Prima fotografie aeriana, primul portret fotografic – selfie -, fotografia cu care a început ideea de jurnalism bazat pe transmiterea de imagini și multe alte premiere, toate acestea în articolul următor, realizat de www.avocatnet.ro. Vizionare placută!
1. 1876 – Nașterea fotojurnalismului
Printre pionierii fotografiei din această perioada, John Thompson s-a remarcat prin construirea fundației fotojurnalismului. Fotograf și calator, Thompson și-a croit o carieră din portretizarea oamenilor străzii din Londra acelei vremi. Fotografia prezentă se numește Târâtoarele și a fost realizată în anii 1876 sau 1877, ca parte a proiectului intitulat ”Viața străzii din Londra”.
2. 1872 – Părăsesc pământul deodată toate cele patru copite ale unui cal?
În 1872, Eadweard Muybridge, un fotograf britanic, a fost angajat de Leland Stanford (care mai târziu a și fondat universitatea cu același nume), să rezolve o problemă (unii spun că ar fi fost vorba de un pariu echivalat la 25.000 de dolari): există vreun moment în galopul unui cal în care toate cele patru copite părăsesc pământul? Muybridge a aranjat 12 camere de fotografiat de-a lungul traseului de alergare a unui cal și a legat printr-o sfoară declanșatorul fiecărei camere. Sfoara trecea perpendicular pe traseul calului, astfel încât de câte ori acesta depășea o cameră, declanșa fotografia acesteia. Seria de fotografii a arătat că da, există un moment în care toate cele patru copite ale unui cal părăsesc pământul deodată, atunci când acesta este în plin galop. Ulterior, Muybridge a dezvoltat sisteme și tehnici de fotografiere ale oamenilor și animalelor în mișcare.
3. 1900 – Camera mamut
În 1900, George R. Lawrence a construit o cameră fotografică gigantică, cea mai mare din lume. L-a costat 5.000 de dolari, adică o sumă echivalentă cu o casă mare la acea vreme. A avut nevoie de ajutorul a 15 oameni să mute și să opereze aparatul gigantic.
Fotograful a fost angajat de Chicago & Alton Railway să facă cea mai mare fotografie (2,4 metri x 1,4 metri) a unui tren al companiei. Ulterior, compania a folosit fotografia pentru a ilustra un slogan interesant: “Cea mai mare fotografie din lume, pentru cel mai frumos tren din lume”.
4. 1866 – România, Dealul Spirii
În perioada 1860-1870, Carol Popp de Szathmary a publicat un volum cu 100 de fotografii. A fost printre primii 10 fotografi din Europa și a realizat primul reportaj fotografic de război din lume în timpul Războiului Crimeii. Prin aceasta, el este recunoscut ca primul foto-jurnalist. Prezenta fotografie datează, probabil, din anul 1866, și reprezinta o Panoramă de pe Dealul Spirii.
5. 1860 – Port de București
O altă fotografie a lui Carol Popp de Szathmary, inclusă în albumul celor 100 de fotografii publicate între 1860 – 1870.
6. 1918 – Poza cu 30.000 de oameni
În 1918, fotografii Arthur S. Mole și John D. Thomas au realizat o fotografie unui număr de 30.000 ofițeri militari și soldați, la Camp Custer, Michigan. Pentru realizarea fotografiei a fost construit un turn special de 21,5 metri. Mole și Thomas s-au specializat în realizarea unor fotografii de acest gen. Au făcut un total de 10 poze în care zeci de mii de soldați au fost poziționați în așa fel încât să construiască diferite simboluri ale SUA, printre care Statuia Libertății, emblema Corpului de Marină și multe altele.
7. 1872 – Prima fotografie color
Cea mai veche fotografie color i se datorează lui Louis Ducos du Hauron și a fost realizată în 1872. Fotografia este o vedere a orașului Angouleme din sudul Franței.
8. 1837 – Primul daghereotip
Potrivit Wikipedia, daghereotipia (numită și dagherotipie; din franceză daguerréotype) a fost prima tehnică fotografică reușită. Ea a fost dezvoltată de Louis Daguerre împreuna cu Joseph Nicéphore Niépce. Niépce produsese prima imagine fotografică în camera obscură, folosind asfalt pe placuțe de cupru tratate cu ulei de levănțică, procedeu ce impunea expuneri îndelungate. Într-un daghereotip, imaginea se formează într-un amalgam de mercur și argint. Vaporii de mercur produși de încălzirea mercurului lichid sunt folosiți pentru developarea plăcuței de cupru acoperită cu un strat de argint devenit fotosensibil prin tratarea cu vapori de iod, ceea ce duce la formarea de cristale de iodură de argint pe suprafața argintată.
9. 1839 – Prima fotografie portret – Selfie
În 1839, Robert Cornelius, un chimist olandez care imigrase la Philadelphia, și-a realizat un portret prin intermediul tehnicii daghereotipiei. E primul portret uman fotografiat vreodată.
10. 1826 – Prima heliografie din lume. De fapt, prima fotografie.
Fotografia granulată este extrem de importantă în istoria fotografiei. Intitulată “Vedere de la fereastra din Le Gras”, fotografia realizată de Joseph Nicéphore Niépce este prima fotografie din lume. Inventatorul a numit procedeul heliografie sau desen solar. În tot cazul, procedeul dura multă vreme: timpul de expunere era de aproape 8 ore.
11. 1858 – Primul fotomontaj din lume
În 1858, Henry Peach Robinson a realizat primul fotomontaj din lume prin combinarea unui număr de negative ale aceleași imagini.
12. 1893 – Prima fotografie subacvatică
A fost realizată de cercetatorul francez Louis Boutan in 1893. Modelul a fost atat de incantat de idee incat a tinut placa de identificare cu susul in jos.
13. Cea mai scumpă fotografie din lume
Această fotografie a fost realizata de Edward Steichen, in 1904, pe un lac din Long Island, New York. Stim ca pare ciudat, dar un exemplar extrem de rar al acestei fotografii a fost vandut in februarie 2006, pentru 2,9 milioane de dolari.
14. 1860 – Prima fotografie aeriană din lume
De fapt, dacă e să păstrăm adevarul istoric, prima fotografie aeriană se spune că ar fi opera lui Gaspard-Félix Tournachon, cunoscut în epoca drept Nadar. El ar fi făcut mai multe fotografii dintr-un balon aflat deasupra Văii Bievre din Franța. Însă operele sale s-au pierdut, așa că fotografia aeriană care a supraviețuit și poate fi indicată drept cea mai veche fotografie de acest gen i se datorează lui James Wallace Black, care a fotografiat Boston-ul în 1860, tot dintr-un balon.