. Condițiile au fost aceleași peste tot. Adormeam cu lacrimi în ochi, îmi era dor de mama mea, de surorile mele. M-am obișnuit cu foamea, dar nu și cu durerea din sufletul meu. În fiecare zi eram umiliți, torturați, eram înconjurată de moarte și de multă murdărie, în special cea a criminalilor sufletelor noastre”, declara în același interviu din 2010.
Cu puțin timp înainte ca lagărul de la Auschwitz să fie evacuat și ulterior eliberat, în ianuarie 1945, Klara Markus, în vârstă de 30 de ani și cântărind în jur de 32 de kg, a fost trimisă în camerele de gazare.
“Am fost aleasă de gardieni spre sfârșitul zilei, împreună cu un grup mare de femei și am fost pregătită pentru camera de gazare. Dar când ne-au dus în interior și au vrut să pornească gazul, și-au dat seama că acesta s-a terminat. Unul dintre paznici a glumit, spunând că a fost ziua noastră norocoasă pentru că deja omorâseră atât de mulți oameni încât pentru noi nu a mai rămas gaz. Dumnezeu m-a vegheat în acea zi.”
Klara Markus reușit să scape din captivitate în mod miraculos și a spus că evadarea sa a făcut-o să realizeze că nu avea nimic de pierdut și astfel a reușit să scape de la Auschwitz.
A revenit în România, unde a aflat că întreaga sa familie a murit în timpul războiului, dar a reușit să își refacă viața după ce l-a cunoscut pe soțul său, dr. Andrei Markus.
Pentru a-i celebra ziua de naștere, un reprezentant al guvernului, prefectul județului Maramureș. Anton Rohian, i-a făcut o vizită acasă, spunându-i: “V-am adus un buchet de flori, o sticlă de șampanie și o diplomă de excelență și doresc să vă mulțumesc pentru că v-ați întors în Maramures, după toate câte vi s-au întâmplat. Este important să nu uităm ce s-a întâmplat în trecut.”
Sarutând drapelul românesc, doamna Klara Markus a declarat: “Am avut parte de experiențe teribile în viața mea, dar acesta este un moment minunat!”
Alice Diana Boboc