Publicat în limbile germană şi franceză, Manifestul din 18 noiembrie 1918 sublinia hotărât că naţiunea română din Transilvania este hotărâtă „a pieri mai bine decât a suferi mai departe sclavia şi atârnarea”. Documentul a avut o puternică rezonanţă şi în conştiinţa opiniei publice europene.
Una din fotografiile document cu participanţii la Adunarea de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918
Sursa foto: Muzeul Naţional al Unirii
În toamna anului 1918, pe fondul prăbuşirii Austro-Ungariei, mişcarea naţională a românilor din Transilvania s-a amplificat. La începutul lunii noiembrie, Consiliul Naţional Român Central Român(n.r-organism politic care grupa reprezentanţi ai Partidului Naţional Român şi ai socialiştilor) şi-a mutat sediul de la Budapesta la Arad. Tot în această perioadă, au loc tratative româno-maghiare, finalizate cu un eşec. Asta, pentru că partea maghiară a venit cu propunertea ca Transilvania să rămână în continuare în cadrul Ungariei, sub forma unui guvernământ autonom, reprezentat în guvernul maghiar. Cu alte cuvinte, partea ungară nu vrea să renunţe la utopia Ungariei Mari, la veleităţile sale de „naţiune istorică“.
Voinţa fermă a românilor ardeleni în „Manifestul Marelui Sfat Naţional din Ungaria şi Transilvania“, dat publicităţii la 18 noiembrie 1918, adresat popoarelor lumii, se arăta că naţiunea română şi-a declarat voinţa de a se constitui într-un stat liber şi independent protestând, totodată, împotriva încercării guvernului ungar de a o supune dominaţiei şi oprimării. După o prezentare succintă a luptelor românilor din Transilvania împotriva dominaţiei austro-ungare şi a deznaţionalizării lor, Manifestul declara ferm voinţa românilor „de a se constitui în stat liber si independent spre a-şi putea pune forţele în serviciul culturii şi al libertăţii omeneşti”. „Naţiunea română din Ungaria şi Transilvania – se arăta în acest Manifest – nu admite mistificarea îndreptăţirii pretenţiunilor sale prin stările produse de încercările seculare pentru nimicirea ei, protestează împotriva revendicărilor maghiare asupra teritoriului românesc, care de la descălecarea împăratului Traian şi până astăzi a fost muncit cu braţele noastre şi îngrăşat cu sângele nostru”. De aceea, „sub nici-o condiţiune, naţiunea română nu mai voieşte să trăiască în legătură de stat cu naţiunea maghiară, ci este hotărâtă a-şi înfiinţa pe teritoriul locuit de dânsa statul sau liber si independent”. De asemenea, se sublinia că „naţiunea română din Ungaria şi Transilvania va fi una de aici înainte în veci, cu întreg neamul românesc”. Potrivit academicianului Gheorghe Marinescu, acest lucru exprima hotărârea nestrămutată de înfăptuire a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Afirmând năzuinţele naţiunii române spre unitate şi libertate naţională, manifestul cerea sprijinul lumii civilizate în înfăptuirea acestui deziderat. „Oricum ar decide puterile lumii – se arăta în acelaşi document – naţiunea română este hotărâtă a pieri mai bine decât a suferi mai departe sclavia şi atârnarea.
Convocarea Adunării de la Alba Iulia
„În vederea consultării ample a fraţilor de peste Carpaţi şi a sincronizării acţiunilor puse în slujba cauzei Unirii, în prima jumătate a lunii noiembrie 1918 Consiliul Naţional Român Central a trimis Ia laşi pe profesorul de teologie Nicolae Bălan de Ia Sibiu, viitorul mitropolit al Ardealului, pentru a informa guvernul român despre situaţia politică generală din Transilvania şi mai ales despre stadiul mişcării de autodeterminare şi unitate naţională. Din capitala Moldovei, după lungi conciliabule cu guvernul condus de I.I.C. Brătianu, profesorul Nicolae Bălan a trimis o scrisoare lui Vasile Goldiş, pe care-1 sfătuia să «convoace neîntârziat o adunare naţionala româneasca la Alba Iulia, care să hotărască democratic, plebiscitar în legătură cu voinţa neclintită a întregii naţiuni privind Unirea Transilvaniei cu România». Sugestia era în deplină concordanţă cu proiectele conducătorilor mişcării naţionale a românilor din Transilvania“, se arată în studiul „Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia. Unirea Transilvaniei cu România, încununare a procesului desăvârşirii unităţii naţional-statale“, semnat de academicianul Constantin Marinescu.
Continuarea articolului semnat de NICU NEAG, o puteți citi pe site-ul adevărul.ro