Joi, 30 octombrie 2014, începând cu ora 19:00, la Palatul Suţu – Muzeul Municipiului Bucureşti va avea loc conferința susținută de arh. Andrei Popescu, intitulată „Casa Poporului și Noul Centru Civic”, informează un comunicat trimis redacției Redescoperă Istoria.

afis conferinta Casa PoporuluiUna dintre cele mai importante modificări ale Bucureștiului o reprezintă apariția Casei Poporului (Palatul Parlamentului de astăzi) și a bulevardului Unirii. Această zonă a Noului Centru Civic a fost visul lui Ceaușescu, vis niciodată realizat complet. Noul Centrul Civic și planurile de sistematizare au însemnat pierderea unei importante istorii a orașului cât și introducerea unui sistem de dezvoltare complet independent de noțiunile de urbanism. Sistemul se bazează pe principiul „așa cum vreau eu”, prin „eu” înțelegându-se orice persoană sau personaj care are o cât de mică putere de decizie sau de influențare a acesteia.

Ce a însemnat acest „Așa vreau eu”?

Acest „Așa vreau eu” a fost distrugerea Dealului Spirii, cartierul Uranus, zona Dudești, zona Udricani, zona Pieței Unirii, zona Sfânta Vineri, Calea Rahovei, podurile de pe Dâmbovița, bisericile dărâmate sau mutate, distrugerea rețelei de transport în comun etc, ca să ne referim doar la fondul construit. Demolarea, uitarea și distrugerea trecutului au fost părți ale acestui experiment, scopul final fiind un nou oraș destinat omului nou.

Andrei Popescu: „Am absolvit Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” – Facultatea de Urbanism. Sunt interesat de evoluția orașelor, în special București, cu toate elementele pe care le presupune aceasta: urbanism, arhitectură, istorie, antropologie, economie etc. Pe lângă încercările de a-mi exercita în mod corect profesia de urbanist, în anul 2009 am început publicarea unor propuneri de urbanism pe blogul Idei Urbane. Blogul a devenit astfel un mijloc de a-mi face publice ideile despre dezvoltarea Bucureștiului și analizele despre zone sau proiecte existente. Prin aceste propuneri virtuale am început să descopăr zone ale Bucureștiului, să mă documentez despre evoluția orașului și despre ce ar putea însemna o dezvoltare strategică actuală.”

Intrarea este 7 lei, în preţ fiind inclusă și vizitarea expoziţiei permanente a Muzeului Municipiului București.

Organizatorii precizează că următoarele conferințe de joi vor avea loc astfel:

– Joi, 6 Noimbrie 2014, ora 19:00 „Fotograful Ludwig Angerer” cu Emanuel Bădescu;

– Joi, 13 Noiembrie 2014, ora 19:00 „Sistematizarea Bucurestiului si sinagogile” cu Anca Tudorancea – Ciuciu.

– Joi, 20 Noiembrie 2014, ora 19.00 „Transportul public din Bucureşti printre anecdotele administrative ale începuturilor” cu Adrian Crăciunescu