Colosseumul reprezintă una dintre cele mai mari realizări arhitecturale din istoria Romei. Cunoscut și sub numele de Amfiteatrul Flavian, a fost cea mai mare construcție a vremurilor sale, și chiar și în zilele noastre a rămas cel mai impunător amfiteatru din lume.

1024px-Colosseum_in_Rome,_Italy_-_April_2007

Foto: en.wikipedia.org

După moartea lui Nero, împăratul Vespasian, fondatorul dinastiei Flaviane, a început construcția Colosseumului în anul 72 d.Hr., care a fost încheiată în anul 80 d.Hr., la un an după moartea sa, sub conducerea lui Titus, fiul lui Vespasian.

Împăratul Vespasian a realizat Colosseumul din dorința de a impresioana și se spune că mii de sclavi au muncit la această construcție grandioasă în care încăpeau 50.000 de persoane.

Uriașul amfiteatru a fost construit în locul unui lac artificial, parte din marele parc construit de Nero în centrul Romei, care includea de asemenea și Domus Aurea, cât și statuia Colossus (această gigantică statuie a lui Nero, de 36 de metri înălțime, care îl prezenta pe împărat în chip de zeu al soarelui a dat numele actual al construcției – Colosseum).

Ceremonia de inaugurare a Colosseumului, care a avut loc în anul 80 d.Hr., a durat 100 de zile, timp în care au fost ucise zilnic peste 5.000 de animale pentru deliciul spectatorilor. Tot cu această ocazie, Titus a organizat și două bătălii navale, unul în bazinul augustinian, folosind mii de oameni în luptă, iar celălalt în noul amfiteatru.

În formă de elipsă, cu axa mare de 186 m, axa mică de 150 m, amfiteatrul avea un perimetru de 520 m si o înălțime de 55 m, oferind locuri pentru aproximativ 50.000 spectatori.

Blocurile de travertin folosite la îmbracarea zidului exterior au fost luate dintr-un orășel aflat în apropierea Romei, iar găurile ce se vad acum pe pereții amfiteatrului sunt de la scoabele de fier cu care era fixat travertinul. Fundația pe care a fost construit avea 12 metri grosime, iar capacitatea enormă a Colosseumului necesita un sistem de acces și de evacuare eficient, pentru care arhitecții au conceput soluții similare celor care există la stadioanele moderne. La parter existau 80 de intrări, dintre care 76 erau destinate spectatorilor de rând. Spectatorii primeau bilete sub formă de bucăți de ceramică, pe care erau indicate prin numere secțiunea și rândul. Ajungeau la locurile lor prin ieșiri denumite vomitoria (la singular, vomitorium) care dădeau în tribună. Spectatorii erau feriți de soare și ploi cu ajutorul unui acoperiș retractabil format dintr-o pânză numita velarium, manevrată de marinari din flota militară, însă centrul arenei rămânea descoperit. La sfârșitul jocurilor sau în caz de urgență, evacuarea se putea face în câteva minute.

La_naumaquia-Ulpiano_Checa

Foto: en.wikipedia.org

 Spectacolele prezentau, pe lângă luptele cu gladiatori sau vânători de animale, și reconstituiri de bătălii navale, care purtau numele de naumachiae (în latină însemna atât punerea în scenă a luptelor navale ca divertisment pentru populație, cât și bazinul – ori complexul – în care aceasta avea loc, iar în greaca antică, naumachia însemna literalmente luptă navală). Naumachiae reproducea bătălii celebre care au avut loc pe mare, precum victoria grecilor asupra perșilor în Salamina.

Iulius Cezar a fost primul care a organizat reconstituirea unei lupte pe apă în anul 46 î.Hr., formând un lac în apropierea Tibrului, după ce a triumfat de patru ori în bătălii. El a amplasat 12 galere romane în bazinul special creat (de 548 m lungime și 365 m lățime) și le-a cerut celor 2.000 de soldați și 4.000 de vâslași (toți prizonieri de război) să lupte.

Însă fiecare împărat roman avea propriile idei pentru naumachiae.

Spre exemplu, în timpul domniei lui Nero, a fost inventat un nou stil de reconstituire a unei bătălii navale: naumachiae într-un amfiteatru din lemn pe Câmpul lui Marte, în anul 57 d.Hr. Nero a organizat, la rândul său, un alt naumachiae în anul 64 d. Hr., care era precedat de vânători de animale și urmat de lupte între gladiatori, iar apoi de un ospăț fastuos. Se pare că a avut loc în același amfiteatru din lemn, având în vedere că nu există nici o mențiune a distrugerii sale înainte de marele incendiu din Roma, care a avut loc la scurt timp după aceea.

Așadar, putem afirma cu toată certitudinea că reenactmentul se practică încă din cele mai vechi timpuri.

Romanii se bucurau de spectacole grandioase, bogăția Imperiului Roman permițând extravagantele reconstituiri ale luptelor navale celebre. Datorită faptului că se dorea o reconstituire cât mai fidelă a realității, ambarcațiunile folosite semănau până în cele mai mici detalii cu cele originale și erau manevrate în bazinul inundat al arenei exact ca în bătălia originală. Pentru inundarea arenei erau folosite conductele si apeductele de sub arenă, iar acest proces dura numai câteva ore. La naumachiae luau parte, de regulă, cei condamnați la moarte.

Și totuși, cum era inundat Colosseumul roman pentru a putea organiza luptele navale? Era într-adevăr gigantica arenă inundată special pentru reconstituiri ale bătăliilor, sau bătăliile erau, de fapt, puse în scenă în altă parte a Romei? Acestea sunt întrebările care i-au nedumerit pe istorici și ingineri deopotrivă de mulți ani. Un inginer din Edinburgh, Dr. Martin Crapper, a prezentat o teorie pentru modul în care acest lucru ar fi putut deveni realizabil, teoriile sale fiind testate de către o echipă de experți reuniți de Discovery Channel.

Naumachia2

Foto: en.wikipedia.org

O teorie despre modul în care era inundată arena este următoarea: o structură de lemn ar fi putut fi folosită pentru a transporta apa de la apeductul principal la Colosseum, iar analize cu raze X au dovedit că în unele porțiuni ale structurii subterane ale Colosseumului a fost folosit un material rezistent la apă. Pentru a se ajunge la nivelul optim de inundare a arenei erau folosite vane care reglau presiunea apei, iar capacitatea de umplere a arenei era de 4 milioane de galoane de apă, cu o adâncime de 5 metri în 7 ore.

Cercetări ulterioare au arătat că în subteran au existat 18 blocuri care aveau rolul de a fixa proptelele de lemn ce susțineau podeaua arenei, iar în cazul în care acestea erau îndepărtate, Colosseumul putea fi folosit pentru luptele navale. Arena trebuia să fie inundată rapid, dar adâncimea apei avea o adâncime destul de mică. Galere cu fund plat au fost special construite pentru acest scop (bineînțeles, la o scară mai mică decât galerele romane), oferind astfel posibilitatea organizării de reconstituiri ale bătăliilor navale dorite. Luptătorii erau, evident, îmbrăcați în uniforme adecvate. Procesul desfășurării luptei propriu-zise era dificil pentru a fi simulat într-un asemenea spațiu închis, dar devenea posibil dacă lupta se defășura corp la corp. Desigur că luptele puteau continua și în apă și, fără îndoială, nenumărați luptători au murit înecați.Dar febra luptelor pe apă de la Colosseum se apropia de sfârșit. Luptele navale de la Colosseum cereau sarcini extrem de dificile: inundarea arenei, precum și evacuarea apei cereau un timp considerabil, iar spectatorii deveneau nerăbdători și se plictiseau repede fără un divertisment constant. Luptele navale în ”miniatură” care erau reconstituite în arena Colosseumului păreau “blânde” romanilor care deja luaseră parte la luptele de dimensiuni grandioase, puse în scenă în aer liber, pe suprafața lacurilor. Realizarea magnifică a inginerilor romani nu era foarte apreciată pe deplin la prima vedere, iar experiența de a vedea arena inundându-se nu era ceva ieșit din comun pentru spectatorii însetați de sânge și de lupte crâncene. În orice caz, împăratul Domițian a decis, după moartea subită a fratelui său, Titus, că acest spectacol ar putea fi eliminat și înlocuit cu Hypogeum (camere inferioare sunterane), iar astfel se creau efecte speciale fantastice, cu uși – capcană si lifturi care aduceau rapid animale sălbatice și gladiatori în arena Colosseumului. Drept urmare, luptele pe apă de la Colosseum au fost abandonate după un interval de timp foarte scurt. 

Alice Diana Boboc