8 iunie în istorie

 1795: A murit Regele Ludovic XVII al Franței (n. 1785)

 Ludovic al XVII-lea (franceză Louis XVII) este numele dat lui Louis Charles de France (27 martie 1785 – 8 iunie 1795), fiul lui Ludovic al XVI-lea și al Mariei Antoaneta, considerat de regaliști ca fiind rege al Franței de la moartea tatălui său din 1793.

După moartea acestuia, micul Louis Charles a fost smuls de către revoluționari din grija mamei și pus sub supravegherea lui Antoine Simon, un pantofar bețiv, temnicer al închisorii Temple. Acesta era unul din cei mai exaltați iacobini, recomandat pentru această slujbă de către înșiși liderii revoluției, Marat și Robespierre. Misiunea sa era să-l transforme pe micul Capet (nume dat in derâdere de către revoluționari familiei regale, care nu purta nume de familie, după acela al primului rege din dinastia omonimă) într-un bun cetățean al noii republici, să-l dezbare de prejudecățile trecutului regal. Drept urmare, Simon a inițiat reeducarea micului prizonier. Mai întâi l-a privat de somn. Noaptea, după ce Louis Charles adormea, Simon îl trezea, strigându-l. După ce prințul dădea fuga la el, Simon îl trimitea înapoi cu un șut, strigându-i invective. Louis Charles a fost învățat să-și înjure familia, aristocrația și să-L hulească pe Dumnezeu. A fost forțat să bea și, în cele din urmă, s-a deprins cu băutura. Au fost aduse prostituate și a fost forțat să se culce cu ele, de la care s-a molipsit de boli venerice, inclusiv tuberculoză. Suferea de diaree continuă. Era amenințat constant cu ghilotina, ceea ce-i provoca acestuia frecvente leșinuri. În cele din urmă, a fost pus să semneze o declarație prin care recunoștea că mama sa îl învățase să se masturbeze și că s-a culcat cu ea. A fost pus să repete aceste lucruri în fața mamei și a mătușii sale. Mărturia lui, în lipsa oricăror altor probe, a fost folosită pentru condamnarea la moarte a mamei sale, în procesul intentat acesteia de către revoluționari. La 16 octombrie 1793, regina Maria Antoaneta a fost ghilotinată. Izolat complet singur într-o celulă secretă timp de 6 luni, după rechemarea lui Simon la municipalitate în ianuarie 1794, fiul ei, micul Ludovic al XVII-lea, cum îl numeau monarhiștii, s-a stins de tuberculoză, într-un mister sordid în iunie 1795, la vârsta de numai 10 ani.

La autopsie, corpul micului Louis Charles arăta subțire și osos de la subnutriție, fiind acoperit de numeroase tumori și râie. Cu această ocazie, inima lui Louis Charles a fost prelevată pe ascuns. Ea este azi păstrată în catedrala Saint-Denis de lângă Paris, alături de rămășițele pământești ale părinților săi și ale tuturor regilor Franței, profanate si amestecate în gropi comune la Revoluția franceză. O recentă analiză ADN a demonstrat că inima a aparținut unui copil al reginei Maria Antoaneta, punând, astfel, capăt speculațiilor celor care cred că Ludovic al XVII-lea ar fi fost eliberat pe ascuns și că descendenții săi sunt pretendenții legitimi la tronul Franței. Corpul său, îngropat de revoluționari în groapa comună de la cimitirul Sainte-Marguerite din Paris, alături de atâtea altele ale victimelor Revoluției franceze, nu a mai putut fi identificat ulterior.

Unii văd în reeducarea micului Ludovic al XVII-lea prima încercare de reeducare în stil comunist, asemănătoare Experimentului Pitești.

1810: S-a născut Robert Schumann, compozitor german (d. 1856)   

 Robert Schumann (n. 8 iunie 1810 – d. 29 iulie 1856) a fost un compozitor și pianist german, unul dintre cei mai celebri compozitori romantici ai primei jumătăți a secolului XIX. Un intelectual, precum și un estet, muzica sa, mai mult decât a oricărui alt compozitor, reflectă adânca natură personală a romantismului. Introspectiv și adesea capricios, începuturile sale muzicale erau o încercare de a se desprinde de tradiția formelor și structurilor clasice pe care le considera prea restrictive. Puțini l-au înțeles în timpul vieții sale, însă o mare parte din muzica sa este considerată acum îndrăzneață în originalitatea armoniei, ritmului și formei. Locul său este printre fruntașii romantismului german.

1838: A fost deschisă, la Colegiul Sf. Sava din București, prima bibliotecă publică. Fondul acesteia se află, în prezent, în colecţia Bibliotecii Metropolitane “Mihail Sadoveanu”

1862: A fost asasinat jurnalistul şi politicianul român Barbu Catargiu, de către o persoană neidentificată, sub clopotniţa Mitropoliei. A deţinut funcţia de prim ministru al României în 1862 până când a fost asasinat. (n. octombrie 1807).

 Barbu Catargiu (n. 26 octombrie 1807, București – d. 8 iunie S.N. 20 iunie 1862, București) a fost un jurnalist și politician român. A fost prim ministru al României în 1862 până când a fost asasinat pe 20 iunie al aceluiași an. Asasinul său prezumtiv se pare că era Gheorghe Bogati.

 A fost lider al partidei conservatoare și strălucit orator. Era fiul marelui vornic Ștefan Catargiu și al Țiței (Stanca) Văcărescu (fiica banului Barbu Văcărescu). Între anii 1825 și 1834 a trăit în străinătate, cu precădere în Franța. A urmat studii de litere, drept, istorie, filosofie și economie politică la Paris. Revenit în țară (1834), a frecventat cercurile Societății Filarmonice, alături de Ion Câmpineanu, Ion Heliade Rădulescu etc. A fost membru în Obșteasca Adunare (din 1837) a Țării Românești. Director (din decembrie 1842) la Departamentul Dreptății (Justiției), la 23 aprilie 1843 este ridicat la rangul de clucer; a fost apoi suplinitor la Sfatul Vistieriei (din 2 decembrie 1848). Adversar al măsurilor violente, a refuzat să se implice în evenimentele revoluționare de la 1848, preferând să facă o călătorie de documentare în Austria, Franța, Regatul Unit și în alte țări din Occident interesându-se de viața civilă și de stat. A fost șeful Conservatorilor în timpul lui Cuza, membru în divanul Ad-hoc, ministru de finanțe, apoi în 1862 prezident de consiliu. S-a deosebit ca orator de funte. Discursurile și biografia sa au fost publicate de A. Demetrescu. La 8 iunie 1862, întorcându-se de la Cameră, a fost asasinat, fiind în trăsură cu prefectul poliției N. Bibescu.

1876: A murit George Sand, scriitoare franceză (n. 1804)

 Amantine (sau “Amandine”) Lucile Aurore Dupin, mai târziu Baroană (franceză baronne) Dudevant (1 iulie 1804 – 8 iunie 1876), cel mai bine cunoscută sub pseudonimul său literar George Sand, a fost o scriitoare și feministă franceză.

1897: Cinematograful „Lumière” a prezentat primele trei subiecte de actualități românești, filmate la 10 mai 1897, de către operatorul Paul Menu, din inițiativa ziarului „L’Independance Roumaine”

1905: A murit Prințul Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, tatăl regelui Ferdinand al României (n. 1835)

Leopold Stefan Karl Anton Gustaf Eduard Tassilo von Hohenzollern Sigmaringen (n. 22 septembrie 1835, Krauchenwies – d. 8 iunie 1905, Berlin) a fost primul fiu al prințului Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen. Fratele său mai mic a devenit Regele Carol I al României. În 1861 Prințul Leopold s-a căsătorit cu Infanta Antónia a Portugaliei și au avut 3 copii: Wilhelm (1864-1927), Ferdinand (1865-1927), viitorul rege al României și Karl Anton (1868-1919)

După revoluția spaniolă din 1868 care a detronat-o pe regina Isabella II, i s-a oferit coroana regală. Această ofertă a fost sprijinită de prim-ministrul prusac Otto von Bismarck, dar a fost respinsă de împăratul francez Napoleon III. Leopold a declinat oferta la presiunile franceze, dar după o serie de solicitări suplimentare a Franței s-a declanșat Războiul Franco-Prusac din 1870-1871, care va duce în final la căderea împăratului Napoleon și ridicarea celei de-a treia republici.

1922: Are loc, la Belgrad, nunta Principesei Maria-Mignon a României cu Principele Alexandru (unicul fiu al regelui Serbiei, Petru I Karagheorghevici). Logodna a avut loc la 20 februarie 1922, la București.

1922: La Belgrad a avut loc primul meci internaţional al reprezentativei de fotbal a României (Yugoslavia-România, 2-1).

1930: Parlamentul proclamă pe Prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen ca rege al României sub numele de Carol al II-lea. După trei ani de domnie, fiul său, Mihai, în vârstă de 9 ani, redevine prinţ moştenitor ca mare voievod de Alba-Iulia.

Carol al II-lea al României (n. 15 octombrie 1893 – d. 4 aprilie 1953) a fost Rege al României între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Carol a fost primul născut al viitorului rege Ferdinand I al României și al soției sale, principesa Maria, dobândind prin naștere titlul de Principe de Hohenzollern-Sigmaringen (transformat mai târziu de Ferdinand în Principe al României). După accederea la tron a părinților săi a devenit Principele moștenitor Carol al României. S-a remarcat, în timpul Primului Război Mondial, prin dezertarea din armată și căsătoria ilegală cu Ioana Lambrino, ceea ce a avut drept urmare două renunțări la Tron, neacceptate de tatăl său. După dizolvarea acestui mariaj, a făcut o lungă călătorie în jurul lumii, la capătul căreia a cunoscut-o pe Principesa Elena a Greciei, cu care s-a căsătorit în martie 1921, cuplul având un copil, pe principele Mihai. Carol și-a părăsit familia și nu s-a mai întors din străinătate în decembrie 1925, renunțând din nou la Tron și trăind în Franța cu Elena Lupescu, sub numele de Carol Caraiman. Mihai a moștenit Tronul la moartea Regelui Ferdinand, în 1927.

În contextul politic creat de morțile Regelui Ferdinand și a lui Ionel Brătianu, cât și de lipsa de fermitate a Regenței regale conduse de principele Nicolae, Carol s-a întors în 1930 în România, detronându-și propriul fiu. Domnia lui a fost marcată la început de efectele marii crize economice și financiare. Carol a fragilizat sistemul de partide, numind adesea la guvernare facțiuni minoritare ale partidelor istorice și cochetând cu idea unor guverne de concentrație națională, precum guvernul Iorga-Argetoianu. De asemenea, a permis formarea unei camarilei corupte în jurul său, sub patronajul Elenei Lupescu. Către sfârșitul anilor ’30, situația politică internă s-a deteriorat sub influența situației internaționale și a acțiunilor Regelui, în 1938 fiind instaurată dictatura regală (prin înlăturarea constituției din 1923 și desființarea partidelor politice, înlocuite cu un partid unic, Frontul Renașterii Naționale, patronat de rege).

Anul 1940 a consemnat fărâmițarea României Mari ca urmare a pactului dintre Germania și URSS, situație care a avut efecte dezastruoase asupra reputației monarhului român. Reorientarea politicii externe a României către Germania nazistă nu a putut salva regimul lui Carol, care a fost obligat să abdice de către generalul Ion Antonescu, proaspăt numit de el prim-ministru. I-a fost permisă părăsirea țării cu un tren special încărcat cu averi, nelipsind mult să fie asasinat de către legionari, care au tras asupra trenului. După cel de-al Doilea Război Mondial, fostul rege a cochetat cu ideea de a se întoarce la cârma țării și a-și detrona din nou fiul, însă a evitat capcana întinsă de comuniști. S-a căsătorit în cele din urmă Elena Lupescu, murind în exil.

Dotat cu o inteligență extraordinară, autor de asasinate politice, cu o reputație pătată de escapandele sale amoroase, Carol rămâne o personalitate controversată și este probabil cel mai impopular dintre cei patru Regi ai României, chiar și istorici simpatizanți ai monarhiei contabilizând doar influența sa pozitivă asupra culturii printre realizările sale majore. De altfel, nici Mihai nu a mai reluat vreodată legătura cu el, neluând parte nici la ceremonia de înhumare a rămășițelor lui Carol la Mănăstirea Curtea de Argeș, în 2003.

 1967: A murit poeta Otilia Cazimir (n. 1894)

Otilia Cazimir (n. 12 februarie 1894, Cotu Vameș, județul Neamț – d. 8 iunie 1967, Iași) a fost o scriitoare, poetă, traducătoare și publicistă română, supranumită poeta sufletelor simple, fiind cunoscută ca autoare de versuri pentru copii. Otilia Cazimir este pseudonimul literar al poetei Alexandra Gavrilescu[1]. Pseudonimul i-a fost ales de scriitorul Mihail Sadoveanu și de criticul literar Garabet Ibrăileanu. Scriitoarei nu i-a plăcut noul nume: „Dați-mi voie să vă mărturisesc, după atâta amar de ani, că numele acesta, pe care totuși l-am purtat cu cinste, nu mi-a plăcut niciodată. N-am nimic în comun cu eroinele legendelor germane, iar cea dintâi Otilie pe care am întâlnit-o în viață, fetița cu care am stat în bancă în clasa primară, era proastă, grasă și buboasă …” A folosit și alte pseudonime, precum Alexandra Casian, Ofelia, Magda, Dona Sol cu care a semnat în presă, mai ales, articolele „feministe”.

 1992: S-a deschis piaţa valutară în România.

 1992: Parlamentul României a adoptat, în şedinţa comună a celor două Camere, Legea privind alegerea preşedintelui României.

1995: A fost lansată naveta „Discovery”, această misiune marcând al 100-lea zbor spațial american cu personal uman la bord (Cap Canaveral, Florida)

1999: A fost publicată “Declaraţia de la Cluj”, semnată de mai mulţi intelectuali ardeleni, care s-au pronunţat pentru iniţierea unor dezbateri publice despre perspectivele unei autonomii administrative – pentru Transilvania şi Banat, cu adunări legislative regionale care să reprezinte în viitor o alternativă reală la modelul statului centralizat.

2004: Pentru prima dată după 1882, s-a produs un fenomen astronomic deosebit: planeta Venus a trecut prin fața Soarelui, între orele 05.20 și 11.24 GMT, fenomen observat de peste trei sferturi din populația Terrei

2007: Filmul “California Dreamin’ (nesfârşit)” al regretatului regizor Cristian Nemescu a obţinut un premiu special la prima ediţie a Festivalului Internaţional de Film Ibiza, desfăşurată între 29 mai şi 7 iunie.

2007: Actorul Adrian Pintea a murit la Spitalul Clinic Fundeni din Bucureşti, unde fusese internat din cauza unor probleme grave de sănătate. (filme: “Iancu Jianu, zapciul”, “Pădureanca”, “Iancu Jianu, haiducul”) (n. 9 octombrie 1954)

Adrian Virgil Pintea (n. 9 octombrie 1954, Beiuș – d. 8 iunie 2007, București) a fost un renumit actor român de teatru, film și televiziune care a adus o contribuție deosebita scenei și cinematografiei românești. 

2007: Comisia Juridică şi pentru Drepturile Omului a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a adoptat, la Paris, raportul elaborat de Dick Marty privind închisorile CIA. Raportorul special al Consiliului Europei, Dick Marty, a dezvăluit că în Polonia şi România au existat centre de detenţie ale CIA între 2002 şi 2005, cu acordul preşedinţilor celor două ţări.

2008: Înalt Preasfinţitul Mitropolit Teofan a fost întronizat Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, la Catedrala Mitropolitană din localitate. Scaunul de mitropolit al Moldovei şi Bucovinei a rămas vacant după ce, în 12 septembrie 2007, IPS Daniel a fost validat în funcţia de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.