27 iunie în istorie

 1462: S-a născut regele Ludovic al XII-lea al Franței (d. 1515)

Ludovic al XII-lea (n. 27 iunie 1462 – d. 1 ianuarie 1515), numit “Tatăl Poporului” (franceză Le Père du Peuple) a fost al treizeci și cincilea rege al Franței și unicul monarh al ramurii Valois-Orléans a Casei Valois. A domnit de la 1498 la 1515 și a urmărit o politică externă foarte activă.

Ludovic s-a născut la Castelul Blois, ca fiu a lui Charles, Duce de Orléans și al Mariei de Cleves. I-a succedat tatălui său ca Duce de Orléans în anul 1465. Era vărul regelui Carol al VIII-lea al Franței căruia i-a succedat la tron după moartea acestuia. În anii 1480 Ludovic a fost implicat în așa numitul Războiul Nebun împotriva autorității regale. S-a aliat cu Francisc al II-lea, Duce de Bretania și a confruntat armata regală în Bătălia de la Saint-Aubin-du-Cormier (1488) însă a fost învins și capturat. Grațiat trei ani mai târziu, Ludovic s-a alăturat vărului său Carol al VIII-lea al Franței în campaniile din Italia. Toți cei patru copii ai lui Carol al VIII-lea au murit în copilărie. Interpretarea franceză a Legii Salice a permis ca tronul Franței să fie pretins numai de descendenții pe linie masculină ai regilot francezi. Acest lucru a permis ca Ludovic, strănepot al regelui Carol al V-lea, să devină moștenitor al tronului. Deși a venit târziu (și în mod neașteptat) la putere, Ludovic a reformat sistemul juridic francez, a redus taxe și a îmbunătățit guvernarea, la fel ca și contemporanul său, Henric al VII-lea al Angliei. În 1476, Ludovic a fost nevoit să se căsătorească cu pioasa Ioana a Franței (1464-1505), fiica vărului său Ludovic al XI-lea al Franței. După ce predecesorul lui Ludovic al XII-lea, Carol al VIII-lea a murit fără să lase moștenitori, căsătoria lui Ludovic a fost anulată pentru a-i permite să se căsătorească cu Anne de Bretania (1477-1514), care era fiica și moștenitoarea lui Francis al II-lea al Bretaniei, într-o strategie menită să integreze Ducatul Bretaniei în monarhia franceză. Anularea căsătoriei nu a fost simplă. Ludovic nu a susținut, cum ar fi fost de așteptat, anularea căsătoriei din cauza consangvinității (motivul general acceptat pentru anularea căsătoriei în acele timpuri). Ludovic a susținut că soția sa avea malformații fizice oferind o varietate bogată de detalii prin care a arătat că nu a fost în măsură să consume căsătoria. De asemenea, Ludvic a pretins că performanțele sale sexuale erau inhibate de vrăjiorie. Papa Alexandru al VI-lea a garantat anularea căsătoriei. După moartea lui Anne, Ludovic s-a căsătorit cu Maria Tudor (1496-1533), sora lui Henric al VIII-lea al Angliei, la Abbeville, Franța, la 9 octombrie 1514. La mai puțin de trei luni după căsătorie a murit fără să lase moștenitori pe linie masculină. Din cauza legii salice, care nu permitea femeilor să moștenească tronul Franței, a succedat ginerele său (căsătorit cu Claude) și totodată vărul său, Francisc I Valois-Angoulême care a fondat propria sa linie de regi francezi.

 1550: S-a născut regele Carol al IX-lea al Franței (d. 1574)

Carol al IX-lea (27 iunie 1550 – 30 mai 1574) născut Charles-Maximilien, a fost rege al Franței, din 1560 până la moartea sa. Fiul lui Caterina de’ Medici și a lui Henric al II-lea al Franței, la doar zece ani a urcat pe tronul Franței după moartea prematură fratelui său, Francisc al II-lea. În timpul domniei sale, Franța era zguduită de războaiele religioase, în ciuda eforturilor pacifice ale mamei sale. A rămas în istorie pentru masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu, care a avut loc în timpul domniei sale. A murit în 30 mai 1574, la Vincennes cu o lună înainte de a împlini 24 de ani, de pleurezie.

1709: Țarul Petru cel Mare îl învinge pe Carol al XII-lea al Suediei în bătălia de la Poltava.

Bătălia de la Poltava (din ziua de 8 iulie S.V. 27 iunie 1709) a reprezentat victoria decisivă a țarului Petru I al Rusiei în fața regelui Carol al XII-lea al Suediei într-una dintre cele mai celebre bătălii ale Marelui Război al Nordului. Ea este considerată a fi începutul declinului Suediei ca mare putere europeană, locul ei ca putere dominantă a Europei de Nord fiind luat de Rusia. Această bătălie a marcat și sfârșitul ambițiilor de independență ale ucrainienilor.

1840: S-a născut Samson Bodnărescu, poet român (d. 1902)

1844: Joseph Smith, fondatorul și primul profet al Mormonismuliu, este asasinat în Carthage, Illinois, în timpul campaniei electorale pentru a devenit candidat la președinție din Statele Unite.

1913: România declară război Bulgariei, intrând în al doilea război balcanic, alături de Grecia, Serbia, Muntenegru și Turcia.

1916: A murit, în noaptea de 27 spre 28 iunie, pictorul Ştefan Luchian, supranumit ”poetul plastic al florilor” (picturi: “Marea Neagră la Tuzla”, “Moara de la poduri”, “Anemone”, “Maci”, “Safta florăreasa”, “Un zugrav – Autoportret”) (n. 1 februarie 1868)

Ștefan Luchian s-a născut la 1 februarie 1868, la Ștefănești, un sat (azi oraș) din județul Botoșani, ca fiu al maiorului Dumitru Luchian și al Elenei Chiriacescu. Vocația viitorului pictor se declară încă din copilărie. El rezistă cu încăpățânare eforturilor mamei sale de a-l înscrie la școala militară. În 1873 familia se mută la București. Ștefan Luchian se înscrie în 1885 la clasa de pictură a Școlii Naționale de Arte Frumoase, pe care o absolvă în 1889, obținând medalia de bronz pentru un Cap de expresie și un Studiu după natură. Maestru nedisputat i-a fost, în această perioadă de formare, Nicolae Grigorescu, la care Luchian a găsit încurajarea, fără să-i împiedice libera dezvoltare a personalității. În toamna anului 1889 pleacă la München, unde studiază două semestre la Akademie der Bildenden Künste Academia de Arte Frumoase München și execută copii după operele lui Correggio și Rembrandt, aflate la Muzeul de artă. Revine în țară în 1890 și participă la prima expoziție a societății de artă Cercul artistic. Pleacă în anul următor la Paris, unde studiază la Academia Julian și cunoaște, în muzee și expoziții, viața artistică pariziană, aflată în acea perioadă în plină efervescență impresionistă. Tabloul Ultima cursă de toamnă arată influența evidentă a lui Manet și Degas, dar și ecoul unor predilecții mondene, pe care Luchian va continua să le aibă pentru o vreme și la București.

Revenit la București, va fi în 1896 principalul inițiator al “Expoziției artiștilor independenți”, care se va deschide chiar în fața Salonului Oficial. Se înscrie la concursul pentru ocuparea catedrei de pictură a Școlii de Belle-Arte din Iași, de la care se retrage însă, protestând împotriva mașinațiunilor de culise. În 1900 participă cu două pasteluri la “Expoziția Universală” de la Paris. În același an apar primele manifestări ale unei afecțiuni ale măduvei spinării, maladie cunoscută sub numele de scleroză multiplă, care, după ameliorări trecătoare alternând cu noi agravări, îl lasă infirm pentru tot restul vieții. Soarta îi este potrivnică, boala și sărăcia materială mergând mână în mână. Continuă totuși să lucreze cu frenezie și până în anul 1915 expune neîntrerupt la diverse expoziții. Prezență eminentă în viața artistică a timpului, Luchian nu cunoaște pentru multă vreme succesul. Astfel, la expoziția sa din 1905, singurul cumpărător al unui tablou a fost pictorul Grigorescu. Un grup restrâns de admiratori și prieteni îl aclamă, condiția sa materială continuă însă să fie dintre cele mai precare.

Din 1909 până la sfârșitul vieții va fi țintuit în fotoliu. Fixase însă în memorie “splendorile scânteietoare” ale peisajului românesc, pe care îl va reda într-o serie întreagă de opere, adevărate miracole de simplitate și de finețe, de sinteză cromatică și arhitecturală a formelor, de colorit strălucit și delicat totodată. Tehnicii uleiului Luchian îi alătură, pentru peisaj și pentru multe dintre naturile moarte cu flori, pastelul, cu care ajunge la o măiestrie neegalată. Fluiditatea contururilor, delicatețea catifelată a petalelor, le-a evocat cel mai bine prin intermediul pastelului. Luchian începuse să picteze flori mai dinainte, dar abia din 1908 el își concentrează în această direcție toată energia creatoare, toată pasiunea pentru natură, toată dragostea pentru viață și pentru frumos. Iată de ce “florile” lui Luchian au acea intensitate aproape dramatică a sentimentului, acea lumină interioară, acea simplitate gravă care fac din multe dintre ele – este de ajuns să menționăm Anemonele – adevărate capodopere.

Luchian a murit la 28 iunie 1916. Către sfârșitul vieții nu mai putea ține penelul cu degetele paralizate. Punea pe cineva să i-l lege de încheietura mâinii. Astfel se sfârșea, în flacăra unei inepuizabile pasiuni pentru arta sa, viața unui pictor.

1921: S-a născut Temistocle Popa, compozitor român (d. 2013)

1943: A fost inaugurat, în Cișmigiu, ansamblul de statui „Rondul Roman”, reprezentând busturile unor scriitori de seamă ai literaturii române.

Rotonda scriitorilor este un ansamblu monumental, cunoscut inițial sub denumirea de Rondul Roman, care a fost inaugurat în Parcul Cișmigiu din București, în anul 1943, în timpul mandatului primarului Bucureștiului Ion Rășcanu, din inițiativa filosofului Ion Petrovici, ministrul instrucțiunii în acea vreme.  Rondul roman este o platformă circulară, de 20 de metri, creată după model englezesc, care poartă din 1943 numele de “Rotonda scriitorilor”. Ansamblul constă dintr-o alee circulară în jurul căreia se află, în prezent, busturile a 12 scriitori români: Bogdan Petriceicu Hasdeu (sculptor: Mihai Onofrei), Nicolae Bălcescu (de Constantin Baraschi), Vasile Alecsandri (de Theodor Burcă), Mihai Eminescu (de Ion Jalea), Alexandru Odobescu (de Milița Petrașcu), Titu Maiorescu (de Ion Dimitriu-Bârlad), Ion Luca Caragiale (de Oscar Späthe), George Coșbuc (de Ion Grigore Popovici), Ștefan Octavian Iosif (de Cornel Medrea), Ion Creangă (de Ion Jiga), Alexandru Vlahuță (de Oscar Han) și Duiliu Zamfirescu (de Alexandru Călinescu).

La inaugurare, pe locul ocupat acum de Ion Creangă se afla bustul lui Octavian Goga, dăltuit de Ion Jalea. După 1944, prezența în spațiul public a unui bust al lui Goga devenise inoportună, astfel că, după ce într-o noapte a fost nedemn mutilat cu ciocanul, bustul a fost înlăturat, soclul rămânând gol un bun număr de ani, până când, în deceniul 6, a fost instalat pe el bustul lui Ion Creangă. Mai toți scriitorii sunt înfățișați frontal și simetric, într-o manieră realist-convențională. O unică tentativă, nu foarte accentuată, de idealizare simbolică prezintă bustul lui Eminescu. Singurul care iese din tipic, este Caragiale, pe care Oscar Späthe l-a reprezentat purtând căciulă, cu capul întors spre stânga și cu privirea îndreptată în sus. Bustul lui Eminescu este singurul bust care a fost mutilat, de un “inteligent”, având o ciobitură vizibilă pe bărbie (actualmente este remediată).

1950: Președintele american Harry S. Truman a ordonat forțelor militare aeriene să intervină în războiul dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud.

1954: Prima centrală nucleară a fost inaugurată la Obninsk, în apropiere de Moscova, Uniunea Sovietică.

1967: Primul ATM (bancomat) din lume e instalat în Enfield, Londra.

De La Rue a dezvoltat primul bancomat cunoscut, care a fost instalat la Enfield Town, în nordul Londrei, la 27 iunie 1967, de către Barclays. În Marea Britanie, inventatorul ATM-ului este John Shepherd-Barron, dar Luther George Simjian a depus cerere de brevet la New York în anii 1930, în timp ce inginerii de la Docutel posedă un brevet datat la 4 iunie 1973. John Shepherd-Barron este membru al Ordinului Imperiului Britanic, din 2005. Ideea de a compara numărul personal de identificare (PIN) stocat în card cu cel cunoscut de ATM aparține inginerului britanic James Goodfellow (1965). Primele ATM-uri vorbitoare, inițial destinate nevăzătorilor, au apărut în Canada, în 1995. În 2005, existau în Statele Unite ale Americii circa 30.000 de bancomate vorbitoare.

1968: La Praga are loc „manifestul celor 2.000 de cuvinte”, redactat de un grup de intelectuali, care cer instituirea unui regim liberal.

1968: România a semnat Pactul internaţional al drepturilor economice, sociale şi culturale şi Pactul internaţional al drepturilor civile şi politice, adoptate de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, la data de 19 decembrie 1960

1977: Djibouti devine independentă față de Franța.

1989: În mod simbolic, miniștrii de externe al Austriei, Alois Mock și Ungariei, Gyula Horn taie la Sopron, între țările lor gardul de frontieră.

1991: Slovenia, care își declarase independența cu două zile în urmă, este invadată de trupele iugoslave.

1992: A avut loc prima Conferinţă Naţională a Frontului Democrat al Salvării Naţionale (FDSN). În cadrul acestei Conferinţe, preşedintele României, Ion Iliescu, a acceptat propunerea FDSN de a candida pentru un nou mandat prezidenţial.

2001: A murit actorul Jack Lemmon. (filme: “Unora le place jazzul”, “Apartamentul” etc) (n. 8 februarie 1925)

2007: Tony Blair, prim-ministru al Regatului Unit, se retrage după zece ani din funcție. Succesorul lui devine Gordon Brown.

Sărbători:

 Ziua Mondială a Pescuitului