Această carte face parte dintr-o colecție de douăsprezece cărți uriașe realizate în anul 1715 de către un călugăr din Noua Spanie (astăzi Mexic), în prezent fiind păstrată în cadrul Bibliotecii Universității Naționale Autonome din Mexic, conform Messy Mag.

foto1Cu lungimi de aproape un metru, cărțile au fost realizate din lemn și piele de animale și conțin manuscrisuri din timpul epocii coloniale, pentru ceremonii religioase în mănăstiri. Ele au fost descoperite de către Tania Estrada, restaurator de documente grafice, care a început să ”vâneze” întreaga colecție, deoarece cărțile fuseseră donate unor biblioteci din Mexic în 1915. Acum, cele mai multe dintre volume se află în condiții de siguranță în Mexico City și au fost conservate de către specialiști, însă, în conformitate cu un inventar al donațiilor din anul 1915, mai lipsește o carte. Această carte a fost probabil scrisă de călugărul Miguel de Aguilar între anii 1700 – 1719.

foto2 foto3 foto4 foto5 foto6 foto7 foto8 foto9 Foto: Mauricio Marat. INAH