“Calea ferată a morţii” leagă Tailanda de Birmania (în prezent Myanmar) şi a fost construită în timpul celui de-al Doilea Război Mondial de zeci de mii de prizonieri de război ai japonezilor, dintre care peste 12.000 au murit în acest proces, fiind considerată una dintre cele mai mari atrocităţi din vremuri de război.

burma

Prizonieri de război, englezi și australieni, muncind la construcția căii ferate
Foto: burma-railway.wikispaces.com

“Calea ferată a morţii”, denumirea sub care este cunoscut calea ferată dintre Tailanda şi Birmania, este un drum feroviar de 415 kilometri construit de Imperiul Japonez în 1943 pentru susţinerea forţelor proprii în Campania din Birmania din al Doilea Război Mondial.

Scopul căii ferate a fost să suplimenteze forţele japoneze din Birmania, în contextul în care căile maritime deveniseră vulnerabile odată cu reducere forţelor navale japoneze după bătăliile din Marea Coralilor şi din Midway, din 1942. Odată ce calea ferată a fost terminată, japonezii au plănuit să atace Marea Britanie în India, în special drumul şi căile aeriene folosite de Aliaţi pentru a sprijini China pe deasupra Munţilor Himalaya, potrivit site-ului hellfire-pass.commemoration.gov.au.

burma5

Foto: www.tbrconline.com

Cu scopul de a termina calea ferată cât mai rapid, japonezii au hotărât să folosească prizonieri din partea Aliaţilor care căzuseră în mâinile lor la începutul lui 1942. Aproximativ 180.000 de muncitori civili asiatici şi 60.000 de prizonieri de război ai Aliaţilor au muncit pentru construcţia căii ferate, dintre care au murit 90.000 de asiatici şi 12.399 de prizonieri de război. Victimele prizonieri de război au inclus 6.318 de britanici, 2.815 australieni, 2.490 de olandezi şi 356 de americani.

burma3

Prizonieri australieni și olandezi în Thailanda (1943); cei patru oameni suferă de beri – beri
Foto: wikipedia.ro

Înformetaţi, lipsiţi de medicamente şi forţaţi să lucreze în condiţii imposibile şi pentru durate foarte lungi, peste 12.000 de prizonieri de război au murit.

burma2

Foto: www.tbrconline.com

Calea ferată de 415 kilometri se întindea între Thanbyuzayat, Birmania (acum Myanmar) şi Non Pladuk, Tailanda.

Death_Railway

Harta traseului Căii ferate a morţii

Printre ultimii supravieţuitori dintre prizonierii de război care au lucrat la calea ferată se află şi britanicul Sir Harold Atcherley, în vârstă de 95 de ani, care şi-a publicat anul trecut jurnalul ţinut cât timp a fost deţinut. Pe parcursul celor trei ani în care a fost prizonierul japonezilor, a scris despre viaţa de zi cu zi din lagăr, iar The Telegraph a scris povestea sa.

Înainte de asta, Atcherley nu vorbise despre război cu altcineva în afara familiei. “Sunt anumite lucruri pe care le ştiu şi despre care nu am vorbit şi nu voi vorbi niciodată”, a spus el.

În martie 1943, bărbatul a fost trimis în Tailanda sa înceapă munca la calea ferată. Cei care i-au prins le-au spus iniţial prizonierilor să îşi facă bagajele pentru o “tabără de relaxare”.

Notiţele din jurnal descriu călătoria chinuitoare cu trenul până în Ban Pong, Tailanda. “Cinci zile şi nopţi, cu permisiunea de a ieşi din tren 30 de minute pe zi. Nicio toaletă în timpul nopţii, foarte cald ziua în vagoane doar din metal, prea mulţi în fiecare ca să ne putem întinde toţi pe jos în acelaşi timp”.

burma4

Un soldat japonez stă de pază în apropiere intrării în lagărul de prizonieri de la Thanbyuzayat, Birmania, la sfârșitul anului 1942
Foto: burma-railway.wikispaces.com

Ajunşi în Tailanda, au fost puşi să muncească 18 ore pe zi. Mâncau 250 de grame de orez pe zi şi orice fel de verdeaţă pe care o puteau găsi ei. Slăbiţi de muncă şi malnutriţie, au fost în curând afectaţi de ulcer, beri-beri (o deficienţă de vitamina B care provoacă paralizie) şi febră transmisă de ţânţari.

Continuarea articolului o puteți citi pe site-ul mediafax.ro