Joi, 23 octombrie 2014, începând cu ora 19:00, la Palatul Suţu – Muzeul Municipiului Bucureşti va avea loc conferința susținută de prof. dr. Octavian Buda, intitulată „Medicii lui Brâncoveanu”, informează un comunicat trimis redacției Redescoperă Istoria.
A doua jumătate a secolului al XVII-lea aduce cu sine o noutate socială importantă în lumea medicinei: angajarea pe termen îndelungat a medicilor şi tămăduitorilor de curte, şi mai ales înmulţirea numărului de practicieni ai artei vindecării, care se aşezau în structurile urbane aflate în continuă expansiune. Explicaţia socială este simplă: fenomenul se datorează îmbunătăţirii stării economice şi apariţiei unui fel de clasă medie a oraşelor şi care, în mod natural, era dornică să-şi îngrijească mai bine sănătatea.
Domnitori precum Mihai Viteazul, Ieremia Movilă, Vasile Lupu, Matei Basarab sau Constantin Şerban au avut la curtea lor medici învăţaţi alogeni, doctori ce fac astfel parte din destinul personal al stăpânitorilor Ţărilor Române. Şi la curtea lui Constantin Brâncoveanu se va perinda un cortegiu de doctori remarcabili, intelectuali cosompoliţi, proveniţi atât din spaţiul bizantin, grecesc, cât şi veniţi din Apus, şcoliţi mai ales la Padova dar şi în spaţiul german: protomedicul Iacob Pylarino, Ioan Comnen Milibdos, Pantaleon Caliarchi, Bartolomeo Ferrati, Brecht von Brechtenberg, Giorgios Hypomenas, Giorgios Hrisogonos, Stavros şi Ioannis Mulaimis, Eustatius Placicus.
Secretarul personal al lui Brâncoveanu, Anton Maria del Chiaro a avut şi el studii de iatrofilozofie la Padova, iar destinul lui Pylarino a fost fascinant: diplomat al Veneţiei, el va rămâne în istoria medicinei ca unul din premergătorii vaccinării şi a imunologiei.
Octavian Buda este licenţiat al Facultăţii de Medicină a Universităţii „Carol Davila” Bucureşti (1992) precum şi al Facultăţii de Filozofie a Universităţii Bucureşti (1997). Doctor în ştiinţe medicale. Este profesor universitar – Facultatea de Medicină a Universităţii „Carol Davila” Bucureşti, catedra de Istoria Medicinei. Vicepreşedinte al Societăţii Române de Istoria Medicinei. Este titularul cursului de Patografie Culturală. Filozofie şi Psihiatrie al Facultăţii de Filozofie a Universităţii Bucureşti. Medic primar psihiatru în cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti. Din 1993, redactor coordonator al Revistei de Medicină Legală, fondată în 1936 de Nicolae Minovici. Studii de istoria medicinei, psihiatrie şi psihanaliză judiciară, antropologie psihiatrică şi culturală, bioetică. Articole consacrate filozofiei lui Karl Jaspers şi Emil Cioran în revistele Krisis şi Observatorul Cultural. A publicat studii şi recenzii pe teme de istoria medicinei în revistele Viaţa Medicală, Dilemateca, Cuvântul, Cultura, Istorie şi Civilizaţie, Astra.
Printre cărţile publicate: Criminalitatea, o istorie medico-legală românească, Editura Paralela 45, Bucureşti, 2007; O antropologie a marginalului. Psihiatria judiciară românească: 1860-1940, Editura Caligraf, Bucureşti, 2007; Despre regenerarea şi… degenerarea unei naţiuni, Editura Tritonic, Bucureşti, 2009, Identitate naţională şi medicină socială, Editura Muzeului Naţional al Literaturii Române, Bucureşti, 2013, România fără anestezie, Editura Vremea, Bucureşti, 2013.
Intrarea este 7 lei, în preţ fiind inclusă și vizitarea expoziţiei permanente a Muzeului Municipiului București.
Organizatorii precizează că următoarele conferințe de joi vor avea loc astfel:
– Joi, 30 Octombrie 2014, ora 19:00 „Casa Poporului și Noul Centru civic” cu Andrei Popescu;
– Joi, 6 Noimbrie 2014, ora 19:00 „Fotograful Ludwig Angerer” cu Emanuel Bădescu;
– Joi, 13 Noiembrie 2014, ora 19:00 „Sistematizarea Bucurestiului si sinagogile” cu Anca Tudorancea – Ciuciu.