Gaudeamus – o șansă la lectură!
Cea de-a XXI-a ediție a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură s-a încheiat. Pe parcursul celor cinci zile (19 – 23 noiembrie 2014), au avut loc numeroase lansări de carte. Dintre acestea, Redescoperă Istoria a selectat cinci lansări, pe care le-a considerat a fi cele mai reprezentative pentru ediția din acest an a târgului.
Klaus Iohannis – Pas cu pas
Volumul autobiografic al președintelui ales al României a fost de departe cea mai căutată carte a ediției din acest an a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură. Pas cu pas „este un volum autobiografic în care am încercat să vorbesc altfel despre mine, despre cariera mea, despre felul în care m-am format și despre ce vreau să fac în calitate de Președinte al României”, scrie Klaus Iohannis pe site-ul său.
„Am crezut că cea mai potrivită formă pentru a-i lăsa pe oameni să mă cunoască a fost să scriu despre mine. Mi-am spus mereu că, dacă munceşti pentru o treabă, nu o uiţi. Să scriu despre viaţa mea, care, într-o mare măsură, se suprapune cu munca mea, m-a făcut să înţeleg, încă o dată, că lucrurile chiar aşa stau. Este o constatare verificată nu numai în anii în care am fost primar. Este o concluzie pe care am tras-o după o viaţă în care am pus umărul la destul de multe lucruri. Este şi concluzia acestei cărţi.
Aceasta nu este neapărat o carte de memorii, deşi conţinutul ei ţine, într-o oarecare măsură, de memorialistică. Este mai degrabă povestea unor lupte câştigate, una de care fiecare dintre noi are nevoie la un moment dat.
Am adunat în această carte momente din viaţa publică, încercând să refac, din ceea ce a selectat memoria, traseul profesional care m‑a adus de la catedra de fizică la ipostaza de candidat pentru preşedinţie. Am inclus în ea şi lucruri personale, dar nu am făcut-o neapărat pentru a răspunde curiozităţii celorlalţi. Am recuperat acele întâmplări, întâlniri sau detalii care au spus ceva despre felul în care m-am format, despre valorile pe care le-am preţuit. Identitatea mea personală a umplut, prin intermediul faptelor, dar şi prin aceste principii în care am crezut, rolul de persoană publică pe care l-am ocupat de mai bine de paisprezece ani.”
Tudor Octavian – Manualul colecționarului de artă în România
Scriitor, critic de artă, colecționar și jurnalist – acestea sunt posturile în care Tudor Octavian activează. Din aceste posturi, de-a lungul anilor, Tudor Octavian a fost creatorul a numeroase articole și cărți despre artă. Ultima ieșită din tipografie se intitulează Manualul colecționarului de artă din România. În Cuvântul înainte, autorul notează: „Libertatea de a alege e și ea un noroc. Schimnicul alege să‑și ducă zilele între pereții albi și goi ai chiliei, colecționarul într‑o casă încărcată până la refuz cu tablouri și vitrine, de nu se mai văd deloc pereții.
Distanța dintre resemnare în banal și neastâmpărul vital face diferența în societate.
Numai cine și‑a ratat cele mai intense și mai firești trăiri ale adolescenței prin cămine sordide și cantine de toată mâna poate să bănuiască întinderea și consecințele unui reflex de resemnare timpurie, pe jumătate clinică.”
Lucian Boia – Suveranii României. Monarhia o soluție?
Profesor la Facultatea de Istorie a Universității din București, Lucian Boia este preocupat în mod special de istoria ideilor şi a imaginarului. De-a lungul anilor, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie (Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune) şi la imaginar (Pentru o istorie a imaginarului), cât şi prin investigarea consecventă a unei largi game de mitologii (De la viaţa extraterestră şi sfârşitul lumii până la comunism, naţionalism şi democraţie). În urmă cu șapte ani, cartea Istorie și mit în conștiința românească a stârnit senzație și a rămas de atunci un punct de reper în redefinirea istoriei naționale.
„Se simte un freamăt în zona promonarhică a societăţii româneşti. Numărul susţinătorilor monarhiei e în creştere (chiar dacă, în ansamblu, rămâne minoritar). Să fie aceasta soluţia pentru România? Întrebarea, deşi ţinteşte spre viitor, n-are cum să facă abstracţie de trecut. Am adunat în paginile acestei cărţi tot ce mi s-a părut esenţial în „dosarul monarhiei“, de la fondarea dinastiei şi până astăzi”, notează Lucian Boia în prefața cărții Suveranii României. Monarhia, o soluție?
„Pe lângă grupul iniţial al susţinătorilor monarhiei, nucleul dur, s-au adăugat mulţi români dezamăgiţi de cum merg lucrurile în România şi atunci monarhia joacă rolul salvatorului. Este mitul salvatorului, care uneori funcţionează.”
Constantin Corneanu – Victorie însângerată. Decembrie 1989
Victorie însângerată. Decembrie 1989 reprezintă o radiografie a modului în care evoluţia relaţiilor internaţionale, cu precădere cele Est – Vest, a influenţat evoluţia economico-socială şi politică a României socialiste, a metodelor şi mijloacelor prin care Nicolae Ceauşescu şi-a subordonat Partidul şi Statul, precum şi structurile de forţă şi de „intelligence” (Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne şi Departamentul Securităţii Statului), şi, totodată, a incapacităţii unei elite politico-militare şi de „intelligence” de a porni la reformarea societăţii şi a sistemului politic”, notează Constantin Corneanu în cea mai recentă carte a sa, Victorie însângerată. Decembrie 1989.
„Revoluţia Română din Decembrie 1989 a fost generată de o revoltă populară născută ca urmare a acestor eşecuri politice şi economice ale elitei politice româneşti din acele timpuri istorice, s-a radicalizat pe măsură ce represiunea regimului Ceauşescu se dovedea tot mai dură şi a atins apogeul prin respingerea totală a vechiului sistem politic. „Fără comuniști!” reprezintă nu numai o lozincă şi un deziderat al mulţimii aflate în Piaţa Palatului, în seara de 22 decembrie 1989, ci şi începutul unui proces menit să restabilească adevărul istoric şi să ofere României şi românilor un nou drum, un nou destin istoric. Nu contest existența unor agenţi străini în România, precum și faptul că aveau anumite planuri de acțiune, însă a pune în seama lor izbucnirea revoltei populare de la Timișoara reprezintă o negare a unui adevăr istoric: oamenii s-au revoltat la gândul că regimul Ceaușescu refuză să se predea în fața ISTORIEI și a adevărurilor sale.”
Nicolae Georgescu – Boala și moartea lui Eminescu
Modest, muncitor şi iscoditor, Nicolae Georgescu şi-a făcut un stindard din valorificarea moştenirii literare a lui Mihai Eminescu, devenind astfel unul dintre puţinii noştri eminescologi recunoscuţi public. După zeci de ani dedicați studiului vieții și activității lui Mihai Eminescu, Nicolae Georgescu a oferit roadele muncii sale publicului. Așa a făcut și în acest an, când în cadrul târgului Gaudeamus, autorul a lansat ultima sa carte: Boala și moartea lui Eminescu.
„Am vrut să intitulez această carte De la setea de adevăr – la teama de adevăr, pentru că am constatat, tot revăzând izvoarele, că apropierea de subiectul ca atare, de viața adevărată a lui Eminescu adică, vine dintr-o sete generală de cunoaștere – dar teama mărește prudența cu cât te simți mai aproape de dileme. Prudența e bună la toate, și e lăudabilă – cu o condiție însă: să-i definești obiectul, să pui lucrurile în acea ultimă alegere din miezul lor faptic, din timpul lor istoric. Astfel, a fi prudent în sine, ca stil ori ca metodă, fără obiect adică, asta duce la nesiguranță, la o complicitate acuzată cu un adevăr pe care nu-l mărturisești – și nu spui nici că nu-l deții. Noi nu acceptăm acest fel de prudență, ci înaintăm în subiect cu deviza pe care ne-am luat-o chiar din Eminescu, o vorbă a lui Mircea dintr-o variantă a Scrisorii III: Adevăr deplin în viață încă nimeni n-a cules.
Ceea ce vrem să spunem este că noi avem inpresia că facem un fel de istorie vie inspectând fiecare palier cronologic și teoretic, de mentalitate ori de tradiție al acestui complex numit eminescologie. Nu descoperim, adică, adevărul, ce a fost la capătul cronologiei inverse pe care o parcurgem, ce s-a întâmplat cu adevărat atunci și acolo – ci trecem, în drum spre ceea ce credem a fi adevăr, pe la oamenii de ieri și pe la cei de azi, văzând că această trecere însăși pare a fi adevărul, pentru că îi convocăm pe toți la un colocviu cu punerea la dispoziție a ceea ce știe fiecare în parte – și chiar cu sublinierea a ceea ce nu știe pri vrea să ascundă. Această trecere prin surse cu intenția declarată de a inspecta sursele, nu pentru a le contabiliza într-un rezervor nou – noi o numim istorie vie, și vom continua investigațiile de acest fel cu credința că e mai folositor pentru sufletul omului actual să cunoască decât să afle; să vadă cum au căutat, cum au dedus alții adevărul – decât să plonjeze direct în adevăr, oricare ar fi el.”
