15 iunie în istorie

763  î.Hr. Prima menţiune a unei eclipse totale de Soare.

1167: A fost întemeiat orașul Copenhaga, devenit capitală a regatului danez în 1443

1215: Regele Ioan Fără de Țară semnează Magna Carta la Runnymede, Anglia.

Ioan (John) Plantagenetul (24 decembrie 1166 – 19 octombrie 1216) a fost rege al Angliei din 6 aprilie 1199 până la moartea sa (19 octombrie 1216). A fost și duce al Normandiei (1199-1204). Era fiul regelui Henric al II-lea al Angliei și al Eleonorei de Aquitainia. I-a succedat la tron fratelui său Richard Inimă de Leu. Porecla sa „Ioan fără de Țară” (engl. John Lackland) provine din faptul că la moartea tatălui său era încă minor, iar legea engleză prevedea că fiii mai mici ai regilor decedați nu puteau să dețină domenii („țări”) de care nu s-ar fi putut îngriji. Contemporanii săi l-au considerat un rege slab. A pierdut Ducatul Normandiei și, sub presiunea aristocrației engleze, a semnat Magna Charta Libertatum, fundamentul democrației engleze. Ioan a devenit rege după moartea fratelui său Richard Inimă de Leu, petrecută în timpul asediului castelului Châlus-Chabrol din Limousin, Franța, la 6 aprilie 1199. Ioan a fost recunoscut ca duce al Normandiei la 25 aprilie, iar la 27 mai al aceluiași an a fost încoronat la Londra, în Catedrala Westminster, ca rege al Angliei. În anul următor (1200) a reușit să încheie un tratat cu regele Filip al II-lea al Franței prin care acesta îi recunoaștea lui Ioan posesia domeniilor continentale angevine (tratatul de pace de Le Goulet). Baronii din Poitou, considerându-se în mai multe situații nedreptățiți de către Ioan, s-au adresat regele Filip al II-lea al Franței, care era suzeranul lui Ioan pentru posesiunile continentale ale acestuia. În 1202 Ioan a fost chemat la curtea Franței pentru a răspunde acuzațiilor formulate împotriva sa, dar a refuzat să se prezinte. Conform legii feudale, regele Franței a pronunțat comisiei la commise (confiscarea) domeniilor lui Ioan. Mai rămânea însă și realizarea efectivă a acestei confiscări; în acest scop, la instigarea lui Filip al II-lea, au izbucnit răscoale împotriva lui Ioan în Anjou, Touraine, Poitou și Maine – un nou război anglo- francez începuse. Inițial, Ioan a dobândit cîteva victorii, dar penuria de resurse militare și modul în care i-a tratat pe nobilii din Normandia și Anjou, a dus în final la prăbușirea „imperiului angevin” din nordul Franței, în 1204. Ioan și-a petrecut o mare parte din următorii zece ani încercând să recâștige aceste domenii, simultan cu reformarea forțelor sale armate și refacerea alianțelor continentale.

1389: Bătălia de la Kossovopolje (Câmpia Mierlei). Înfrângerea de către armata turcă a armatei sârbe, condusă de cneazul Lazăr, aliat cu bosniecii și cu macedonenii. Vestul și sud-vestul Serbiei au fost supuse Imperiului otoman (15/28)

1502: În timpul ultimei sale expediții Columb descoperă insula Martinica

1521: Papa îl excomunică pe Martin Luther din Biserica Catolică.

Martin Luther (n. 10 noiembrie 1483, Eisleben, Saxonia – d. 18 februarie 1546), pastor și doctor în teologie, a fost primul reformator protestant ale cărui reforme au dus la nașterea Bisericii Evanghelice-Luterane. Primele idei ale Reformei protestante au fost enunțate de Martin Luther în 1517, în calitatea sa de preot catolic și profesor de exegeză la Universitatea din Wittenberg. Excomunicarea sa din Biserica Catolică a survenit în anul 1521.

1754: Prokop Diviş, cercetător medic şi preot ceh, inventează paratrăsnetul, independent de invenţia lui Benjamin Franklin. Ca medic, este unul dintre promotorii electroterapiei.

Paratrăsnetul este o instalație de protecție a construcțiilor și a instalațiilor împotriva efectelor produse de loviturile directe de trăsnet. Curentul se scurge din paratrăsnet în pământ. Se mai numește paratoner sau parafulger. Benjamin Franklin a fost primul care a intuit şi a pus fulgerul şi trăsnetul pe seama electricităţii. În anul 1749, a publicat două studii referitoare la aceste fenomene ale naturii propunându-și să încerce o captare a electricității adunate în nori în timpul furtunilor.Ideea de a atrage fulgerul printr-un stâlp de metal, ascuțit la vârf și de a-l descărca în pământ printr-o sârmă a părut deosebit de simplă. Primul paratrăsnet a fost construit și așezat pe casa lui din Philadelphia. Primită mai întâi cu rezervă, această invenţie s-a răspândit apoi în toată lumea alungând pe vecie spaima oamenilor faţă de aceste fenomene ale naturii. În Europa s-a răspândit ideea datorită lui Prokop Diviš în 1754.

1839: Charles Goodyear (1800-1860), inventator, a descoperit vulcanizarea cauciucului, procedeu prin care acesta devine insensibil la variațiile de temperatură.

Charles Goodyear (n. 29 decembrie 1800 – d. 1 iulie 1860) a fost un inventator american, cunoscut pentru faptul că în 1839 a descoperit un procedeu de vulcanizare a cauciucului. Ulterior, a perfecționat acest procedeu și l-a patentat la data de 15 iunie 1844. A lucrat încă din tinerețe în fabrica tatălui său, unde se produceau unelte agricole și accesorii metalice. A încercat să conducă o afacere proprie, dar a eșuat. A descoperit întâmplător că, dacă este tratat cu sulf și tratat termic, cauciucul nu mai este rigid la temperaturi joase, că își menține elasticitatea și astfel devine posibilă utilizarea acestui material la nivel industrial. A numit acest procedeu vulcanizare.

1839: S-a născut Sofia Cocea, publicistă, poetă, traducătoare româncă (d. 1861)

1843: S-a născut compozitorul norvegian Edward Grieg. Este cel mai de seamă muzician din şcoala naţională norvegiană şi unul din reprezentanţii de frunte ai muzicii romantice europene. (d. 4 sep 1907)

1848: A fost sfințit drapelul național tricolor, adoptat prin decret la 14 iunie de către Guvernul revoluționar de la București; drapelul avea culorile albastru, galben, roșu și avea înscrisă deviza „Dreptate, Frăție”.

1848: A doua Adunare populară de la Lugoj a românilor din Banat, a hotărât: înființarea unei armate populare române în frunte cu Eftimie Murgu, introducerea limbii române, recunoașterea naționalității române etc.

1848: Marea Adunare de pe Câmpia Filaretului, numită apoi Câmpia Libertății, în timpul careia s-a depus juramântul pe Constituție și s-a aprobat constituirea Guvernului provizoriu.

1875: S-a înființat, la București, Societatea de Geografie.

1889: A murit Mihai Eminescu, poet, prozator și jurnalist român (n.1850)

Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici) (n. 15 ianuarie 1850, Botoșani – d. 15 iunie 1889, București) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, și-a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat. În momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele tradiționale ale Romantismului european, gustul pentru trecut și pasiunea pentru istoria națională, căreia a dorit chiar să-i construiască un Pantheon de voievozi, nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia și cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură etc., poezia europeană descoperea paradigma modernismului, prin Charles Baudelaire sau Stephane Mallarme, bunăoară. Poetul avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant (de altfel Eminescu a lucrat o vreme la traducerea tratatului acestuia Critica rațiunii pure, la îndemnul lui Titu Maiorescu, cel care îi ceruse să-și ia doctoratul în filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat pînă la urmă) și de teoriile lui Hegel.

Rădăcina ideologică principală a gândirii sale economice sau politice era conservatoare; de altfel poetul a fost o figură marcantă a acestui partid politic, iar prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe cîțiva lideri importanți din acest mare partid care au lansat sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”. Publicistica eminesciană oferă cititorilor o radiografie a vieții politice, parlamentare sau guvernamentale din acea epocă; în plus ziaristul era la nevoie și cronicar literar sau teatral, scria despre viața mondenă sau despre evenimente de mai mică importanță, fiind un veritabil cronicar al momentului.

Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, și a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuța din București și apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, poetul a murit în sanatoriul doctorului Șuțu. În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din București. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

1907: S-au deschis lucrările celei de-a doua Conferinţe a Păcii, la care au participat reprezentanţii a 44 de state din Europa, Asia şi America; a fost încheiată o nouă Convenţie privind reglementarea pe cale paşnică a conflictelor internaţionale, document semnat şi de România.

1929: A încetat din viaţă matematicianul Traian Lalescu, savant cu reputate contribuţii în domeniile matematicii pure şi aplicate, unul dintre fondatorii teoriei ecuaţiilor integrale.

1940: Al Doilea Război Mondial: a fost fondat lagărului de exterminare de la Auschwitz, destinat inițial oamenilor politici din Polonia.

Auschwitz sau Auschwitz-Birkenau (nume oficial complet Konzentrationslager Auschwitz, KL Auschwitz (Stammlager), KL Birkenau (Auschwitz II), scurt Konzentrationslager Auschwitz-Birkenau) este numele unui complex de lagăre de concentrare și exterminare al Germaniei naziste. Cunoscut drept cel mai mare lagăr de exterminare nazist, Auschwitz a devenit locul emblematic de implementare a soluției finale, un element major în punerea în practică a Holocaustului; se estimează că cel puțin 1,1 milioane de persoane au fost omorâte acolo, din care peste 90% au fost evrei.

Auschwitz este numele german al orașului din apropiere, Oświęcim, situat la aproximativ 60 kilometri vest de Cracovia, în sudul Poloniei. Unul din motivele pentru care a fost aleasă această localitate îl constituie faptul că era un nod de cale ferată foarte dezvoltat, având 44 de linii paralele, ceea ce facilita transportul unui atât de mare număr de evrei și alte naționalități din întreaga Europă. După contopirea Poloniei, armata germană a preluat, sub conducerea ei, cazărmile orașului Oswiecim, transformându-l în cel mai mare complex de lagăre al perioadei naziste. Din vara anului 1940, Auschwitz a fost declarat lagăr model și pus la dispoziția delegațiilor internaționale, iar când au fost întrebați de ce au înființat acest lagăr, naziștii au spus că este singura măsură aptă să asaneze această lume de elementele ei precare. La momentul construirii acestui lagăr, Heinrich Himmler a pus problema încercuirii acestuia cu garduri de sârmă ghimpată, sub tensiune electrică, cu ziduri imposibil de trecut și turnuri de observație dotate cu pistoale mitralieră. Doi ani mai târziu, capacitățile de “cazare” ale lagărului Auschwitz I nemaifiind încăpătoare, s-a procedat la construirea altor două asemenea lagăre, respectiv Birkenau (Brzezinka și Auschwitz II). Aceste două noi capacități de ucidere în masă și-au arătat foarte curând productivitatea, dimensiunile crimelor din această perioadă, depășind orice limită a imaginabilului. Aceste crime se executau sub deviza “munca eliberează”, înscrisă pe frontispiciul porții de la intrare, cu litere de fier forjat – dovadă a cinismului conducătorilor naziști. Semnificația acestui slogan urma să fie prea curând înțeleasă de către deportații aduși cu forța în lagărele respective. Atât înainte, cât și după transportul lor, efectuat cu trenuri de marfă, că niște vite, deportații erau dispuși în rânduri compacte și sortați pe peroane.  Trupele SS germane, efectuau aceste operații de triere într-o manieră ce friza demența. Bătrânii și copiii erau despărțiți de grupurile apte de muncă, pregătindu-se să facă ultimul drum al vieții lor, către camerele de gazare, ascunse sub forma unor dușuri. Deportații apți de muncă au fost încartiruiți în așa-numitele spații de carantină. Batjocoriți și înfometați, își pierdeau încetul cu încetul personalitatea, la această contribuit și înfățișarea lor, după ce erau tunși. Urma înregistrarea și tatuarea respectivelor numere pe braț și drumul spre cazarmament, pentru a-și ridica ținuta de lagăr. Cel care supraviețuia carantinei urma să se integreze într-o grupă de muncă, care-și avea sediul la Auschwitz III, lagăr situat în afara complexului, în localitatea Monovitz. Deportații munceau în industria de apărare, în condiții inimaginabile, în mod special pentru concernul IG-Farben, la care era asociată și firma Degesch. Această întreprindere producea gazul de luptă Ciclon B, care, după 1941 a fost intens folosit în lagărele de concentrare, în vederea gazării deținuților sub binecunoscută metodă. Efectul gazului se face simțit numai după 20 de minute și provoacă o moarte în chinuri groaznice. Odată cu anul 1941, la numărul existent al deținuților s-a adăugat și un număr din ce în ce mai mare de deportați provenind din rândul armatelor aliate. Numai în toamna acelui an intraseră prin această poartă a morții un număr de 12.000 de soldați ai Armatei Roșii, ca nouă luni mai târziu, la apel, să răspundă numai 150 de oameni înfometați, loviți, restul fiind otrăviți, împușcați, maltratați. Femeile și copiii serveau ca și cobai de experiență a doctorilor SS, care aveau sediul în renumitul bloc 10. Celor uciși li se extrăgeau dinții de aur iar părul lor era folosit în industrie. În ianuarie 1945, pentru a șterge urmele acestor masacre colective, conducătorii naziști ai acestor lagăre au hotărât să distrugă orice urmă a crimelor lor, prin raderea de pe fața pământului a lagărelor. Multe dintre barăci au căzut pradă incendiilor, altele, construite din cărămidă, au fost distruse prin explozie. Datorită faptului că armata sovietică a înaintat mai repede decât se așteptau naziștii, o parte a lagărului de la Auschwitz, cu cele 39 de incinte ale sale, a rămas nedistrusă, constituind mărturia tragismului acestor locuri.

În iulie 1947, Parlamentul polonez a hotărât transformarea lagărului de concentrare în muzeu. Sculptori italieni și polonezi, ajutați de comitetul internațional Auschwitz, au ridicat un monument impresionant, dedicat victimelor holocaustului. Printre aceștia se numără și înaltul prelat franciscan Maximilian Kolbe, care, în semn de protest față de aceste atrocități, a declarat greva foamei și ca urmare a acesteia a și murit. În amintirea călugăriței și filosoafei evreice Edith Stein, convertită la catolicism și ucisă la Auschwitz în anul 1942, o mânăstire carmelită ce funcționa într-o veche hală a unei fabrici îi poartă numele, începând cu anul 1984. Nemăsurata durere ce se consuma între pereții barăcilor, unde mai mult de 1000 de persoane erau înghesuite ca animalele, nu poate avea nici un corespondent în interpretarea actuală a evenimentelor ce s-au petrecut acolo. Pentru ca asemenea atrocități să rămână vii în amintire, iar victimele terorii naziste să nu fie uitate niciodată, UNESCO a declarat lagărele de la Auschwitz, în 1979, ca parte a moștenirii culturale universale a omenirii. Printre barăcile care compun acest teritoriu al groazei, acum crește iarba. Unele locuri sunt frumos amenajate cu adevărate covoare de flori. Cu toate acestea, prezența crematoriilor, a furnalelor, a barăcilor de triere și a zidului morții, obligă la o permanentă rememorare a tot ce s-a întâmplat atunci. S-a amenajat o expoziție în fiecare bloc al morții ce prezintă posterității obiecte și spații încărcate de suferința oamenilor ce le-au populat.

Lagărele principale

Cele trei lagăre principale au fost:

• Auschwitz I, lagărul inițial de concentrare care a fost folosit ca centru administrativ pentru tot complexul, a fost locul execuțiilor a aproximativ 70.000 oameni, majoritatea prizonieri de război polonezi și sovietici.

• Auschwitz II (Birkenau), lagăr de exterminare, unde cel puțin 1,1 milioane de evrei, 75.000 polonezi și circa 19.000 țigani au fost uciși.

• Auschwitz III (Monowitz), care a fost folosit ca lagăr de muncă pentru uzina Buna-Werke aparținând concernului IG Farben.

Ca toate lagărele de concentrare naziste, lagărele de la Auschwitz au fost operate de trupele SS conduse de Heinrich Himmler. Comandanții complexului au fost SS-Obersturmbannführer Rudolf Höß (sau Hoess ) până în vara anului 1943, iar după aceea Arthur Liebehenschel și Richard Baer. Höß a oferit o descriere detaliată a activităților din lagăr în timpul interogărilor sale de după război și în autobiografia sa. El a fost spânzurat în 1947 în fața intrării crematoriului de la Auschwitz I.

 Aproximativ 802 de deținuti au încercat să evadeze de la Auschwitz, din care aproximativ 144 au reușit. Soarta a 331 de evadați este încă necunoscută. O pedeapsă obișnuită pentru încercările de evadare era moartea prin înfometare; familiile celor care reușeau să evadeze erau uneori arestate și trimise la Auschwitz pentru a opri alte încercări. Dacă un prizonier evada, 10 deținuți erau aleși la întâmplare și erau omorâți.

1969: Și-a început mandatul prezidențial Georges Pompidou, succesorul generalului Charles de Gaulle la președinția Franței.

1970: Începe vizita oficială de două zile a lui Nicolae Ceaușescu în Franța la invitația președintelui Georges Pompidou. La sfârșitul interviului acordat televiziunii de stat – ORTF (Office de radiodiffusion-télévision française), Ceaușescu s-a lăudat gazetarilor că instaurase un regim al echității sociale în toate domeniile, România fiind superioară chiar Franței.

1977: A fost inaugurat, la Paris, atelierul lui Brâncuși, reconstituit pe esplanada Beaubourg, într-o clădire separată de clădirea Muzeului de Artă Modernă. Spațiul cuprinde 148 de sculpturi și încearcă să redea atmosfera atelierului sculptorului din Impasse Ronsin.

În atelierul său din Impasse Ronsin, în inima Parisului, Brâncuși și-a creat o lume a lui, cu un cadru și o atmosferă românească. Muzeul Național de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou) are un număr important de lucrări ale lui Brâncuși, lăsate prin testament moștenire României, dar acceptate cu bucurie de Franța, împreună cu tot ce se afla în atelierul său, după refuzul guvernului comunist al României anilor 1950 de a accepta lucrările lui Brâncuși după moartea sculptorului.

1985: A avut loc, la Ploiești, ultimul spectacol al Cenaclului Flacăra, interzis de către autoritățile comuniste; înființat la 17 septembrie 1973 și condus vreme de 12 ani de poetul Adrian Păunescu, cenaclul a reprezentat un moment special în anii întunecați ai comunismului; Vasile Șeicaru, Alexandru Andrieș, George Nicolescu, Mircea Rusu sunt doat câțiva dintre artiștii români care și-au început cariera pe scena Cenaclului Flacăra.

1992: Au fost stabilite relații diplomatice între România și Republica Kârgâzstan.

1996: A murit Ella Fitzgerald, cântăreață americană de jazz (n. 1920)

Ella Fitzgerald (n. 25 aprilie 1917, Newport News, Virginia – d. 15 iunie 1996, Beverly Hills, California) a fost o renumită cântăreață de jazz americană, supranumită “The First Lady of Song”. Cu un registru vocal excepțional de trei octave, s-a remarcat prin puritatea vocii și intonației, o imensă muzicalitate și prin capacitatea de improvizare, în mod particular în stilul scat. A primit de 13 ori cunoscuta distincție “Grammy Award”. Alături de cântărețele Billie Holiday și Sarah Vaughan, a contribuit la dezvoltarea stilului vocal interpretativ modern în muzica de jazz. Colaborarea ei cu Louis Armstrong și Count Basie, precum și numeroasele turnee în cadrul seriei “Jazz At The Philarmonic” au făcut-o cunoscută în lumea întreagă. Deschisă multor impulse muzicale moderne, de la intonațiile sud-americane până la stilul Soul, dar și pentru Blues, Swing sau Bebop, Ella Fitzgerald a lăsat posterității o operă bogată, eternizată în sute de înregistrări discografice.

2002: Lansarea postului de televiziune MTV România; invitat de onoare la spectacolul inaugural a fost cunoscutul interpret de muzică latino Enrique Iglesias.

2004: Ivan Gasparovic a fost învestit oficial în funcția de președinte al republicii Slovacia.

2005: Casa Bloomsbury (Londra) scoate la licitație prima ediție a romanului autobiografic „Mein Kampf”, semnat de Adolf Hitler.

2005: Compania Microsoft începe comercializarea pentru producătorii de computere a sistemului de operare Windows fără Media Player, conform exigențelor Comisiei Europene.

2005: Se încheie reuniunea Comisiei mixte Camerun-Nigeria pentru rezolvarea diferendului frontalier privind Peninsula Bakassi (Yaounde, Camerun, 10-15)