Miercuri, 5 noiembrie 2014, începând cu ora 19.00, Teatrul UNTEATRU şi Palatul Suţu vă invită la spectacolul: „Moscova – Petuşki” de Venedikt Erofeev, în regia Theodorei Herghelegiu, cu Richard Bovnoczki în rolul principal, informează un comunicat trimis redacției Redescoperă Istoria.

moscova petuskiCălătoria Moscova – Petuşki începe la Palatul Suţu într-un spectacol de teatru cu umor trist şi metafizic „Moscova – Petuşki”. Kostea filosofează suculent, expresiv şi cu umor despre viaţă, despre mama Rusia, despre America, acest continent al tristeţii unde libertatea este o fantomă, despre slujba lui de brigadier, despre deşertăciunea existenţei în intervalul cel mai neputincios şi mai infam din viaţa poporului rus, răstimpul dintre răsăritul soarelui şi deschiderea magazinelor – toate acestea într-o călătorie (săptămânală) istorică, filosofică şi politică, pe drumul presărat cu votcă.

„Am un păhărel, am un sandvișel, că să nu mi se facă greaţă, şi am un sufleţel, deocamdată întredeschis pentru impresiile existenţei.”

Subintitulat „poem”, „Moscova-Petuşki” este cel mai cunoscut text al lui Venedikt Erofeev.

„De la Moscova la Petuşki se bea până la comă şi apoi înapoi din comă. La trezire se spun poveşti în râs hohotitor, se plâng iubiri pierdute sau închipuite şi se tot visează la ceva… ceva care, iarăşi, este dincolo, poate raiul, sau măcar nişte îngeri cumsecade te vor duce undeva, într-un spaţiu… într-un loc… într-o primăvară… Marea descoperire a personajului a fost îngrozitoarea faţă a îngerilor. Este metaforă filozofică a lui Erofeev.”

Cu acest rol, actorul Richard Bovnoczki a obţinut Premiul Gala Star la Bacău, în anul 2007.

Organizatorii menționează că preţul unui bilet este de 30 de lei.  Rezervări se pot face online la adresa unteatru@gmail.com sau prin sms la numărul 0721.268.516.  (Veţi primi confirmare pe mail, respectiv pe telefon.)