Referendumul din Scoţia ameninţă să pună capăt legăturii de 300 de ani cu Marea Britanie. Unirea Scoţiei cu Anglia s-a făcut pe timp de pace, însă numai după ce britanicii i-au invadat pe scoţieni de două ori, iscând două războaie pentru independenţă în Scoţia. Amintirea bătăliilor sângeroase dintre scoţieni şi armata coroanei britanice rămâne una cât se poate de vie în regiune, de la baladele populare ascultate în puburi la sărbători locale şi evenimente în care se pun în scenă interpretări ale luptelor.
Foto: www.lin-anderson.com
Dincolo de clişeele cu William Wallace, pentru o parte a scoţienilor decizia de a se uni cu Anglia şi formarea Regatului Unit al Marii Britanii rămâne una dureroasă, pe care intenţionează s-o schimbe la referendumul pentru independenţă.
Primul război pentru independenţa Scoţiei
Primul război pentru independenţa Scoţiei a început în 1296, ca urmare a unei a armatei engleze. După moartea Regelui Alexandru al III-lea al Scoţiei, în 1286, şi a singurei sale moştenitoare, Margareta, în vârstă de şapte ani, Regatul Scoţiei s-a confruntat cu un vid de putere şi nu mai puţin de 13 pretendenţi la tron ameninţau să arunce regiunea în haos. Astfel că Gardienii Scoţiei, nobilii care conducea de facto regatul, i-au scris în 1290 Regelui Edward I al Angliei, cerându-i să vină pentru a media pretenţiile la tron şi a ajuta la încoronarea unui nou monarh.
Ideea s-a întors însă împotriva scoţienilor. Edward a venit însoţit de armată şi, înainte de a se aşeza la orice masă a negocierilor, a pretins a fi recunoscut drept suveran absolut al Scoţiei. Fără rege, fără armată şi cu soldaţii englezi sufându-le în ceafă, scoţienii au fost obligaţi să accepte condiţiile regelui Angliei.
În plus, cei mai mulţi dintre pretendenţii la tronul Scoţiei aveau terenuri în Anglia şi le-ar fi pierdut dacă-l sfidau pe regele Edward. La scurt timp, acesta a ordonat ca toate castele scoţiene să-i fie cedate temporar, cerând totodată tuturor scoţienilor cu funcţii de conducere să renunţe la acestea, urmând ca regele Angliei să-şi numească propriii oameni. Câteva zile mai târziu, toţi nobilii scoţieni au fost strânşi şi li s-a cerut să-i jure loialitate regelui Edward. În plus, toţi scoţienii erau obligaţi să-i aducă personal omagii regelui Angliei în următoarea lună.
Sub medierea lui Edward, un rege al Scoţiei a fost ales abia după aproape trei ani. Acesta i-a jurat credinţă regelui Angliei, iar acesta din urmă a stabilit clar că Scoţia este un vasal al Angliei. În 1294, coroana engleză le-a cerut scoţienilor oameni şi bani pentru invadarea Franţei.
Trădarea pentru care britanicii nu i-au iertat niciodată pe scoţieni
Scoţienii au ales însă să-i sfideze pe englezi. N-au trimis nici soldaţi, nici bani, ci informaţii regelui Filip al IV-lea al Franţei cu privire la intenţiile de război ale englezilor. Mai mult, cele două ţări au semnat şi un tratat prin care scoţienii s-au angajat să invadeze Anglia dacă englezii invadează Franţa. În schimb, francezii s-au angajat să-i sprijine pe scoţieni să-şi obţină independenţa. Tratatul urma să fie pecetluit prin căsătoria dintre fiul regelui scoţia şi nepoata regelui francez. Această alianţă dintre franco-scoţiană, cunoscută astăzi sub numele de Alianţa Auld (alianţa veche), a fost reînnoită frecvent până în 1560.
Regelui Edward i-a luat mai bine de un an pentru a depista înţelegerea dintre scoţieni şi francezi. A început să-şi consolideze graniţele de nord în faţa unei eventuale invazii scoţiene. În replică, toţi scoţienii capabili să poarte arme au fost chemaţi în armată.
Începutul primul război pentru independenţa Scoţiei
Foto: www.politicaysociedad.net
În timpul primului război pentru independenţa Scoţiei (1296-1328) s-a născut povestea neînfricatului William Wallace. Războiul a început brutal: englezii au ucis 10.000 de bărbaţi, femei şi copii pentru a captura oraşul Berwick-pe-Tweed, un oraş de graniţă şi cel mai important port comercial al Scoţiei. Poveştile despre cruzimea englezilor din această bătălie au fost ilustrate prin uciderea unei femei în travaliu şi a copilului nenăscut.
Englezii şi-au continuat campania, capturând mai multe oraşe şi castele, totul culminând cu furtul Pietrei Destinului, o relicvă scoţiană, simbol al puterii, folosită în ceremoniile de încoronare a monarhilor scoţieni. Aceasta a fost dusă la catedrala Westminster Abbey din Londra şi le-a fost înapoiată scoţienilor abia în 1996.
După cuceririle engleze din 1996 au început revoltele conduse de William Wallace, Andrew de Moray şi mai mulţi nobili scoţieni. În 1298, scoţienii conduşi de Wallace s-au înfruntat cu armata condusă de Edward la Falkirk. Scoţienii au fost măcelăriţi, doar câţiva reuşind să fugă în păduri. Aici se termină şi informaţiile despre Wallace: se ştie că a supravieţuit, însă poveştile spun că acesta ar fi mers în Franţa, unde a luptat cu englezii alături de armata Regelui Filip.
Continuarea articolului o puteți citi pe site-ul ro.stiri.yahoo.com