3 iunie în istorie

1267: Prima mențiune documentară a orașului Mediaș.

Mediaș este un municipiu și al doilea oraș ca mărime din județul Sibiu, Transilvania, România. Are o populație de 63.203 locuitori (martie 2002). În epoca romană pe teritoriul cetății actuale a existat castrul roman Media.

1326: Se încheie tratatul privind delimitarea graniței dintre Novgorod și Norvegia, în zona denumită Finmark (partea de nord a Norvegiei)

1428: Dan al II-lea, domnul Valahiei, participă la lupta de la Golubac împotriva otomanilor, alături de regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg.

Dan al II-lea a fost domnul Țării Românești între toamna lui 1422 – 1426; primăvara lui 1427 – 1431, fiul lui Dan I. A fost totodată duce al Amnașului și Făgărașului. Domnia pro-otomană a lui Radu al II-lea deci, implicit, scoaterea Țării Românești din alianța statelor creștine, nu a convenit regalității maghiare, care se vedea văduvită de un important aliat mai ales în contextul în care Imperiul otoman era din nou în expansiune. Totuși nu sprijinul lui Sigismund de Luxemburg îl aduce pe tron pe Dan al II-lea ci, conform cronicii lui Ducas, acesta vine de la Constantinopol, recrutează armată de mercenari din Transilvania, după care pornește o campanie militară pe cont propriu în toamna lui 1422 ce are drept rezultat înfrângerea și alungarea vărului său. Astfel la 22 octombrie era deja înscăunat și cerea sprijin regelui maghiar pentru menținerea domniei, în folosul țării și al creștinătății și acceptul de a bate monedă. Ca răspuns la cererile voievodului muntean, Sigismund îi poruncește comitelui de Timiș, Pippo Spano să stea la dispoziția lui Dan, cerându-i în schimb omagiul de vasalitate și redarea vechilor privilegii brașovenilor. Luptele ce au urmat în iarna dintre anii 1422 și 1423 au culminat cu o mare victorie la 23 februarie când se spune că ar fi rămas pe câmpul de luptă 36.000 de turci.

1875: A murit Georges Bizet, compozitor francez (n. 1838)

Georges Alexandre César Léopold Bizet (n. 25 octombrie 1838, Paris — d. 3 iunie 1875, Bougival-Paris) a fost un compozitor francez al erei romantice, celebru mai ales datorită operei sale Carmen. Georges Bizet s-a născut la Paris în 1838. Tatăl său era profesor de canto, iar mama pianistă amatoare. A început studiile muzicale la vârsta de 9 ani la Conservatorul din Paris, avându-l profesor de compoziție pe Jacques Halévy, cu fiica căruia se va căsători în 1869. În 1857 obține importantul Premiu al Romei și studiază timp de trei ani în Italia. După întoarcerea la Paris, se dedică compoziției și își câștigă existența ca profesor particular de muzică. În urma unei infecții cronice a amigdalelor, face un reumatism articular acut cu complicații cardiace și moare la 3 iunie 1875, în vârstă de numai 36 de ani, trei luni după premiera operei sale Carmen. Este înmormântat la cimitirul Père Lachaise din Paris.

 Printre cele mai cunoscute opere se numără “Les pêcheurs de perles” (“Pescuitorii de perle”, 1863), “La jolie fille de Perth” (“Frumoasa fată din Perth”, 1867) și “Djamileh” (1872). Opera Carmen (1875), bazată pe o nuvelă de Prosper Mérimée, a rămas până în prezent cea mai importantă creație a sa, deși la premiera din Paris nu s-a bucurat de prea mult succes. Totuși, în același an, după moartea lui Bizet, opera înregistrează un succes triumfal pe scena Operei de Stat din Viena. Pentru contemporani, trăsăturile veristice ale operei au stârnit la început indignare, întrucât intriga operei are loc într-un mediu de țigănci cu moravuri ușoare, muncitoare la o fabrică de țigarete, dezertori, contrabandiști. Doar toreadorul corespunde idealului unui erou de operă. Prin folosirea unor motive muzicale caracteristice, ca Habanera și Seguidilla, Bizet deschide drumul adoptării muzicii tradiționale spaniole, care a făcut școală până în secolul al XX-lea, în special prin compozitorii francezi Emmanuel Chabrier sau Maurice Ravel, sau compozitorul rus Ceaikovski.

1899: A murit Johann Strauss II, compozitor austriac (n. 1825)

Johann Strauss (n. 25 octombrie 1825 în St.Ulrich, azi parte a Vienei – d. 3 iunie 1899, Viena) a fost un compozitor austriac, fiul lui Johann Strauß (tatăl). Își face ucenicia muzicală sub atenta supraveghere a tatălui său. Debutează ca dirijor la 19 ani, stârnind admirația celor din jur. Presa îi remarca talentul, iar admiratorii și prietenii lansează sloganul: “Noapte bună Lanner, bună seara, Strauss-tatăl, bună dimineața Strauss-fiul!”.

Cutreieră lumea cu orchestra sa, având un succes răsunător. În anii 1846-1847 a efectuat turnee în Ungaria, Transilvania și Țara Românească. Paralel cu activitatea concertistică, desfășoară o prodigioasă activitate de creație, dând valsului, printr-un colorit orchestral foarte bogat, o valoare artistică deosebită. Dintre cele peste 140 de valsuri, create de el, unele și-au câștigat celebritatea: “Dunărea albastră”, “Viață de artist”, “Sânge vienez”, “Vals imperial”, “Povești din pădurea vieneză”, “Vin, femei și cântec”,„Vocile primăverii”. La îndemnul prietenilor și al compozitorului francez Jacques Offenbach, care vine la Viena în anul 1864, să-l cunoască personal, acesta abordează genul operetei. În anul 1871 are loc premiera primei operete “Indigo und die 40 Räuber”, urmată, în 1873, de “Carnavalul de la Roma”. Perioada de aur a operetei vieneze este inaugurată de “Liliacul”. Valsul este motivul de bază în țesătura muzicală a operetelor sale. Reprezentant de frunte al operetei clasice vieneze, el se află și astăzi în conștiința publicului iubitor al acestui gen.

1922: Ion Vinea editează, la București, revista avangardista Contemporanul, care promova sincronizarea literaturii naționale cu cea mondială.

Contemporanul este o revistă științifică și literară apărută la Iași între iulie 1881 și mai 1891, sub îngrijirea lui Ioan Nădejde și Vasile G. Morțun. Redactorii revistei au fost: Sofia Nădejde, Gheorghe Nădejde, Theodor Dimitrie Speranția, Constantin Mille.

 1922: A murit Duiliu Zamfirescu, scriitor român (n. 1858)

Duiliu Zamfirescu (n. 30 octombrie 1858, Plăinești (azi Dumbrăveni), județul Vrancea – d. 3 iunie 1922, Agapia, județul Neamț) a fost un scriitor român, membru titular și vicepreședinte al Academiei Române.

 Fiul arendașului Lascăr Zamfirescu. Urmează clasele primare și gimnaziale la Focșani, iar liceul și Facultatea de Drept la București (licențiat în 1880), unde leagă o strânsă prietenie cu Duiliu Ioanin – Romanov, viitor magistrat. În anul 1867 este inițiat în loja masonică ieșeană „Steaua României”, iar la 18 noiembrie același an a primit gradul de Com­panion în aceeași lojă. Este magistrat la Hârșova și Târgoviște, apoi avocat și redactor la România liberă. În 1885, intră prin concurs la Ministerul de Externe, iar după trei ani, îmbrățișând cariera diplomatică, este secretar de legație la Roma până în 1906, cunoscând perfect italiana. Se căsătorește acolo cu Henriette Allievi și are trei copii (Henrietta, Lascăr și Alexandru), născuți și crescuți în Italia celor 18 ani de stagiu diplomatic. În 1906, revine în țară și e secretar general la Ministerul de Externe. Se retrage adesea în vila sa de la Odobești. După război, a fost ministru de externe în Guvernul Averescu (13 martie – 13 iunie 1920). S-a stins din viață la Mănăstirea Agapia.

A scris versuri, proză scurtă, piese de teatru, dar cea mai importantă contribuție a sa la literatura română o reprezintă romanele sale din Ciclul Comăneștenilor (Viața la țară, Tănase Scatiu, În război, Îndreptări, Anna, ceea ce nu se poate). Acestea se constituie în primul ciclu din literatura română, asemănător ciclului lui Emile Zola Les Rougon-Macquart. Cele cinci volume au fost scrise departe de țară, la Roma, când autorul lucra la legația română din Italia. La acestea se adaugă primul roman epistolar din literatura noastră, Lydda. Prin intermediul familiei Comăneșteanu, reprezentantă a vechii boierimi, opusă parveniților de teapa odiosului personaj Tănase Scatiu, romancierul ne oferă imaginea complexă a societății românești de la finele veacului al XIX-lea. Via și conacul unde se retrăgea erau în comuna Faraoanele, în apropiere de Odobești. Casa există și astăzi, fiind Casă Memorială. Scriitorul este înmormântat în Cimitirul din Focșani (Sud).

 1924: A murit Franz Kafka, scriitor ceh de limbă germană (n. 1883)

Franz Kafka (n. 3 iulie 1883, Praga – d. 3 iunie 1924, Viena) a fost un scriitor evreu de limbă germană, originar din Praga. Reprezentant remarcabil al prozei moderne, a exercitat o influență covârșitoare asupra literaturii postbelice. Cu mesaje adesea codificate în parabole ce pot genera multiple interpretări, operele sale se caracterizează printr-o viziune halucinantă, grotescă, tragicomică asupra realității, caracteristică expresionismului și suprarealismului. Narațiunea evoluează de multe ori labirintic și fragmentar, iar temele abordate sunt alienarea, brutalitatea fizică și psihologică, conflictul oedipal dintre tată și fiu, complexitatea absurdă a birocrației și imposibilitatea omului de a înțelege sensul propiei existențe. Printre cele mai importante creații kafkiene se numără romanele Procesul, Castelul și America, nuvela Metamorfoza sau povestirile Verdictul, Colonia penitenciară, Un artist al foamei, Un medic de țară și Marele zid chinezesc.

Franz Kafka s-a născut în Praga, capitala Regatului Boemiei în timpul Imperiului Austro-Ungar, într-o familie de evrei așkenazi, fiu al comerciantului Hermann Kafka și al Juliei Kafka (Löwy). Limba lui maternă, în care a și scris mai târziu, a fost germana, vorbită nativ în acea vreme de mai puțin de o cincime din populația orașului. Kafka a mai învățat de-a lungul vieții ceha, franceza, italiana și ebraica. După absolvirea liceului german, a studiat dreptul, și-a luat doctoratul, a lucrat un an la tribunalul din orașul natal, apoi la o întreprindere italiană și în final ca avocat la compania de asigurări Allgemeinen Unfallversicherungsanstalt für das Königreich Böhmen (1908-1922). A părăsit rareori Praga, a călătorit în Italia, Germania, Franța și Elveția și a vizitat orașul Arad. A frecventat până către sfârșitul vieții un „cerc strâmt” de literați praghezi. Cei mai apropiați prieteni i-au fost sora sa Ottla, scriitorul Max Brod și actorul evreu Ițhak Löwy.

În 1909, Kafka a debutat literar cu o colecție de opt schițe (Contemplare), publicate în revista literară Hyperion din München. A întreținut, între 1912 și 1917, o corespondență asiduă cu Felice Bauer, cea care i-a fost de două ori logodnică, iar apoi, începând cu 1920, a corespondat cu Milena Jesenská, o cunoscută scriitoare cehă, care i-a tradus în cehește câteva povestiri. În ciuda numeroaselor sale iubiri și pentru a se dedica scrisului, Kafka a rămas toată viața celibatar, la fel ca multe din personajele sale. A avut o fire hipersensibilă și a suferit din cauza anxietății sociale, a insomniei, ipohondriei și depresiei. A fost un iubitor al naturii și al activităților în aer liber, iar interesul său pentru cultura evreilor răsăriteni a început să se manifeste în 1911, când a descoperit teatrul idiș. Către sfârșitul vieții a îmbrățișat și unele idei sioniste.

Primele simptome ale tuberculozei lui Kafka au apărut în 1917, dar el a refuzat să se trateze într-un sanatoriu. Starea sănătății i s-a agravat și, începând cu 1922, nu a mai putut lucra. În ultimele luni ale vieții, a fost internat în sanatoriul din Kierling, lângă Viena. A murit la 3 iunie 1924 în brațele prietenului său, doctorul Robert Klopstock, și ale ultimei sale iubite, Dora Diamant. Post-mortem, opera sa literară, rămasă în cea mai mare parte inedită, a fost publicată de Max Brod, prietenul și legatarul său testamentar, cel care a refuzat să ducă la îndeplinire rugămintea lui Kafka de a arde manuscrisele.

Franz Kafka a influențat scriitori precum Jorge Luis Borges, Albert Camus, Jean-Paul Sartre sau Gabriel García Márquez. Publicul german l-a descoperit abia după episodul nazist, iar Cehia după relaxarea cenzurii comuniste din anii 60. În multe limbi, cuvântul „kafkian” a ajuns să descrie o situație absurdă, coșmarescă și suprarealistă.

1940: Al Doilea Război Mondial: Se încheie bătălia de la Dunkirk, cu victoria germanilor

1950: Prima ascensiune a vârfului Annapurna, al 10-lea vârf ca înălțime din lume, de către o expediție franceză.

Annapurna este un munte cu altitudinea de peste 8000 de m, din districtul Gorkha, Nepal, masivul Himalaya, la nord-vest de Annapurna. El are altitudinea de 8091 m deasupra n.m. fiind situat pe locul zece ca înălțime pe lume.  La 3 iunie 1950 vârful Annapurna I a fost escaladat de o expediție franceză, compusă din Maurice Herzog și Louis Lachenal. Aceasta este prima escaladare reușită în lume, a unui munte cu înălțimea de peste 8000 de m. Alpiniștii francezi au reușit escaladarea, în ciuda pericolului cauzat de lavine, care a cauzat mai înainte moartea unor alpinști încercați ca Anatoli Boukreev, Christian Kuntner și Ian Clough. Bilanțul escaladărilor până la data de 31 decembrie 2005 a fost: 142 de alpiniști au urcat pe Annapurna, din care 58 au murit în timpul escaladării, șansele de a reuși urcarea unei expediiții alpine pe munte depinde într-un raport de două treimi de lavine. Din această cauză agențiile care organizează expediții de escaladare evită Annapurna.

1963: A murit Papa Ioan al XXIII-lea (n. 1881)

Ioan al XXIII-lea, născut Angelo Giuseppe Roncalli, (n. 25 noiembrie 1881, Sotto il Monte, Italia – d. 3 iunie 1963, Cetatea Vaticanului, Roma) a fost papă din 28 octombrie 1958 până la moartea sa. Canonizarea sa a avut loc în data de 27 aprilie 2014, împreună cu cea a papei Ioan Paul al II-lea.

 1977: A murit Theodor Burghele, medic român (n. 1905)

Theodor Burghele (n. 12 februarie 1905, Iași – d. 3 iunie 1977, București) a fost un reputat medic chirurg și urolog, membru titular și președinte al Academiei Române. Între anii 1972-1975, a deținut funcția de ministru al sănătății; a fost membru supleant al CC al PCR.

1989: Guvernul chinez trimite forțe de securitate să evacueaze protestatarii din Piața Tiananmen, omorând sute dintre ei

1991: A erupt vulcanul Mount Unzen din sudul Japoniei; valul de fum și lavă a omorât 43 de oameni, toți cercetători sau jurnaliști.

1998: ICE-ul Wilhelm Conrad Röntgen deraiaza la Eschede, accident feroviar în care mor 101 oameni.

2002: S-a desfășurat, la Cluj, în perioada 3-9 iunie, prima ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, primul festival din România destinat exclusiv lung-metrajelor

2006: Muntenegru redevine stat independent, proclamându-și în mod oficial separarea de uniunea statală Serbia și Muntenegru.

2007: Craiova se inaugurează piața socio-umana din centrul civic al orașului, în mijlocul căreia se află prima fântână muzicală din România, și una din puținele din întreaga lume.

2009: A doua tentativă de alegere a președintelui Republicii Moldova a eșuat.