Miercuri, 19 noiembrie 2014, începând cu ora 12:00, la secţia Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” din Galaţi (str. Domnească, nr. 25), va avea loc vernisajul expoziției „Nicolae Rainea la ceas aniversar”, informează un comunicat trimis redacției Redescoperă Istoria.
Nicolae Rainea s-a născut la 19 noiembrie 1933, la Brăila. Inițial, a activat în cadrul echipelor de fotbal Laminorul Brăila, Metalul Piatra Neamț și Constructorul Bârlad, până în anul 1956. Trei ani mai târziu, devine arbitru, pentru ca în anul 1962 să promoveze în lotul divizional. În cadrul Diviziei A a debutat la mijlocul anilor ’60, pentru ca în 1967 să fie inclus în lotul FIFA.
Palmaresul „Locomotivei din Carpaţi”, cum a fost supranumit Nicolae Rainea, este impresionant: a arbitrat finale în şase competiţii fotbalistice diferite precum Campionatul European, Cupa Campionilor, Supercupa Europei, Cupa UEFA, Cupa Balcanică, Cupa României, 145 de meciuri internaţionale şi 267 de jocuri din campionatul intern de fotbal. S-a retras din arbitraj în anul 1984, dar a continuat să activeze în cadrul Federației Române de Fotbal, în prezent, ocupând poziția de observator.
Potrivit organizatorilor, expoziţia „Nicolae Rainea la ceas aniversar” este o invitaţie lansată publicului gălăţean de a realiza o incursiune în universul performanţei sportive a marelui cavaler al fluierului, Nicolae Rainea, cel mai bun arbitru al tuturor timpurilor.